DOCUMENT DESPRE CONDEIELE SPORTULUI: Dialoguri fabuloase de acum 40 de ani

Click pe Outlook Express. Check inbox. Un mail nou. Forward de la Tolontan. "Dan Tudoroiu, fostul nostru coleg, a descoperit în arhivă ceva fain. Uită-te la pdf-ul ataşat. Ce zici?". Dublu click şi toate englezismele digitale se topesc, iar roşul intens al mochetei, dispersat în atmosfera redacţiei, sprintează într-un alb-negru parfumat. Tribune de lemn, oameni senini privind spre teren, un scriitor care îşi toceşte creionul consemnînd un penalty rotunjit c-o metaforă, şpriţul de după meci pare tot alb-negru.

Mă trezesc din visul vintage şi mai citesc o dată, şi-ncă o dată, şi-ncă o dată, cele 11 pagini scanate din Almanahul Literar din 1970. Parcă-s presărate cu un praf magic. Nouă scriitori, Eugen Barbu, Ion Băieşu, Alexandru Căprariu, Radu Cosaşu, Dan Deşliu, Alexandru Mirodan, Fănuş Neagu, Adrian Păunescu, Neagu Rădulescu, răspund la întrebarea "Ce v-a determinat să faceţi cronică sportivă?".

Nu-s perfecţi nici ca oameni, nici ca literaţi. Unii au fost acuzaţi de plagiat (E. Barbu), alţii că au colaborat cu Securitatea (Al. Căprariu). Dar aici vorbim despre altceva. În "Almanahul Literar", replicile lor zemoase miros a boemie, a epocă din care ura lipseşte, a sport autentic şi a har. N-am avut niciodată talent la scris, însă acum, citind expozeul lui Radu Cosaşu, Eugen Barbu sau Ion Băieşu, chiar mă simt cel mai mic numărător de cornere din cîţi există şi încep să transfer literele din Almanahul alb-negru spre paginile colorate ale Gazetei de azi. Au trecut peste 40 de ani de la acele dialoguri savuroase, dar totul este dulce-amar de actual. Citiţi şi bucuraţi-vă de sportul văzut prin ochii unor scriitori români de primă mînă!

Explicaţia demersului din Almanahul Literar
Romulus Balaban, pe care Ion Cupen îl descria recent în Gsp ca fiind "un gazetar sportiv de soi, un stilist atrăgător, cu condei pedant şi exact ca un bisturiu", a fost cel ce a dialogat cu cei 9 scriitori.

Iată justificarea demersului său: "Aderenţa scriitorilor la epopeica lume a sportului, fenomen cu străluciţi antecesori la noi (G. Călinescu, Camil Petrescu, Ionel Teodoreanu) şi aiurea (Montherlant, Hemingway, E. Cladwell, Paul Vialar, Kafka, Roland Barthes, W. Saroyan, Antoine de Saint-Exupery, Robert Musil ş.a.), constituie un evident act de cultură, marcat în special în ţara noastră prin amplitudine şi permanenţă.

Devenit o dimensiune autentică a lumii moderne, era firesc ca sportul să fie receptat de radarul sensibilităţii scriitoriceşti. O simplă motivare generală ar fi însă neîndestulătoare. Ce a determinat personalităţi atît de felurit structurate să vină în amfiteatrul arenei, acolo unde eroul sportiv înfruntă limitele, în faţa hidrei cu 50.000 de capete (cifra suportă corecţii încolo şi încoace), alias Maiestatea Sa, Publicul? Oricîte supoziţii se pot face, ele tot n-ar putea substitui confesiunea celor care, între două pagini de roman, între două versuri, la o răspîntie de replici sau de drumuri între "Fond" şi Mogoşoaia, se refugiază în mitologia acestui sfîrşit de veac care este sportul, de unde se reîntorc adesea cu sîngele şi cu cerneala date în clocot".

EUGEN BARBU: "Dacă n-aş evada în lumea febrilă, plină de pasiuni a sportului, nu ştiu dacă aş rezista acestei vieţi complicate"

- Scriu cronică sportivă pentru că am practicat multă vreme atletismul şi fotbalul, pentru că ştiu că stadionul ca şi aula sînt obligatorii pentru omul modern. A cunoaşte şi a te cultiva fizic, iată două îndeletniciri care se completează în mod fericit. Duc o viaţă oarecum monotonă, cu un program draconic zilnic. Dacă nu aş evada în lumea febrilă, plină de pasiuni a sportului, nu ştiu dacă aş rezista contractelor, solicitărilor şi acestor mici şi mari nimicuri din care e făcută viaţa noastră.

- Îmi spuneaţi mai demult că aţi fi vrut să conduceţi fotbalul, avînd la dispoziţie un Mercedes (240 km/oră) şi un elicopter (350-400 km/oră), ca să puteţi vizita prin surprindere, în aceeaşi zi, echipe din 7-8 oraşe şi să introduceţi un climat de o asprime iacobină. Nu credeţi că, după vreo săptămînă de cuvînt ţinut, un misterios accident ar fi făcut să explodeze elicopterul în care vă aflaţi, la o înălţime care să excludă întoarcerea dumneavoastră în bune condiţiuni pe pămînt?

- O, sînt obişnuit cu atentatele! Lăsînt gluma la o parte, ţin să spun că mi-ar fi plăcut să introduc un climat iacobin în fotbalul nostru. Sînt încă multe de făcut în fotbalul românesc. Nu avem terenuri pentru copii, nu avem campionate de cartier şi şcolare, sportul universitar este încă precar. Nu credeţi că în locul şedinţelor interminabile, tovarăşilor de la CNEFS le-ar sta mai bine pe teren? Avem nevoie de animatori, de entuziaşti, de cei ce trăiesc fotbalul cu sîngele şi viaţa lor. Era odată o vorbă frumoasă: muncă voluntară. Tare aş vrea să-i văd pe tifosii marilor oraşe cu sapa în mînă lucrînd pentru crearea acelor terenuri pe care să se nască alţi Dumitrache şi Dobrin, şi de ce nu?, încă o dinastie măreaţă ca a Nunweillerilor! Prietenie cu fotbalul numai la pahar, ăsta e cel mai uşor lucru. Daţi-mi un elicopter şi o maşină rapidă, nu numaidecît Mercedes, şi voi aprinde creierii multor fanatici după fotbal în vederea salvării lui de la mediocritate şi birocratism ...

Eugen Barbu
- prozator, dramaturg, eseist, poet şi publicist (1924 - 1993). Tema sportivă e abordată în "Tripleta de aur", "Balonul e rotund" şi "Unsprezece" (1956). A jucat fotbal, a fost pentru o vreme şi antrenor

ION BĂIEŞU: "Caragiale ar fi fost azi, nu mă îndoiesc, un strălucit cronicar sportiv"

- Am început la îndemnul prietenului meu, Fănuş Neagu, care, la rîndul său, fusese contaminat de un amic comun, antrenorul Teaşcă. Am şi motive intime, sper să nu-mi cereţi destăinuiri. Scrisul despre fotbal nu pretinde vreo pregătire deosebită. Nu este necesară vreo instrucţie teoretică, ci numai un anumit bun-simţ. Competenţa cronicarului sportiv constă în cantitatea de informaţii şi, bineînţeles, în calitatea scrisului. Nu mi se pare simplu, nici complicat, deşi ziarişti sportivi de calibru cunosc puţini. Tableta scriitorilor despre sport nu-şi propune să strălucească prin informaţie, ci să conţină, mai ales, consideraţii despre filosofia şi morala sportului.

- Nici la noi, nici prin alte ţări, fenomenul sportiv nu-i lasă indiferenţi pe scriitori. Ei nu puteau rămîne opaci la o atare zonă fierbinte, dominată de fotbal - această frumoasă copilărie a umanităţii moderne. În cazul nostru, aş mai argumenta cu firea, cu disponibilitatea scriitorului român pentru ceea ce se întîmplă în zona periferică a sufletului uman, cu filonul miticesc, dacă vreţi. Caragiale ar fi fost azi, nu mă îndoiesc, un strălucit cronicar sportiv. Scriitorii au adus curaj şi spirit justiţiar mai ales. Atitudinea lor a contribuit mult la limpezirea stărilor de lucruri din sport.

- Oamenii vin la fotbal să uite de ei înşişi, pentru că le place jocul ca simbol. Omul civilizaţiei moderne e solicitat de circumstanţe grave, iar fotbalul a devenit pentru el un constituent al ideii de fericire simplă, precum şi o terapeutică împotriva asteniei.

Ion Băieşu
- prozator, dramaturg, gazetar (1933-1992). A scris multe volume de schiţe cu subiecte comice.

ALEXANDRU CĂPRARIU: "Sportul are ample implicaţii umaniste"

- Mă aflu, şi cred că nu sînt singurul, într-o situaţie contradictorie. Am început să scriu cronică sportivă din două motive: în epoca noastră, sportului i se acordă o atenţie din ce în ce mai mare în pături foarte largi ale societăţii; apoi, scriind despre sport - care are ample implicaţii umaniste, poţi dialoga cu publicul pe teme dintre cele mai variate: etică, filosofie, sociologie, psihologie, literatură şi altele. Se înşală cel ce nu vede în sport decît o plată întrecere de energii şi nu o scenă unde se adună pasiuni omeneşti dintre cele mai diverse. Scriu cronică sportivă în dorinţa de a descifra mecanismul acestor pasiuni şi a-l interpreta într-o direcţie care să ajute la purificarea profilului etic al societăţii noastre.

Alexandru Căprariu
- poet, traducător, cronicar (1929-1988), director de editură.

FĂNUŞ NEAGU: "Iubesc fotbalul de 4-5 ori pe an"

- Am început să scriu din enervare. Într-o zi, am văzut un meci furat într-un mod abject de către arbitru, m-am enervat, am pus mîna pe creion şi-am scris împotriva arbitrului. Pe urmă, a început să-mi facă oarecum plăcere să fiu în dezacord cu Federaţia de fotbal, care pe vremea aceea, şi nu e mult de-atunci, săvîrşea nenumărate greşeli. Pe urmă am scris din obişnuinţă, iar mai tîrziu, pentru a pune mai uşor mîna pe un paşaport.

- Iubesc fotbalul de 4-5 ori pe an. Dar îmi plac aceşti băieţi care-l practică. Au ceva din untdelemnul curat al Eladei. Dacă mă îndoiesc vreodată de fotbal, asta se întîmplă din pricina fanfaronadei publicului. În caz de victorii, toţi spectatorii capătă guşă şi nu mai cunosc măsura. Şi fără simţul ridicolului socotesc că n-ar trebui să iasă nimeni în stradă.

- Ce se întîmplă cu Fănuş Neagu în ziua cînd iubeşte fotbalul?
- E copil.

"Fănuş e penultimul care se duce din grupul nostru de scriitori uşurel nebuni - nu ştiu cît de frumoşi, dar sigur talentaţi - porniţi, acum 40-50 de ani, să facă nu numai poezie şi proză, dar şi cronică sportivă, într-un domeniu în care domina suveran Vanea Chirilă. Eram cu Fănuş lîngă Mazilu, Mirodan, Eugen Barbu, Ion Băieşu, Adrian Păunescu, Dan Deşliu - se băteau pentru noi revistele de cultură, de la Contemporanul şi România literară pînă la Sportul (fără popular!) revoluţionat de Nelu Valeriu şi Victor Bănciulescu. Nu ne vorbiserăm între noi, ne despărţeau unele gusturi importante, ne aruncaserăm în sport cred că şi din exasperarea faţă de toate clişeele şi şabloanele cu care se scria de orice meci ca despre orice întrecere socialistă. Fără să elogiez, Doamne fereşte!, cenzura, din mai multe motive pe care n-o să le deplîng, "se dăduse drumul" (ce expresie!), în presa de specialitate, la stil, la culoare, la părerea nu chiar "pe linie", la fraza care respira a viaţă, a subiectivism" - Radu Cosaşu în paginile Gazetei, în urmă cu jumătate de an

Fănuş Neagu
- poet, prozator, povestitor, memorialist, nuvelist, romancier şi dramaturg (1932 - 2011). Fost director al Teatrului Naţional Bucureşti, membru al Academiei Române.

ADRIAN PĂUNESCU: "În cronica sportivă se vede sufletul nostru conformist şi meschin"

- Cronica sportivă este compromisă la ora de faţă, pentru că a vrut şi încearcă să fie mereu conformă cu rezultatul propriu-zis al partidei de fotbal. Practic, în cronica sportivă se vede sufletul nostru conformist şi meschin. Dacă tot timpul trebuie să lauzi pe învingători şi să înjuri pe cei învinşi, devii certamente, cu timpul, cel mai nenorocit conformist. Ar fi interesant să-ţi compui cronica sportivă în afara imperativelor rezultatului. Ce atîta umilinţă în faţa rezultatului?

- Sportul, fotbalul merită atenţia noastră suspicioasă. Nu fiindcă nu m-aş fi născut pentru sport (în mine se ratează în fiecare săptămînă un vicecampion), nu fiindcă n-aş iubi fotbalul, ci pentru că observ cum acest superb salt al omului în afara lui însuşi, care este sportul, a fost acoperit de atîţia paraziţi, de atîţia neaveniţi şi de atîtea burse de pariuri încît au ajuns să-i murdărească esenţa sau, în orice caz, să dea impresia că au urmărit-o.

Adrian Păunescu
- poet, prozator, jurnalist şi politician (1943-2010). Director al revistei "Flacăra" şi iniţiator al Cenaclului Flacăra. După '89, a fost pentru o vreme directorul ziarului "Sportul românesc". A compus celebrele imnuri "Oltenia Eterna Terra Nova" (Universitatea Craiova) şi "Sîntem peste tot acasă, porţile ni se deschid" (Rapid)

NEAGU RĂDULESCU: "Se poartă postura gravă de profesor universitar al balonului rotund"

- E la modă să te simţi tu, purtător de stilou, miliţian al terenurilor de fotbal, să dai sfaturi, să-l înveţi pe Dumitrache cum se trage un 11 metri şi să-l cerţi pe Oaidă că nu-l citeşte înainte de meci pe Platon sau măcar nu recită la pauză cîteva versuri de Nichita Stănescu. Se poartă teribil postura gravă de profesor universitar al balonului rotund. Şi-atunci, poţi răbda să stai deoparte?

- Ce mă deprimă în lumea sportului? Mănuşile, dragul meu! Jos mănuşile, chiar atunci cînd înregistrăm o victorie răsunătoare! Sportul nu va avea decît de cîştigat. Sportul cu mănuşi nu ţine! Chiar şi portarii cu mănuşi parcă mă cam supără, darmite cronicarii, cronicăreţii, cronicăreţele (căci au început să dea sfaturi în fotbal şi nişte domnişoare), scriitorii, scriitoraşii, poeţii şi criticii de tot soiul?!

Neagu Rădulescu
- prozator, traducător, grafician, caricaturist (1912 - 1972). A scris mai multe cărţi despre hipism ("Napoleon fugea repede", 1947) şi despre fotbal ("Un balon rîdea în poartă" - 1968, "Un creion pe stadioane" - 1968, "Fotbal cu pîine" - 1971).

RADU COSAŞU: "Scriu despre un crîmpei de viaţă netrucată"

- Cred că întîiul elan, determinant pentru apropierea scriitorilor noştri de fenomenul sportiv, a pornit din bucuria conştiinţei, resimţită atunci cînd se dezbate problematica unui crîmpei de viaţă netrucată, cum este viaţa sportivă, în care toate eventualele semne de alterare pot fi denunţate pe loc. Acesta este motivul principal, în afara altora, mai puţin idilice, dar ceva mai neînsemnate. Ocupîndu-se de o viaţă plină de conflict, în care adevărul atinge în cele din urmă evidenţa, un adevăr convertit în luptă şi în rezultat, scriitorul resimte o voluptate proaspătă. Am credinţa că sportul este o metaforă care acoperă ca sugestie o mare parte a vieţii, viaţa găsindu-şi în sport încă o metaforă a ei.

- Consideraţi că istoria sportului modern ar putea constitui un document, în care cei de peste două, trei veacuri să descopere ceva revelator despre noi, cei de azi?

- Numai nişte snobi intelectuali sînt în stare să dispreţuiască o asemenea întrebare. Întrecerile sportive au transmis întotdeauna un mesaj despre omul şi civilizaţia unei anumite epoci. Olimpiadele vechilor greci sînt extrem de semnificative, din ele fiind lesne de reconstituit o parte din componentele unei superbe culturi. Mulţi dintre noi ne-am îmbogăţit, ne-am completat imaginea antichităţii eline şi romane, citind şi meditînd pe marginea cultului existent atunci pentru frumuseţea şi vigoarea trupului. Nu văd de ce oamenii de mai tîrziu nu vor găsi în viaţa sportivă de azi un material dens şi autentic. E posibil ca peste două, trei veacuri, oamenii să resimtă o mare uimire aflînd că în vremea noastră se putea muri de inimă din cauza unui gol pe care echipa Braziliei l-a primit sau nu l-a înscris într-un anumit meci. Atunci nimeni nu va înţelege, probabil, de ce la stadionul Wembley se adunau 85.000 de oameni ca să vadă o echipă naţională învinsă, cu o săptămînă înainte, cu 5-0 de o echipă de club din Belgia. Sînt convins că vom părea misterioşi acelor oameni, deşi nu exclud, măcar din dorinţă de amuzament, posibilitatea ca, peste cîteva sute de ani, întrecerile sportive, cu toate structurile de azi, să pară în continuare fireşti şi egal de pasionante.

- Vă rog să-mi spuneţi ce anume din spiritul epocii şi al omului de acum ar putea fi încorporat în documentul sportiv şi vehiculat prin timp către altă vreme?

- Într-o succesiune cu totul personală, aş enumera: puterea de a învinge frica, demnitatea, forţa de caracter.

- Unii savanţi îşi imaginează omul secolelor viitoare ca un tip cu un craniu hipertrofiat şi membre subţiri devitalizate, urmare a unui proces de hipercorticolizare dublat de consecutive degradări pe plan fizic. Dacă predicţia va fi validată, credeţi că omul acela va privi cu admiraţie şi nostalgie spre trupurile parcă sculptate ale atleţilor de azi sau va resimţi un august dispreţ pentru aspiraţia spre echilibru, spre combaterea antinomiei intelect-fizic, operantă de douăzeci de veacuri?

- Nu sînt convins că prezumţia va obţine confirmare. Nu mi-l pot imagina pe om rămînînd pasiv în faţa unui eventual proces de involuţie fizică lentă. Instinctul de conservare are alarmele sale prelungi. Rafinamentul perpetuu al speciei umane nu-l va face pe om să sfideze necesităţile de armonie fizică ale individului. Nu cred că fiinţele viitorului se vor arăta opace faţă de pasiunea, manifestă în timpul nostru, pentru cultura fizică. Dimpotrivă, ar fi posibil să-i mire numai constatarea că eram prea sedentari, pasivitatea noastră faţă de pericolul a ceea ce dumneavoastră, ca medic, aţi numi hipocinematoza. E puţin probabil să apară un decalaj brutal fizic între noi şi oamenii aceia.

Radu Cosaşu
- născut în 1930, la Bacău. Prozator şi jurnalist, a publicat peste 20 de volume. Fost rubricand al ziarului Sportul, al revistei Cinema (inclusiv redactor) şi al României literare, fost redactor-şef la Fotbal plus, cofondator al revistei Dilema veche şi colaborator permanent al Gazetei Sporturilor

DAN DEŞLIU: "Sportiv şi artist, nici o diferenţă"

- Sportul circumscrie o zonă plină de conflicte reale, de înfruntări dintre cele spre care m-am observat constant atras şi în literatură, şi în poezia epică. În plus, în textele mele despre sport mi-am dorit să subliniez un anumit substrat de nobleţe existent în esenţa întrecerii sportive şi să-i confer acestuia o formulare mai elevată.

- Pregătirea unui sportiv de elită, a unui fotbalist de primă mărime, mai ales, solicită subiectului o dăruire totală, inclusiv pe planul timpului afectat exersării. Acest consum global nu mi se pare mai mic decît cel reclamat actorului de profesie prin repetiţii şi alte acţiuni limitrofe. Efectul concret şi rezultatele materiale ale "artei" fotbalistului nu sînt nici ele mai prejos decît cele repurtate de un bun actor.

Dan Deşliu
- poet, traducător şi ziarist (1927 - 1992). Cărţile sale cu tematică sportivă sînt "În poartă, Voinescu!" (1968), "Luminile arenei" (1969) şi "Un haiduc pe bicicletă" (1978)

ALEXANDRU MIRODAN: "Fotbalul ne ajută să descifrăm adevărurile lumii"

- Scriu în special despre fotbal, fiindcă fotbalul este un limbaj, un cod prin intermediul căruia reuşesc să înţeleg mai bine lumea contemporană. Dacă vreau să descifrez adevărurile lumii, să-i cunosc expresiile autentice, stările de altitudine sau de micime, aspiraţiile şi spaimele, izbutesc mai uşor să obţin date edificante prin intermediul fotbalului decît prin cel al literaturii sau matematicii, de exemplu. Pentru mine, pregnanţa defensivă, accentul pe apărare, prezente în tactica fotbalului, pornesc dintr-un sentiment mai general, ca o replică a fricii, a fricii de a pierde, de a fi învins. Aici, în incinta fotbalului, se impun stările pasionale, autocenzura dispare, explodează afecţiuni primare, ieşite la suprafaţă. Este o zonă unde se poate sonda morala, unde demnitatea, laşitatea, fanatismul sau fair-play-ul coexistă şi se ciocnesc.

- În epoca noastră, zonele de mister sînt reduse şi se micşorează continuu, ştiinţele cucerind frenetic parcelă după parcelă. Prin comparaţie, întrecerea sportivă conţine în sine o vînă de mister inepuizabilă, rezistentă la previziuni, capabilă de variante infinite.

Alexandru Mirodan
- dramaturg, gazetar, traducător şi istoric literar român de origine evreiască (1927 - 2010). Cofondator, alături de Radu Beligan, al Teatrului de Comedie (1961). A scris, printre altele, cartea "Cele cinci cercuri (Despre jocurile olimpice)" (1960).

Ce scriitori "combat" acum despre sport
Ion Cupen, Ovidiu Ioaniţoaia, Radu Cosaşu, Tudor Octavian, Traian Ungureanu - Gazeta Sporturilor
Radu Paraschivescu, Cristian Tudor Popescu - ProSport
Nicolae Manolescu - Evenimentul zilei
George Stanca - Adevărul
Răzvan Ioan Boanchiş - Naţional

Semnăturile Gazetei şi cărţile lor
În afara lui Radu Cosaşu şi a lui Tudor Octavian, rubricanzi ai Gazetei, în paginile ziarului mai semnează mulţi alţi jurnalişti de primă mînă.

Ovidiu Ioaniţoaia. A publicat 6 cărţi cu interviuri şi reportaje, printre care: "Nimeni nu are nimic de ascuns", "Bărbaţi cu obiceiuri de eroi", "Întîmplări din realitatea imediată".

Cătălin Tolontan. După Olimpiada de la Atlanta (1996) a scris "Teroare şi triumf", împreună cu Luminiţa Paul şi Andrei Nourescu, iar după Olimpiada din 2008 a publicat "Inimi la Beijing", alături de alţi doi ziarişti ai Gazetei, Luminiţa Paul şi Marian Ursescu.

Andrei Vochin. A scris "SuperSteaua", cea mai completă descriere a drumului european al Stelei la mijlocul anilor '80.

Cristian Geambaşu. A publicat, în urmă cu 4 ani, volumul "Dincolo de scor. Despre emoţia din spatele tabelei"

Ion Cupen. A scris "Confesiunile unui veteran al gazonului".

Gabriel Berceanu. Multiplu premiat la concursuri de literatură în ţară şi în străinătate. A publicat volumele de poezii "Timp de vindecare", "Îngerul de la fereastră", "Recviem pentru caii dunăreni" şi "Poeme pentru tata"

Oana Duşmănescu. A scris "Urechile pisicii Olga", o carte de ficţiune

Adrian Georgescu. A publicat recent "Cîteva sfîrşituri de lume"

Daniel Nanu. În 2003 a scris biografia lui Gică Popescu, "Viaţa mea"

"Ce m-a determinat să pătrund în ziaristica sportivă a fost constatarea că avem un fotbal prea bun şi o presă prea fadă, care nu ştia să-i stoarcă fiorul. Astăzi lucrurile stau exact invers, dar aceasta e o altă discuţie" (Ion Cupen)