Articol de Justin Gafiuc, Cristi Preda (foto) - Publicat vineri, 28 martie 2025 23:58 / Actualizat sambata, 29 martie 2025 00:07
Liviu Anghel, 59 ani, e stabilit împreună cu familia în San Marino, din 1997. Începând cu 1982, a lucrat vreme de un deceniu și jumătate ca picol, ospătar, barman sau șef de local la restaurantele și barul de noapte de la „Intercontinental” și la localul de lux „Casa Doina”. E postura din care a adunat episoade colosale cu personaje importante din fotbalul românesc, cu care a interacționat în viața ascunsă a Bucureștiului. Și-a deschis acum sufletul pentru publicul GSP într-o confesiune spectaculoasă!
Cam ce șanse sunt ca, într-o țară minusculă, cu o populație de 33.000 locuitori, cât un sfert din București la capitolul suprafață, să găsești măcar o familie de români care să fie bine înșurubată în comunitatea locală?
În San Marino, al cincilea cel mai mic stat din lume, după Vatican, Monaco, Nauru și Tuvalu, răspunsul îl oferă Liviu și Mihaela Anghel, care sunt stabiliți aici de aproape trei decenii, devenind figuri omniprezente în viața socială și artistică a patriei de adopție.
Au plecat din București în 1997, au ajuns în San Marino printr-un concurs de împrejurări și au prins rădăcini în mijlocul enclavei din estul Italiei, unde oamenii aproape că se știu cu toții, ajutați de dimensiunile liliputane ale țării. Urmează povestea incredibilă a unei familii care trăiește la puls 200!
Drumul de la Liceul Economic, picol la «Capșa» și șeful clubului de noapte de la «Intercontinental»: „Gestiune de sute de mii de lei!”
La începutul anilor ‘80, Liviu Anghel a terminat Liceul Economic și și-a făcut ucenicia ca picol la „Capșa”, restaurantul de pe Calea Victoriei ales de boema Capitalei pentru șuete, meniuri fine și eleganța stabilimentului cu aer parizian.
A trecut apoi la „Intercontinental”, unde mama sa lucra la bucătărie. „Dar nu datorită ei am făcut acel pas, ci fiindcă învățasem meserie adevărată!”. E hotelul de la kilometrul zero al Bucureștiului, pe unde se perindau mii de străini, doldora de valută și clienți fervenți ai shopurilor.
Adică o favoare interzisă românilor de rând, care, sub stindardul regimului comunist, puteau ajunge direct la pușcărie dacă erau prinși în buzunar cu cinci dolari sau mărci.
Am început la restaurantul Balada, la etajul 21, în 1983. Picol, ospătar, toate etapele. Și acolo am continuat până în ‘90, când, la 24 de ani, am devenit șef de gestiune la barul de noapte, deschis la scurt timp după Revoluție. Responsabilitate enormă, prețuri foarte mari, rulaj de sute de mii de lei. Era singurul lucru care lipsea unui hotel de cinci stele. O minunăție a ieșit: lasere, fum, balerine de la Teatrul de Revistă, de la circ, artiști de primă mână pe scenă, în spectacole fantastice! Nu exista nicăieri așa ceva în România
- Liviu Anghel
Și completează: „Printre clienți – crema cremei! De la cei care aveau să devină politicieni importanți, până la mafioți, interlopi, personalități din sport, oameni de afaceri, fete de consumație – top, o grămadă de străini. Vă închipuiți cam cum arată lumea pestriță a cluburilor de noapte!”.
„La masa fraților Becali - șpagă de minimum 20%! Și ajungeau la note de peste 10.000 de dolari!”
Cine erau însă oamenii din sport care își făceau veacul la strălucitorul night club de la Inter? „Frații Becali veneau foarte des, uneori împreună cu Gigi. Aproape că făceau parte din peisaj, de-ai casei! Se comportau frumos cu noi, eram într-un mediu de high-class. Abia când am ajuns mai târziu în Italia mi-am dat însă seama cu adevărat cine era familia Becali. Dintre ei, Victor părea cel mai echilibrat, mai serios”, rememorează Anghel.
Și adaugă: „Cu Giovanni am asistat însă la un episod tensionat. La bar erau o grămadă de fetițe care stăteau la agățat și un tip străin, cazat în hotel, parcă un englez, se îmbătase și se luase cumva de una dintre ele, o cam agasa. Giovanni stătea la o masă aproape. S-a ridicat, i-a cărat ăluia doi-trei pumni și, după ce a căzut, câteva picioare! L-a dat și afară, după care s-a terminat totul, ca și cum nimic nu s-a întâmplat”.
Plus o completare:
„Veneau băieții, mâncau, beau, balerine, striptease, topless, pe masă, pe sub masă, din astea! La masa lui Becali erau generoși: șpagă cel puțin 20% din nota de plată. Și erau prețuri foarte piperate! Dintr-o sticlă de whisky făceai 17-18 porții, ieșeau vreo 200 de dolari, bani serioși la vremea aia! O linguriță de icre negre, cu un pahar de vodkă și două-trei frunze de salată – 120 de dolari. Nu mai pun șampaniile de 500-600 dolari! Dacă mai și mâncau șase-șapte inși, nu le ajungeau 10.000 dolari!”.
Popescu și Hagi apăreau în diverse ocazii la masa fraților Becali. Hagi juca la Real Madrid și, când venea prin țară, îl vedeam împreună cu impresarii la clubul de noapte. La fel, mi-i amintesc încă de prin anii ‘80 pe Andone, Lupescu, parcă și Pițurcă, Rică Răducanu. Dar Ricuță, cu poantele lui, stătea mai mult pe la restaurantul Balada, la etajul 21, mai subțire la night-club
- Liviu Anghel, fost ospătar/șef night-club Intercontinental, pentru GSP
„La «Inter» se mai negociau transferuri, le băga o fetiță pe gât, două pahare în plus și gata!”
În anii ‘90, frații Becali au lucrat intens la vânzările de jucători peste hotare, iar clubul de noapte de la Intercontinental făcea parte din circuitul tratativelor, după cum intuiește Liviu Anghel!
„Veneau și cu o mulțime de străini, cu hârtii, contracte pe masă. Acolo se negociau, probabil, niște transferuri. Îi fezanda, îi mai împacheta pe ăia din vorbe ca să semneze actele. Mai băgau și câte o fetiță pe gât, le dădeau două pahare în plus și gata!”, descrie scenele românul stabilit în prezent în San Marino.
El admite că a lucrat îndeaproape cu Securitatea, care acționa pe scară largă la Intercontinental înainte de Revoluție, dat fiind rulajul masiv de străini din interiorul hotelului.
„La camera 219 funcționa biroul Securității. Ne chemau acolo și ne luau la întrebări: Ce-au vorbit la masa cutare? Ce-ai auzit dincolo? A fost ceva suspect acolo? Răspunsurile însemnau lucruri banale, dar nu știai niciodată ce informație așteaptă, de fapt. Erai obligat să te duci, fiindcă altfel zburai în secunda unu. Iar noi, ospătarii, picolii, barmanii, șefii de local, ne aflam în linia întâi, în relația directă cu clientul”, explică Liviu Anghel.
După Revoluție, Securitatea a pus mâna pe absolut tot. Cum a cumpărat Viorel Păunescu hotelul Intercontinental? De unde a avut bani? De fapt, nici nu i-a avut! Și-a făcut bancă, a inventat niște bani, care s-au furat dintr-o parte în alta, erau niște fonduri. Numai măgării din astea!
- Liviu Anghel, fost ospătar/șef night-club Intercontinental, pentru GSP
„Am văzut Revoluția de la etajul 21 al hotelului. Un glonte a nimerit la o palmă de capul unui coleg bucătar”
Sfârșitul lui decembrie 1989 l-a prins chiar în hotel:
„Am văzut Revoluția direct din Intercontinental. În noaptea când s-a declanșat revolta lucram la etajul 21, de unde ne-am uitat ore întregi pe geam. Vedeam cum sunt omorâți oamenii, cum au fost ridicate baricadele. Live, sub ochii noștri! Aveam și o rețea de televiziune internă a hotelului, cu acces la posturi internaționale, care începuseră să vorbească deja despre evenimentele tragice de la București”.
Plus o întâmplare șocantă:
„Am dormit acolo în acea noapte, fiindcă nu ne-au dat voie să plecăm. Iar pe un coleg bucătar l-am găsit dimineața alb ca varul în pat, speriat. Un glonte rătăcit intrase prin geam și se înfipsese în perete la o palmă deasupra capului. Văzusem rafale luminoase trase cu o mitralieră, «cățea», cum i se spunea în armată, din colțul opus al Pieței Universității, zona unde e în prezent Muzeul Municipiului București. Ținteau la întâmplare cu foc automat! Și gândiți-vă că dormisem la etajul 20, exact deasupra nivelului unde sunt apartamentele imperiale!”.
Cum girau Sandu-Dragomir blaturile tratate la «Casa Doina»: „Nu-ți ajunge ce-ai luat anul trecut? Lasă-ne și nouă cutare Cupă!”. Anghel Iordănescu și Copos - prezenți!
La circa trei ani după Revoluție, Liviu Anghel a participat apoi, cu o serie de colegi de la Intercontinental, la relansarea restaurantului „Casa Doina” de pe Bulevardul Kiseleff. O creație de lux, într-un punct privilegiat al Capitalei. Direct șef de sală!
„Aveam un prieten bun, care venea foarte des la barul de noapte. Făcea parte din mobilier. Deținea și restaurantul Velvet. Îl cunoscusem prin nevastă-sa, care lucra la Shop. Și-mi zice: «De mâine, dacă vrei, vii și facem echipă! Nu sunt probleme cu banii, avem la dispoziție cât vrem noi, dar trebuie să punem pe picioare cel mai tare local din București». Am răspuns: «OK! Hai la treabă!». Am mers acolo o grămadă de oameni buni de la Intercontinental, fiindcă, în domeniu, eram considerați vârful în topului meseriei”, continuă Anghel memoriile.
Am organizat multe evenimente private ale potentaților vremii. De exemplu, nunta fostului primar al Bucureștiului, Crin Halaicu, desfășurată însă într-un alt cadru, la Clubul Diplomaților din Băneasa, lângă un superb teren de golf. A cântat acolo inclusiv nașul meu, celebrul saxofonist Marin Petrache Pechea
- Liviu Anghel, fost ospătar/șef night-club Intercontinental, pentru GSP
Aidoma perioadei de la ”Inter”, și de la ”Casa Doina” există amintiri spectaculoase cu personaje grele din lumea fotbalului. „Mircea Sandu și Dumitru Dragomir veneau des la mese întinse, de 15-20 de persoane, alteori în cerc mai restrâns. Se strângeau de obicei în cramă, un loc mai intim. Ăla era preferatul lor! Stăteau împreună cu Jean Pădureanu, Gheorghe Ștefan, președinții de la arbitri, chiar arbitri – Crăciunescu mai apărea, alți conducători de club, Puiu Iordănescu. Mi-aduc aminte și de Copos de la Rapid, că-mi curge prin vene sânge vișiniu!”, spune Liviu Anghel.
Detaliază: „Și-i auzeai cum discutau: «Știu eu ce-ai făcut la meciul ăla! Nu-ți ajunge ce-ai luat anul trecut? Ai câștigat nu știu ce! Lasă-ne și nouă cutare Cupă! Vreți să luați voi tot? Ai uitat cum i-ai dat 11 metri lui X?». Nu știu ce se întâmpla ulterior, dar cert e că astea erau discuțiile dintre ei! Nu se ferea nimeni să vorbească aceste chestii. La 30 de ani, mă simțeam bine, important, că toată lumea apela la mine, dar mai târziu am realizat că lumea plătea biletul și abonamentul la stadion, iar lucrurile se rezolvau probabil la «Casa Doina»”.
Fete chemate la parangheliile lui Nașu' și Corleone: „Șefu’, sună și dumneata la numărul ăsta și spune că avem nevoie de trei «piese»!”
El mărturisește că reuniunile federale de la „Casa Doina” beneficiau de prelungiri memorabile. „După ce se terminau discuțiile mai serioase și băteau palma, începeau parangheliile. Cu lăutari de soi, nu formații din astea de bodegă!, dar și cu personaje cu fuste, fete chemate din exterior”, povestește Anghel.
Cum decurgeau evenimentele? „Aveau agende cu numere de telefon de la gagici, și noi la fel, eu și un coleg, care ne ocupam direct de salonul respectiv. Nimeni nu mai avea voie să intre! Cum nu existau telefoane mobile, trebuia să suni de la bar și firește că ne puneau pe noi. «Șefu’, sună și dumneata la numărul ăsta și spune că avem nevoie de trei piese!». Și «piesele» veneau, se așezau la masă cu toată trupa, se mânca, se bea, ce făceau pe la baie, că nu stăteam după ei!, dar de acolo se pleca mai departe, nu știu ce se mai întâmpla”.
La mine veneau și toți șefii Poliției să le fac mese, inclusiv Ion Șoricică de la Rutieră. Iar înainte de Mondialele din 1994 au vrut să mă ia în SUA în calitate de bucătar al naționalei. «Hai cu noi, băi, crețule, că mai avem locuri libere în avion!». Nu m-am dus, pentru că soția era gravidă
Liviu Anghel, fost ospătar/șef night-club Intercontinental, pentru GSP
Cine era însă cel mai generos în materie de dar la ospătari, la șefii de sală? „Mitică Dragomir! Dar nu vorbesc aici neapărat de șpagă, cât și de felul de a te comporta cu cei care te servesc. Adică dacă vin la masă să-ți iau farfuria și te dai un pic la o parte să mă ajuți, e tot un fel de respect. Prefer un astfel de client decât unul grobian, care stă tolănit și te chinui să ajungi să-i schimbi farfuriile. Degeaba dai o șpagă dacă nu ești om!”.
Protocoale cu dame de companie pentru arbitrii de la meciurile naționalei: „Se înțelegea că nu erau nevestele lor”
Anghel afirmă că scenariile petrecerilor fastuoase, cu tot tacâmul de rigoare, se derulau inclusiv la protocoalele FRF cu brigăzile de arbitri la meciurile naționalei!
„Păi, unde puteau să-i ducă, pentru că în București erau atunci doar câteva restaurante de cinci stele?! Dar «Casa Doina» însemna ceva aparte, de mare fast! Iar la mesele cu personaje internaționale nu se întâmpla destrăbălarea asta dintre ai noștri. Era totul mai spălat, mai mușamalizat, cu meniuri mai deosebite. Dar se înțelegea că fetele care veneau cu ei nu erau nevestele lor!”, reconstituie Anghel episoade petrecute în urmă cu circa trei decenii.
Exista un cerdac deasupra, la etaj, unde puteau sta 12 persoane. Când cereau rezervare acolo, era clar că o fac pentru motive de intimitate totală
Liviu Anghel, fost șef sală «Casa Doina», pentru GSP
„Plecam acasă cu trei taxiuri: cu unul mergeam eu, în al doilea puneam cămașa și ciorapii, iar în ultimul - desfăcătorul de bere pe post de pasager”
Poveștile trăite de Liviu Anghel în România s-au întrerupt însă brusc în 1997, când a rămas împreună cu familia în San Marino!
„Am vrut să mă rup de toată acea lume în care nu mă mai regăseam mental și sufletește. Asta deși câștigasem foarte bine, în perioada de la Intercontinental nici nu mă mai interesa salariul, îl lua mama. Scoteam într-o zi din șpagă cât salariul pe două-trei luni! În Berceni, unde locuiam, mă așteptau prietenii noaptea să le aduc o gumă sau un pachet de țigări, că fumam unele de nu auzise nimeni de ele în România. Și ani de zile am purtat după mine trei taximetriști, să le dau de mâncare, că nu aveau curse: într-unul mă urcam eu, în al doilea îmi puneam cămașa și ciorapii, iar în al treilea desfăcătorul de bere pe post de pasager”, se amuză Anghel.
Chiar înainte să mă stabilesc afară, oamenii tari cu care mă cunoașteam mi-au dat o casă gratis, o vilă cu două etaje, 400 metri pătrați pe nivel, Eminescu colț cu Piața Galați. Știau că nu o mai revendică nimeni, probabil. Era însă devastată, intraseră țiganii în ea după Revoluție, furaseră teracotele, făcuseră foc în mijlocul camerelor, dezastru. Cu vreo 15.000 de dolari o renovam însă atunci, o nimica toată pentru mine. Am ținut-o însă doar vreo trei luni și, știind că voi pleca definitiv, i-am dat-o șefului contabil de la Casa Doina. Pe 1.000 de dolari, cât plătisem să-mi fac actele de proprietate pe casă la Primărie!
Liviu Anghel, fost ospătar/șef night-club Intercontinental, pentru GSP
În enclava din estul Italiei a prins rădăcini după o vacanță la un amic și o ofertă neașteptată de muncă în San Marino. Împreună cu soția, Mihaela, absolventă de studii muzicale, au derulat mai multe afaceri, un restaurant, un salon de frumusețe, ultimul fiind business-ul activ și în prezent.
Au fost partenerii de beauty ai Festivalului de Film din San Marino, în urmă cu un deceniu, când Catherine Deneuve a devenit clienta lor de ocazie. A gestionat o perioadă inclusiv o grădină zoologică exotică, numai cu reptile și pești, a absolvit cursuri de erpetologie și medicină tradițională. Iar Mihaela Anghel a ajuns la ultima preselecție Eurovision până în semifinala națională și pentru anul acesta pregătește un amplu turneu cu spectacole lirice în Italia.
Inițiator al proiectelor bisericilor românești din Rimini și San Marino
Peste toate însă, proiectele de suflet au rămas bisericile românești din Rimini și San Marino, ale căror inițiator a fost, obținând în acest sens concursul episcopului Siluan, care conduce din 2008 Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.
„Mi-am îndreptat privirea spre biserică încă din anii ‘90. Și am vrut să plec definitiv din România pentru că nu-mi plăcea deloc gașca în care mă învârteam și oamenii din jurul meu. Îmi întemeiasem o familie și aveam nevoie de siguranță, de o viață liniștită”, încheie Liviu Anghel mărturia extinsă pentru GSP.
Iar dintr-o fotografie așezată în livingul său de pe dealurile sanmarineze zâmbesc, încadrați de părinți, cei doi copii, o fată și un băiat, ambii absolvenți de Drept. Unul profesează în Milano, celălalt lucrează în Rimini. Sunt motivele principale pentru care Liviu Anghel a lăsat în urmă o viață-thriller petrecută în România lui Ceaușescu și în anii de haiducie post-comuniști!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
