FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRANŢA - ROMÂNIA, 5 SEPTEMBRIE, ORA 22:00, TVR 1

Nicolas Anelka: "Toată lumea resimte presiunea partidei cu România. Eu sînt calm!"

Articol de GSP - Publicat joi, 03 septembrie 2009 00:00

Atacantul francez Nicolas Anelka spune că presiunea care apasă pe umerii elevilor lui Raymond Domenech înaintea jocului cu România este imensă, dar nu se arată impresionat de forţa tricolorilor.

"Sînt foarte liniştit. Există multă presiune şi am fost provocaţi din toate părţile, dar a mai fost cazul la naţionala Franţei. Am mai trecut peste astfel de obstacole şi în trecut.

Aşa a fost şi înainte de Euro 2008 sau în primele meciuri de la Cupa Mondială din 2006, însă ne-am descurcat. Am încredere în acest grup şi cred că putem fi cu adevărat la un nivel înalt dacă ne mobilizăm", a spus Anelka pentru L'Equipe.

Citește și:
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Altele

Preferința curioasă a lui Leo Messi: cu ce își combină vinul de 60 de euro » „Așa se duce mai rapid alcoolul din corp”
Campionate

L-a remarcat în FCSB - Beșiktaș și e surprins că nimeni nu vrea să achite 5 milioane de euro pentru a-l transfera: „Erau el și restul jucătorilor”
Superliga

Clubul din Superliga, uimit de refuzul căpitanului: „Avem 4 oferte pentru el, de ce nu vrea să plece?”

Schimbări la apartamente în România: atât de mici încât producătorii de mobilă au probleme
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!

Comentarii (4)
ronaldo666
ronaldo666  •  03 Septembrie 2009, 17:46

el e calm k stie k e rezerva sh nu are nici o treaba cu meciul

hitman92
hitman92  •  03 Septembrie 2009, 16:03

HAI ROMANIA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

catalinoo
catalinoo  •  03 Septembrie 2009, 15:42

Baiatul asta e unul dintre mai calmi, greu de suparat baieti, asa de calm si de plictisit arata cand s-a dus sa execute penalty-ul in finala cu Manchester din finala din 2008 de eram SIGUR ca rateaza, e cel mai sec, nepasator, care joaca cam doar pentru bani jucator. Sper sa fie la fel de calm si cu Romania si sa aiba ratari exasperante pentru altii, normale pentru el. HAI ROMANIA!!!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează