SPORTURI  »  TENIS  »  ATP ROMA

Novak Djokovici a vorbit despre planurile de viitor » ”Visul meu: titlul la Wimbledon”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 mai 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 11 mai 2011 12:59

Novak Djokovici este cel mai în formă jucător de tenis al momentului. Are 32 de victorii consecutive în acest an, a cîştigat toate cele şase turnee la care a participat, iar acum se află foarte aproape de poziţia de lider mondial. În această săptămînă, sîrbul se află la Roma şi îşi doreşte să contiune seria succeselor.

Lider mondial şi victorie la Wimbledon

Ambiţia mea este să ajung numărul unu mondial, iar visul meu este să mă impun la Wimbledon. Acestea sînt cele două lucruri pe care am vrut să le fac dintotdeauna. Cu siguranţă, să devin lider mondial este mult mai uşor de realizat, însă trebuie să muncesc foarte mult pentru asta. Nu contează dacă se va întîmpla peste cîteva săptămîni, luni sau ani. Voi încerca să muncesc constant”, a spus Djokovici.

Novak Djokovici poate ajunge numărul unu ATP chiar la sfîrşitul acestei săptămîni. Acest lucru va fi posibil dacă Nadal, deţinătorul titlului de la Roma, va fi eliminat înainte de semifinale, iar sîrbul va cîştiga turneul. O altă posibilitate şi mai mare pentru îndeplinirea acestui obiectiv este după Roland Garros. Dacă Djokovici are de apărat numai 360 de puncte (în 2010, a ajuns pînă în sferturi), Rafael Nadal trebuie să îşi apere titlul şi cele 2000 de puncte pe care le-a obţinut anul trecut.

Misiuni imposibile devenite realitate

Novak Djokovici a vorbit şi despre victoriile spectaculoase pe care le-a obţinut în faţa lui Roger Federer, dar şi a lui Rafael Nadal. Dacă acum un an sîrbul le considera aproape ”misiuni imposibile”, acum Nole are cîte trei succese în faţa celor doi sportivi obţinute doar în acest an.

Este un pas important faptul că am reuşit să-l înving pe Nadal pe zgură. Mă ajută din punct de vedere psihic pentru turneele care vor veni. Acum un an, o victorie în faţa lui Federer sau a lui Nadal reprezentau nişte misiuni aproape imposibile. Cred că totul ţine de partea mentală. Întotdeauna încerc să intru cu o gîndire pozitivă pe teren şi să cred în capacităţile mele”, a declarat sîrbul.

Nole care are un record de 32 de victorii şi 0 înfrîngeri în acest debut sezon se află pe locul doi. În 1984, John McEnroe a reuşit o serie de 42 de succese consecutive. ”Nu mă aşteptam să cîştig fiecare meci în primele patru-cinci luni. A fost un proces lung din care am învăţat foarte multe lucruri, am muncit şi am pus multă pasiune. Fiecare zi din viaţă am dedicat-o sportului, iar acum se văd rezultatele”, a povestit Djokovici.

 

 

 

Citește și:

Istvan Kovacs, criticat pentru o singură fază din finala Europa League: „Nu a acordat un penalty clar”
Europa League
Istvan Kovacs, criticat pentru o singură fază din finala Europa League: „Nu a acordat un penalty clar”
„80% e PLECAT!” » Rapid pierde cel mai important jucător, dar i-a găsit deja înlocuitor: „Vrem să-l aducem!”
Superliga
„80% e PLECAT!” » Rapid pierde cel mai important jucător, dar i-a găsit deja înlocuitor: „Vrem să-l aducem!”
Ce înseamnă victoria Atalantei pentru fotbalul italian: în Liga Campionilor se conturează un scenariu fabulos!
Europa League
Ce înseamnă victoria Atalantei pentru fotbalul italian: în Liga Campionilor se conturează un scenariu fabulos!

Ironia sorții » Fostul jucător de la FCSB, la un pas să semneze chiar cu echipa care l-a retrogradat!

„Există prietenie în tenis?” » Sorana Cîrstea, răspuns tranșant: „Am o poveste care va face deliciul, că e cu Simona Halep”


Comentarii (1)
darkhunter1980
darkhunter1980  •  15 Mai 2011, 23:00

vise taica.. stim cine va castiga Wimbledonu'

Vezi toate comentariile (1)
Comentează