SPORTURI  »  TENIS  »  PRIMUL GRAND SLAM AL SIMONEI HALEP

VIDEO+FOTO Simona Halep a ajuns la București cu mini-trofeul Roland Garros » Primele declarații pe aeroport, în fața a peste 100 de ziariști: "E și trofeul României"

FOTO: Cristi Preda +21   FOTO
FOTO: Cristi Preda

Articol de - Publicat luni, 11 iunie 2018 17:30

Simona Halep,  26 de ani, campioana de la Roland Garros, a aterizat în jurul orei 16 la București.

"Mă bucur că sunteți aici, alături de mine, pentru a ne bucura de trofeu. Nu e el prea mare, dar e foarte important. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au pus câte o cărămidă la această performanță, familiei mele și tuturor fanilor. Oriunde mă duc în lume am parte de o atmosferă foarte frumoasă. Cred că sunt jucătoarea care are parte de cei mai mulți suporteri la toate meciurile.

Sunt bucuroasă că m-am întors cu bine acasă. Acest trofeu este și al meu, și al României. Aici am crescut, aici m-am antrenat și de aici am ajuns campioană la Roland Garros.

Darren mi-a spus înainte de meci că trebuie să câștig acest trofeu. Primele trei finale au fost tratate altfel. Domnul Țiriac mi-a spus de mult timp că sunt în stare să câștig un trofeu de Grand Slam.

După meci am dormit doar trei ore. Azi dimineață abia am început să simt tot mai mult bucuria pentru realizarea acestui vis. Acum că vă văd și pe dumneavoastră aici, bucuria e și mai mare", a declarat Simona Halep.

"Cariera mea nu se oprește aici"

Liderul mondial a dat și un sfat foarte prețios: "Acum mă simt împlinită profesional din toate punctele de vedere. Cariera mea nu se oprește aici. Voi merge înainte și voi îndrăzni să visez la mai multe titluri de Grand Slam.

Singurul lucru pe care aș putea să-l spun e că trebuie să crezi în tine și să nu cedezi niciodată. Am pierdut trei finale, însă n-am cedat și am crezut cu disperare că se poate într-o zi. Sfatul meu pentru toți oamenii este să nu cedeze niciodată.

Momentul în care s-a cântat imnul a fost foarte emoționant. După ce s-a terminat, organizatorii mi-au spus că nu s-a întâmplat vreodată ca imnul să fie cântat de o arenă întreagă la Roland Garros. Le mulțumesc tuturor pentru căldura pe care mi-au oferit-o.

Vreau să am copii, dar momentan voi continua să joc tenis. Nu mi-am fixat încă niciun obiectiv, aș vrea să-l punem împreună. Dacă voi fi sănătoasă, mă duc cu cea mai mare plăcere la Olimpiadă. E ceva deosebit.

Eu voi prezenta trofeul oriunde, n-am nicio problemă. Nu mă simt foarte obosită. Am fost bine pregătită fizic pentru acest turneu. Îmi voi lua vacanță câteva zile, apoi voi reveni pe iarbă".

...despre primul mesaj primit după trofeul câștigat: "Am fost plăcut surprinsă că adversarele mele din tenis s-au bucurat pentru mine. Asta înseamnă că avem o prietenie frumoasă. Vreau să le mulțumesc pentru reacțiile lor. Mi-au scris și fetele din România. Le mulțumesc și lor. Chiar am fost surprinsă. Petra Kvitova a fost prima care mi-a trimis mesaj pe telefon"

"E cel mai frumos moment al vieții mele. Am încercat să fiu la cel mai înalt nivel al meu în tenis. N-a fost o presiune negativă din partea românilor. Și ei au așteptat la fel de mult ca mine acest trofeu. Eu am încercat să iau doar partea pozitivă din orice. Cu siguranță cele trei finale pierdute m-au ajutat să câștig"
Simona Halep

"Sper ca acest trofeu să aibă o greutate pentru persoanele care sunt în conducerea țării. Mi-aș dori să avem o arenă frumoasă de tenis și acești copii să crească într-un mediu frumos. Sper să se facă posibilă construirea unei arene și să-i motiveze pe oamenii din conducere acest trofeu. Mi-a spus domnul Țiriac să mă uit ultima dată la arena de tenis din București pentru că nu o voi mai vedea"
Simona Halep

 

 

Publicată de Gazeta Sporturilor pe 11 Iunie 2018

update 16:51

Îmbrăcată lejer, în pantaloni sport și tricou, Simona a coborât din avion cu o replică în miniatură a trofeului Roland Garros. Replica este realizată integral din argint. 

Campioana Roland Garros a fost întâmpinată la scara avionului de familie, de Mihai Covaliu, președintele COSR, de George Cosac, președintele FRT, de Ioana Bran, ministrul Tineretului și Sportului, de Alina Tecșor Cercel, căpitanul echipei de Fed Cup, și de Emanoil Savin, actual senator și fostul primar al orașului Bușteni.

16:32

Aeronava Tarom care a adus-o pe Simona de la Paris a fost întâmpinată cu tunuri de apă, un obicei tradițional când este inaugurată o cursă sau o aeronavă nouă, dar care poate fi interpretat în acest caz ca un semn de respect.

update 16:22

Aeronava Tarom în care se află Simona Halep a aterizat la Aeroportul Otopeni.

update 16:08

Geroge Cosac, președintele FRT, este la aeroport și a vorbit despre Simona Halep cu câteva minute înainte ca ea să aterizeze:

"Este principalul brand românesc. Este cea mai cunoscută personalitate. Tenisul este extrem de popular. Simona este un exemplu pentru noi toți, un exemplu de modestie. Încercăm să transformăm această zi într-o sărbătoare. Vor mai urma trofee. Simona are o echipă tehnică în spate și îl are pe unul dintre cei mai importanți antrenori din tenis".

UPDATE 15:44

Peste 100 de jurnaliști o așteaptă pe Simona în Salonul Oficial. 

update 15:35

La Aeroportul Otopeni se fac ultimele pregătiri pentru sosirea Simonei Halep. A fost așternut covorul roșu, iar deasupra intrării în Salonul Oficial a fost afișat mesajul "Felicitări, Simona Halep! Ministerul Transporturilor". 

 

Simona Halep vine la București! Se fac ultimele pregătiri la aeroportul Otopeni

Publicată de Gazeta Sporturilor pe 11 Iunie 2018

 

 

Știrea inițială

Simona Halep, 26 de ani, va fi așteptată la Salonul Oficial al Aeroportului Internațional "Henri Coandă" de conducerea FRT, în frunte cu președintele Federației, George Cosac.

Tot astăzi, de la ora 20:00, Simona Halep va prezenta trofeul fanilor români, într-un eveniment care va avea loc pe Arena Națională. (Detalii aici).

Vei fi diseară pe Arena Națională pentru a sărbători titlul câștigat de Simona Halep la Roland Garros?

Da, cu siguranță voi merge!
Nu, nu voi fi prezent

Citește și:

Așteaptă un miracol! Lăsată acasă de Iordănescu, vedeta din Superligă mai are o singură speranță pentru a fi la EURO
Nationala
Așteaptă un miracol! Lăsată acasă de Iordănescu, vedeta din Superligă mai are o singură speranță pentru a fi la EURO
„E jupân, face ce vrea cu echipa” » Prima reacție de la Craiova, după ce Mitriță a fost sărit din schemă de Iordănescu: „Să-și vadă de viața lui!”
Nationala
„E jupân, face ce vrea cu echipa” » Prima reacție de la Craiova, după ce Mitriță a fost sărit din schemă de Iordănescu: „Să-și vadă de viața lui!”
Val de reacții după declarația Emmei Răducanu despre părinții ei: „Sună ca naiba!”
Tenis
Val de reacții după declarația Emmei Răducanu despre părinții ei: „Sună ca naiba!”

Mihaela Buzărnescu, fără rezerve la Open GSP: „O singură colegă mi-a dat un mesaj, în tenis trebuie să te păzești de dezamăgiri”

„Există prietenie în tenis?” » Sorana Cîrstea, răspuns tranșant: „Am o poveste care va face deliciul, că e cu Simona Halep”


Comentarii (26)
pittt
pittt  •  11 Iunie 2018, 17:40
Postat de risc_mix pe 11 Iunie 2018, 17:02

Fugiți bă repede că vă arată simona...cupa. Când se descoperă câte un trib de sălbatici prin jungla amazoniană li se dau oglinjoare și mărgele de sticlă și ăia se bucură că n-au mai văzut așa ceva. Așa și românii proști. Se bucură când văd o copie miniaturală și pe ,,românca” halep care după Wimbledon anul?? declara că ,,n-are nicio datorie față de nimeni și joacă doar pt ea”. Și are dreptate..

Haterii cu un strop de bun simt isi dau seama cand nu mai au altceva de facut decat sa taca. Ceilalti nu.

adi_stelistul
adi_stelistul  •  11 Iunie 2018, 17:47

Interesant ce a spus. In conditiile in care Cristina Neagu a spus ieri ca Simona nu datoreaza nimic Romaniei. Multa lume a spus asta. N-am auzit-o insa pe Simona spunand asta vreodata. Nici macar rabufnind ca Irina Spirlea odinioara care, cu insolenta ei simpatica, referindu-se la un oficial roman (parca Mironov?) a spus ca acela poate sa-i ia boii de la bicicleta. Simona nu a spus nimic nici despre haterii de pe net, nici despre cei din studiourile TV, nici despre lipsa de sprijin, nici de faptul ca nu datoreaza nimic Romaniei. Din contra, imparte trofeul acesta cu toti, spunand ca el apartine si Romaniei... Era o stire azi cu felul in care Serbia i-a primit pe Djokovic, Ivanovic si Jankovic. Trei sarbi care au facut cinste tarii lor dar care, sa o spunem, prefera sa-si protejeze veniturile de impozitele din Serbia. Toti fiind rezidenti in alta parte (Monaco, Emirate). Cum sunt si Wozniacki, Kvitova, Kerber, Muguruza, Pliskova, Sarapova, Osaka, etc. Si cum nu e Simona, rezidenta si platitoare de impozite la Constanta... Da... asta e. Bine ca a castigat. Unii vor spune ca le-a dat o palma celor ce au denigrat-o cu atata osardie. Ea sigur n-o va spune. Ca nu e stilul ei. Eu sper ca ne-a dat o palma tuturor. Ca sa ne trezim.

risc_mix
risc_mix  •  11 Iunie 2018, 17:19
Postat de bogat pe 11 Iunie 2018, 17:09

e amuzant sa vezi ca pe langa reprezentantii federatiilor de profil si ministrul sportului a fost in comitetul de intampinare si primarul din Busteni. :)) netam-nesam...In ce calitate nu e clar. As fi inteles daca era primarul din Bucuresti ca aici aterizase Simona sau cel din Constanta natala. Dar ala din Busteni nu are nicio calitate oficiala. Te pomenesti ca a venit si pe banii primariei sa ia si el un autograf la prima mana. Si sa dea la schimb campioanei niste teren in Busteni. Asa o fi si in Spania cand se intoarce Nadal cu trofweul de la RG, e si primarul din Castellon in comitetul de intampinare.

Bă, tu ești prost sau faci pe prostu? Păi halep este cetățean de onoare al orașului Bușteni.Iar primarul Savin e prieten al familiei halep și i-a dat și un teren de 500m moca.Că ea, sărăcuța nu-și permitea să și-l cumpere. Ai priceput?

Vezi toate comentariile (26)
Comentează