Ca între campioni! Povestea neștiută: Ilie Năstase a fost inspirația Virginiei Ruzici!

- Ce îi urezi, Virginia, lui Ilie Năstase la aniversare?
- Am doi mari prieteni care au aniversarea zilele acestea, pe 19 iulie este Ilie Năstase, care împlinește 70 de ani, iar pe 20 iulie este Mima Jausovec, 60 de ani. Cea pe care am învins-o în 1978, în finala de la Roland Garros. Timpul trece, nu? Le doresc amândurora viață lungă și să aibă câte o petrecere nemaipomenită. Merită să aibă o sărbătorire cu prietenii, cu cei dragi. Eu, când am făcut 60 de ani, am avut o petrecere enormă și mi-a plăcut foarte mult! Și o voi ține minte tot timpul!

- Ce a însemnat să-l fi cunoscut pe Ilie Năstase în anii '60-'70?
- Am crescut împreună cu Florența Mihai, cu Mariana Simionescu, cu Mariana Hagiu, cu fetele Bădin în clubul Dinamo, iar idolii noștri erau Ilie Năstase și Ion Țiriac, datorită rezultatelor lor, mai ales ale lui Ilie. Îmi amintesc că am văzut acea finală enormă de la Wimbledon, cu Stan Smith, la televizor, erau singurele transmisiuni pe vremea aceea. O finală pe care, din păcate, a pierdut-o, dar care mi-a rămas întipărită în minte. Se juca serviciu-voleu, și pe primul, și pe al doilea. Era alt stil, alt tenis. Da, l-am cunoscut pe Ilie de mică, de copil.

I-a oferit primul televizor

- Ce îți mai amintești?
- Uite, de exemplu, că am primit un premiu oferit de el, un televizor. Cred că aveam 15-16 ani, pe acolo, și a fost chiar primul meu televizor din casă. (râde) După, îmi amintesc că am jucat contra lui Ilie, în meciurile pe echipe, și eram mândră când îl învingeam. S-a întâmplat de câteva ori. Jucam foarte mult spre el pentru că fugea mult să acopere fata. Au fost momente de satisfacție pentru mine.

- Ați jucat și împreună?
- Da, a fost un privilegiu să joc alături de el, la dublu mixt, într-un an la US Open. Am reușit să intrăm în sferturi de finală. Meci pe care l-am pierdut, greu, 6-7 în decisiv în fața lui Anne Smith din SUA și Kevin Curren din Africa de Sud. Numai că, datorită lui Ilie, am avut un standing ovation, pe Arena Centrală. Era un meci de seară. Amândoi am încercat să jucăm cât mai spectaculos, mai mult în stilul lui Ilie, și am reușit o minge deosebită, pentru care am primit aplauze la scenă deschisă. Încă un episod care mi-a rămas în minte!

Emoții noi pe Arena Centrală

- Și în afara terenului?
- Sigur, multe momente din viața privată a lui Ilie. (zâmbește) Căsătoriile lui... Copiii lui... Și încă un element: el este nașul fiicei mele împreună cu Rodica Țiriac. Ei sunt nașii lui Caroline.

- În 1998, la Roland Garros, ați înmânat trofeul campioanei, Arantxa Sánchez, care a învins-o pe Monica Seles. Se aniversau 20 de ani de la titlul tău și 25 de la al lui Ilie Năstase. Cum a fost să urcați din nou împreună pe un podium?
- A fost emoționant momentul în care am intrat împreună pe teren. Noroc că l-am avut lângă mine (râde). Nu e ușor să fii în fața unui public numeros, de 15.000 de spectatori. Generații noi, ți-e oarecum teamă că nimeni nu-și mai amintește de tine. Dar a fost bine. Și am mai intrat împreună pe Centralul de la Roland Garros, când a fost o prezentare cu campionii prezenți acolo, se sărbătoreau centenarul turneului, și am defilat toți.