Marian Ursescu
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
*****
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, Citește mai mult...
specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
Alina Dobrin s-a accidentat grav și a fost dusă cu salvarea la spital!
Alina Dobrin, cea mai in varsta jucatoare din Liga Naționala (41 de ani) a suferit o luxație la umar, in meciul cu Danubius Galați. Minutul 19 al partidei dintre Rapid și Danubius Galați, disputata in Sala din Giulești a fost unul cu ghinion [...]
Dinamo a revenit pe primul loc după succesul de la Iași!
Dinamo a caștigat la Iași, in fața nou-promovatei, Politehnica (36-31), singura echipa care nu are nici un punct dupa 9 etape! Dupa 4 infrangeri consecutive, doua in Liga Campionilor și doua in Liga Naționala, campioana Dinamo București a [...]
Vești proaste din Ungaria » Gabi Perianu s-a accidentat și poate pierde Mondialul!
Cu doar 40 de zile inainte de debutul la Campionatul Mondial din Germania, Romania poate pierde una dintre jucatoarele de baza! Gabriela Perianu, interul stanga de la Siofok, s-a accidentat grav in meciul susținut de echipa sa, joi seara, in [...]
Iulia Curea e într-o perioadă excelentă la CSM București, dar anunță: ”Naționala cred că e un capitol închis pentru mine!”
Iulia Curea traverseaza o perioada excelenta la CSM București. Nu ar spune ”NU” unei convocari la prima reprezentativa, dar crede ca e bine sa se dea credit fetelor tinere. La ultimele partide ale CSM-ului, extrema stanga Iulia Curea a fost [...]
Ministrul Tineretului și Sportului, reproșuri către președintele Federației de Box: ”Nu e în stare să achite de doi ani o datorie de 200.000 de lei!”
O discuție cu ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, despre situația boxului romanesc, despre neregulile descoperite de Gazeta, arata situația dramatica in care se gasește boxul romanesc. "Este din rau in mai rau! Nu vad luminița [...]
Un român premiat după ce a marcat 1.000 de goluri în Polonia!
Vali Ghionea e rege in Polonia și e cel mai bun marcator al vicecampioanei Poloniei, sezon de sezon. Vali Ghionea , 33 de ani, extrema dreapta a "naționalei" Romaniei scrie istorie in Polonia. In al șaselea sezon consecutiv la Wisla Plock, [...]
Constanța, ghinionistă » Singura reprezentantă a României a picat cu un adversar dificil în Cupa EHF
Singura reprezentanta a Romaniei in Cupa EHF, la baieți, nu a avut noroc la tragerea la sorți. Va juca impotriva nemților de la SC Magdeburg. La primul sau sezon in Europa, HC Dobrogea Sud Constanța are șanse mici sa ajunga in grupele Cupei [...]
Baia Mare se întoarce! Clubul maramureșean a anunțat deja primele transferuri sonore
In locul recent desființatei HCM Baia Mare, echipa care a caștigat și campionatul Romaniei in 2014, a aparut Minaur. Clubul maramureșean a anunțat deja primele transferuri sonore. Un nou proiect in handbalul feminin a fost pus la cale la Baia [...]
Dinamo e în criză! A patra înfrângere consecutivă pentru campioana României
Campioana nu se regasește. Miercuri seara a fost invinsa pe teren propriu de Poli Timișoara, 26-23! Dinamo București e in colaps. Handbaliștii care sezonul trecut au reușit eventul, primul din istoria clubului, au intrat intr-o pasa neagra din [...]
Fără rivali și fără suporteri » CSM București are o serie impresionantă de victorii, dar fanii nu se înghesuie în tribune
CSM București nu are rival: a trecut la 12 goluri și de Craiova, a doua clasata, 35-23! Oltencele s-au ținut "tare" prima repriza (15-13), au ținut cat de cat aproape 45 de minute (27-21), dar in ultimul "sfert" au capotat și au mai inscris [...]
EXCLUSIV / INVESTIGAȚIE GSP Șpaga strânsă de Viorel Sima pentru examen, confirmată de 4 antrenori!
Dupa dezvalurile facute ieri de Gazeta Sporturilor, astazi sunt publicate marturiile altor doi tehnicieni, care vorbesc de cheta de 100 de euro pentru trainerul neamț de la cursul de la Braila 2016. Gazeta a publicat in editia de ieri [...]
AUDIO INCREDIBIL: O a doua mărturie despre cum se cumpără licența de antrenor de box în România: ”Viorel Sima ne-a zis să-i dăm câte 100 de euro, fiecare, pentru neamț!”
Cheta-șpaga stransa de secretarul general al FR Box, Viorel Sima, pentru lectorul neamț venit din Australia. Doar 6 din cei 19 ”cursanți” au trecut examenul, deși toți au primit intrebarile și raspunsurile cu o seara inainte! Pe GSP.ro puteți [...]
AUDIO INCREDIBIL: Mărturii pe bandă oferite Gazetei Sporturilor despre un curs organizat de Federația Română de Box » Cum se cumpără licența de antrenor în România!
Cheta-șpaga stransa de secretarul general al FR Box, Viorel Sima, pentru lectorul neamț venit din Australia. Doar 6 din cei 19 ”cursanți” au trecut examenul, deși toți au primit intrebarile și raspunsurile cu o seara inainte! Pe GSP.ro puteți [...]
Președintele Federației Române de Box se delimitează de acuzațiile lansate către secretarul general: "Eu nu m-am implicat"
Cheta-șpaga stransa de secretarul general al FR Box, Viorel Sima, pentru lectorul neamț venit din Australia. Doar 6 din cei 19 "cursanți" au trecut examenul, deși toți au primit intrebarile și raspunsurile cu o seara inainte! Vasile Catea, [...]
Dinamo nu-și revine » "Câinii" au mai suferit o înfrângere în Liga Campionilor, 24-28 cu Ademar Leon, iar fanii și-au pierdut răbdarea
Dinamo București, campioana Romaniei, a pierdut duminica seara, pe teren propriu, al patrulea meci in grupa C a Ligii Campionilor, 24-28 cu Ademar Leon, și e pe ultimul loc in grupa, fara nici o șansa de a merge mai departe. "Alb-roșiii" [...]
FOTO Nuntă cu campioane » Canotoarele din lotul național al României au participat la nunta Andreei Boghian
Strocul barcii de 8 plus 1, medaliata cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio, s-a maritat. Andreea Boghian a devenit doamna Robu, soțul sau Andrei fiind și el fost canotor de performanța. Canotoarele din lotul național al Romaniei au [...]
A ținut să joace, deși mama era moartă, acasă » "A fost cea mai bună de pe teren și golgeterul partidei"
Alina Braniște Horjea, 37 de ani, fosta jucatoare a Oltchimului, in prezent la SCM Buzau, a evoluat in memoria mamei sale, și ea fosta handbalista, in meciul contra Stelei București, 34-27. Alina și Daniela Braniște sunt doua handbaliste care [...]
HC Dobrogea Sud Constanța, primul pas spre turul 3 al Cupei EHF » CSM Roman pierde în Ungaria!
La primul sau meci in Europa, HC Dobrogea Sud Constanța a trecut in aceasta seara, pe teren propriu, de norvegienii de la Haslum BK, 24-22. A fost insa un meci extrem de echilibrat, chiar daca elevii pregatiți de Marko Isakovici au condus in [...]
Echipa lui Tadici, succes la 5 goluri în Cupa EHF!
HC Zalau a invins pe teren propriu cu 26-21 vicecampioana Turciei, Ankara Yenimahalle, dar calificarea se joaca in retur. Revenita dupa o pauza de 4 ani in Europa, HC Zalau s-a intors cu o victorie in turul doi preliminar al Cupei EHF. Echipa [...]
GALERIE FOTO Norme îndeplinite » CSM București s-a impus categoric în fața Coronei Brașov! Campioana României are o medie impresionanată de goluri
CSM București, campioana a trebuit sa se intrebuințeze mai mult in partida de la Brașov, contra Coronei, dar și-a realizat obiectivele: victorie la minimum 10 goluri diferența și peste 30 de reușite, scor 33-22. 3.000 de brașoveni au [...]
Weekend plin în Europa » 6 echipe românești joacă în cupele europene! Programul complet
Trei echipe masculine și trei feminine joaca in cupele europene. Șanse mari pentru Constanța și Zalau sa mearga mai departe. Șase echipe romanești au meciuri in cupele europene in acest weekend. DINAMO BUCUREȘTI: Seria neagra a [...]
Corona Brașov a pus gând gând rău CSM-ului » Peripeții pentru campioana României: 16 ore pe drum și antrenament anulat
Meciul de sambata, ora 12:00, transmis in direct de TV DigiSort și TV Telekom Sport, dintre Corona Brașov și CSM București, reprezinta pentru ardelence confruntarea sezonului. Corona Brașov, echipa lui Costica Buceschi, are maximum de puncte [...]
Luminița Huțupan Dinu a preluat Dacia Mioveni în liga a doua!
Fostul mare portar a debutat pe banca formației argeșene cu doua victorii, dintre care una la scor in fața echipei secunde a Coronei Brașov. Portarul de legenda al Oltchimului, Luminița Huțupan Dinu ocupa pentru prima data postul de antrenor [...]
Povestea Danei Druncea, un pitic într-un sport de Gulliveri!
Dana Druncea a inceput cu gimnastica artistica, a fost medaliata cu echipa la Mondiale, dar adevaratele trofee le-a reușit in barca de 8 plus 1 a Romaniei, pe post de carmaci. Campioana europeana, mondiala, medaliata cu bronz la Jocurile [...]
"Câinii" puși în lesă » Înfrângere usturătoare pentru Dinamo cu CSM București
CSM București i-a administrat in aceasta seara campioanei Dinamo cea mai drastica infrangere din ultimii ani, caștigand cu 33-20! CSM București a pierdut campionatul in fața dinamoviștilor și in 2016, și in 2017. Sezonul trecut, "tigrii" au [...]