Anul triumfului magic » Andy Robertson detaliază în cartea sa sezonul în care Liverpool a luat titlul după 3 decenii

„Cineva care înregistrează, reţine şi detaliază fiecare moment din viaţa lui”. Aşa se descrie Andy Robertson, în prefaţa cărţii „Now you're gonna believe us”, în care memoria lui e aproape la fel de impresionantă ca jocul său în defensiva lui Liverpool. Cartea scoţianului radiografiază anul în care Robbo şi echipa lui au stins setea de 30 de ani a „cormoranilor” după un trofeu în Premier League.

Pregătirea de suferinţă

După ce rataseră la centimetru titlul din 2019, „The Reds” au început stagiunea conştienţi că trebuie să facă tot ce e posibil să-şi învingă limitele. În această luptă, Klopp l-a recrutat, în presezon, pe surferul german Sebastian Steudtner. Robbo descrie tortura antrenamentelor sub apă, conduse de acesta şi de Klopp, al căror scop nu era doar ca jucătorii să-şi îmbunătăţească respiraţia, ci mai ales rezistenţa mentală.

„E oribil. Tot ce pot să fac e să mă concentrez pe respiraţie, dar dacă fac asta, devin mai conştient de câtă nevoie am de oxigen, aşa că schimb strategia! Fac să dispară totul în jur. Să nu mă gândesc cât mai pot să suport, cum se descurcă băieţii sau ce naiba caut aici. Doar fac lumea să tacă. Şi îmbrăţişez întunericul. Însă apare din nou vocea: «Plămânii tăi cedează!». Înainte să iau o decizie conştient, ies la suprafaţă. Acolo gâfâi şi simt un amestec de eşec şi reuşită cum n-am mai trăit”.

Scopul exerciţiului era ca jucătorii să reziste presiunii extreme, lucru care s-a văzut ulterior, într-un sezon în care au fost botezaţi „mentality monsters”.

Andy mărturiseşte și că, la fel ca alţi fotbalişti, urăşte alergatul. Îi imploră pe cei din stafful tehnic să nu fie pus în aceeaşi grupă cu Milner. „E ca şi cum ai face karaoke cu Frank Sinatra”.

Pregătirea de suferinţă s-a văzut în meciuri esenţiale în sezonul triumfului, precum cel cu Leicester, câştigat cu un penalty înscris de Milner în minutul 95 (şi nu a fost singura partidă câştigată pe muchie, la final).

Soția la spital, el pe teren

Din carte rezultă un contrast clar între încrederea mare pe care Robbo o are în coechipierii lui şi nesiguranţele sale ca jucător. Scrie şi despre temerile pe care le are când nu evoluează sau de felul în care o vorbă bună de la un coleg i-a dat aripi. La pauza întâlnirii cu Crystal Palace, Firmino i-a spus că e o diferenţă uriaşă între partidele cu el pe teren şi cele când lipseşte. „Am intrat cu şi mai multă încredere în a doua repriză”.

Scoţianul povesteşte şi despre deplasarea împotriva lui Tottenham, la doar 24 de ore de când soţia lui ajunsese la spital, suspectă de sepsis. Rachel fusese deja stabilizată de medici când scoţianul a plecat cu echipa, dar tot a rămas cu un sentiment de vină.

Trei luni fără fotbal

În primăvara lui 2020, returul cu Atletico Madrid din „optimile” Ligii Campionilor a fost ultimul meci pentru trei luni. Robertson descrie instalarea „noului normal” din perspectiva jucătorilor, precum și dubiile care îi marcau pe aceştia - legate de fotbal sau de propriile familii.

O vreme, fiecare s-a antrenat în propria locuinţă. Clubul a avut grijă de ei. „De trei ori pe săptămână ne organizau cursuri de yoga pe Zoom, antrenorii ne pregăteau rutine personalizate, aveam un psiholog sportiv de gardă, iar nutriţioniştii şi bucătarii pregăteau mese speciale pe care le primeam acasă”.

La începutul lunii mai, au demarat antrenamentele individuale. „Puteam fi la Melwood doar trei în acelaşi timp şi numai afară. Doar alergam şi contactul era în afara oricăror discuţii. Trebuia să venim cu propriile haine, cu apă şi mingi”.

La prima sesiune, Robbo i-a revăzut pe Van Dijk şi Milner. Îşi vorbeau de la 50 metri distanţă şi glumeau unul pe seama altuia ţipând. „Măcar nu era Zoom. Să-i văd acolo mi-a dat senzaţia că aproape ne-am întors”.

Suporterii Liverpool devin fani Chelsea

Pe 25 iunie 2020, jucătorii lui Liverpool s-au strâns la un grătar să urmărească meciul lui City cu Chelsea. Era nevoie doar de un egal ca Liverpool să devină matematic campioană.

Cu puţin timp înainte să plece de-acasă, Robbo a căutat în dulap şi a scos tricoul lui Chelsea, pe care îl primise de la Billy Gilmour. Îi venea un pic mare, dar „îl luam pentru culoare”. Şi-a făcut un selfie şi l-a trimis pe grupul de WhatsApp al jucătorilor. „«Băieţi, care e codul vestimentar pentru diseară?». Au urmat multe emoticoane şi reacţii neprietenoase”. Se îmbrăcase aşa în glumă, dar, recunoaşte, „pentru o noapte şi numai o noapte, toată lumea din familia Liverpool ţinea cu Chelsea”.

8 milioane de lire sterline (9 milioane de euro)a plătit Liverpool pentru Robertson, transferat de la Hull

„Nu aveam nicio îndoială că aceea va fi noaptea. Am ştiut asta de când am ieşit de pe teren după victoria noastră cu Palace”, scrie Andy. Chiar şi-aşa, tensiunea a fost teribilă: „Pentru prima dată, am realizat prin ce-mi fac familia să treacă atunci când joc un meci mare”.

46 de assisturi și 6 goluria reușit fundașul stânga în 201 meciuri jucate în tricoul roșu din vara lui 2017

Era o noapte când „istoria putea fi amânată doar, nu şi negată”. „În acel moment, eram ca toată lumea din jumătatea roşie a lui Liverpool, ţipând la televizor şi încercând să modelăm evenimentele prin simpla putere a voinţei”.

Reacţia lui Klopp la finalul meciului? „Plângea. A trecut pe la fiecare dintre noi să ne îmbrăţişeze. Şi-a pus capul în mâini şi spunea: «Trebuie să plec, trebuie să plec!». Era copleşit”.

„Să dau muzica tare oricum?”

Câteva săptămâni mai târziu, Liverpool a ridicat trofeul Premier pe „Anfield”, după jocul cu Chelsea. În acea zi, la prânz, Jordan Henderson era pus pe planificare: „Ce crezi că ar trebui să fac în vestiar, în funcţie de rezultat? Să dau muzica tare oricum?”. Robertson i-a răspuns: „Dacă pierdem sau facem egal, dă-le băieţilor cinci minute să treacă peste, dar eu îţi spun de-acum. 100% nu pierdem astăzi!”. Predicţia lui a fost corectă, jocul s-a încheiat 5-3.

În vestiar, Klopp şi-a felicitat euforic jucătorii, iar când a ajuns la Robbo, i-a spus, vapând: „Opt milioane de lire! Ce achiziţie! Nimeni nu-l voia în afară de noi şi l-am luat!”.