SPORTURI  »  ALTELE  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE SCRIMĂ

Argintul de la Moscova » Echipa feminină de spadă a ocupat locul al doilea la Campionatele Mondiale

Articol de - Publicat duminica, 19 iulie 2015 00:00

Ana Brînză, Simona Gherman, Simona Pop şi Loredana Dinu au fost învinse ieri în ultimul act de China cu 45-36

E de ajuns să le priveşti feţele. Ana, Simona, Loredana şi Simona. Dezamăgite. Sînt primele secunde de după finala cu China. Au revenit în lupta pentru aur după o pauză de trei ani şi argintul le va atîrna la gît. Ultima bătălie a sezonului, cea mai importantă.

Momentul în care ar fi avut nevoie de un pic mai multe rezerve fizice şi emoţionale. Trei competiţii într-o lună şi jumătate au stors multe din picioarele şi mintea lor. Chiar şi aşa, la toate au urcat pe podium. Aur la Europene, aur la Jocurile Europene şi argint la Mondiale.

Meciuri cu suspans

Ziua de ieri a început cu o întîlnire strînsă cu Ungaria. Una în care desprinderea s-a produs abia în a opta confruntare, cea dintre Dorina Budai şi Ana Brînză, cînd scorul a devenit 10-8. Apoi Simona Gherman a închis întîlnirea în compania lui Emese Szasz, cu 22-13. Cîteva palme lovite şi cîteva zîmbete. Nu era momentul deconcentrării. Mai erau atît de multe de consumat.

În semifinale au dat peste Ucraina. Echipa care cîştigase greu în faţa Japoniei şi care şi-a pus la bătăie toate atuurile la o ediţie a Campionatelor Mondiale în care favoriţii şi favoritele nu au făcut faţă presiunii. Pe lîngă medaliile aferente, punctele acordate în vederea calificării la Jocurile Olimpice au pus şi mai multă presiune. Italia, liderul clasamentului mondial, a pierdut în sferturi de finală în faţa Franţei. Estonia, locul 3, n-a ajuns acolo, iar Rusia, poziţia a patra, a pierdut şi ea în sferturile de finală.

Simona Gherman a fost cea care a început întîlnirea cu Ucraina. Echilibrul s-a menţinut din nou pînă la ultimul duel. Era 20-20, cînd au intrat pe planşă Simona Gherman şi Iana Şemiakina. O confruntare care mereu va aduce amintiri neplăcute în tabăra României. La JO de la Londra, Ana şi Simona au pierdut în concursul individual la o singură tuşă în faţa ucrainencei.

Trei minute în care se decidea cine are locul pe podium asigurat. Adrenalină, nervi, decizii, toate condensate şi desfăşurate pe o bucată colorată. Simona a fost mai tare, mai bună, aşa cum i-a strigat de pe margine Mihai Covaliu, aflat acum în rolul preşedintelui. Spadasina, care a revenit în aprilie 2014 la scrimă, a pus pe tabelă scorul de 27-24. Un pic mai multă bucurie, zîmbete mai largi. Urma cea mai grea luptă.

Mereu în urmă

România nu mai fusese în finala mondială din 2011, în timp ce China din 2013. Acum patru ani cele două ţări au oferit un duel captivant la Catania, unul care a fost cîştigat de România, la tuşa de aur. În cele două echipe au intervenit schimbări, căutări, dar cu un an înainte de Jocurile Olimpice de la Rio lucrurile au devenit serioase rău. În echipa României doar Anca Măroiu a fost înlocuită de Simona Pop, în timp ce în cea a Chinei au apărut Sun Yiwen şi Hao Jialo.

Ana Brînză şi Xu Anqi au fost cele care au deschis cel mai strălucitor meci al zilei. Stîngace contra dreptace. Experienţă vs tinereţe. Chinezoaica a ieşit în avantaj. Şi cam aşa s-a întîmplat la fiecare confruntare dintre românce şi chinezoaice. O tuşă de colo, una de dincolo şi China a controlat autoritar ultimul act. S-a încheiat 45-36. Cel mai dur scor dintre cele două echipe din ultimii cinci ani. O istorie care cuprindea multe întîlniri echilibrate.

La festivitatea de premiere, după minute bune de la finalul întîlnirii cu China, fetele şi-au regăsit zîmbetul. Au dat tot pe planşă, însă adversarele au fost mai bune. Deocamdată.

Puncte multe pentru JO

Locul al doilea la Campionatele Mondiale de la Moscova le-a adus o zestre serioasă pentru clasamentul după care se stabilesc echipele calificate la Jocurile Olimpice de la Rio, mai precis 104. Pe 4 aprilie 2016 se trage linie. Primele patru echipe din acestă ierarhie merg la Rio, indiferent din ce zonă geografică fac parte. Apoi cel mai bine clasată echipă din Europa, Africa, Americi şi Asia, cu condiţia să fie în Top 16. România e deocamdată a doua în acest clasament, după China.

Rezultatele echipei feminine de spadă la CM în ultimii cinci ani
2015 Moscova locul 2
2014 Kazan locul 5
2013 Budapesta locul 3
2011 Catania locul 1
2010 Paris locul 1

Drumul pînă la argint

  • Turul 1 România-Turcia 45-15
  • Turul 2 România-Elveţia 45-19
  • Sferturi de finală: România-Ungaria 22-13
  • Semifinale: România-Ucraina 27-24
  • Finală: România- China 36-45

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
bakunin
bakunin  •  19 Iulie 2015, 13:51

Daca sinteti cu adevarat ziaristi, aflati ce-a cautat pe plansa dinu in locul Simonei Gherman care ne calificase in semifinale si finala!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează