Povestea primei expediţii medicale româneşti la mare altitudine » Alpiniştii Iulian Sîrbu şi Marius Roca au urcat, în 2011, pe ”acoperişul” Americii de Sud

E noapte. Frig. Iulian şi Marius bîjbîie în întuneric, la puţin sub 7.000 de metri. Un loc unde urcă doar condorii temerari. Sînt pe Aconcagua, cel mai înalt punct al continentelor americane! Au plecat prea tîrziu în ascensiune, iar noaptea i-a prins sus, nu mai au timp să coboare la tabăra de bază. Trebuie să strîngă din dinţi şi să înnopteze acolo, pe "acoperiş". Ce încercare! Şi Marius e abia la primul vîrf din viaţă! "Nu urcase nici măcar pe Moldoveanu, acasă!", avea să povestească partenerul său.

Iulian trimite un SOS. Tensiunea e mare, bătăile inimii se înteţesc. Ar putea să îşi măsoare reacţiile corpului. Doar pentru asta au venit! Nu le răspunde nimeni la semnal. "Am avut noroc. Au fost doar -10 grade Celsius în acea noapte". La primele raze de soare, depăşesc punctul critic. Expediţia e salvată!

Antrenament în Irak
Cînd şi cum a început totul? "În 2010. Ambii eram cadre medicale. Eu - asistent, Marius - kinetoterapeut", spune Iulian Sîrbu. El e cel care a venit cu ideea expediţiei pe cînd activa în batalioanele româneşti detaşate în Irak.

"Sînt mulţi care urcă un munte. Dar am dorit să adăugăm valoare expediţiei prin alăturarea unei componente medicale". S-au antrenat, au participat la maratoane şi au mers la sala de forţă înainte de a pleca spre Argentina: "Fiind în Irak, mă pregăteam alături de soldaţii americani".

Stetoscop în loc de corzi
La începutul lui 2011, s-au pus pe treabă. Au vrut să urce mai întîi pe Kilimanjaro, în Africa, dar au găsit bilete ieftine spre America de Sud. Aproape că Aconcagua i-a ales pe ei, nu invers!

"Finanţarea a fost 80% din fonduri proprii", se destănuie Iulian. Alături de alte bagaje, au îndesat în rucsacuri aparate medicale: tensiometre, stetoscoape, spirometre, dar şi un EKG performant. "Pe Aconcagua nu faci alpinism propriu-zis. Nu ai nevoie de corzi, de hamuri. Dar e un vîrf foarte înalt, ideal pentru scopul nostru".

EKG-ul abandonat la 4.300 m
Au început ascensiunea pe 21 februarie. Au realizat imediat şi primele teste. Primele dintr-un total de 800! Mici dificultăţi au apărut la peste 2.000 de metri. "Pe lîngă testele obişnuite, am început şi probele Ruffier". Adică exerciţii fizice, pe munte, alternate cu măsurarea pulsului! Genuflexiuni, flotări, transpiraţie, pe lîngă urcuş. Extenuant.

Erau în regulă, doar răzleţe sîngerări din nas, tuse şi dureri de cap: "Fiind pregătiţi, n-am avut mari probleme. În afară de antrenamente, am trecut şi printr-o grămadă de analize". La 3.400 de metri, s-a realizat şi EKG-ul românesc la cea mai mare altitudine. Fără complicaţii medicale. "Se putea să facem testul chiar mai sus, dar am renunţat la aparat cînd am ajuns la 4.300 de metri".

Devenise o povară. Cîntărea 5 din cele 32 de kilograme ale bagajului!

Degetul şi vîrful nasului, testul banal pentru viaţă
La peste 5.000 de metri, pot apărea probleme serioase. Edem cerebral, deficienţe ale sistemului nervos şi cardio-vascular. Aşa că cei doi au vrut să se asigure că nu au nimic. Marius a trasat cu privirea o linie imaginară, a închis ochii, a respirat adînc şi a început să meargă. "Nu s-a dezechilibrat. Dacă o făcea, era grav. Ar fi fost indiciul unor probleme la sistemul nervos", spune colegul său.

A urmat Iulian: "Am închis şi eu ochii. Cu degetul arătător, am încercat să-mi ating vîrful nasului. Slavă Domnului, am reuşit. Riscul de edem cerebral e mare dacă dai greş". Alpiniştii ştiu că e o verificare banală, dar în cazul în care mîna îţi fuge, lin, pe lîngă nară, alarma poate fi dată. E semnul că edemul cerebral se instalează, apare o hipertensiune craniană, care se traduce prin paralizii, vome, dureri de cap, comă. Sau, fatalmente, deces!

O noapte pe "acoperiş"
Ajunşi în apropierea punctului final, au forţat. "Eram cuprinşi de «febra vîrfului», doream să urcăm cît mai repede. Dar era deja tîrziu, aproape de ora 20". La coborîre, i-a prins noaptea. Salvamontul nu a răspuns, au înnoptat în aer liber.

Le-a surîs şansa, deoarece a fost o noapte liniştită, cu temperaturi de "doar" -10 grade Celsius. Trecuţi peste momentul dificil, au coborît, au ajuns în oraşul Mendoza şi i-au prezentat prin internet situaţia doctorului Gabriel Panait.

"Am fost mai mult cobai"
Fiind doar prima expediţie românească de acest gen, "am fost mai mult cobai", recunoaşte Iulian, măsurătorile efectuate au avut scopul de a confirma datele medicale internaţionale. "Rezultatele vor fi utile pe viitor. Cei doi nu au avut probleme de sănătate, fapt dovedit de măsurători, graţie alimentaţiei, aclimatizării, pregătirii şi a altor factori decisivi. Expediţia este un ghid pentru cercetările ulterioare", a conchis medicul Panait.

Berea germană şi arzătorul canadian
Sîrbu a avut parte de două întîmplări nefericite. "Am răcit înainte de expediţie de la o bere băută la Sao Paulo, cu un german". Şi-a revenit însă repede. La 5.000 de metri, a fost obligat să coboare alături de un canadian. "Tocmai îi trimisesem acasă partenerul bolnav, care plecase cu arzătorul lor. Omul nu putea coborî fără arzător, topirea gheţii e singura sursă de apă, aşa că l-am însoţit la coborîre. Marius a rămas singur în cort pînă m-am întors. Am dormit sub cerul liber", rememorează Iulian.

Ce boli apar la mare altitudine
Iulian a prezentat şi cîteva din consecinţele neadaptării corpului uman la altitudini mari. "Cele mai întîlnite sînt răul de altitudine, edemul pulmonar şi edemul cerebral". Cel mai grav e ultimul. "Sîngele irită ţesuturile creierului, provocînd umflarea acestuia" este explicaţia medicilor. Duce la halucinaţii, comă sau chiar deces.

Experimente "brevetate" de Hillary

Primul alpinist care a escaladat Everestul, Edmund Hillary, a fost liderul unei expediţii medicale asemănătoare. În 1960, la şapte ani după ce a atins cei 8.848 de metri ai celui mai înalt vîrf din lume, neozeelandezul a condus proiectul "Silver Hut", menit să încerce reacţiile corpului uman la mare altitudine. În acest scop, a înregistrat măsurători pe un alt vîrf din Himalaya, Makalu (8481m).

"Astfel de expediţii a realizat şi Emil Racoviţă, prin munţii Carpaţi, dar nu la o asemenea altitudine" (Iulian Sîrbu, alpinist)

"Rezultatele analizelor au fost foarte bune, deoarece ambii au fost extrem de bine pregătiţi fizic, psihic şi au gîndit în amănunt expediţia" (Gabriel Panait, medic primar)

3.500 de euro a cheltuit fiecare din cei doi pe transport, cazare, taxa de intrare în Parcul Aconcagua, transportul bagajelor şi mîncare

800 de teste au realizat cei doi români pe parcursul expediţiei

Aconcagua

- Cel mai înalt vîrf de pe ambele continente americane, 6.959m
- Al doilea vîrf din lume, după Everest, ca proeminenţă topografică (înălţimea vîrfului raportată la cea mai mică altitudine a zonei din imediata apropiere)
- Amplasat în vestul Argentinei, aproape de graniţa cu Chile. Cel mai apropiat oraş: Mendoza
- Prima ascensiune înregistrată: 1897, Matthias Zurbriggen (Elveţia)
- Nu e un vîrf recunoscut pentru pierderi de vieţi omeneşti. A fost escaladat de oameni de toate vîrstele, de la 10 ani la 87