Articol de GSP - Publicat luni, 10 ianuarie 2011 00:00
Oana Opincariu vorbeşte despre cariera încununată cu un titlu european la patinaj viteză, dar şi despre drama pe care a suferit-o în 2007.
Visează să participe la Jocurile Olimpice, chiar dacă în urmă cu trei ani a suferit un accident în urma căruia a stat trei săptămîni în comă şi patru luni în scaun cu rotile.
E singura româncă medaliată cu aur la patinaj viteză. A urcat pe patine pentru prima dată la 3 ani. O curiozitate copilărească, o senzaţie nouă. I-a plăcut şi a continuat, dar pînă la 9 ani totul a fost doar pentru distracţie. Motivată de mama sa, Oana Anesia Opincariu a început să ia joaca în serios. Să-i acorde tot mai mult timp, chiar dacă tatăl ei, antrenorul lotului naţional de juniori de patinaj viteză, nu a fost la început de acord cu noua ocupaţie a fiicei sale.
"Tata nici nu a vrut să audă de patinaj. Ştia ce înseamnă să practici acest sport, mai ales în România, unde nu există nici o pistă şi nu sînt asigurate condiţiile minime de antrenament. Totuşi, mie mi-a plăcut, iar mama a insistat să încerc mai mult. Ea mi-a pus patinele în picioare", povesteşte Oana.
Un vis, 100 de medalii
După şase ani, tînăra din Ploieşti participa deja la etape de Cupa Mondială, chiar dacă era mereu mezina competiţiei, iar în 2007, la doar 18 ani, a reuşit să obţină cele mai bune rezultate pentru patinajul viteză din România. La Campionatele Europene de juniori din acel an, Oana devenea prima româncă medaliată cu aur, terminînd pe locul întîi în proba de 3.000 m. Succesul a fost completat cu locul doi în cursa de 1.500 m. Acestea au fost cele mai valoroase două titluri pe care le-a obţinut din cele 100 de medalii cucerite de-a lungul carierei. O carieră întreruptă prematur, pe 3 iunie 2007.
Ziua neagră
Deşi au trecut aproape trei ani, amintirea acelei zile îi va rămîne mereu întipărită în minte. "Eram la antrenament cu bicicleta. Am uitat de o groapă, am pus frînă brusc şi am zburat peste ghidon. Am căzut în cap, eram plină de sînge. Colegii m-au dus la Spitalul Judeţean din Ploieşti, unde mi s-a spus că nu am nimic. De-abia cînd mi s-a agravat starea m-au trimis la Bucureşti. Trei săptămîni am stat în comă şi aproape cinci luni în spital", a spus Oana. Diagnosticul corect a fost "hematom subdural fronto-temporal şi traumatism cranio-cerebral".
A urmat o perioadă neagră, în care a avut nevoie de recuperare. Şase săptămîni în Austria, o lună în Olanda, apoi Germania şi, în final, în vara lui 2010, din nou în Olanda. Şi totul pentru a reveni pe gheaţă, la sportul căruia i-a dedicat toată copilăria.
Marea provocare
Încă visează la Soci, la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014, la gustul victoriei pe care l-a simţit de atîtea ori. Se antrenează zi de zi, încearcă să încheie recuperarea, mai ales că şansele de a reveni în competiţii se leagă doar de încă o serie de tratamente care ar ajuta-o să ajungă la forma ce a consacrat-o în topul european. "Din punct de vedere fizic, sînt aproape în totalitate recuperată. Mai am nevoie să lucrez doar la partea de echilibru, la ceea ce se numeşte revenirea în viaţa sportivă. E greu, pentru că nu mă mai ajută nimeni. Toate costurile le suportă părinţii mei. Nu îmi fac speranţe să primesc ceva de la federaţie sau de la ANTS. Nu mi-au dat bani atunci, nu văd de ce ar face-o acum", spune Oana.
La 21 de ani, are viaţa înainte. O viaţă cu trei săptămîni de neant, multe luni de durere şi un infinit de speranţă.
INTERVIU
"Sportul m-a format!"
În drum spre "Sala Sporturilor" din Ploieşti, locul de care se leagă primele amintiri, locul în care a patinat prima dată, Oana a vorbit despre ea, dar şi despre felul în care sportul i-a influenţat viaţa. Nu are nici un regret şi povesteşte cu căldură despre perioada în care gheaţa îiera cel mai bun prieten.
- Cum o caracterizezi pe Oana Opincariu în trei cuvinte?
- (rîde) Dificil de spus. Nu m-am gîndit niciodată la asta, dar hai să încercăm acum. Probabil ambiţioasă, luptătoare şi insistentă.
- Dar patinajul viteză? Ce înseamnă pentru tine?
- Să ştii că aici nu am nevoie decît de o expresie: greu, dar frumos! Nu pot să explic în cuvinte. E special, e sportul pentru care mi-am dedicat toată viaţa.
- Ai vreun regret legat de carieră, din perioada în care concurai?
- Cu siguranţă nu. Am rămas doar cu amintiri frumoase, datorez aproape tot sportului. Viaţa de sportiv este foarte frumoasă, chiar dacă în România o poţi compara cu o cursă de obstacole. M-a format ca om, mi-a întărit personalitatea, mi-a adus atîtea bucurii. Nu regret nimic. Asta pentru perioada dinainte de accident. După, e o altă poveste...
- Care?
- Tot viitorul meu se lega de patinajul viteză. Iubesc sportul astă. E o nebunie curată pentru România, dar şi acum mă gîndesc cum să fac să pot reveni la capacitate maximă, să mai pot concura la cel mai înalt nivel. Mă vedeam practicînd acest sport pînă la 27-29 de ani, eram dedicată întrutotul. Oricum, nu mi-am pierdut speranţa!
- Ai trecut prin multe necazuri în ultimii trei ani. Cum te-au afectat aceste evenimente?
- A fost o perioadă dificilă. Nici nu vreau să mă mai gîndesc! Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am trecut cu bine, că am reuşit să mă recuperez. Am devenit mult mai puternică, am realizat că pot depăşi multe obstacole.
- Ce faci acum? Cu ce îţi ocupi timpul?
- Sînt studentă în anul III la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, urmează să dau licenţa. În plus, m-am înscris la Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor. Dacă nu o să mai pot concura, măcar în felul acesta să rămîn implicată în fenomen. Nu pot să renunţ la patinaj, e sportul care m-a creat. Mă antrenez în fiecare zi, merg la sală, încerc să mă menţin în formă pînă o să găsesc o soluţie pentru a mă recupera definitiv.
"Oana s-a descurcat întotdeauna singură, a fost mereu o luptătoare. În unele momente, ea era cea care mă susţinea, deşi eu ar fi trebuit să fiu cea care s-o ajute"
Geta Opincariu, mama Oanei
"Cînd eram în spital, mereu întrebam lumea cînd merg acasă. Nu ştiam că nu mai pot să patinez. Eu voiam să merg pe gheaţă"
Oana Opincariu
"La spital, la Ploieşti, doctorul era preocupat să ne facă educaţie pentru că fata avea un inel în buric. Ea îi spunea că nu mai aude, că nu mai vede şi că dacă închide ochii, moare"
Geta Opincariu, mama Oanei
100 de medalii a cucerit Oana Opincariu de-a lungul carierei
5 luni a stat Oana în spital după accident
