SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Simona Halep şi-a fixat obiectivul pentru Roland Garros: ”Vreau să ajung cel puţin în sferturi”

Articol de - Publicat sambata, 24 mai 2014 00:00 / Actualizat sambata, 24 mai 2014 01:28

Simona Halep şi-a aflat ieri adversara din primul tur de la Paris şi şi-a fixat obiectivul pentru singurul turneu de Mare Şlem pe zgură din an, care debutează mîine.

Parisul e un oraş cu mult lipici pentru Simona Halep. Atmosfera lui se potriveşte cu firea româncei. "La Paris mă simt foarte bine, e un oraş foarte frumos, care îmi place la nebunie", a spus ea.

Acesta e, totodată, şi oraşul în care în 2008 a cîştigat trofeul în competiţia junioarelor. Cu două zile înainte ca turneul de la Porte d'Auteuil să pornească s-au tras la sorţi tablourile de simplu la masculin şi la feminin.

În primul tur, Simona Halep, a patra favorită a turneului, o va întîlni pe rusoaica Alisa Kleibanova. Înainte de tragerea la sorţi, românca îşi fixase deja obiectivul. "Îmi doresc să ajung cel puţin în sferturi. Am avut un început bun de sezon, am ajuns în finala de la Madrid şi vreau un parcurs cît mai lung şi la Paris", a spus Simona. Kleibanova şi Halep s-au întîlnit pînă acum de două ori şi de fiecare dată s-a impus românca.

Pe acelaşi sfert de tablou se mai găsesc Petra Kvitova, Ana Ivanonici, Svetlana Kuzneţova şi Sloane Stephens. La Roland Garros, Halep este pentru a cincea oară pe tabloul principal, doar în 2011 ea reuşind să treacă de primul tur.

Pe tabloul de simplu feminin se mai află trei românce. Monica Niculescu o va întîlni pe estonianca Kaia Kanepi, iar Sorana Cîrstea şi Alexandra Cadanţu se vor înfrunta cu jucătoare venite din calificări. La masculin, pe tabloul principal e un singur român: Victor Hănescu.

Selfie de la Paris
Horia Tecău şi Simona Halep s-au întîlnit ieri în cadrul complexului Roland Garros şi au imortalizat momentul. Ambii erau zîmbitori şi aşteptau cu nerăbdare să înceapă al doilea turneu de Mare Şlem al anului.

Doar un pas pentru Begu
Irina Camelia Begu, 88 WTA, a acces ieri în turul al treilea al calificărilor de la Roland Garros, după ce a trecut de Aleksandra Krunici (Ser) cu 6-1, 6-1. Pentru a urca pe tabloul principal, românca mai are nevoie de o singură victorie. Ea o întălneşte azi în turul al treilea pe americanca Grace Min.

Irina joacă în calificări pentru că atunci cînd s-au încheiat înscrierile pentru Roland Garros nu se întorsese încă în Top 100. Tot ieri, Alexandra Dulgheru a fost învinsă în turul al doilea de Aleksandra Wozniak cu 6-4, 6-3.

Români la Roland Garros

Feminin
Simona Halep (4) - Alisa Kleibanova (Rus)
Sorana Cîrstea (26) - jucătoare din calificări
Alexandra Cadanţu - jucătoare din calificări
Monica Niculescu - Kaia Kanepi (Est, 25)

Masculin
Victor Hănescu - Gael Monfils (Fra, 23)
* Meciurile din primul tur se joacă duminică, luni şi marţi. Turneul e transmis de Eurosport.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (4)
jgionea
jgionea  •  26 Mai 2014, 06:45
Postat de mmara pe 24 Mai 2014, 20:30

Pun pariu (max €1,00) că îți place Alisa Kleybanova pentru că este antrenată de Iulian Vespan !

Ai pierdut pariul...Nici nu am vazut-o bine ...Dar numele ei mi-a inspirat poanta catrenului cu dublu inteles...Daca esti golanas Kley poate sa-nsemne ...clei...Daca esti doar chibit de tenis , Kley te face sa te gandesti la ...Clay, denumirea engleza a zgurei... Tine-ti euro-ul sa bei o bere( Nu prea ajunge , nu? ...Trebuie sa mai adaug si eu...) Dar Vespan, cum il arata numele, s-ar putea sa o fi ...intepat...Dar nu am nici-un fel de informatii despre faptul ...in sine...

mmara
mmara  •  24 Mai 2014, 20:30
Postat de jgionea pe 24 Mai 2014, 13:38

SIMONEI IN PRIMUL TUR LA ROLLAND GARROS Deși nu sunt un Casanova Mie-mi place Kleybanova... O spune și numele ei Că e făcută pentru ...Kley PS: Simona dragă, nu concep Să nu o faci Halep- Halep...

Pun pariu (max €1,00) că îți place Alisa Kleybanova pentru că este antrenată de Iulian Vespan !

jgionea
jgionea  •  24 Mai 2014, 13:38

SIMONEI IN PRIMUL TUR LA ROLLAND GARROS Deși nu sunt un Casanova Mie-mi place Kleybanova... O spune și numele ei Că e făcută pentru ...Kley PS: Simona dragă, nu concep Să nu o faci Halep- Halep...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează