Marian Ursescu
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
*****
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, Citește mai mult...
specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
Amanda Kurtovic vorbește despre experiența la CSM București și despre obiective: ”Abia aștept să joc în atmosfera din România!”
Norvegianca Amanda Kurtovic (25 de ani) este unul dintre cele cinci transferuri reușite de CSM București in aceasta vara. Campioana olimpica, mondiala și europeana, Kurtovic poate evolua atat pe postul de inter dreapta, cat și pe cel de [...]
Cristina Neagu: ”Noi, fetele, ne dorim toate să câștigăm Liga, dar trebuie să fim realiste"
Cristina Neagu spune ca fiecare vedeta de la CSM trebuie sa se sacrifice pentru binele echipei. Cea mai buna jucatoare din lume abia așteapta sa joace in Liga Campionilor. Cristina Neagu va juca din nou acasa. CSM București e a treia echipa [...]
VIDEO + FOTO EXCLUSIV Cristina Neagu, la primul antrenament alături de CSM Bucureşti!
CSM București s-a reunit marti in vederea noului sezon, sub conducerea noului antrenor, daneza Helle Thompsen, dar și cu noile vedete Cristina Neagu, Amanda Kurtovici, Marit Malm Frafjord, Sabina Jakobsen și Nathalie Hagman. S-a terminat [...]
45 de jucătoare străine! » Aproape jumătate dintre handbaliste, 21, vor evolua doar la două dintre echipe: CSM București, respectiv HCM Rm. Vâlcea
Echipele din Liga Naționala feminina și-au reluat, in mare parte, pregatirile și și-au parafat loturile cu care vor pleca la drum in sezonul 2017/2018. Un sezon care va avea 14 echipe la start și care va debuta pe 6 septembrie, odata cu prima [...]
Desemnată cel mai bun portar din toate timpurile, Luminița Huțupan ia în calcul o decizie drastică: "Nu mai am loc la mine în țară!”
Luminița Huțupan Dinu, fostul mare portar al Romaniei, s-a saturat de umilințele la care a fost supusa și se gandește chiar sa plece din țara. Cel mai bun portar de handbal din lume, din toate timpurile, titlu acordat de Federația [...]
Victorie la Lucerna! Barca de 8 plus 1 a României a câștigat cea mai importantă etapă de Cupă Mondială
Barca de 8 plus 1 a Romaniei a caștigat cea mai importanta etapa de Cupa Mondiala, in Elveția, confirmand titlul European cucerit la Racice, in luna mai. Cea mai medaliata barca din istoria canotajului romanesc, cea feminina de 8 plus 1, și-a [...]
Trei bărci în finală » Românii luptă astăzi pentru medalii
Dintre cele patru echipaje romanești prezente la regata de la Lucerna, trei vor lupta azi pentru medalii. Cea mai importanta etapa de Cupa Mondiala in canotaj se disputa la Lucerna, pe lacul Rotsee. Pentru barcile tricolore, competiția [...]
Echipa cu 10 ”straniere” » O nouă forță în handbalul românesc în viitorul sezon?
HCM Rm. Valcea, urmașa Oltchimului, are in lot nu mai puțin de 10 jucatoare straine, depașita doar de CSM București, care are 11. HCM Rm. Valcea are obiective indraznețe pentru viitorul sezon. Formația care se vrea continuatoarea Oltchimului [...]
Gabriela Perianu se desparte de Dunărea Brăila după 13 ani și va juca la Siofok, dar promite să își încheie cariera tot la echipa de suflet: "Brăila va însemna întotdeauna ACASĂ!"
Gabriela Perianu se desparte de Dunarea Braila dupa 13 ani. A semnat primul ei contract "afara", dar promite ca iși va incheia cariera tot la Braila. Inter stanga al naționalei Romaniei, Gabi Perianu e cel mai bun produs al handbalului [...]
Deși au ratat calificarea la Euro 2018, "tricolorii" îl susțin în continuare pe Xavi Pascual: "Nu se poate schimba sistemul peste noapte!"
Alexandru Csepreghi crede ca naționala Romaniei a inceput sa joace mai bine de cand a venit Xavier Pascual, dar catalanul nu poate face minuni intr-un timp așa de scurt. Naționala Romaniei va mai trebui sa aștepte cel puțin doi ani pentru a [...]
Promisiunea celui mai cunoscut boxer român care participă la Campionatele Europene: "Dacă nu sunt furat, iau titlul european!"
Supergreul Mihai Nistor, cel mai cunoscut boxer roman care participa la Europenele de la Harkov, promite sa cucereasca titlul european. Romania va avea 8 pugiliști in competiție la Europenele de seniori care debuteaza azi, la Harkov. Cel mai [...]
Polonia ține în șah Serbia, în grupa României » Cum influențează rezultatul echipa noastră
Cu o echipa complet noua, cu jucatori tineri și un nou antrenor pe banca, Piotr Przybecki, Polonia a reușit al doilea rezultat de egalitate consecutiv, 34-34 contra Serbiei. La Niș, leșii au avut șanse uriașe chiar sa invinga Serbia, in [...]
Acum e rândul vostru! ”Tricolorii” au nevoie doar de victorie pentru a-și continua visul de a ajunge la EURO 2018
Un succes cu Belarus azi ar apropia Romania de un turneu continental dupa 22 de ani! Fetele au obținut calificarea la Mondialul din decembrie 2017, acum baieții au cuvantul. Popescu, Ghionea, Csepreghi și ceilalți sunt in fața unei șanse [...]
Selecţionerul naţionalei de handbal a caracterizat înfrângerea cu Belarus: "A fost ca o ciocnire între un transoceanic și un bac!"
Romania a pierdut calificarea la Campionatul European de handbal masculin dupa infrangerea categorica suferita in fata nationalei din Belarus, 22-32 la Craiova. Antrenorul Romaniei, Xavier Pascual, a descris perfect diferența dintre cele [...]
FOTO România ratează o nouă calificare la EURO: înfrângere categorică în meciul cu Belarus!
"I-am surprins cand am caștigat cu 26-23 la ei acasa, dar acum efectul surpriza s-a terminat. Cred ca atunci nimeni nu era conștient cu cine am caștigat. Daca privim rezultatele lor din ultimii ani, ne vom da seama ce adversar avem in fața", [...]
Nicu Vlad, ales președintele Comitetului Tehnic Internațional de Haltere
Nicu Vlad, președintele Federației Romane de Haletere, vicepreședinte al Federației Internaționale de Haltere (IWF), a fost ales miercuri, in cadrul Comitetului Executiv al IWF, de la Tokyo, in funcția de președinte al Comitetului Tehnic din [...]
Azi e Austria - România » ”Tricolorele” nu au pierdut niciodată în deplasare în barajul pentru Mondiale
Echipa antrenata de Martin Ambros trebuie sa pastreze tradiția și azi, la Stockerau, in fața Austriei (ora 20:35, direct TVR2)Naționala feminina a Romaniei este singura echipa din lume care a participat la toate cele 22 de ediții ale [...]
Elisabeta Lipă adoptă modelul federaţiilor străine şi are încredere în canotorii români: "Am speranțe de rezultate bune la Tokio!"
Președintele federației de canotaj a chemat la o masa comuna toți factorii implicați in rezultatele canotorilor, luand modelul altor federații straine. Federația Romana de Canotaj i-a invitat marți la pranz, la baza de pregatire de la Snagov, [...]
Se văd Mondialele! România s-a impus în prima manșă din barajul pentru Campionatul Mondial
Romania a caștigat la doar 5 goluri diferența manșa tur de la Oradea, dar e aproape de calificarea la a 23-a ediție consecutiva a Mondialelor. Cand Cristina Neagu, cea mai buna jucatoare din lume, spunea ca "Romania nu mai e echipa de care sa [...]
Campionii români sunt alături de Halep înainte de finala de la Roland Garros » Mesaje de la marii sportivi pentru Simona
Foștii campioni olimpici Mihai Covaliu, Ana Maria Popescu și Elisabeta Lipa și handbalista Aurelia Bradeanu i-au transmis mesaje de susținere Simonei Halep, inaintea finalei de la Roland Garros. Halep o intalnește in ultimul act pe [...]
Semnal de alarmă tras de Cristina Neagu: "Nu mai suntem echipa care eram"
Cristina Neagu avertizeaza inainte de barajul pentru Mondiale contra Austriei. Romania are acum multe jucatoare noi, dar ramane favorita la calificare. Romania va intalni vineri, de la ora 20:00 (direct TVR 2), la Oradea, reprezentativa [...]
Antrenor de Liga Campionilor pentru echipa de handbal din Râmnicu Vâlcea
Fostul tehnician de la CSM București, Aurelian Roșca, vrea sa readuca handbalul valcean in cupele europene. Din 2013, cand s-a desființat Oltchim, Ramnicu Valcea nu a mai avut nicio reprezentanta in cupele europene, iar echipa actuala, HCM [...]
Daruri japoneze » Cum a fost primită naționala de rugby în Asia
Naționala Romaniei va intalni sambata reprezentativa Japoniei, intr-un meci test care se va disputa la Kumamoto. Aflata in turneu in Japonia, pentru meciul-test din 10 iunie, "naționala" de rugby a Romaniei a primit vizita oficialitaților [...]
Continuă scandalul după CSM București - Dinamo! Gazdele ar fi jucat și ele cu un om în plus pe teren și ar fi marcat ultimele trei goluri ale partidei în această situație!
Incredibil cate lucruri anormale s-au intamplat in al doilea meci al finalei Ligii Naționale de handbal dintre CSM București și Dinamo București! CSM București a facut un protest oficial la Federația Romana de Handbal prin care acuza faptul [...]
CSM București cere rejucarea meciului cu Dinamo! Alte două cazuri asemănătoare + ce decizii s-au luat atunci
Al doilea meci al finalei Ligii Naționale, la masculin, dintre CSM București și Dinamo București, incheiat cu victoria dinamoviștilor, 24-23, dupa aruncarile de la 7 metri, a starnit un scandal monstru. Vicecampioana Romaniei protesteaza [...]