SUPERREPORTAJE    •   INTERVIU

Victor Rebengiuc vorbeşte despre spectacolul sportiv şi personajele lui: "Înainte nu-ţi era teamă să mergi la meci!"

Articol de — Maria Andrieş Vineri, 12 Noiembrie 2010

Victor Rebengiuc vine din nou pe marile ecrane, în rolul principal din  "Medalia de onoare"



Poţi să te rătăceşti într-un teatru. Uşor. Din afară, nu simţi pericolul, dar o dată ce treci prin intrarea actorilor din Teatrul "Bulandra", dai într-un labirint de culoare înguste, cu neoane şi multe uşi. La fiecare pas te ciocneşti de cîte o costumieră, o machieuză, un scenograf gata să-ţi ceară sufletul. Culoarele întortocheate duc spre holul mai larg din spatele scenei. În sfîrşit un bec cu lumină caldă şi nişte scaune, aranjate ca într-o sală de aşteptare. Pe unul din ele stă Victor Rebengiuc. Sau Apostol Bologa. Sau Ilie Moromete. Sau Tipătescu. Sau Victor Rebengiuc.

"Mai apărea cîte-un film curajos, cîte-o carte..."

- Aţi afirmat recent că ne lipseşte cultura...
- De fapt, avem o cultură înfloritoare, foarte frumoasă, formidabilă... Nivelul cultural general al ţării e cam scăzut.

- A scăzut faţă de acum 20 de ani?
- Nu, nu, a rămas scăzut.

- Din ce motive?
- Şi acum 20 de ani, ce nivel putea să fie? De vreme ce erau lucruri româneşti interzise, valori, opere de artă interzise, ce nivel putea să fie? Cultură la nivelul propagandei de partid! Apăreau conducătorii statului şi politica statului, mai apărea din cînd în cînd cîte-un film curajos, cîte-o carte mai curajoasă, dar ăla era nivelul.

- Acum mai avem gesturi din astea de curaj?
- Sigur că da, există, ce-ar putea să împiedice treaba asta? Există, cum să nu! Trebuie să existe oameni nemulţumiţi, oameni care vor ca lucrurile să meargă spre bine, oameni care să critice, care să dezvăluie starea lucrurilor actuale.

- Aţi spus undeva că românii sînt pomanagii.
- Ca şi multe alte naţii, românii apreciază într-un grad destul de înalt tot ceea ce vine gratis. Nu numai românii fac asta.

- Cam toată lumea.
- Da, dar pe mine mă enervează chestia asta.

- E cea mai gravă dintre metehnele românilor?
- Nu e cea mai gravă.

- Care ar fi cea mai gravă?
- Cea mai gravă? Nu ştiu. Nu răspund (rîde).

"Plecam o dată cu ciocanul"

- Aţi admirat şi sportivi?
- Am admirat, sigur că da, am admirat mulţi sportivi. Îmi plăcea şi fotbalul, mă duceam la meciuri. În ultima vreme, am fost stelist, pentru că Steaua era echipa pe care-am simpatizat-o eu cînd am început să simpatizez fotbalul. Pe atunci era echipa Carmen a lui Mociorniţa, care s-a transformat în momentul naţionalizării, în 1946, în echipa Armatei, CCA sau CSCA. Dar în ultima vreme nu mai am echipe favorite.

- De ce?
- Pentru că nu-mi place ce se întîmplă în fotbalul românesc. Nu-mi place goana asta după bani, nebună. Pe mine nu mă interesează cît costă un jucător, cîţi bani ia, pe mine mă interesează să joace fotbal. Or, nu se mai prea joacă.

- Nu numai la noi e goana după bani, şi francezii au problema asta.
- Păi, unde sînt francezii acuma? Dar ei se vor ridica mai repede decît noi.

- Aţi jucat fotbal?
- Am dat şi eu cu piciorul în minge, dar eu n-am fost sportiv de performanţă niciodată. Am jucat tenis de masă, volei, baschet, aşa, la şcoală, acolo. Am şi alergat, am încercat să arunc cu ciocanul. Aveam un coleg care făcea atletism şi am mers cu el, de mai multe ori. Dar plecam o dată cu ciocanul, nu puteam să-i dau drumul.

- Apostol Bologa aruncînd cu ciocanul...
- Eeei, a aruncat şi el, în civilie...

"Uite, Patzaichin, uite, Doroftei!"

- Care ar fi sportivul ideal?
- Lance Armstrong. El este sportivul ideal. A învins şi boala şi ani la rînd a cîştigat Turul Franţei

- A fost acuzat de dopaj.
- Şi s-a dovedit? Păi, sigur că ăia care pierd spun că-i dopat. Dar să fii dopat şapte ani la rînd şi să nu dai de urma dopingului, mi se pare hazardat să te încăpăţînezi să-l acuzi în continuare.

- Şi la noi, care vi se par sportivii ideali?
- Eee, au fost şi la noi. Uite, Patzaichin, uite chiar şi ăsta care face gălăgie pe la televizor, Doroftei. Au realizat ceva. Sînt o mulţime, gimnastele noastre, toate, care sînt destul de anonime, care nu sînt aşa de prezente...

- Nu sînt vedete.
- Din păcate, nu iau ochii publicului ca fotbaliştii. La fel şi rugbyştii pe care-i apreciez: muncesc mult mai mult decît fotbaliştii, sportul lor este mult mai greu, dar cîştigă mai puţin şi se văd mai puţin sau deloc chiar.

"Înainte nu-ţi era teamă să mergi la meci"

- De ce credeţi că nu se mai duce lumea pe stadion?
- Păi, ce să vadă pe stadioane? Cînd ştie că e în permanenţă înşelat acolo, că sînt blaturi care se fac! Omul se duce să vadă o luptă sportivă adevărată. Nu nebunia asta care se întîmplă acuma, cu fanatismul ăsta al banilor, cu bătăile dintre suporteri! Păi, dom'le, tu eşti simpatizantul unei echipe. Şi eu am fost! Dar în momentul în care era altă echipă mai bună decît echipa mea, nu puteam decît s-o aplaud. Şi să zic: "Dom'le, hai să fim atenţi, data viitoare să încercăm să fim mai buni decît ei!". Dar nu să mă duc să-l omor pe ăla pentru că a fost mai bun decît mine.

- Şi ăsta e principalul motiv?
- Te şi sperii! Ce să mai mergi spre stadion cînd se întîmplă lucrurile astea? Înainte nu-ţi era teamă să mergi la meci, să susţii echipa ta şi un altul de lîngă tine să susţină echipa lui, asta nu înseamnă că trebuie să ne scoatem ochii

- La Liga Campionilor vă uitaţi?
- Mă uit, da, mă uit. Nu cînd joacă echipele româneşti, că mi-e milă de ele.

- Poate fi comparat un meci bun cu un spectacol de teatru?
- Da, sigur că da. Păi, mă uitam la tenis, la Schiavone şi Wozniacki. Absolut superb, o nebunie de meci, nici nu ştiai cu care să ţii. 

- Wozniacki e numărul unu...
- N-o să fie prea multă vreme, cînd o să joace alea două surori Williams.

- Vă plac surorile?
- Nu pot să spun că le iubesc, dar sînt bune, ce să faci? Sînt bune. Dacă sînt bune... Aici nu merge ca la fotbal, nu cumpără nimeni meciul...

- Preferaţi sporturi individuale sau de echipă?
- Nu fac diferenţa, spectacolul sportiv mă interesează, dacă o echipă poate să ofere un spectacol. Şi sînt, slavă Domnului, echipe din astea, am văzut meciuri, finala aia a Ligii, de anul trecut, Inter - Barcelona.

"E pustiu în atletism"

- "Naţionala" de fotbal cum vi se pare?
- Nu mă uit la aşa ceva, nu-mi inspiră încredere, n-am de ce să mă uit. Să văd un spectacol jalnic? Nu vreau să văd.

- Care sînt sporturile unde avem şanse?
- Nu-mi dau seama. Cu atletismul, de exemplu, nu ştiu ce se întîmplă. Am avut atleţi de valoare şi nu mai avem. În momentul de faţă nu prea mai ai cu ce să ieşi, la Olimpiade, la Mondiale. Nu mai ai atleţi capabili să fie pe primele locuri, să conteze.

- Cum era Gabi Szabo?
- Cum era Gabi Szabo şi au mai fost mai mulţi alţii. Acum e pustiu. Probabil că nu se investeşte, probabil că în ţările care au atletism bun există preocupare mai mare din partea oficialităţilor, din partea statului, investesc mai mult decît noi.

- S-au construit şi la noi săli de sport.
- Orice se face e bine: săli de sport, săli de spectacol. Depinde care ne sînt priorităţile. Ori noi sîntem atît de urmă în toate domeniile încît nu mai poţi să stabileşti priorităţi.

"E o poveste de viaţă, din zilele noastre"

- Aveţi rolul principal în "Medalia de Onoare". Despre ce e filmul?
- E o poveste simplă, normală. Nu-şi propune teme filosofice, sigur că s-ar putea trage nişte concluzii filosofice pe seama lui, dar el nu-şi propune treaba asta. E o poveste de viaţă, frumoasă, a unor oameni care trăiesc în zilele noastre, îi putem întîlni oricînd, oriunde.

- Cum colaboraţi cu regizorii tineri?
- Am mai lucrat şi sper să mai lucrez cu tineri. Pentru că mă înţeleg foarte bine cu ei, tinereţea nu e ceva care să te descalifice, dacă ai valoare. Spunea un scriitor sau un filosof francez, că "valoarea n-aşteaptă numărul anilor", "la valeur n'attend pas le nombre des annees". Asta e. Regizorul e tînăr, dar talentat.

- Aţi lucrat şi cu Pintilie, şi cu Ciulei...
- Ăştia nu mai sînt tineri, au fost tineri, ca şi mine (rîde). Şi erau şi ei talentaţi. Şi sînt, în continuare.

"Instinctele astea animalice nu-şi au locul, nu-şi au rostul pe stadioane. E ceva care ar trebui canalizat către junglă"

Îi dă replica lui Iliescu
Un pensionar primeşte o decoraţie din partea şefului statului. E doar începutul poveştii din "Medalia de onoare", film pe care îl puteţi vedea în cinematografe începînd de astăzi. În rolul eroului întîmplător apare Victor Rebengiuc, iar în rolul preşedintelui, ţinînd cont că acţiunea e plasată în 1995, a fost distribuit Ion Iliescu. "Medalia de onoare" a strîns zece "medalii" la festivalurile de film de la Miami, Torino şi Tesalonic.

Comentarii (5 ) Adaugă comentariu

alexandruclujean  •  13 Noiembrie 2010, 00:06

Respectele mele, maestre! La Cluj ati avut amabilitatea de a-mi da un autograf, fara vedetisme (la care ati fi mai indreptatit ca multi altii). Nu am uitat si nu voi uita niciodata replica Dvs. de dupa revolutie, cu hirtia igienica! Cit despre huliganismul din sport - ne-am aliniat la Europa, coane Fanica, ne-am aliniat! :(

riskant  •  12 Noiembrie 2010, 20:04

Sanatate maestre!

iyuli  •  12 Noiembrie 2010, 16:13

tot respectu pt dvs maestre!cel mai bbun rol vreodata,dupa parera mea,in "Morometii",.!aveti derpate,nu prea se mai merita sa mergi la nici un meci,tot meciul acuzi cum isi baga si isi scoate,sincer....

Vezi toate comentariile (5)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase
Agenda
16:00
Tenis, ATP • Digi 2

Turneul Campionilor

19:00
Fotbal, Amical • ProX

România U21 - Belgia U21

19:15
Baschet M • Digi 4

Darussafaka Istanbul - Olimpia Milan

21:00
Handbal M • Digi 3

Wacker Thun - Orlen Wisla Plock

21:00
Baschet M • Digi 4

Olympiacos Piraeus - Fenerbahce Istanbul

Program TV complet