Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru - Publicat marti, 20 octombrie 2009 00:00
Încă două medalii mondiale de aur pentru fenomenul Marian Drăgulescu. Omul care şi-a valorificat darul natural la maximum. Şi peste.
Pentru Marian calea de mijloc pare interzisă. Ori urcă pînă în cer, la aur, ori ratează. Aşa cum i s-a întîmplat la Atena sau la Beijing. De fiecare dată însă, totul se petrece dintr-o bucată. Drăgulescu nu ezită, nu se bîlbîie, rareori furişează paşi în lături, pentru a masca o greşeală. Evoluţiile lui curg fluid, are acea armonie a mişcării care vine natural, dintr-un exces de talent.
Acest talent uriaş l-a dus săptămîna trecută spre alte două titluri mondiale, cele cu numerele 7 şi 8 dintr-un palmares luxuriant, ce a început în 2001 şi al cărui final încă e departe. Talentul pur e cel care a făcut diferenţa în cazul unui sportiv care n-a călcat mereu doar pe roze. A fost accidentat grav, a avut probleme de familie, a arătat uneori lumii o faţă încărcată de umbre.
Fuga de rigoare
Apropiaţii spun despre el că nu e un tip riguros atunci cînd vine vorba de antrenamente. Că nu i-a plăcut niciodată pregătirea fizică şi a căutat s-o evite pe cît de mult posibil. În supracompensaţie însă, a învăţat, şi-a însuşit mereu mai uşor elemente noi şi dificile. Capacitatea lui de acumulare e imensă, diferită de a oricărui gimnast de la noi.
CONTRAST CU URZICĂ. E o mare deosebire faţă de Marius Urzică, spre exemplu, singurul campion olimpic al nostru la gimnastică şi contemporanul lui Drăgulescu la lot pînă în 2005. Marius era genul de sportiv care muncea atît de mult încît trebuia să fie oprit de antrenori. Înainte de concurs, în sala de încălzire, făcea trei integrale ale exerciţiului, lăsîndu-i uimiţi pe ceilalţi competitori. Dacă despre Urzică se poate spune că şi-a muncit fiecare medalie pînă la epuizare, în cazul lui Drăgulescu procentul de talent din reţetă e mai mare.
Diferiţii fraţi Simion
Nu e singurul exemplu de acest gen. Tot în sportul românesc există o situaţie asemănătoare cu fraţii Simion, foştii boxeri. Dorel, campion mondial şi european, a fost dintr-un bun început tipul mai talentat, dar mai leneş. Marian, şi el medaliat cu aur la CM, a muncit în plus, a suplinit o dotare naturală inferioară prin efortul din ring şi de la sac.
ROGER-RAFA, RIVALITATE FIZICĂ. Nici sportul mondial nu duce lipsă de asemenea cazuri. Poate cel mai faimos îi vizează pe primii doi jucători ai lumii din ultimii 4 ani, Roger Federer şi Rafael Nadal. Elveţianul, renumit pentru jocul său elegant şi fluent, nu se antrenează mai mult de o oră şi jumătate pe zi. Întotdeauna, şi în copilărie, a făcut la şedinţele de pregătire mult mai rapid şi mai uşor ceea ce colegilor le lua timp dublu. În contrast, spaniolul e un fanatic al muncii. Petrece zilnic 3-4 ore pe terenuri şi încă una în sala de forţă. Şi jocul lui e unul mult mai fizic, mai solicitant.
METAMORFOZA. Drăgulescu este însă mult schimbat acum, transformare realizată în cele cinci luni de cînd s-a reapucat serios de treabă. El, un tip mai degrabă singuratic, e mai deschis, mai zîmbitor, mai vorbăreţ. Mai dispus la efort, mai responsabil, mai matur. Tot ce a trăit în ultimii ani l-a maturizat. I-a dat un nou simţ al echilibrului. Talentul i-a rămas însă intact. El reprezintă 99 la sută din Marian. Şi fiindcă Drăgulescu scapă dintre limitele normalului, restul e 10%.
Idolii Marocanului
Ca orice sportiv, Marian Drăgulescu are modele. I-a admirat pe Vitali Şcerbo şi pe Aleksei Nemov, la masculin, iar la feminin a crescut cu imaginea Nadiei Comăneci. Dar şi Marius Urzică se numără printre favoriţii săi. Drăgulescu îşi aduce aminte că a avut emoţii cînd l-a întîlnit prima oară pe Marius. "Îl vedeam la televizor şi atunci încă nu ştiam cu ce se mănîncă gimnastica. L-am admirat enorm".
Cărţi şi calculator
Marian îşi petrece timpul liber în faţa calculatorului. "Nici nu-ţi dai seama cînd au trecut două ore, atunci cînd eşti la calculator", spune Drăgulescu. Calculatorul este completat de citit, printre cărţile preferate ale gimnastului se numără şi Shogun-ul lui James Clavell.
Explicaţia lui Drăgulescu
Deşi la începuturi Drăgulescu a fost un gimnast complet, el reuşind şi un titlu european la individual compus, în 2004 la Ljubljana, cele mai multe medalii le-a cucerit la sol şi sărituri. Specializarea pe aceste două aparate s-a făcut treptat, după cum recunoaşte şi el. "Sînt mai talentat la aceste două aparate din cauza exploziei pe picioare. Dar am luat medalii şi la individual compus, e mai greu însă să le ai pe toate, se întîmplă foarte rar", a adăugat gimnastul.
L-a format şi l-a transformat
Omul care l-a ajutat cel mai mult să devină gimnastul Drăgulescu este Nicuşor Pascu. Antrenor la juniori şi acum la seniori, Nicuşor Pascu l-a format la juniori şi l-a transformat după dezamăgirile de la Olimpiada de la Beijing. "Am învăţat de la el într-un an cît alţii în zece", a spus Marian despre perioada petrecută alături de naşul fetiţei sale, Beatrice. Nicuşor Pascu a revenit în ţară să antreze echipa româniei la sfîrşitul lui 2008, după ce a condus lotul Elveţiei.
A căzut de două ori în cap
Viaţa lui Drăgulescu s-a desfăşurat timp de douăzeci de ani între şase aparate, dar tot ele l-au adus pe Marian aproape de paralizie. "În 2001, la un concurs de Cupă Mondială, la sărituri, am vrut să duc la capăt o anumită săritură, dar m-am răzgîndit şi am aterizat în cap", a spus Marian. Al doilea moment de acest gen s-a întîmplat la CE de la Amsterdam din 2007. Moment ce s-a lăsat cu numeroase investigaţii şi care era să-i pună capăt carierei, fără a putea participa la cea de-a treia Olimpiadă consecutivă, cea de la Beijing.
9 medalii mondiale are în palmares Marian Drăgulescu, dintre care opt de aur şi una de argint
3 medalii olimpice are Marian Drăgulescu, dar sînt două de bronz şi una de argint. Titlul olimpic este singurul care-i lipseşte din palmares
Încă două medalii mondiale de aur pentru fenomenul Marian Drăgulescu. Omul care şi-a valorificat darul natural la maximum. Şi peste.
Pentru Marian calea de mijloc pare interzisă. Ori urcă pînă în cer, la aur, ori ratează. Aşa cum i s-a întîmplat la Atena sau la Beijing. De fiecare dată însă, totul se petrece dintr-o bucată. Drăgulescu nu ezită, nu se bîlbîie, rareori furişează paşi în lături, pentru a masca o greşeală. Evoluţiile lui curg fluid, are acea armonie a mişcării care vine natural, dintr-un exces de talent.
Acest talent uriaş l-a dus săptămîna trecută spre alte două titluri mondiale, cele cu numerele 7 şi 8 dintr-un palmares luxuriant, ce a început în 2001 şi al cărui final încă e departe. Talentul pur e cel care a făcut diferenţa în cazul unui sportiv care n-a călcat mereu doar pe roze. A fost accidentat grav, a avut probleme de familie, a arătat uneori lumii o faţă încărcată de umbre.
Fuga de rigoare
Apropiaţii spun despre el că nu e un tip riguros atunci cînd vine vorba de antrenamente. Că nu i-a plăcut niciodată pregătirea fizică şi a căutat s-o evite pe cît de mult posibil. În supracompensaţie însă, a învăţat, şi-a însuşit mereu mai uşor elemente noi şi dificile. Capacitatea lui de acumulare e imensă, diferită de a oricărui gimnast de la noi.
CONTRAST CU URZICĂ. E o mare deosebire faţă de Marius Urzică, spre exemplu, singurul campion olimpic al nostru la gimnastică şi contemporanul lui Drăgulescu la lot pînă în 2005. Marius era genul de sportiv care muncea atît de mult încît trebuia să fie oprit de antrenori. Înainte de concurs, în sala de încălzire, făcea trei integrale ale exerciţiului, lăsîndu-i uimiţi pe ceilalţi competitori. Dacă despre Urzică se poate spune că şi-a muncit fiecare medalie pînă la epuizare, în cazul lui Drăgulescu procentul de talent din reţetă e mai mare.
Diferiţii fraţi Simion
Nu e singurul exemplu de acest gen. Tot în sportul românesc există o situaţie asemănătoare cu fraţii Simion, foştii boxeri. Dorel, campion mondial şi european, a fost dintr-un bun început tipul mai talentat, dar mai leneş. Marian, şi el medaliat cu aur la CM, a muncit în plus, a suplinit o dotare naturală inferioară prin efortul din ring şi de la sac.
ROGER-RAFA, RIVALITATE FIZICĂ. Nici sportul mondial nu duce lipsă de asemenea cazuri. Poate cel mai faimos îi vizează pe primii doi jucători ai lumii din ultimii 4 ani, Roger Federer şi Rafael Nadal. Elveţianul, renumit pentru jocul său elegant şi fluent, nu se antrenează mai mult de o oră şi jumătate pe zi. Întotdeauna, şi în copilărie, a făcut la şedinţele de pregătire mult mai rapid şi mai uşor ceea ce colegilor le lua timp dublu. În contrast, spaniolul e un fanatic al muncii. Petrece zilnic 3-4 ore pe terenuri şi încă una în sala de forţă. Şi jocul lui e unul mult mai fizic, mai solicitant.
METAMORFOZA. Drăgulescu este însă mult schimbat acum, transformare realizată în cele cinci luni de cînd s-a reapucat serios de treabă. El, un tip mai degrabă singuratic, e mai deschis, mai zîmbitor, mai vorbăreţ. Mai dispus la efort, mai responsabil, mai matur. Tot ce a trăit în ultimii ani l-a maturizat. I-a dat un nou simţ al echilibrului. Talentul i-a rămas însă intact. El reprezintă 99 la sută din Marian. Şi fiindcă Drăgulescu scapă dintre limitele normalului, restul e 10%.
Idolii Marocanului
Ca orice sportiv, Marian Drăgulescu are modele. I-a admirat pe Vitali Şcerbo şi pe Aleksei Nemov, la masculin, iar la feminin a crescut cu imaginea Nadiei Comăneci. Dar şi Marius Urzică se numără printre favoriţii săi. Drăgulescu îşi aduce aminte că a avut emoţii cînd l-a întîlnit prima oară pe Marius. "Îl vedeam la televizor şi atunci încă nu ştiam cu ce se mănîncă gimnastica. L-am admirat enorm".
Cărţi şi calculator
Marian îşi petrece timpul liber în faţa calculatorului. "Nici nu-ţi dai seama cînd au trecut două ore, atunci cînd eşti la calculator", spune Drăgulescu. Calculatorul este completat de citit, printre cărţile preferate ale gimnastului se numără şi Shogun-ul lui James Clavell.
Explicaţia lui Drăgulescu
Deşi la începuturi Drăgulescu a fost un gimnast complet, el reuşind şi un titlu european la individual compus, în 2004 la Ljubljana, cele mai multe medalii le-a cucerit la sol şi sărituri. Specializarea pe aceste două aparate s-a făcut treptat, după cum recunoaşte şi el. "Sînt mai talentat la aceste două aparate din cauza exploziei pe picioare. Dar am luat medalii şi la individual compus, e mai greu însă să le ai pe toate, se întîmplă foarte rar", a adăugat gimnastul.
L-a format şi l-a transformat
Omul care l-a ajutat cel mai mult să devină gimnastul Drăgulescu este Nicuşor Pascu. Antrenor la juniori şi acum la seniori, Nicuşor Pascu l-a format la juniori şi l-a transformat după dezamăgirile de la Olimpiada de la Beijing. "Am învăţat de la el într-un an cît alţii în zece", a spus Marian despre perioada petrecută alături de naşul fetiţei sale, Beatrice. Nicuşor Pascu a revenit în ţară să antreze echipa româniei la sfîrşitul lui 2008, după ce a condus lotul Elveţiei.
A căzut de două ori în cap
Viaţa lui Drăgulescu s-a desfăşurat timp de douăzeci de ani între şase aparate, dar tot ele l-au adus pe Marian aproape de paralizie. "În 2001, la un concurs de Cupă Mondială, la sărituri, am vrut să duc la capăt o anumită săritură, dar m-am răzgîndit şi am aterizat în cap", a spus Marian. Al doilea moment de acest gen s-a întîmplat la CE de la Amsterdam din 2007. Moment ce s-a lăsat cu numeroase investigaţii şi care era să-i pună capăt carierei, fără a putea participa la cea de-a treia Olimpiadă consecutivă, cea de la Beijing.
9 medalii mondiale are în palmares Marian Drăgulescu, dintre care opt de aur şi una de argint
3 medalii olimpice are Marian Drăgulescu, dar sînt două de bronz şi una de argint. Titlul olimpic este singurul care-i lipseşte din palmares
