INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Cristi Chivu a aflat pedeapsa după meciul cu Atalanta » Comisia de Disciplină a făcut anunțul

Cristi Chivu a salvat-o pe Parma de la retrogradarea în Serie B, după un meci cu Atalanta (3-2), pe care l-a urmărit din lojă / Foto:  Imago Images
Cristi Chivu a salvat-o pe Parma de la retrogradarea în Serie B, după un meci cu Atalanta (3-2), pe care l-a urmărit din lojă / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 17 martie 2026 18:37 / Actualizat marti, 17 martie 2026 19:37

Eliminat de arbitru pentru proteste în partida de sâmbătă cu Atalanta (1-1), Cristi Chivu a fost suspendat o etapă. Asistentul Aleksandar Kolarov a scăpat fără nicio pedeapsă astăzi în ședința Comisiei de Disciplină, astfel că sârbul o va conduce de pe margine pe Inter în meciul împotriva Fiorentinei, din runda a 30-a.

După ce a primit două cartonașe galbene, fiind în consecință eliminat (a doua oară în cariera sa de antrenor, după „roșul” văzut la Parma) sâmbătă, „principalul” lui Inter a primit o suspendare de un meci.

Decizia Comisiei de Disciplină n-a fost însoțită astăzi și de o amendă pentru Cristi Chivu, după cum secundul său, Aleksandar Kolarov, a scăpat chiar basma curată!

Cristi Chivu a aflat pedeapsa după meciul cu Atalanta » Comisia de Disciplină a făcut anunțul
Cristi Chivu a fost eliminat la Inter - Atalanta/ foto Imago Images

Fostul selecționer al reprezentativei U21 a Serbiei a reacționat nervos și a avut un comportament lipsit de respect față de arbitrul Manganiello și față de adversarii de la Atalanta, dar a avut noroc că în raportul de joc întocmit de „centralul” Manganiello nu au apărut elemente pe baza cărora să fie judecat.

Chivu a mai fost suspendat înaintea unui meci cu Atalanta, după ce fusese eliminat, cu cartonaș roșu direct, la Parma!

Chivu a văzut cele două cartonașe galbene în minutele 83 și 85, iar acesta i-ar fi strigat „centralului” Gianluca Manganiello două cuvinte: „Era fallo”, traduse în română „A fost fault”.

Chivu a fost deranjat teribil de decizia lui Gianluca Manganiello. Acesta a consultat VAR pentru a valida golul de 1-1 marcat de Krstovic, iar „nerazzurrii” au reclamat un fault în atac comis de Sulemana asupra lui Dumfries.

Asociația Arbitrilor Italieni (AIA) a confirmat azi corectitudinea deciziei „centralului”, considerând că a fost un contact prea ușor pentru a anula golul reușit de atacantul Atalantei.

Cristi Chivu a aflat pedeapsa după meciul cu Atalanta » Comisia de Disciplină a făcut anunțul
Aleksandar Kolarov, asistentul lui Cristi Chivu, așteaptă mâine decizia Comisiei de Disciplină pentru a ști dacă va fi pe bancă la meciul cu Fiorentina / Foto: Imago Images

Dumfries a încercat să protejeze balonul în fața lui Sulemana, jucătorul Atalantei l-a împins pe olandez și fundașul dreapta a căzut. Apoi, Sulemana a șutat la colțul lung, Sommer a respins în față, iar Krstovic a egalat, fără emoții. Cristi Chivu a protestat și a văzut două cartonașe galbene într-un interval de două minute.

Chivu a mai fost suspendat înaintea unui meci tot cu Atalanta, după ce fusese eliminat (cu „roșu” direct) în finalul partidei Parma - Napoli 0-0, din penultima etapă din campionatul trecut.

Citește și:
Sorana Cîrstea, invitată de gală la petrecerea de adio a lui Gael Monfils » Și Djokovic a participat la spectacolul de la Roland Garros
Tenis
Sorana Cîrstea, invitată de gală la petrecerea de adio a lui Gael Monfils » Și Djokovic a participat la spectacolul de la Roland Garros
Din Liga 2 la echipa națională într-un singur sezon: el este surpriza lui Gică Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor
Nationala
Din Liga 2 la echipa națională într-un singur sezon: el este surpriza lui Gică Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor
Gigi Becali l-a „scuturat” pe jucătorul de la FCSB: „A făcut-o din prostie, nu din răutate!”
Superliga
Gigi Becali l-a „scuturat” pe jucătorul de la FCSB: „A făcut-o din prostie, nu din răutate!”
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Altele
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează