Marian Ursescu
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
*****
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, Citește mai mult...
specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
Andreea Chițu are o soluție pentru controversa premierilor: ”Să se schimbe legea sportului!”
Vicecampioana mondiala Andreea Chițu spune ca sumele cu care sint premiați sportivii pentru medalii sint mici, neconforme cu munca depusa. Andreea Chițu a luat atitudine in momentul in care Guvernul a anunțat ca handbalistele vor primi 60.000 [...]
Performanțe cu străini » FR de Lupte vrea să naturalizeze sportivi din Ucraina și Rusia: ”Au șanse de medalii”
Romania poate de acum naturaliza sportivi de alte naționalitați care sa concureze sub ”tricolor” la marile competiții internaționale. FR de Lupte e prima care recurge la aceasta masura. Președintele Klaus Iohannis a semnat pe 15 decembrie [...]
Eliza Buceschi descrie senzația de a urca pe podium la Mondiale: ”Este ca și cum ar veni Crăciunul de zece ori într-o zi!”
Handbalista "naționalei" Romaniei a fost aleasa cel mai bun centru la Mondiale, in echipa tinerelor, jucatoare sub 22 de ani. Pina acum, la Baia Mare, s-a spus despre Eliza ca joaca meci de meci titulara pentru ca este fiica antrenorului [...]
Au schimbat Guvernul » Handbalistele au fost invitate de Dacian Cioloș la Palatul Victoria
Handbalistele au format ieri, pentru o ora, noul cabinet al prim-ministrului Dacian Cioloș. Neagu, Bradeanu, Elisei și celelalte ”tricolore” au vorbit insa despre succesul lor in Danemarca. Naționala feminina a Romaniei a fost invitata ieri, [...]
"Tricolorele" reacționează la anunţul că vom juca în Danemarca turneul preolimpic: "Vor să le batem iar acasă?"
Romania pierde organizarea turneului preolimpic din luna martie. Danemarca are mai mare influența la forul mondial. In regulamentul de organizare al turneelor preolimpice se spune ca "gazdele turneelor preolimpice vor fi stabilite de [...]
Cea mai experimentată jucătoare din echipa României anunță: "A fost ultimul meu Mondial!"
La 36 de ani, cea alintata Mika spune ca vrea sa joace la a treia Olimpiada a ei și apoi sa se retraga. Ea a vorbit despre parcursul Romaniei la competiția din Danemarca, despre inceputurile sale, despre sacrificiile pe care le-a facut in cei [...]
Costică Buceschi developează filmul CM şi priveşte spre viitorul "naţionalei": "Am învăţat multe de la Ryde"
Fostul tehnician de la HCM Baia Mare explica mecanismul care a functionat pe perioada Mondialelor, cu accent pe latura psihologica a jucatoarelor. E vocea limpede si ferma care s-a auzit, timp de doua saptamini, la time-out-urile din timpul [...]
Statistica României la Campionatul Mondial » Cum au contribuit jucătoarele la obţinerea bronzului?
Cifrele Mondialului din Danemarca arata ca Romania s-a bazat in principal doar pe 8 handbaliste. Acestea au dus greul turneului. Cinci victorii si patru infringeri e bilantul Romaniei la Mondialul din Danemarca, un turneu final in care [...]
A treia medalie dragă » Paula Ungureanu a participat alături de Aurelia Brădeanu şi Valentina Elisei la toate marile succese ale handbalului românesc în ultimii 10 ani
Paula Ungureanu este portarul care-si hipnotizeaza adversarele cu privirea si interventiile miraculoase In 2005, la Sankt Petersburg a jucat mai putin, in 2010, la Europene, a fost imbatabila, dar si-a rupt ligamentele in meciul cu Croatia. [...]
Perianu a făcut un meci extraordinar în apărare şi, la 21 de ani, a cîştigat prima medalie din carieră: "Noi ne-am spus că jucăm finala mare!"
Interul stinga Gabriela Perianu e in culmea fericirii. Dupa meciul cu Norvegia, a spus printre suspine si lacrimi, la conferinta de presa, "visez sa ajung intr-o zi sa inving Norvegia. Sint mindra de echipa mea!". Ieri, fata ii era toata un [...]
Cristina Neagu a pus ieri punct unui sezon în care și-a arătat din nou strălucirea de star: ”Am avut un an extraordinar”
Romanca a ciștigat Liga Campionilor cu Buducnost, o competiție in care a marcat cele mai multe goluri, lucru pe care l-a repetat și la Campionatul Mondial, unde a urcat pe treapta a treia cu Romania Cristina Neagu a adunat toate superlativele [...]
Grupă infernală pentru Rio: "Vom avea în spate 7.000 de spectatori la Cluj, putem să ne calificăm la Olimpiadă"
Romania a terminat pe 3 la Mondiale, dar are parte de o grupa de foc pentru a ajunge la Jocurile Olimpice din Brazilia Nimeni nu se gindea la o medalie in Danemarca. Obiectivul echipei era acela de a se clasa intre primele 7 echipe si de a [...]
Corespondență din Herning » Alice, un căpitan fericit » Interviu cu Valentina Ardean Elisei, handbalista pe care o definesc determinarea, ambiţia şi sacrificiul
Jucatoarea cu indicatiile la time-out, handbalista care nu renunta niciodata a vorbit despre spiritul dominant in Danemarca: ”Am muncit foarte mult si am aratat ca putem ajunge la rezultate cind am jucat ca o echipa. Am fost un tot de [...]
Corespondență din Herning » Bronzul unicat, fără emoţii » România a controlat aseară finala mică, împotriva Poloniei, 31-22, cucerind clar medalia mondială care-i lipsea din palmares
Pina ieri, romancele din diferite generatii avusesera patru ocazii de a-si pune bronzul mondial de git. Alta data incheiasera pe locul 4, dar dupa grupe. Era singurul metal pretios care lipsea din vitrina echipei nationale si trebuia pus [...]
Corespondență din Herning » Tăvălug norvegian » Nordicele au cîștigat la pas meciul pentru aur cu Olanda, 31-23, și sînt campioane olimpice, europene și mondiale
Finala mare a fost la fel de dezechilibrata precum cea mica. Norvegia a mers in pas de defilare din primul minut și pina in ultimul. Scapate din meciul aprins cu Romania din semifinale, nordicele au fost de neoprit. Diferența a fost tot [...]
Gol valabil anulat, forţare la ultima fază! Arbitrii sloveni au protejat Norvegia în semifinala cu România
In prelungiri, dar si pe parcursul semifinalei cu Norvegia, arbitri sloveni Lah si Sok au protejat campioana olimpica si europeana cu deciziile lor. In minutul 50,Romania conducea cu 23-22. Neagu s-a inaltat, a trimis mingea fulgerator in [...]
Azi e România - Polonia » Cristina Neagu se pregăteşte de ultima bătălie la Mondiale. Ce spune despre adversara de azi
Interul stinga spune ca inainte de titlul de golgeter iși dorește locul al treilea pentru ea și pentru colegele sale care sint la al noualea meci in Danemarca. Infringerea cu Norvegia, 33-35, a lasat urme. Fetele au adormit greu, au dormit [...]
Azi e România - Polonia » Cine stă în calea "tricolorelor" pentru bronzul mondial » Polonia pare un adversar accesibil. Dar doar pare!
Romania a facut meciuri memorabile la editia daneza, dar ca sa intre in istorie trebuie sa urce pe podium. Polonia pare un adversar accesibil. Dar doar pare! Romania porneste clar din postura de favorita in finala mica a Campionatului [...]
România nu a luat bronzul la Mondiale! Am jucat cinci finale mici, am avut tot atîtea înfrîngeri
Cinci finale mici, tot atitea infringeri. Polonia a mai jucat o singura data pentru bronz si a pierdut si ea. Romancele trebuie sa mai distruga un mit in meciul de azi, de la Herning. Acela de a cistiga prima finala mica la un Campionat [...]
Oana Manea a jucat extraordinar cu Norvegia: "Am învăţat să nu cedăm cînd sîntem conduse!"
Oana Manea a facut un meci extraordinar. A marcat de 6 ori din 7 actiuni si a hartuit permanent apararea adversa. In prelungiri a facut semn doctorului ca nu mai poate respira. A ramas insa pe teren, s-a batut pina la epuizare si a iesit de [...]
VIDEO Încleştare. Înfrîngere. Mîndrie » Naționala României a pierdut dramatic în semifinala cu Norvegia, 33-35
„Nationala” Romaniei a pierdut dramatic aseara in semifinalele mondiale, dupa ce a reusit sa duca Norvegia in prelungiri, 33-35. Urmeaza duminica meciul pentru bronz, contra Poloniei. La distanta de ceva mai mult de o saptamina, din nou fata [...]
Corespondență din Herning » Nechita a marcat golul care a dus România în semifinale: "Am simţit că o să înscriu"
Extrema dreapta descrie trairile prin care a trecut in ultimele secunde, bucuria pe care a trait-o cind a vazut mingea in plasa. Adriana Nechita isi doreste enorm sa cistige o medalie si la Mondiale, dupa ce in 2010 a obtinut una la Europene. [...]
Corespondență din Herning » Evoluează cu fractură de piramidă nazală » Szucs a jucat cu dureri în meciul cu Danemarca
Gabriela Szucs arata de parca ar fi participat la Mondialele de box, nu la cele de handbal. Nu se da insa la o parte si vrea sa ajunga pe podium. Pentru prima data in echipa Romaniei, dupa ce a jucat pentru Ungaria pina acum, Gabriella Szucs [...]
Azi e Norvegia - România » Fetelor, ar cam fi timpul! România nu a mai învins Norvegia de 15 ani
Cu o echipa debordind de incredere, cu o echipa a Norvegiei care parca si-a mai pierdut din stralucire fata de ultimii ani, meciul pare mai echilibrat ca niciodata. La Euro 2000, la Bucuresti, pe 10 decembrie, in batrina Sala Polivalenta, [...]
Corespondență din Herning » Danezii nu se mai opresc din laude pentru vedeta României: "Neagu este o nebună!"
Danezii nu mai contenesc cu laudele la adresa starului echipei Romaniei, dupa ce Romania a ciștigat duelul din sferturi de finala cu 30-31. De la portar si antrenor pina la oamenii simpli, Neagu e cea mai buna, e un zeu. Declaratia extremei [...]