Povestea românului medaliat cu argint olimpic la tir şi ajuns interpret al Operei din Essen

Un puşti născut în Bucureştiul anului de război 1943. E la un pas de închisoare încă de fraged, trage cu un pistol furat şi şterpeleşte muniţie de la cursurile de tir. Are o voce teribilă, moştenită din familie, şi visează să devină cîntăreţ la Operă. Deocamdată, rămîne la tir. E exclus întîi din lotul naţional de tineret pentru firea rebelă, apoi un an, din viaţa sportivă, din raţiuni pe care doar autorităţile comuniste le înţelegeau. Nu, nu e o dramă filmul!

La 19 ani, băiatul ratează o medalie olimpică la Tokyo '64: "prietenii" îi modificaseră pistolul. Scapă dintr-un groaznic accident de maşină, termină Facultatea de Teatru şi obţine argintul olimpic la Mexico '68. Face furori la "Steaua fără nume", devine solist de muzică uşoară apreciat de familia Ceauşescu şi dictatorii lumii invitaţi la Bucureşti. La Olimpiada din 1976 nu mai ajunge: refuză să devină membru de partid.

Cîntă la Opera Română pînă în 1984, cînd fuge în Germania. Şi ajunge bas al Operei din Essen, unde adună 1.000 de oameni, în medie, la fiecare spectacol. Fiul lui Iov e Marcel Roşca, împlinit "deşi în operă nu e ca în tir, nu se cîntăreşte prestaţia".

Sînt episoadele dispuse în zig-zag, ale unui puzzle copleşitor care respiră: din ele, se strecoară viaţa campionului la pistol viteză şi a cîntăreţului de muzică uşoară şi operă. În fundal, decorul unei epoci cînd în România credinţa, cultura şi sportul supravieţuiau sugrumat.

Marcel Roşca trăieşte azi într-o casă cu 4 etaje din Essen, soţia lui e medic neurolog, şi au împreună trei băieţi, de 10, 13 şi 19 ani. În oraşul german renumit pentru mafia maşinilor furate şi fixat în istorie sub numele dinastiei Krupp, surîsul destinului!, celebrul producător de arme. Românul trage la ţintă în poligonul poliţiei din Essen atunci cînd nu cîntă la Opera Aalto Theater, desemnată în 2008 cea mai bună instituţie de gen în ţările vorbitoare de germană!

Sînteţi gata? Intrăm în poligon. Braţul relaxat, secundele de încordare, ochii întredeschişi. Se întoarce ţinta. Foc!

Cum lupta la 12 ani împotriva comuniştilor viitorul sportiv de talie mondială şi cum a pierdut la 19 ani o medalie olimpică, din cauza pistolului modificat » "Am fost mereu cu sufletul pe trăgaci"

Pe holurile Operei din Essen, toţi se salută, de la recuziteri, la soprane. Germana, "limba fugii", pentru Marcel Roşca, răsună firesc. 300 de angajaţi, adică 30 de naţionalităţi. Aici, din buncărul de artă nemţesc, o clădire cu 7 etaje la suprafaţă şi 5 subterane, începe să se desfăşoare destinul holywoodian al românului cu voce de aur şi precizie de argint

"La naşterea Operei am ajutat şi eu: coboram cu liftul în şantier, dădeam probe de voce pentru fixarea acusticii", intercalează românul printre zecile de "Gutten Morgen". Ai crede că-i una cu Essen, locul unde urmaşul vrîncenilor Roşca repetă cu pianista japoneză Akimoto.

Strălucirea interzisă a pistolului în soare
"N-am avut o copilărie de vis, dar una pe care o visez", surîde basul. Încă din clasa a II-a, lui Marcel i se contura fragil un drum în muzică: "Eram o combinaţie: copilul precoce, concerte de pian la 9 ani, şi băiatul de pe maidanul cartierului. Nu uit cum am fost ras în cap pentru un «C» nevinovat scris în faţa titlului revistei şcolare, «Ariciul"»".

Apropierea de tir a fost misterioasă: "Aveam 12 ani cînd, într-o zi, acasă, am auzit fluierături, semnalul «bandei» noastre. Am sărit în stradă. Gaşca rîdea hoţeşte, iar unul a scos pe jumătate din buzunarul pardesiului un pistol. Secunda aceea, în care fierul a lucit în soare, n-o voi uita. Eram nebuni şi fericiţi!".

"Am ajuns la tir ca să fac rost de gloanţe"
Teribilismul găştii a avansat iute. Pistolul, furat de la Poligonul Dinamo, provenea dintr-o descindere miliţienească, nu era înregistrat, va deveni miezul unei aventuri incredibile: "Era sfîrşitul anilor ’60, familiile ne erau persecutate de comunişti. Inconştient de curajoşi, am vrut să fugim din ţară, la 12 ani! Am ajuns pe jos la Cîmpina, am intrat fără să vrem pe cîmpurile petroliere. Gardianul soma: «Stai că trag!», noi strigam de frică: «Stai că stau!»" .

Un prolog inocent. Puştii continuă să se antreneze în subsolul casei lui Marcel, trăgînd în strecurători de ceai agăţate de grinzi, pînă rămîn fără muniţie. Iar Marcel face pasul decisiv: ajunge la secţia de tir a Palatului Pionierilor. "Eram clasa a VII-a, m-am dus pentru cartuşe, nu pentru sport", admite azi. "A, peste o jumătate de oră am repetiţii, facem o pauză?". Am şi uitat: sîntem în Opera din Essen, Marcel repetă Mefistofele şi Nunta lui Figaro.

La 16 ani, cu Colt-ul rusesc la brîu
În Palatul Pionierilor, Roşca trăgea 10 cartuşe pe antrenament, "unu în ţintă, restul în buzunar". Pentru că viaţa în gaşcă îşi cerea drepturile: "Cartierele erau pline de bande, băieţi cu cuţite echilibrate care se opreau fix la ţintă. Eram fascinat, mă înscrisesem şi la box, unde mă pregătea campionul european Lucian Popescu. Ba chiar şi la canotaj, pentru forţă, am cîştigat Naţionalele de juniori la «4 fără cîrmaci»!".

Aventura pare să înceteze: pistolul e descoperit în urma unei răfuieli la şcoală. "Fiind neînregistrat, miţilienii n-au avut ce să ne facă. Dar gîndul fugii n-a dispărut, ne întărîtau zvonurile despre partizanii din munţi", povesteşte viitorul tirist olimpic. Au mai făcut rost de două pistoale sport şi unu TT, copia rusească a Colt-ului american, "tot furate, nu mai contează cum şi de unde".

"Unde-i arma?" "În radio, la mama!"
Scenariul pare neverosimil, varianta autohtonă a "Poveştii din Bronx". Dar finalul trist îl confirmă: "Am găsit un individ care ţinea legătura cu partizanii. La întîlnirea cu el, în faţa Bisericii Silvestru, am fost ridicaţi. Bărbatul am auzit c-a fost împuşcat, iar pe noi ne-au bătut pînă am povestit tot". Marcel a predat pistolul şi muniţia ascunse în radioul de la capul patului părinţilor: "Săracii, aveam un «Daugava» cumpărat fără patefon şi umplusem eu spaţiul!".

O săptămînă a stat Roşca la Secţia Minori a Miliţiei Capitalei. Apoi a fost eliberat: predase tot, era minor şi nu participase la furt. Prietenii mai mari însă au fost condamnaţi la cîte 4 ani de închisoare din care au executat doi!

Suspendat pentru vînătoarea de ciori :)
"Am continuat cu tirul fără tragere de inimă, eram marcat. În '61 am ajuns în echipa de pistol la Ştiinţa, însă visul în muzică trăia", continuă Marcel. În acelaşi an dă examen la Conservator, ia a doua notă ca voce, dar rectorul Octav Enigărescu, unul din cei mai mari baritoni români, îi recomandă să mai aştepte: avea doar 17 ani!

Curînd e convocat la lotul naţional de tineret, însă firea lui răzvrătită loveşte din nou şi e suspendat trei luni pentru un motiv incredibil: pleca de la antrenamente cu pistolul şi trăgea în ciorile din pădurea Băneasa! "Mai făcusem una «groasă», tot cu ciorile: mă plictiseam să fac de serviciu la stadion şi le ocheam în copacii din jurul arenei. Numai că vecinii erau şefi din Miliţie, iar unuia i-a aterizat pe masa din curte un cartuş, lîngă farfuria cu ciorbă!"

Dactilografă la Dinamo şi revelaţie în tir
Originea nesănătoasă şi firea neadecvată au fost motivele oficiale pentru care n-a fost selecţionat în lotul pentru Europenele din '63: "Am aflat tîrziu că la MI ajungeau bilete scrise de colegi, cum că vreau să fug din ţară". Împlinise 18 ani, cluburile se băteau pe el: "Steaua promitea grade, Ştiinţa ademenea cu facultatea, iar Dinamo cu locul de muncă. Am ales Dinamo şi am intrat sub aripa lui Ştefan Petrescu, medaliat cu aur la Melbourne '56".

După trei luni în care job-ul promis nu apărea, Roşca e chemat la conducerea clubului, unde şeful Cadrelor MI începe să urle: "Ce-ai făcut, mă, în '56? Cît sînt io aici, tu n-ai să intri în MI!". Trecutul îşi cerea plata. "Omul providenţial a fost generalul Briceag, şef la Paza Capitalei şi preşedinte onorific la Dinamo, secţia tir: am plîns în biroul lui pînă m-au angajat ca dactilografă!", rememorează sportivul.

Şeptica la care s-a pierdut medalia
Talentul avea să şteargă treptat năzbîtiile copilăriei: în 1963 se clasează pe podium la toate Cupele Internaţionale la care participă (URSS, Ungaria, Suedia şi RFG), obţine titlul naţional la individual. Muzica? "Le cîntam colegilor, lui Ion Tripşa, în cantonamente:)". Rezultatele l-au propulsat spre Jocurile Olimpice. Doar că povestea "Tokyo '64" ascunde o intrigă necunoscută pînă azi, în urma căreia sportivul crede că a pierdut o medalie: "Aveam 19 ani, mulţi din colegi erau ofiţeri MI cu state vechi. Eram un corp străin în trupul vechii caste".

Desenul unui eşec programat: la jumătatea concursului olimpic, Roşca se clasa pe podium, alături de finlandezul Linnosvuo şi Ion Tripşa. În orele de odihnă dinaintea manşei secunde, deşi fiecare trăgător avea camera lui, Marcel e luat mai mult pe sus de colegi: "Hai cu noi, jucăm o şeptică, mîncăm, trece timpul mai uşor. Aşa facem de fiecare dată". Roşca îi urmează lîngă poligonul de talere, unde aproape că e deposedat de pistol: "Au spus să încuiem armele, să n-aibă nimeni acces la ele. «Ordin de la antrenori!». Am tăcut, simţeam că e dubios, dar eram prea mic".

"Am fost sabotat şi minţit de ai mei"
În drum spre poligonul oficial, Roşca insistă să-şi vadă pistolul. "L-am înşfăcat şi am fugit în poligonul de încercare. Cînd să trag: Pîrrrr, toate 5 focurile la o singură apăsare de trăgaci! Am înlemnit, mai era o jumătate de oră pînă la concurs!". Cu o piatră de polizare, bărbatul a încercat să şteargă "modificările" apărute la sistemul de tragere.

"La focul de reglaj, dinaintea probei, glonţul fugea spre stînga. Simţeam că mă prăbuşesc! Am tras aşa, fără muşchii ochilor odihniţi şi cu arma varză! Am terminat pe locul 6". Aurul l-a luat finlandezul, specialist la tir precizie (aur la Melbourne '56), şi nu pistol viteză, iar Tripşa, unul din "colegii de şeptică", a luat argintul. "Am fost naiv, am crezut ce mi-au spus. Se pare c-am fost sabotat", îşi aminteşte amar Marcel Roşca.

Spre ţintă, cu clavicula sub bărbie!
La întoarcerea în ţară, dezamăgit, viitorul bas devine student bursier al Facultăţii de Teatru: "În vara lui '64, dragostea pentru artă m-a ajutat să trec peste amărăciunea din sport". Iar pentru ca drumul spre glorie în sport să se subţieze tot mai mult, pe 4 decembrie Marcel suferă un accident de maşină teribil, în urma căruia e internat două luni în spital, cu clavicula ajunsă sub bărbie şi traumatisme craniene multiple! "Eram pe locul din dreapta spate, exact unde ne-a izbit o Volgă pe străzile Bucureştiului. Am văzut cum sînt întins pe asfalt şi acoperit: credeau că-s mort. La spital, m-au vizitat antrenorul federal de tir Petre Cişmigiu şi colegii. I-am auzit vorbind: «Gata! N-o să mai tragă niciodată, săracu'! Păcat de talentul lui!». Aş fi vrut să pot să zîmbesc. În sinea mea am zîmbit".

Tata cînta la Opera Română, mama era artistă la Alhambra
Marcel e fiul lui Iov Roşca, solist la Opera Română în perioada interbelică, şi al Mariei, artistă la Teatrul de Operetă Alhambra. Carierele părinţilor s-au frînt însă repede în regimul comunist: tatăl fusese în Rusia căpitan în Armata Albă, iar mama se îndîrjea să cînte în corul unei biserici. "Locuiam lîngă Gara de Nord, într-o pivniţă cu rogojini pe pămînt. Aveam încălzire centrală: o lampă cu gaz în centrul încăperii", mărturiseşte amar sportivul artist. "Tata a fost dat afară de la Operă, a mai cîntat în Corul Radio şi cel al Armatei, după care a fost pensionat forţat. Iar mama a fost exclusă şi cosea hainele foştilor colegi pentru banii de pîine!"

"Între Olimpiadele din '64 şi '68, am conceput un pistol, dar nu l-am putut dezvolta. Un trăgător italian, prieten cu mine, l-a produs în 1975 la fabrica de armament a socrului său. Am fost invitat în Italia şi am botezat arma «Domino». M-am întors cu 5 bucăţi pentru lotul român, dintre care una m-am zbătut să ajungă la Corneliu Ion: pistolul cu care a luat aur la JO Moscova 1980!"

"Noi, ca sportivi, trăiam într-o familie şi ne ajutam, dar cu mulţi dintre noi s-au întîmplat lucruri necurate despre care nimeni nu vorbeşte. Nu acuz pe nimeni, la Tokyo cred că a trebuit să moară capra vecinului"

"Marele regizor Alexandru Bocăneţ m-a trimis la teatru: «Ce naiba faci cu Conservatorul, vrei să fii profesor de muzică la ţară?». Am învăţat enorm la clasa lui Costache Antoniu, a fost supravieţuirea mea în artă"

Citeşte în episodul de mîine povestea revenirii umitoare a lui Marcel Roşca şi cum a obţinut argintul olimpic la Mexico '68 * Cum a fugit din ţară în 1984 solistul de muzică uşoară care cînta la petrecerile lui Ceauşescu, Ghaddafi şi Kim Il Sung, devenind bas la o Operă germană!