EXCLUSIV VIDEO Gabriela Szabo, campioana olimpică și mondială, la 50 de ani: „Sportivii actuali să abandoneze rețelele sociale” + De ce se trezește la aceeași oră, gătește zilnic, poartă aceleași culori

14 noiembrie. O zi importantă pentru Gabriela Szabo, campioana olimpică și mondială, atleta care a dominat timp de un deceniu semifondul și fondul de la jumătatea anilor 1990 până la retragerea abruptă din activitate, la 28 de ani. O zi cu atât mai importantă în 2025 pentru că a atins un prag rotund: cinci decenii de viață.

Nu îi arată. Chiar deloc. În cafeneaua în care am stat de vorbă timp de o oră, ea în fața unui ceai, o doamnă o recunoaște și îi face, cu voce tare, un compliment entuziast, acompaniat de gesturi expresive. Gabi zâmbește, un pic stingheră. Nu înseamnă că nu s-a schimbat, nimeni nu scapă intact de trecerea timpului. Esența e însă aceeași, conservată în aceeași tărie.

Și-a petrecut ziua de aniversare în mai multe etape. Întâi la Comitetul Olimpic și Sportiv Român, unde a fost onorată cu o emisie filatelică unică, împreună cu Romfilatelia. „A fost o zi extrem de frumoasă pentru că, știi cum e, când ajungi la o asemenea cifră, te năpădesc amintirile și te uiți în trecut, ce a fost bine, ce a fost rău, ce ai mai repetat, ce n-ai mai repetat”, povestește ea.

„Și specială, au fost atât de multe personalități din sportul românesc, care au simțit nevoia să fie lângă mine”, adaugă. A urmat partea mai personală. „A fost un moment extrem de frumos și în familie, seara, după care la Bistrița, împreună cu fratele meu și cu familia fratelui meu, cu nepoata”, spune Szabo.

Gabriela Szabo: „Îmi spuneau că vârsta nu contează, ci sufletul. Au dreptate!”

Îmbrățișează ocazia cu seninătate și firesc. „Cu foarte mulți ani în urmă, stăteam de vorbă cu persoanele care ajunseseră deja la vârsta de 50 de ani, îmi spuneau că nu vârsta contează, ci sufletul, că e la fel de tânăr. Măi, să știi că au dreptate”, spune râzând. „Poate că ne-am schimbat la aspect, este normal și psihologia spune că ne schimbăm odată la șapte ani, dar sufletul meu pare că este la fel de tânăr, la fel de ambițios, la fel de dinamic”, explică.

„Și când merg din când în când la mișcare, parcă sufletul meu așa vrea să fie, ca acum 20 de ani, 25 de ani, adică extrem de competitiv. Și te temperezi, că nu mai este, știi, adică la 50 de ani nu mai e ca la 20”, completează, filozofic. Apoi, firele se desfac și se împletesc în viața de acum a Gabrielei Szabo. Una în care nu există regrete, ci învățături, rutine, stabilitate.

- Gabi, acesta este felul tău de a conștientiza trecerea timpului? Într-un mod pozitiv, constructiv?
- Știi, se spune că o femeie nu-și spune vârsta. Ei, uită-te, că eu nu am acest impediment, să-mi spun că da, am împlinit 50 de ani. Mi se pare că este o vârstă extrem de frumoasă, n-aș mai vrea să am nici 20, nici 30, nici 40 de ani, pentru că am trecut prin acea perioadă și știu cum este. Îmi doresc să fiu ca astăzi și am învățat că toate lucrurile frumoase trebuie să le trăiești pe moment. Să nu te mai uiți în trecut, ce-a fost bine și ce-a fost rău, pentru că nu mai ai cum să le îndrepți. Cele care, mă rog, nu ți-au făcut plăcere, e important să înveți din ele. Și cred că asta înseamnă și înțelepciune, înțelepciunea vârstei până la urmă și mă bucur de fiecare moment în parte. Trăiesc în prezent, nu mai uit la ce va veni mâine, poimâine, răspomâine, ci să-mi fac treaba mea, să mă bucur de momentul meu, de familia mea, că ce va veni, doar Dumnezeu știe. Ce a fost e deja istorie.

- Pentru că ai spus că trăiești în prezent, cum arată o zi obișnuită, să spunem, din viața ta? La ce oră te trezești, ai păstrat din obiceiurile din timpul carierei sportive?
- Sunt la fel de perseverentă ca acum, nu știu, 30 de ani, 30 și ceva de ani, 40 de ani. Când mă trezeam la șase jumătate, la ora șapte eram la micul dejun, ieșeam la antrenament. Ei, la fel fac și acum, la șase jumătate, chiar șase, mă trezesc, ritualul de dimineață, cred că fiecare dintre noi avem un ritual al nostru, după care începe ziua propriu-zisă, la șapte jumătate ies din casă și mă mai întorc undeva seara la șase-șapte, iar la nouă, zece, cel târziu, aștept să mă duc în dormitor și să mă pregătesc pentru a doua zi. Bineînțeles, cu cartea, că mie îmi place foarte mult să citesc.

- Ajungem și acolo... Deci lucrurile astea au rămas...
- Exact, și nu o să putem să le schimbăm niciodată. Le și spun, chiar și când am invitați, să știți că eu la zece nu mai, gata. Și de multe ori mă supăr și pe mine că sunt atât de... Adică nu pot să trec, corpul nu poate să treacă, degeaba mintea spune, da, rămân până la unu, două noaptea, nu mă lasă, adică ceva se întâmplă acolo care nu mă lasă să stau mai mult de, hai, 12 noaptea.

- Deci când ai un eveniment mai târziu, trebuie să îl marchezi în mod special, ca să te pregătești pentru el.
- Și mental, da.

Gabriela Szabo: „Nu îmi lipsește gălăgia din discotecă”

- Ai schimba totuși ceva într-un mod mai radical sau drastic față de ce ai făcut înainte?
- Nu, nu. N-aș schimba absolut nimic. Mi se pare că este povestea vieții mele, este drumul pe care am plecat cu foarte mulți ani în urmă. Fiecare experiență pe care am trăit-o până în acest moment a fost una extraordinară. Cu bune și cu rele, clar că nimic nu este liniar, exact ca și în sport, cădem, ne ridicăm. Avantajul este că am făcut sport la un asemenea nivel și la un asemenea stres, încât mintea mea este pregătită pentru orice. Și exact ca și în sport, niciodată nu am suferit la nimic, mai ales la o neîmplinire, și n-am știut niciodată să mă bucur foarte mult la succesul pe care l-am avut în sport. Și asta mi se întâmplă și acum.

+10 FOTO

- Chiar și acum?
- Da, în momentul în care muncesc foarte mult și îmi iese proiectul, e o stare de satisfacție, clar, a lucrurilor bine făcute, dar n-am acea exaltare, vai de mine, de parcă... Nu, este un lucru normal, datorită unei munci titanice care a stat în spate. Și lucrurile astea se perpetuează și astăzi. Nu știu, este bine, este rău? Acum lumea nu poate să judece, e trăirea mea și nu vreau să mă schimb și nici nu vreau să conving pe celălalt din fața mea că așa este bine.

- E totuși ceva ce n-ai putut să faci în timpul carierei, din cauza, știu eu, programului strict, din cauza ordinii pe care trebuia să o păstrezi, și ai reușit să faci acum?
- Ca sportivă am fost extrem de serioasă și serioasă sunt și astăzi. E probabil și lucrul care m-a caracterizat dintotdeauna, seriozitatea. Și disciplina. Pentru că altfel nu se poate... Nu poți să ajungi acolo, la nivelul de excelență la care am ajuns, decât datorită acestei discipline și acestei dorințe de a fi cea mai bună. Acum, știți cum e, dacă te duci în trecut și spui că aveam 15-20 de ani și că era viața de adolescentă, cu discoteci... Nu, pentru că nu e în profilul meu.

N-am niciun regret, ca să concluzionez, pentru că tot ce am făcut până în prezent a fost făcut cu foarte multă pasiune. În orice proiect m-am implicat. Nu m-am implicat ca să dea bine, ci m-am implicat cu toată inima și tot sufletul și la fel de perseverentă ca să iasă acel lucru - Gabriela Szabo

- Nu te-au atras lucrurile de genul acesta.
- Da, deci nefiind în profilul meu și nefiind în ceea ce intrisec acolo la mine să fie activat, nu, și asta s-a și văzut după ce m-am retras din activitatea sportivă, că la fel am rămas în discreția mea, în așa fel încât să mă bucur de lucrurile simple, frumoase și nu de gălăgia și să-mi lipsească mie gălăgia din discotecă. Dacă aș fi vrut așa ceva, să fi sigur, chiar dacă eram în activitatea sportivă...

- Ai fi găsit timp și pentru asemenea distracție.
- Da, dar nu m-a atras. Distracția am văzut-o un pic diferită, probabil și educația pe care am primit-o din sânul familiei, unde înainte de ‘90 trăiam în lucrurile foarte simple, că toată populația României. Acum ne uităm cu mare drag la acea perioadă, când ne vedeam de Revelion, de exemplu, cu prietenii în casă. Nu mergeam la restaurante, că restaurantele la 10 erau închise. Și la ora 12, după ce se bătea ceasul, nici măcar artificii. Noi ne bucuram așa, în sânul familiei, și a doua zi o luăm de la capăt, cu frigul, cu toate condițiile care erau înainte de ‘90. Și uite de ce frumos trăim acum, cu artificii, cu...

- E o altă lume...
- Da, e o altă lume.

Gabriela Szabo și socializarea actuală: „Trăirile noastre sunt diferite, trăim într-un ritm extrem de alert”

- Dar parcă și socializarea este un pic mai puțină, mai rece, mai distantă. Parcă oamenii nu se mai întâlnesc atât de mult unii cu alții.
- Depinde. Depinde, depinde. Că socializarea acum este diferită, trăirile noastre sunt diferite, trăim într-un ritm extrem de alert. Parcă nici nu mai ai timp să-ți faci așa de mulți prieteni cum ne făceam noi înainte, pentru că totul se baza pe o prietenie extrem de sinceră, mai ales în copilăria noastră. Uite, de exemplu, eu am rămas în relații extrem, extrem de apropiate cu foștii mei colegi din copilărie. Și sunt foarte convinsă că și aceste generații care clădesc prieteniile solide acum, vor perpetua și vor ajunge la maturitate în așa fel încât să le păstreze, să se bucure de tot ce au clădit în perioada copilăriei. Doar că noi, poate că datorită educației noastre destul de spartane dinainte de '90, privim lucrurile acum un pic diferit.

- Și e bine așa?
- Nu știu, este bine, este rău, eu una nu pot să comentez, dar văd că tineretul este extrem de diferit față de noi, este extrem de evoluat în anumite aspecte. Eu fac un efort foarte mare să țin pasul cu ei, inclusiv să citesc literatura lor, dacă le vorbești de Dickens sau le vorbești de Dostoievski, Tolstoi sau alții mari scritori ai perioadei noastre, ei se uită puțin diferit, pentru că au contemporani lor... Mă duc destul de des la Cărturești și văd foarte mulți tineri în bibliotecă citind. Asta pe mine mă bucură, înseamnă că le place să citească și de multe ori când eu mai am așa discuții cu unii cu alții, chiar îmi spun, da, dar eu citesc altceva, chiar aveam o discuție cu prietena mea Carla, care acum studiază la Madrid, ea citește foarte mult, era extrem de supărată că trebuia să citească literatură românească, despre trăirile lui Ion, vis-a-vis de pământ, eu ziceam, e literatura noastră, este Rebreanu, dar nu, ea citea alte cărții.

Tinerii sunt diferiți față de ce ne plăcea în perioada noastră și, da, eu mă bucur că sunt diferiți față de noi. Este normal, pentru că este o altă generație – Gabriela Szabo

- Revenind un pic la viața de sportiv, atunci aveai, bănuiesc, sigur, o dietă specifică, lucruri care să-ți facă bine, lucruri care să te ajute în performanță, ai schimbat ceva de atunci, ai altfel de alimentație, altă ordine a meselor, a consistenței lor?
- Atunci mâncam foarte mult. Corpul cerea foarte multă energie. Ei, acum sunt extrem de precaută, pentru că, da, metabolismul este diferit, s-a schimbat. Nu mai fac atât de multă mișcare pe cât mi-ar plăcea. Alerg, fac exerciții, dar nu mai alerg 30 și ceva de kilometri pe zi, sau în fiecare zi. Și atunci și corpul, na, este un pic mai lent și se simte și se vede de multe ori și încerc să fiu extrem, extrem de atentă, dar nu mai pot să mănânc atât de mult cum mâncam în perioada când eram în activitate sportivă. Eu gătesc în casă de câțiva ani, cred că de cinci, șase ani, pentru că nu mai pot să mănânc în oraș, necontrolat. Eu știu cum gătesc, ce gătesc, mi-am și luat o carte de bucate și mă inspir pe acolo sau de pe internet.

- Înainte nu găteai?
- Nu, pentru că n-am avut timp, nici n-a fost un domeniu care să mă preocupe foarte mult. După moartea tatălui, mama a venit la București alături de noi și am învățat de la ea și era așa o bucurie când mă întorceam acasă și era masa pregătită, ea ne servea. Și după ce n-a mai fost ea, am zis, măi, haide să păstrăm acest ritual, că e foarte frumos, ca seara să ne vedem în jurul mesei. Și așa fac, când ajung acasă, gătesc, proaspăt, că nu mâncăm de pe o zi pe alta, dar și-mi face plăcere, asta e cea mai importantă, îmi face plăcere, gătesc cu drag.

- E și o activitate care, cred că, un pic te relaxează...
- Nu fac de relaxare, o fac de drag, chiar îmi place seara să pregătesc masa, așa, și na, acum ora respectivă, numai noi, acolo, în jurul mesei, și mai depănăm unele lucruri de peste zi.

- Apropo de gătit și de mâncat, ai totuși o plăcere vinovată? Ceva ce îți place foarte mult să mănânci și nu e chiar în cadrul unei diete mai sănătoase?
- Mănânc destul de atent și dacă îmi face plăcere ceva, nu fac restricții. Nu-mi place să trăiesc în restricții. Restricțiile au și rolul lor, bun sau mai puțin bun, dar oricum mănânc foarte puțin. Și atunci, dacă mănânc foarte puțin, nu fac exces nici la dulciuri. Nici nu-mi plac dulciurile... Da, adică nu-mi place ciocolata. Vai de mine, văd cu câtă plăcere mănâncă unii oameni ciocolată, zic: „Cum pot să mănânce?, că nu-mi place”. În schimb, îmi place ciocolata albă, dar foarte puțină. Prăjiturile absolut deloc și mai ales tot ce are ciocolată, nu-mi place. Și puțin din fiecare ca să-mi facă plăcere și să nu exagerez. Mai ales că acum trebuie să fiu atentă puțin la metabolism.

Gabriela Szabo: „Recomandarea mea? Să iasă de pe rețele înaintea unei competiții”

- Tocmai pentru că ai adus vorba despre asta, chiar mă gândeam că 50 e un prag important. Lumea poate înainte nu vorbea atât de mult despre femeie, despre cum se schimbă ea, despre lucrurile care apar odată cu vârsta. Și acum parcă e mai multă deschidere, să nu fie pur și simplu un tabu și să nu se discute.
- Este adevărat și deja vorbim foarte mult și foarte deschis, chiar și despre trăirile pe care le are un sportiv de excelență sau de performanță. Accentuez excelența față de performanță pentru că trăirile sunt un pic diferite față de un sportiv sau o persoană care face doar performanță. Trăirile unui sportiv, în zona asta la care ajunge să alerge pe marile arene ale lumii, trăirile sunt puțin diferite. Noi am fost și crescuți un pic să fim mai introvertiți, să nu fim extrovertiți, pentru că adversarul greșeala așteaptă și cu trăirile tale sau cu punctele tale forte sau slabe, le poți accentua și el poate să le ducă într-un avantaj. De asta, vedeți, noi am trăit un pic diferit.

- La ce te referi exact?
- Noi n-am avut internetul, n-am avut aceste rețele de socializare, care să ne afecteze. Pe ei, în schimb, da. Și aici ei trebuie să fie foarte, foarte atenți și cred că și psihologii care sunt în jurul sportivului, că noi n-am avut nevoie de psihologi sau generațiile noastre nu am lucrat cu psihologi. Nici nu știam cine este psihologul de la lotul național, pentru că era destul de discret, relaționarea era între psiholog și antrenor, nu era cu noi. Astăzi lucrurile sunt un pic diferite și de asta vorbim de depresie în sport, ceea ce noi n-am știut, că există o asemenea, nu știu cum se spune, stare, emoție, trăire, diagnostic.

- Chiar o afecțiune.
- Sau o afecțiune, noi n-am știut despre. Noi eram, sau antrenorul era unul dintre cei mai importanți psihologi ai noștri care avea cheița, care știa să ne motiveze, știa să ne tempereze în anumite direcții, știa să ne ridice atunci când noi nu eram într-o stare emoțională foarte, foarte bună. Plus de asta, nefiind rețelele de socializare, nu veneau și alte inputuri din afară care să ne destabilizeze emoțional. Astăzi, de exemplu, s-ar putea ca adversarul să-și pună niște colegi să scrie acolo niște comentarii care să te afecteze, chiar înainte de competiții.

- Și atunci?
- De asta, recomandarea mea a fost la unii sportivi, cu o lună de zile înainte de un eveniment important în sport, să iasă de pe rețele, să nu mai stea acolo ca să nu cumva să se întâmple, nu știu, asemenea atacuri de bullying care să poată să-l demoralizeze sau să își pierdă încrederea. Sunt așa de urâte comentariile câteodată, oameni nu-și dau seama.

- E multă ură.
- Și atunci, dacă tu nu ești obișnuit cu ele, te poate demoraliza și să te facă să crezi de multe ori că ceea ce scrie este și adevărat. Și din perspectiva asta, noi nu am trăit asemenea stări și nici nu aș fi vrut să trăiesc asemenea stări.

- Și sportivii mi se pare că au început să vorbească mai mult despre ceea ce simt. Crezi că e bine ca lumea să afle prin ce trec ei, ce suferințe, poate nevăzute, experimentează și să înțeleagă că nu e atât de simplu precum poate părea?
- Da, eu cred că acum depinde de fiecare dintre noi. Cei care decid să se deschidă către public, către fanii lor, este de apreciat și aplaudat pentru că au această tărie și acest curaj de a se expune. Cei care simt să nu se expună, la fel, sunt de apreciat, pentru că, totuși, emoțiile care încep înainte de un eveniment important nu sunt cu o seară înainte. Adică lumea să nu creadă că dacă eu mâine am finală sau m-am dus la Olimpiadă, gata, știți, am scăpat de emoții. Nu, emoțiile sunt încontinuu.

- Presiunea...
- Presiunea pe umerii unui sportiv este destul de mare de a participa, iar trăirile sunt intense și în perioada de antrenament. De exemplu, cu mine nu se discuta niciodată, sau antrenorul niciodată nu discuta timpii de antrenament, tocmai pentru că, dacă mi se spunea o seară înainte, aveam emoții toată noaptea, că oare a doua zi la antrenament am această capacitate să mă antrenez, să ajung la timpii pe care mi-i cere antrenorul... Deja vizualizam terenurile, mai ales că semifondul și fondul noi le făceam în păduri, pe teren variat, oare dealul ăla nu e prea așa, nu e prea moale astăzi, dacă ploua era și mai dezastru, că nu ne absolvea nimeni de antrenament, adică când ploua cel mai tare, noi trebuia să fim acolo, în nămol, să ne antrenăm, să dezvoltăm forța organică.

- În concluzie...
- Deci, e de apreciat și astăzi sportivii se deschid foarte mult, asta înseamnă că publicul chiar aplaudă că, uite, am curaj să vorbesc despre trăirile mele. E ceva extraordinar și sunt, și adică dacă ar putea cineva să le și pună în paginile unei cărți, ca peste ani să le recitești sau copiii să le recitească, să vadă de ce, pentru că performanța nu este simplă sau să ajungi acolo nu este ușor. Sunt foarte multe, pe lângă foarte multă muncă, talent, echipă, echipe tehnice, sunt și trăiri atât de intense care te pot epuiza, pe timp îndelungat te pot epuiza și, da, nu e simplu.

Gabriela Szabo și timpul liber: citit, teatru, parfumuri, culori

- Mai ai loc de timp liber? Și dacă da, ce faci în acest timp liber?
- Păi, timp liber. Ce înseamnă timp liber? (râde)

- Un timp pentru tine, să spunem.
- Da, mi-e greu să-ți răspund la întrebarea asta, dacă mai am timp liber. Încerc să-mi fac timp liber pentru familie și sâmbăta și duminica să fiu în sânul familiei și să fie dedicat doar lor. De luni până la vineri, ca orice cetățean, ca orice om, muncesc. Eu asta am făcut de la 13 ani. Și multă lume mi-a și reproșat la un moment dat: „Vai de mine, dar de ce mai muncești?” Păi, cum să nu muncesc? Adică, ce mă împiedică să nu fac treabă? Și mai ales că, întotdeauna, așa cum am spus, eu am făcut cu foarte mare plăcere orice.

- Totuși spune că seara, înainte de culcare, citești. Așa că măcar această chestiune a rămas...
- Oricum citesc peste zi foarte mult. Citesc și la birou, citesc foarte mult pentru că apar foarte multe lucruri științifice și am acces în anumite site-uri unde îmi face plăcere să citesc și să vedem deschiderea și să vedem puncte de vedere. Iar seara, da, citesc câteva pagini dintr-o carte, atât cât mai îmi permite timpul. Dar în vacanță citesc foarte mult.

- Recuperezi.
- Da, chiar îmi face plăcere să citesc.

- E vreun titlu recent care ți-a rămas mai viu în minte?
- Zilele trecute am fost invitată la Facultatea de Psihologie, la Clubul Psihologilor Sportivi, să vorbesc un pic despre zona asta de psihologie în sport și trăiri și toate astea și am descoperit o carte. Mie îmi plăcea Jung și înainte, mi-am luat „Cartea roșie” a lui Jung pentru că m-a pasionat și istoria psihologiei, cu Piaget și cu Jung. E o carte scrisă de o amică a lui Jung, convorbirile cu el și am început să citesc un pic să vedem ce discutau ei.

- Dar de spectacole mai ai timp? Sau să te uiți la televizor, să vezi un serial, un film?
- Am fost la teatru, merg la teatru. Chiar Zsolt mi-a făcut surpriza la Fierarii. Nu știu dacă ai văzut Fierarii la Teatrul Național. Nu este piesa Teatrului Național, ci este o piesă cu Horațiu Mălăele, cu Maia Mogernstern, și mi-a făcut o deosebită plăcere. Așa, am râs. Chiar am râs. Și chiar îmi zicea Zsolt: râzi numai la prostioare. Dar închide Horațiu Mălăiele piesa într-un anumit fel și eram singura din sale care râdeam cu atâta poftă.

- De-a lungul timpului, tu ți-ai format un stil mai clasic, în lucrurile pe care le porți, pe care tot timpul le vedem la tine. Ai parfumuri favorite pe care nu le-ai schimbat sau lucruri pe care le păstrezi pentru că-ți sunt dragi?
- N-am păstrat lucruri. Nu păstrez lucruri. Și nu mă leg de lucruri și nu mă aleg de amintiri. Chiar, crede-mă, da. Și după ce m-am lăsat de sport, saci întregi de echipament sportiv am dat la alți sportivi tineri care au nevoie de ele. Asta fac și acum. Am două, trei parfumuri pe care le folosesc non-stop. Nu le schimb.

- Care sunt?
- Păi, am Petite Cherie de la... nu mă știu cum, de la ce firmă (n.r. Goutal), pe care îl folosesc seara când ajung acasă, că îmi face plăcere, mă relaxează după ce fac duș. Peste zi am Straight to Heaven de la Kilian, care iar îmi face plăcere. E un parfum pe care îl folosesc în zilele de ploaie. Pentru seara am un alt parfum, Portrait of a Lady de la Frederic Malle, e mai tare, dar îl folosesc seara, dar și peste zi din când în când. Mie îmi plac tămâia, piperul, moscul, sufletul meu este moscul. Acestea sunt esențele care îmi plac și mă simt bine cu ele.

- Cât despre stil?
- Da, e un stil puțin mai clasic, corpul nu permite să port altceva și sunt lucruri în care eu mă simt foarte bine. Și e stilul pe care mi l-am creat personal, fără stiliști, fără...

- Ai o culoare care îți place mai mult?
- Da, soțul îmi spunea că nu ies din alb. Îmi place albul. Îmi place și negrul, îmi place și albastrul. Nu știu, și culorile astea mai... de pământ. Cel puțin în casă, în design.. Așa mă simt bine în culorile de pământ, marouri. Și griurile îmi plac.

- Mai puțin extravagante, stridente.
- În culorile stridente nu mă simt bine. Îmi plac pe alte persoane. Dacă au curajul să le îmbrace și să le poarte, îmi plac, dar nu mă regăsesc eu personal.

Gabriela Szabo: „Vreau să mă reîntorc în locurile unde am concurat”

- Călătorești mai puțin acum? Sau la mult? Sau la fel?
- Călătoresc foarte mult. Călătoresc foarte mult și cel puțin în România, în ultima perioadă, am călătorit și am descoperit România fabuloasă, frumoasă și mai ales că mă duc în sate și văd viața la sate, care a evoluat extrem de mult. Nu mai este satul acela din copilăria noastră. Dar și în străinătate călătoresc și chiar am spus că mi-ar plăcea la un moment dat să mă reîntorc în locurile unde am concurat, unde nu am avut timp să vizitez suficient, iar acum le iau la picior, așa.

+10 FOTO

- Unde ai fost dintre locurile acestea?
- Păi, în multe locuri am fost, dar acum recent, acum vreo câteva săptămâni, m-am reîntors la Roma și am luat-o la picior. De la Roma am fugit la Napoli. De la Napoli am fugit la Pompei. Cu trenul. Și făceam așa, cam 20-25 de kilometri pe zi, iar seara când ajungeam acasă eram extrem de epuizată, dar aveam satisfacția că, uite, am văzut... am văzut istoria. Și cu ghid care îți povestea. Am văzut din nou Vaticanul, pentru că la Vatican am fost cu doamna Iolanda Balaș Soter, când ne-a invitat Papa Ioan Paul II, și de atunci n-am mai ajuns.

- Ai reușit acum?
- Da, mi-am dorit foarte mult să mă reîntorc și să văd muzeul de la Vatican, și acum l-am văzut cu alți ochi. Inclusiv Capela Sixtină, față de acum 20-25 de ani, era pentru mine total diferită. Eu mi-o imagineam ca atunci, iar acum când am văzut-o, am zis, wow, era altceva. Și plus de asta, atunci n-am avut ghid, acum ne-a și povestit cum Michelangelo a pictat, trăirile lui, patru ani de zile, inclusiv că acolo, undeva, la mijlocul picturii de pe tavan, apare chiar Michelangelo. Eu n-am știut. M-a impresionat cum a putut să gândească și să picteze de la o mărime mai mare spre mai mic... Geniu.

CV Gabriela Szabo

• Născută pe 14 noiembrie 1975 la Bistrița
• Jocuri Olimpice: aur la 5.000 m în 2000, argint la 1.500 m în 1996, bronz la 1.500 m în 2000
• Campionate Mondiale: aur la 5.000 m în 1997, 1999, la 1.500 m în 2001
• Campionate Mondiale indoor: aur la 3.000 m în 1995, 1997, 1999, la 1.500 m în 1999, argint la 3.000 m în 2001
• Campionate Europene: argint la 5.000 m în 1998, la 1.500 m în 2002, bronz la 3.000 m în 1994
• Campionate Europene indoor: aur la 3.000 m în 1998, 2000
• Jocuri Mondiale Universitare: aur la 1.500 m și 5.000 m în 1995