SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Ei sînt vinovaţii! Luminiţa Paul despre cei care ne-au obişnuit cu victoriile şi au creat monştrii tenisului

Rafael Nadal
Rafael Nadal

Articol de - Publicat luni, 30 noiembrie -1 00:00 / Actualizat joi, 01 august 2013 17:29

Rafa Nadal să piardă în turul al doilea? Imposibil! Ce i s-a întîmplat?


Da, au trecut 7 ani de cînd spaniolul nu mai fusese eliminat în runda secundă a unui turneu de Mare Şlem. 7 ani în cap. I se întîmplase tot la Wimbledon, în faţa lui Gilles Muller, la puţine săptămîni după ce cîştigase primul său Roland Garros. Coincidenţe stranii... Atunci, în 2005, Nadal mergea la Halle pentru a înnoda verdele cu roşul şi pierdea în turul întîi la un german, Alexander Waske. Acum, 7 sezoane mai tîrziu, cu al 7-lea trofeu parizian pe etajeră, Rafa s-a întors la Halle, deşi ani la rînd jucase la Queen's în pregătire pentru Wimbledon. A pierdut în turul al doilea la un german, Philip Kohlschreiber. Apoi şi la All England Club, în faţa unui Lukas Rosol neînfricat.

S-a închis cercul. Astrologii şi numerologii vor putea scoate un profil complex din aceste cifre care se repetă şi locuri care revin. Pe de altă parte, agentul meu favorit, Gibbs adică, spune mereu că nu crede în coincidenţe. Ce va urma, în aceste condiţii, pentru Nadal? Întunericul carierei sau renaşterea o dată cu un alt ciclu? Rămîne de văzut.

Probabil însă că o asemenea întrebarea venită în acest moment e un clişeu. Cum se împiedică un zeu, imediat ţîşneşte tentaţia de a-i pune la îndoială realizările, acumulările, reuşitele. Nu există zile proaste, timpi leneşi, inspiraţie expirată. Ori, ori. Sus sau jos, fără palier.

Deşi... îmi amintesc vremurile cînd dragul meu Agassi o mai zbîrcea în tururile inferioare ale concursurilor majore. Cînd Pete Sampras, atît de admirat, pierdea constant şi dureros în turul 2 la Roland Garros. Nu-mi amintesc să-l fi catalogat cineva drept ierbangiu, chiar dacă a cîştigat jumătate din trofeele sale de Grand Slam la Wimbledon. Cînd Safin sau Roddick sau Hewitt, toţi foşti lideri mondiali, alternau prezenţele lucitoare în competiţiile importante cu cele şterse, cenuşii. Nu ni se părea atît de ieşit din comun. Acum însă da, e dur să-l vezi pe Nadal părăsind Wimbledonul în turul 2.

Dar ştiţi cine sînt vinovaţii? Ei. Rafa, Nole, Roger, Andy. Nimeni altcineva. Au ridicat în ultimii ani şi, mai ales, în 2011, standardul atît de sus încît ne fac să nu mai acceptăm altceva. Au jucat între ei toate finalele majore din sezonul trecut şi majoritatea semifinalelor, cu doar două imixtiuni, Ferrer la Australian Open şi Tsonga la Wimbledon. E vina lor.

Deşi... în fond, nu s-a întîmplat mare lucru. Cînd Federer a pierdut la Paris în 2010 şi i s-a întrerupt şirul semifinalelor majore, a spus simplu: "Asta e, de acum sînt doar «sferturi» consecutive". Iar răspunsul cel mai bun e al fetiţei lui Bob Bryan, într-un haios montaj pe contul ei de twitter: "Yes, Master". E tenis. E viaţă. Se întîmplă lucruri. Şi ştim şi cine e de vină.

Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga 2 » CALCULE la retrogradare în timp real

Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga


Comentarii (7)
whitecollar
whitecollar  •  01 Iulie 2012, 04:11

eu dau vina pe cateva lucruri pentru infrangerea lui nadal. unu, a tratat cu superficialitate meciul. numarul 2 cu numarul 100, pe o suprafata unde are deja 2 titluri fata de un debutant pe iarba. doi, meciul s-a jucat sub acoperis. iar ca sa nu moara iarba, conditiile sunt complet diferite iar jocul mult mai rapid. rar s-a intamplat ca nadal sa nu ajunga mingea sau sa nu aiba reactii la unele lovituri. imi mentin parerea ca daca finala din 2008 ar fost sub acoperis, federer ar fi castigat. iar trei, nadal nu are un joc facut pentru iarba. o fi avand 2 titluri, dar pe iarba si la us open e cel mai vulnerabil.

campnou1957
campnou1957  •  01 Iulie 2012, 00:18

Nadal este un jucator extrem de profesionist, genul de jucator care munceste din plin pentru a castiga. El nu este un talent nativ precum Federer, el este un jucator care a plecat de la 0 si a ajuns la 11 GS castigate, fiind un exemplu de profesionalism (eu nu il suport pe Nadal, nu imi place stilul sa de joc, fiind un mare fan al elegantei lui Federer, dar valoarea nu am cum sa nu i-o recunosc). Nu este genul de jucator care sa se imbete inainte de meciuri si oricum daca te culci la 12 noaptea si dormi chiar si 10 ore, tot ai timp berechet sa iei si micul dejun si pranzul si sa faci un antrenament de 2 ore pana sa te prezinti pe Centre Court la 18:30. Pur si simplu a prins o zi mai slaba.

cetateanu
cetateanu  •  30 Iunie 2012, 23:48
Postat de campnou1957 pe 30 Iunie 2012, 23:25

Meciul dintre Portugalia si Spania s-a terminat in jurul orei 0:30 in Romania, iar asta inseamna 22:30 in Anglia. Sa presupunem ca Nadal a mai urmarit cateva reactii dupa meci si s-a culcat la 23. Ti se pare asta o ora super-neprofesionista la care sa te culci? Nadal a pierdut din lipsa de concentrare, din cauza unui program foarte prost de pregatire pre-Wimbledon (cum a specificat si autoarea articolului) si pe fondul unei zile excelente prinsa de jucatorul ceh, genul ala de zi pe care o prinza o data in viata. Trebuie sa mai si gandim putin inainte sa ne aruncam cu vorbe gen "s-a culcat tarziu" (repet meciul s-a incheiat la 10 jumate seara in Anglia) pentru ca ne facem de ras.

Semifinala s-a incheiat nu la "10 jumate seara" sau 23, ci s-a terminat cu prea putine ore inainte de o refacere proprice a unui jucator profesionist care are meci a doua zi. Care meci a inceput la 18:30, ora Angliei. Plus ca in ziua meciului, inainte de meci, mai are loc si un antrenament, chiar daca nu intens. Vrei sa calculezi cate ore de somn sunt necesare pentru o refacere adecvata? Si poti sa pui pariu, la ce cota vrei tu, ca omu' n-a "scapat" nici macar o bere sau un Bacardi la semifinala Spaniei cu Portugalia, nu-i asa? Hai sa depasim momentul, Nadal a fost obosit.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează