Articol de Justin Gafiuc, Marius Mărgărit - Publicat vineri, 10 ianuarie 2020 12:36
Gazeta a descoperit la U-BT Cluj nu doar un antrenor de marcă, sârbul Dusko Vujosevic (60 de ani), ci și un om extrem de interesant, care luptă cu boala pentru a readuce echipei sale supremația internă și recunoașterea continentală.
Am avut ocazia să asistăm, recent, la un antrenament al liderului din România la baschet masculin, U-BT Cluj-Napoca. Echipă care, după doi ani de supremație a celor de la CSM Oradea, a revenit în prim-plan, dornică să își recupereze coroana. Și, dincolo de reușitele jucătorilor, unele spectaculoase, te frapează un amănunt.
Antrenorul principal stă pe scaun, la marginea terenului și de acolo conduce ședința de pregătire. Din când în când, în momentele de repaus, trage scaunul după el, se așază și începe să le vorbească elevilor săi, prin intermediul secundului Branco Ciuici. Le spune mai puțin de tactică, dar le dă pilde, povestind diverse episoade de viață sau din baschet.
Nu vorbeste engleza și nici româna, deși o înțelege foarte bine, soția sa fiind româncă din Banatul sârbesc. Rezultatele din acest sozon sunt dovada că limba baschetului, a experienței, este uneori de ajuns. Este Dusko Vujosevic (60 de ani), poate cel mai titrat antrenor de baschet care a fost vreodată în România. Iar povestea sa este una impresionantă.
„Intrasem în depresie, trebuia să revin la teren”
Vujosevic a început să antreneze pe la 17-18 ani, când a înțeles că nu va face carieră ca jucător. Glumește când își aduce aminte de începuturi: "Iubeam baschetul la nebunie, însă era evident că nu voi fi un jucător foarte bun! Totuși, ca antrenor nu trebuia să sar foarte bine, aveam nevoie de alte calități". Pe care, timpul avea s-o confirme, le-a avut din plin.
A început la grupele de juniori, la marea sa dragoste, Partizan Belgrad, formație la cârma căreia a câștigat apoi, de-a lungul carierei, 12 titluri interne la seniori, bifând și două calificări în Final Four-ul Euroligii. Soarta avea să-l lovească crunt însă. A început să aibă probleme cu rinichii, care, treptat, au cedat complet. Iar de câțiva ani supraviețuiește doar cu ajutorul dializei, de trei ori pe săptămână.
Ca să țină în frâu și diabetul, își face singur, zilnic, o doză de insulină. A și pierdut un deget de la piciorul stâng, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care stă pe sacun în timpul antrenamentelor. Ultima dată antrenase naționala Bosniei - Herțegovina în 2018. Starea sa a continuat să se agraveze, fiind nevoit să se oprească. În 2018 a fost la Istanbul pentru un transplant de rinichi, dar medicii au amânat intervenția, organismul său fiind prea slăbit pentru a suporta o asemenea intervenție. Deocamdată așteaptă. Peste un an, e posibil să facă transplantul.
Așa a stat departe de baschet mai bine de un an. „A fost o perioadă groznică. Nu făceam nimic. Intrasem în depresie. Aveam nevoie să mă întorc la sală, să fiu iar în baschet. Nu îmi place să vorbesc despre problemele mele de sănătate. Ca să trăiesc am nevoie de dializă, de o doză zilnică de insulină și de o doză de baschet, în fiecare zi. Altfel nu pot!”
Din cauza problemelor de sănătate Vujosevic nici nu însoțește echipa în deplasări, pentru că trebuie să facă dializă: "Secretul este că, și atunci când nu pot să fiu lângă echipă, aici, la U-BT Cluj-Napoca, am un staff foarte bun, cu Silvășan, Ciuici și preparatorul fizic Andrei Bălan, plus jucătorii, care chiar vor să muncească. Noi nu spunem că lucrăm bine, chiar reușim să o facem".
„Baschetul românesc seamănă cu liga a 4-a americană”
Când a primit oferta de a antrena la Cluj, recunoaște că „n-am luat propunerea foarte în serios. Când am venit aici am găsit un oraș frumos, un sponsor care vrea să investească în performanță, viitorul baschetului românesc. Clujul știa de problemele mele de sănătate, m-a acceptat așa, iar eu dau totul înapoi, nu fac nimic la jumătate. Lucrez ca și cum aș fi la Partizan sau la Boston Celtic. Da, sunt zile când am crize și parcă simt că nu pot să mă ridic din pat, însă gândul că mă duc la sală, că sunt cu băieții, că sunt în bashet, îmi dă putere să merg mai departe, să mă simt mai bine”.
Spune că este adeptul vechii scoli de baschet iugoslave. Explică: „Da, iugoslave, nu sârbești, fiindcă baschetul nostru a cunoscut marile performanțe când eram Iugoslavia. Asta vreau să fac și la Cluj. Am căutat să aducem și străini, dar nu 5-6 individualități de excepție, ci jucători care să facă o echipă de excepție. Și uite că deocamdată suntem pe primul loc. Victoriile ne ajută pe mine și pe băieți, sunt cea mai bună terapie! Sunt implicat sută la sută și vreau să las o ștampilă în baschetul românesc, pentru generațiile viitoare. Din păcate, în România, baschetul nu e la fel de iubit ca în alte țări. În plus, prin regulamentele prea permisive ale federației internaționale, jucătorii români talentați pleacă prea repede și prea ușor în străinătate. Așa se face că echipele decid să aducă 5-6 jucători americani, și atunci normal că prima ligă de aici arată ca liga a 4-a din SUA. Ar fi important ca baschetul românesc să reușească să își țină jucătorii acasă, până ajung la un anumit nivel. Nu cunosc chiar toți jucătorii români. Totuși, uite, noi avem unul aici, la Cluj, care se apropie de nivelul din fosta Iugoslavie. Nu-i dau numele, n-ar fi corect. Sunt multe probleme în baschetul românesc, însă nu vreau să mă bag. Eu am venit aici să muncesc, să realizez ceva, nu să fac pe deșteptul!”.
Își pune jucătorii să citească
Dusko Vujosevic nu e doar adeptul vechii școli de baschet iugoslave, ci și al stilului vechi de educație, în care cărțile citite îmbogățesc viața unui om. Își pune jucătorii să citească, însă recunoaște că "nu mă prea ascultă, fiindcă oamenii nu se mai pot concentra, nu mai au răbdare să citească. În special generațiile mai tinere, acum, cu telefoanele și cu tabletele astea. Eu le recomand cărți care ar putea să-i ajute. Îi pun să citească acasă, să tragă concluzii. Nicio carte nu îți poate oferi răspunsuri la absolut toate întrebările și problemele, dar ai mereu de învățat câte ceva. Din păcate, oamenii nu prea mai citesc. S-a schimbat modul de comunicare. În ultimul timp, eu citesc multă poezie. Îmi place Konstantinos Kavafis". "Mai și scriu uneori, dar despre artă, despre unii pictori. Nu pictez dar mă pricep la pictură. Scriu, dar acum multă lume scrie, însă nimeni nu citește", spune amuzat Vujosevic. Tehnicianul este unul dintre cei mai mari colecționari de tablouri pictate de autori ai perioadei contemporane din anii '40 încoace. Are cea mai importantă colecție de astfel de lucrări din Serbia, dar nu vrea să detalieze subiectul.
„Vlade, ție chiar ți-a pus Dumnezeu mâna pe umăr!”
De-a lungul carierei sale, Vujosevic a antrenat echipe de club din Serbia (Partizan, Steaua Roșie), dar și din Spania (Oximesa), Italia (Brescia, Olimpia Pistoia, VL Pesaro), Rusia (ȚSKA Moscova) și Franța (Limoges), precum și naționale (Serbia- Muntenegru, Muntenegru, Bosnia- Herțegovina). Cele mai mari succese le-a avut, firește, cu Partizan Belgrad, unde a antrenat, doar la seniori, 15 sezoane. Chiar dacă nu a reușit să câștige Euroliga, a fost desemnat antrenorul competiției în 2009. Mai ales în spațiul ex-iugoslav a antrenat mari nume, precum Vlade Divaci, Zeliko Obradovici, Dragan Miroslavici, Bogdan Bogdanovici și mulți alții. Cel mai mare baschetbalist pe care l-a pregătit a fost, fără îndoială, pivotul Vlade Divaci, fost mare jucător al Iugoslaviei, dar și în NBA, la Los Angeles Lakers, Sacramento Kings sau Charlotte Hornets. Vujosevic poveștește: "Vlade a fost un talent imens. Să lucrezi cu el e un mare noroc pentru un antrenor. Nu era genul prea harnic, dar aveam o vorbă: «Vlade, ție chiar ți-a pus Dumnezeu mâna pe umăr!». Am multe amintiri cu el, dar nu-mi place să povestesc chestii anecdotice despre jucători. Țin legătura cu Vlade și acum. M-a chemat când a fost primit în Hall of Fame NBA, în primăvara lui 2019, dar nu m-am putut duce din cauza problemelor medicale, cu dializa și celelalte".
„Ruperea Iugoslaviei, tragedia vieții mele”
Războiul care a dus la divizarea fostei Iugoslavii a lăsat urme adânci în sufletul lui Dusko Vujosevic. Are o mină tristă când vorbește despre asta: "Ruperea Iugoslaviei în bucăți a fost cea mai mare tragedie din viața mea. Iugoslavia era o țară extraordinară care, dacă nu dispărea, ar fi putut să devină o putere imensă. O perioadă era în Italia, în timpul războiului. Nu era războiul meu și nici n-am pus pe nimeni să lupte în locul meu. Iugoslavia este țara mea și sufăr și acum enorm că s-a rupt așa, în bucățele. E și amuzant, și tragic. Cu greu mă mai regăsesc în acest tablou de acum".
Le merge bine și în Europa
U-BT Cluj-Napoca a câștigat miercuri seară, în deplasare, întâlnirea cu echipa israeliană Ironi Ness Ziona cu 84-81 (21-16, 17-26, 23-21, 23-18). Confruntarea a contat pentru grupa J a FIBA Europe Cup. A fost a doua victorie pentu clujeni în această fază din trei meciuri jucate, ei ocupând poziția a doua, una calificantă. Tot în grupa J, CSM CSU Oradea a fost învinsă pe teren propriu de echipa belarusă Ţmoki Minsk cu 89-73. Următoarea etapă are loc pe 22 ianuarie, când se vor juca partidele Ţmoki Minsk-Ironi Ness Ziona şi CSM CSU Oradea-U-BT Cluj-Napoca.
„O carte nu te poate învăța totul, însă e un dar din care poți învăța enorm. Însă orice carte, orice poveste, oricât de speciale ar fi, nu pot să înlocuiască munca serioasă, ambiția, determinarea”
„Pot spune că eu sunt din vechea epocă a baschetului, un fel de Don Quijote care luptă chiar și pentru cauze pierdute. Însă luptă, niciodată nu renunță și ăsta e drumul spre succes”
„Îmi pare rău că n-am reușit să câștig EuroLiga, deși am fost de două ori în Final Four cu Partizan. Probabil că va rămâne un vis nerealizat”
„Mi-ar fi plăcut să-l antrenez pe Michael Jordan. Uite că și el, la cât de mare a fost, a avut nevoie de un antrenor ca Phil Jackson să câștige NBA”
Dusko Vujosevic, antrenor U-BT Cluj-Napoca
Top 3 jucători de baschet all-time pentru Vujosevic
- Michael Jordan
- Magic" Johnson
- Kareem Abdul Jabbar
Cele mai importante performanțe ale lui Vujosevic
- 12 titluri naționale, cu Partizan Belgrad
- Câștigător FIBA Koraci Cup 1989, cu Partizan Belgrad
- Cel mai bun antrenor din EuroLigă 2009, cu Partizan Belgrad
- Câștigător al CE de juniori 1988, cu reprezentativa Iugoslaviei
