)
Articol de Marius Mărgărit - Publicat duminica, 08 iunie 2025 00:42 / Actualizat duminica, 08 iunie 2025 00:51
Parcă a fost un deja vu. Pe foarte, foarte repede înainte, jucăm doar o repriză, de regulă a doua, după ce în prima nu existăm și după ce o încasăm o dată sau de două ori. Adică trebuie să tragem să revenim, să alergăm, să muncim la greu, în fine, să ne mai și rugăm, poate s-o mai întâmpla minunea de la Lucerna.
Nu-i vorbă, chiar s-ar fi putut. Ocazii, așa puține, au fost totuși, cea a lui Șut fiind doar la câteva degete de gol. Ale portarului lor, Pentz. Și cu golul lui Tănase, de la ultima fază, ar fi ieșit. Dar de ce să aștepți minutele 70 ca să joci, să ai curaj, să arăți a echipă?!
Mircea Lucescu ne tot spune că vrea ca România să-și redescopere vechile valori, posesia, tehnica, creativitatea. Nu am avut nimic din toate astea, în nicio repriză. În prima ne-au scos de câteva ori reflexele lui Moldovan. N-am tras pe poartă, de fapt n-am apucat nici să tragem deloc, că ne-au tot blocat. Ne-am apărat aproape continuu, în fața unei echipe a Austriei departe de a fi o sperietoare, dar care a fost destul de agresivă și de fluidă să ne tot pună la colț, chiar și fără prea multe mari ocazii.
Ai zice că ne-am bătut singuri, că ambele goluri ale lor au venit după devierile noastre. Nu e deloc așa. În prima oră de joc am fost leapșa, nu s-a lipit mingea aia deloc de noi. Câteva tentative de contraatac, nu înseamnă mai nimic în fotbalul de azi. Ne-am revenit în ultimele 30 de minute, dar când joci 30%, cu atât te alegi, de cele mai multe ori.
Bîlligea a tot făcut preluări în aut, Drăguș se tot luptă cu el să redevină el, Stanciu extrem de discret, Marin și Man aproape invizibili. E greu, nu, e imposibil să ai pretenții cu atâtea "găuri".
Și noi care îl crezusem pe Mircea Lucescu, care ne spunea că nu au cum să ne surprindă cu nimic, că i-a studiat foarte bine. Am așa o senzație că pe "tricolori" parcă nu i-a studiat, nu i-a simțit la fel de bine.
Reacția jucătorilor a venit târziu, dar, ciudat, la fel de greu a venit și de pe banca tehnică. De ce așa de târziu schimbările, dacă jocul scârțâia din toate balamalele? Poate ne va lămuri cineva.
Fiindcă la final, Mircea Lucescu a spus că este mulțumit de joc, stârnind și nedumerirea lui Gică Popescu, care s-a abținut să o comenteze. Abil, fostul căpitan al naționalei a dat-o pe dorința de a-i motiva pe băieți. Selecționerul și-a reproșat că nu i-a băgat mai repede pe jucători în cantonament și că le-a dat unora niște zile libere în plus. Nu suntem specialiști, chiar nu putem cuantifica cum s-ar fi îmbunătățit substanțial lucrurile.
Dar, să nu fi simțit Mircea Lucescu că la cum se mișcau elevii săi, la 0-2, când nu mai aveai nimic de pierdut, chiar merita să încerce să schimbe ceva mai repede, să riște?!
A mai dat vina și pe ghinion, pe anul greu, pe accidentări, pe valoarea lor individuală și de grup. Ok, Austria e mai bună, "noi tindem să ajungem la nivelul ei", asta e clar, dar deocamdată nu am reușit să remontăm nici startul scrântit cu Bosnia- Herțegovina. Nu e încă nimic jucat, dar suntem deja la 6 puncte de ex-iugoslavi, iar Austria, marea favorită, abia a intrat în joc. Și să nu ne închipuim că va fi doar o plimbare prin parc cu Cipru, la București.
La conferința de presă, Mircea Lucescu a spus că ”putem bate Bosnia și Austria în meciurile retur”. Singur că putem. Dar, putem? La cum ne mișcăm, nimic nu e simplu. Băieți, aveți cuvântul! Până acum, sunteți datori! Să nu dărâmați „Zidul galben”!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
