INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

PaRafat! Benitez va fi prezentat pe 3 iunie la Real și va primi la Madrid jumătate din salariul lui Ancelotti

Articol de - Publicat sambata, 30 mai 2015 00:00

Antrenorul spaniol se va despărți de Napoli după jocul cu Lazio, de mîine: ”Ciclul meu se termină aici. Eu mă adaptez la orice echipă și dacă am calitate în atac, voi juca ofensiv”

Florentino Perez s-a mișcat repede. După ce l-a concediat pe Ancelotti, președintele lui Real și-a ales noul tehnician, unul spaniol. Primul în 6 ani de la Juande Ramos. Los blancos vor fi pregătiți de Rafa Benitez. O revenire după două decenii pentru (încă) antrenorul lui Napoli, care a activat numai la formația secundă a "galacticilor" între 1993 și 1995, înainte de a o prelua pe Valladolid.

Benitez va fi prezentat pe 3 iunie, pe Bernabeu, și va semna un contract pe două ori trei sezoane cu Real, urmînd să cîștige doar 4 milioane de euro anual, jumătate din salariul lui Carlo Ancelotti. "Ciclul meu de doi ani la Napoli se încheie după meciul cu Lazio. Sînt trist, dar nu regret această experiență. Familia a contat decisiv în alegerea mea. Nu am reușit să-mi conving soția să rămîn în Italia. Vreau să mă despart frumos de Napoli, lăsînd-o în Ligă", a spus antrenorul de 55 de ani.

Benitez ajunge luni în cantonamentul de la Valdebebas și începe în iunie cu două turnee amicale în Australia și China: "Eu mă adaptez la orice echipă. Dacă am calitate în atac, voi juca ofensiv".

"Sînt satisfăcut 120 la sută de munca lui Benitez. Dacă pleacă la Real este confirmarea că a fost o idee bună aducîndu-l. O să vorbesc cu Perez să-i ofere un contract bun"
Aurelio De Laurentiis, președintele Napoli

"Rafa Benitez e un antrenor pregătit, o dovedesc trofeele multe cîștigate de-a lungul carierei, și va face din Real o echipă mai bună. Madridul a ales o soluție foarte bună"
Vicente del Bosque, selecționer Spania

2 Cupe și un titlu la U19a cîștigat Benitez ca antrenor la Real. Au urmat 12 trofee, cu Valencia, Liverpool, Inter, Chelsea și Napoli

Citește și:
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Altele
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Varga a jucat „all-in” în bătălia cu Becali și a ajuns într-o situație-limită » Clauza care dă planurile peste cap la CFR Cluj
Superliga
Varga a jucat „all-in” în bătălia cu Becali și a ajuns într-o situație-limită » Clauza care dă planurile peste cap la CFR Cluj
Gheorghe Ștefan a slăbit 40 kg și e aproape de Liga 1: „Sunt președintele consiliului consultativ”
Superliga
Gheorghe Ștefan a slăbit 40 kg și e aproape de Liga 1: „Sunt președintele consiliului consultativ”
Dinamo a început negocierile: 3 ținte pentru mercato de vară
Superliga
Dinamo a început negocierile: 3 ținte pentru mercato de vară
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Profit.ro
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (2)
ortega
ortega  •  30 Mai 2015, 10:29

Eu pe Benitez ăsta îl văd ca un fel de ... Săpăligă al fotbalului european ... Un fel de nimeni-în-drum ... Echipele pe care le antrenează joacă precum porcul , rezultatele sunt de râsul lumii , dar îl tot caută echipe care se consideră mari ... Dacă-l iei pe Benitez ... eşti mare doar la Cirque de Soleil ... Râde lumea de se prăpădeşte , de cât de prost poţi să fii ...

nea_vanea.60
nea_vanea.60  •  30 Mai 2015, 09:54

este o eroare incredibila, impardonabila a lui perez. la acest nivel al fotbalului european, doar arsene wenger este mai nepriceput ca benitez. ma gandesc ca acest perez urmareste sa faca el totul acolo: transferurile si componenta lotului, primul "11". deci, becali nu este singur pe lume! si nu el l-a inventat pe ... radoi

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close