SPORTURI  »  FORMULA 1  »  CONTROVERSĂ

După 15 ani, vrea să câștige la „masa verde” primul titlu al lui Hamilton în Formula 1: „O hoție, o cursă furată! Doar așa s-ar face dreptate”

Felipe Massa, în stânga, lângă Lewis Hamilton și coechipierul Kimi Raikkonen // foto: Imago Images
Felipe Massa, în stânga, lângă Lewis Hamilton și coechipierul Kimi Raikkonen // foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 04 aprilie 2023 19:58 / Actualizat marti, 04 aprilie 2023 22:07

Brazilianul Felipe Massa, acum în vârstă de 41 de ani, se gândește să ia măsuri legale în speranța de a câștiga retroactiv titlul din Formula 1 din 2008, obținut de Lewis Hamilton la un punct diferență.

În 2008, Felipe Massa, atunci pilot Ferrari, a fost la un pas să devină campion mondial de Formula 1 pentru prima dată în carieră, obiectiv pe care nu a reușit să-l îndeplinească până la finalul carierei.

Massa a încheiat sezonul cu 97 de puncte, unul sub Lewis Hamilton (McLaren), iar acea rană nu s-a vindecat niciodată.

La aproape 15 ani distanță de atunci, Massa ia în calcul atacarea în instanță a legalității titlului din acel an, fiind pus în alertă de declarațiile recente ale șefului F1 de atunci, Bernie Ecclestone, despre scandalul care a învăluit cursa din Singapore.

Zidane pune o condiție-șoc ca să semneze cu PSG: „El trebuie să plece”
PSG
Zidane pune o condiție-șoc ca să semneze cu PSG: „El trebuie să plece”

Ce s-a întâmplat în cursa din Singapore

Spre finalul sezonului 2008, Fernando Alonso a câștigat cursa din Singapore după ce colegul acestuia de la Renault, Nelson Piquet jr., s-a ciocnit intenționat de un parapet și a provocat intervenția Safety Car-ului.

Cu Safety Car-ul ieșit pe circuit, Massa, până atunci la conducerea cursei, a intrat la boxe și a avut ghinionul unei opriri catastrofale, ceea ce l-a coborât pe locul 13 în cursă.

Hamilton a terminat pe locul 3, iar rezultatul s-a dovedit decisiv în deznodământul acelui sezon, cu britanicul terminând anul la un punct distanță de Massa.

La un an după, odată ce a devenit clar că Piquet s-a ciocnit intenționat în timpul cursei din Singapore, Renault a fost interzisă doi ani în Formula 1, pedeapsă cu suspendare, iar șefii echipei de la acea vreme pedepsiți la rândul lor.

Massa a cerut ca rezultatul cursei să fie anulat, dar nu a avut succes. Regulamentele spuneau clar că nu se mai pot schimba clasamentele din Formula 1 odată cu ceremonia de premiere din finalul anului, care se petrecuse deja.

Declarațiile lui Bernie Ecclestone au redeschis rana

Se pare că Felipe Massa va încerca din nou să schimbe deznodământul acelei curse și, implicit, al sezonului. Declarațiile recente ale șefului F1 de la acea vreme, Bernie Ecclestone, reprezintă catalizatorul.

„Am decis să nu facem nimic atunci. Am vrut să protejăm sportul, să-l salvăm de la un scandal uriaș. De asta l-am vrăjit pe fostul meu pilot, Nelson Piquet, să rămână calm.

Pe atunci exista o regulă care spunea că ierarhia din campionatul mondial nu mai putea fi modificată după ceremonia FIA de la finalul anului. Așa că Hamilton a primit trofeul și totul a fost bine.

Dar aveam suficiente informații pentru a investiga situația. Conform Statutelor, ar fi trebuit să anulăm cursa din Singapore. Adică nu ar fi contat în clasamentul general, iar Massa ar fi fost campion în locul lui Lewis Hamilton”, a spus Ecclestone, conform motorsport.com.

Felipe Massa: „Ar fi corect ca rezultatul acelei curse să fie anulat”

Bazându-se pe faptul că mai-marii sportului cunoșteau situația încă dinainte de finalul sezonului 2008, când ar fi putut interveni decisiv, Massa ia în calcul să-și caute dreptatea în instanță.

„După 15 ani, auzim de la fostul proprietar că a aflat despre asta în 2008, împreună cu președintele FIA, dar au decis să nu facă nimic pentru a nu păta imaginea F1. Este foarte trist să afli că rezultatul cursei trebuia anulat și aș fi avut un titlu. În final, eu sunt cel care a pierdut cel mai mult. Așa că vom încerca să înțelegem ce putem face.

Vreau să studiez situația, să studiez ce spun legile, ce spun regulamentele. Trebuie să avem o idee despre ce putem face. Nu mă gândesc la partea financiară, ci la dreptate.

Dacă ai fost pedepsit pentru ceva ce nu a fost vina ta, ci pentru o hoție, o cursă furată, trebuie ca dreptatea să fie făcută. Ar fi corect ca rezultatul acelei curse să fie anulat. Este singura cale prin care s-ar face dreptate”, a precizat Massa.

Din nefericire pentru brazilian, pare că acesta nu are nicio cale legală de a ataca rezultatul cursei din 2008.

Cea mai mare autoritate la care Massa ar fi putut apela în teorie este Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), însă acesta nu are jurisdicție asupra Federației Internaționale de Automobilism în astfel de cazuri, ci doar în situații legate de dopaj, conform sursei citate.

Mai multe știri din Formula 1: 

Fernando Alonso, incisiv: „Hamilton are memoria scurtă. Îmbătrânește”

Marele Premiu din Ungaria, anomalia calendarului din Formula 1: discrepanță colosală!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează