FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Cadu confirmă! Ce șanse sunt să joace în România + Motivul pentru care n-a ajuns la CFR

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 iunie 2016 19:17

Fostul fundaș al lui CFR, Ricardo Cadu, negociază revenirea în România, la Rapid. Fundașul de 34 de ani s-a antrenat alături de giuleșteni și speră ca până vineri să se rezolve situația.

"Nu știu dacă voi semna. Vineri se va lua o decizie și voi afla dacă echipa intră în faliment sau nu.

Ei mi-au zis că o să semnez vineri, dacă ajungem la un acord. Nu mi-e frică de faptul că echipa ar putea să aibă probleme.

Am vrut să revin la CFR Cluj, dar lucrurile nu depind de mine. Nu s-a putut. Nu înțeleg ce se întâmplă acolo. Nici nu mai știu cine e patron!

Trebuie să se facă echipă bună la Rapid, pentru că vrem să fim sus. Nu să luăm titlul, pentru că e greu, dar să fim cât mai sus în clasament", a zis Cadu la Digi.

Cadu a rămas liber de contract la finalul acestui sezon, după ce a evoluat la formația Gil Vicente, din a doua ligă portugheză, pentru care a bifat 31 de apariții, șase goluri și două pase decisive.

Citește și:
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! A fost salvat de medici, acum e în unitatea ce tratează cardiaci critici » Ultimele informații de la Universitar
Nationala
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! A fost salvat de medici, acum e în unitatea ce tratează cardiaci critici » Ultimele informații de la Universitar
Decizia Comisiei Tehnice FRF: „Sunt DOUĂ nume principale pentru postul de selecționer al României” + Alți 5 antrenori pe o listă B
Nationala
Decizia Comisiei Tehnice FRF: „Sunt DOUĂ nume principale pentru postul de selecționer al României” + Alți 5 antrenori pe o listă B
Mihai Stoichiță a dezvăluit ce îi oferise ieri FRF lui Mircea Lucescu: „Ăsta era planul lui Burleanu”
Nationala
Mihai Stoichiță a dezvăluit ce îi oferise ieri FRF lui Mircea Lucescu: „Ăsta era planul lui Burleanu”
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
Fitness
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (5)
tegean
tegean  •  30 Iunie 2016, 01:31

Locul lui Cadu e la CFR. Patronul de azi al CFR-ului (care nu-i deschide ușa lui Cadu) se numește Miriuță. În România, locul lui Cadu e la CFR.

haideusicfr
haideusicfr  •  29 Iunie 2016, 20:44
Postat de Razvan Marcel pe 29 Iunie 2016, 17:24

Calitate slaba,jucatori de mana a doua,turci fac niste transferuri din Franta,Anglia de la cluburi mari.

TurcII au furat tot aurul din Europa.Vreo 1000 de ani.Au alte posibilitati.

haideusicfr
haideusicfr  •  29 Iunie 2016, 20:35

Cadu este cel mai titrat strain ce a evoluat in Romania.Si cel mai bun care a jucat la CFR!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează