Articol de GSP - Publicat marti, 10 februarie 2009 00:00
Petre Cozma îşi va însoţi azi fiul înapoi în ţară, după finalizarea, aseară, a autopsiei
Duminică
"E un singur om pe lumea asta care mă poate înţelege, care ştie prin ce trec, şi acela e tatăl lui Cătălin Hîldan", spunea, printre lacrimi, Petre Cozma, un om cît un munte, dar dinamitat pe dinăuntru de moartea fiului său. A ajuns în Veszprem de cîteva ore, ştie că Marian a murit, dar abia acum înţelege că e aievea. "Mi-au smuls inima, Dejan, mi-au smuls-o şi au călcat-o în picioare", mai şopteşte cu glas stins cel care pare că a luat asupra sa, îmbătrînind, într-o singură zi, cei 26 de ani de viaţă ai lui Marian, în timp ce se lasă strîns în braţele care abia îl cuprind, ale slovenului Dejan Perici.
"Ce iubit a fost fiul meu", mai spune, parcă nevenindu-i să creadă, cînd dă roată cu ochii peste mulţimea tăcută venită să-i spună adio lui Marian. Se întoarce spre chipul fiului, zîmbind imperceptibil, din mijlocul altarului îndoliat, înconjurat de lumina adusă de sutele de oameni. Se lasă să cadă în genunchi şi, cu un oftat, şopteşte iar: "Te-ai dus, copilul meu. Te-au răzbit mişeii. Dacă n-a fost tata cu tine, să te ajute....". Se lasă dus cu greu de lîngă portretul fiului, dar urmează o zi la fel de grea.
Luni
N-a închis un ochi toată noaptea. Petre Cozma i-a promis lui Marian, cu o seară în urmă, îngenuncheat în faţa chipului său blond, a ochilor albaştri, că-l va duce acasă, "să se odihnească". Consulul României la Budapesta, Marin Ursuţ, îi promite să-l ajute. Îl însoţeşte peste tot. De dimineaţă la poliţie, apoi la spital, unde a intrat pe uşa din dos pentru că îi vine greu să mai vorbească. Şi, oricum, Marian ştie cît de mult îl iubea.
A cerut Poliţiei şi medicilor să nu înceapă autopsia pînă nu-l mai vede o dată aşa cum era. Înconjurat de prietenii fiului său, Petre Cozma coboară din maşina cu numere diplomatice şi intră în clădirea spitalului, pe la subsol, acolo unde se află morga. Stă acolo o jumătate de oră, dar i se pare prea puţin. Se desparte cu greu de Marian şi iese flancat de poliţişti. Dărîmat de durere şi cu resemnarea întipărită pe chipul odată aspru, Petre îşi coboară capul în piept şi închide ochii uscaţi de lacrimi. "Pe mîine, fiule! Te duc acasă, tată. Mergem acasă...".
Petre Cozma îşi va însoţi azi fiul înapoi în ţară, după finalizarea, aseară, a autopsiei
Duminică
"E un singur om pe lumea asta care mă poate înţelege, care ştie prin ce trec, şi acela e tatăl lui Cătălin Hîldan", spunea, printre lacrimi, Petre Cozma, un om cît un munte, dar dinamitat pe dinăuntru de moartea fiului său. A ajuns în Veszprem de cîteva ore, ştie că Marian a murit, dar abia acum înţelege că e aievea. "Mi-au smuls inima, Dejan, mi-au smuls-o şi au călcat-o în picioare", mai şopteşte cu glas stins cel care pare că a luat asupra sa, îmbătrînind, într-o singură zi, cei 26 de ani de viaţă ai lui Marian, în timp ce se lasă strîns în braţele care abia îl cuprind, ale slovenului Dejan Perici.
"Ce iubit a fost fiul meu", mai spune, parcă nevenindu-i să creadă, cînd dă roată cu ochii peste mulţimea tăcută venită să-i spună adio lui Marian. Se întoarce spre chipul fiului, zîmbind imperceptibil, din mijlocul altarului îndoliat, înconjurat de lumina adusă de sutele de oameni. Se lasă să cadă în genunchi şi, cu un oftat, şopteşte iar: "Te-ai dus, copilul meu. Te-au răzbit mişeii. Dacă n-a fost tata cu tine, să te ajute....". Se lasă dus cu greu de lîngă portretul fiului, dar urmează o zi la fel de grea.
Luni
N-a închis un ochi toată noaptea. Petre Cozma i-a promis lui Marian, cu o seară în urmă, îngenuncheat în faţa chipului său blond, a ochilor albaştri, că-l va duce acasă, "să se odihnească". Consulul României la Budapesta, Marin Ursuţ, îi promite să-l ajute. Îl însoţeşte peste tot. De dimineaţă la poliţie, apoi la spital, unde a intrat pe uşa din dos pentru că îi vine greu să mai vorbească. Şi, oricum, Marian ştie cît de mult îl iubea.
A cerut Poliţiei şi medicilor să nu înceapă autopsia pînă nu-l mai vede o dată aşa cum era. Înconjurat de prietenii fiului său, Petre Cozma coboară din maşina cu numere diplomatice şi intră în clădirea spitalului, pe la subsol, acolo unde se află morga. Stă acolo o jumătate de oră, dar i se pare prea puţin. Se desparte cu greu de Marian şi iese flancat de poliţişti. Dărîmat de durere şi cu resemnarea întipărită pe chipul odată aspru, Petre îşi coboară capul în piept şi închide ochii uscaţi de lacrimi. "Pe mîine, fiule! Te duc acasă, tată. Mergem acasă...".
Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
