FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - FCU CRAIOVA

VIDEO Dan Șucu, în al nouălea cer după Rapid - FCU Craiova 4-3 » Anunț despre transferul lui Moldovan la Atletico: „Îi închiriem avion privat!”

Dan Șucu +45   FOTO
Dan Șucu

Articol de , - Publicat vineri, 19 ianuarie 2024 23:53 / Actualizat sambata, 20 ianuarie 2024 19:00

Dan Șucu (60 de ani) este un patron fericit după succesul Rapidului cu FCU Craiova, scor 4-3. Giuleștenii au revenit de la 1-3 și au învins trupa pregătită de Giovanni Costantino.

Patronul Rapidului a făcut primele declarații după derby-ul nebun dintre giuleșteni și FCU Craiova și s-a bucurat de reînceperea sezonului. El s-a declarat mulțumit de noile achiziții și a vorbit despre subiectulHorațiu MoldovanlaAtletico Madrid.

Mititelu, atac DEVASTATOR la adresa antrenorului: „Meciul l-a pierdut Costantino. Să își dea demisia! Antrenor care să facă așa prostii nu am avut niciodată”
RAPID - FCU CRAIOVA
Mititelu, atac DEVASTATOR la adresa antrenorului: „Meciul l-a pierdut Costantino. Să își dea demisia! Antrenor care să facă așa prostii nu am avut niciodată”

Dan Șucu vrea să-i închirieze avion privat lui Horațiu Moldovan dacă va pleca la Atletico Madrid: „Vom încerca să găsim o soluție”

Îmi era dor de Giulești, sunt foarte fericit să ne reîntoarcem aici după o lună de pauză, nu ne așteptam la un meci precum acesta. Nu credeam că vom mai reveni la 1-3. Mi s-a părut că jucătorii nou-veniți s-au mișcat bine, nu sunt specialist.

Am primit și noi informarea din partea lui Atletico în legătură cu transferul lui Moldovan, sunt în negocieri, vor să activeze clauza, pentru Moldovan este un lucru extraordinar. Nu știu de ce considerați că 800.000 de euro este o sumă mică, dacă transferul se perfectează, atunci Horațiu pleacă cu stil de aici.

Va veni un portar de mare calitate în locul lui, în clipa de față am primit doar informarea că sunt interesați să activeze clauza și urmează să negocieze cu jucătorul. Dacă pleacă o să încercăm să găsim o soluție să-i închiriem un avion privat, să vadă spaniolii cât de mult îl respectăm, iar el să meargă acolo cu stil”, a spus Dan Șucu, la finalul partidei.

Mircea Lucescu, despre transferul lui Horațiu Moldovan la Atletico Madrid

Mircea Lucescu a fost pe Giulești pentru a vedea meciul, iar la final a vorbit, la ieșirea din stadion, despre dramatismul partidei și despre transferul lui Horațiu Moldovan la Atletico Madrid.

„Transferul înseamnă foarte mult. Calificarea la EURO aduce după sine o reevaluare a jucătorilor noștri. Așa s-a întâmplat mereu când naționala s-a calificat. Există un spirit de admirație deosebită în rândul celorlalți jucători, pentru a ajunge la nivelul celor care au realizat o performanță.

Nu mă miră transferurile jucătorilor români. E normal, o calificare atrage atenția lumii fotbalistice, asta ajută fotbaliștii în sine.

E extraordinar, pentru Rapid e ceva fantastic! Poate transferul acesta îi face pe alți jucători să își dorească să ajungă la Rapid. Pierderea unui portar e compensată din plin de posibilitatea ca alți tineri să vină. Rapid devine o exportatoare de jucători de valoare.

Îl cunosc pe Simeone și știu cum se îngrijește de fiecare jucător în parte. Antrenamentele pe care le va face Moldovan acolo vor fi mai tari ca meciurile din campionatul României”, a declarat Mircea Lucescu.

Citește și alte știri:

Note GSP după „thriller-ul” Rapid - FCU Craiova » Marii remarcați ai meciului fantastic din Giulești + cine a dezamăgit

Moldovan, prima reacție după transfer: „Mi-am dat acordul. Credeți că Atletico se refuză?”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (8)
corneliusarmis
corneliusarmis  •  20 Ianuarie 2024, 13:07

Măi fraților, dar nici un cuvințel din partea GSP în ziarul on line, deoarece pe cel tipărit l-ați falimentat, despre arbitrajul tendențios și lamentabil ce a condus la vicierea de rezultat? A avut dreptate Mititelu, cuplu (S)Feșnic&Chivu(ța)lete au avut tricouri vișinii... Știe el, Habarnam Burleanu, cum să-i răsplătească „loialitatea” la făcut de ... „prostioare”, pe tov. Șucu, doar e anul Centenarului, nu?!

catalinionut
catalinionut  •  20 Ianuarie 2024, 12:23

Meciul asta imi aduce aminte de Dinamo-Foresta. Asa echilibrat a fost si atunci! Se face vreun magazin in Craiova`?

Ss21
Ss21  •  20 Ianuarie 2024, 11:07

Ce nevoie are de avion privat, se poate si cu un zbor la altitudini mai mici si pauze mai multe! :))))))))))))))))))

Vezi toate comentariile (8)
Comentează