Articol de Luminița Paul - Publicat vineri, 12 noiembrie 2021 15:30 / Actualizat vineri, 12 noiembrie 2021 15:56
De la 6,20 şi trei căzături la bârnă pe când avea opt ani până la nota maximă la Montreal, cinci titluri olimpice în total, 9 europene şi două mondiale, aşa s-a văzut gimnastica pentru cea mai bună sportivă a ei din istorie, Nadia Comăneci, care astăzi împlinește 60 de ani.
1. SIBIU, 25 IUNIE 1970. CAMPIONATUL REPUBLICAN DE JUNIOARE MICI
Primul concurs important al Nadiei a fost campionatul republican de junioare mici, categoria a IV-a. Sibiu, 25 iunie 1970. Avea doar 8 ani şi jumătate. Echipa Oraşul Gheorghe Gheorghiu Dej, cum se numea pe atunci Oneştiul, lupta pentru locul 1 cu Oradea. Bela Karolyi a desemnat-o pe Nadia să efectueze ultimul exerciţiu, la bârnă.
Copleşită de emoţii, fetiţa cu codiţe avea să cadă de trei ori de pe „puntea suspinelor”, fiind notată cu 6,20! „Pe banca «oneştencelor» , Viorica plânge. Nadia e încruntată. Dar nu plânge. Se uită cu coada ochiului spre Bela Karolyi”, descria momentul Ioan Chirilă în cartea sa „Nadia”.
„Nu i se pare că e supărat. Liliana vrea să-i mângâie codiţele. Dar Nadia se ridică în picioare. Vrea să scape. Acum aşteaptă nota. Şi nota e anunţată: «6,20!». Nadia îl caută din nou pe Karolyi. Acum îi este frică de privirea lui. Dar, surpriză, Karolyi râde! E foarte vesel. Mai mult! Ridică braţele sus, ca boxerii care salută publicul. E primul om din sală care ştie că echipa lui a câştigat titlul de campioană republicană.
De ce e primul? Pentru că a calculat totul. Şi-a dat seama că a fost la un pas de înfrângere. Dacă Nadia ar fi primit doar 6,00 la bârnă, pe primul loc ar fi urcat Oradea, adică unul dintre «oraşele cu traditie»”. Clasament: 1. ŞS Oraşul Gh. Gheorghiu Dej 176,35 puncte; 2. ŞS Oradea 176,25 puncte.
Comăneci Nadia! Ai căzut la bârnă. Nu e ceva cu totul deosebit. A căzut şi Vera Ceaslavska. Dar tu ai căzut de trei ori în zece secunde. Şi asta nu admit. De vină e neglijenţa. Nu graba. Repet, neglijenţa. Ne-gli-jen-ţa! E ultima dată când se mai poate întâmpla aşa ceva!
- Bela Karolyi, în cartea „Nadia”
2. CUPA PRIETENIEI, SOFIA, 22-23 IULIE 1972
Cel mai puternic concurs internaţional de la începutul carierei Nadiei. Media de vârstă a concurentelor este aproape de 15 ani, iar Comăneci nu împlinise încă 11. „Grădiniţa de copii” a lui Karolyi ocupa locul 4 la echipe, devansând formaţia R.D. Germane cu 6 zecimi.
„Nadia continuă să se joace cu mine, ca pisica cu şoarecele. A mers foarte bine la paralele şi la bârnă. A binevoit, chiar, să nu cadă. Dar iarăşi ca să mă necăjească, desigur, pentru vacanţa pierdută, a căzut la sol, în funduleţ, ca un copil răsfăţat. Şi ce frumos a mers până la final!”, a rememorat Karolyi în cartea „Nadia”. Bilanţul Nadiei: două medalii de aur. La paralele - 18,75. La bârnă - 18,60.
Eu cred, nene Ghiţă, că peste patru ani Nadia poate să-ţi mai aducă doi bani de aur, mai grei, mai strălucitori şi cel puţin la fel de norocoşi. Fetiţa asta a dumneavoastră e făcută să zboare, sus de tot. La Montreal o să aibă 14 ani şi jumătate.
- Bela Karolyi către tatăl Nadiei, în cartea „Nadia”
3. CE 1975, SKIEN, NORVEGIA, 3 MAI 1975 - Prima campioană europeană din România
Primul Campionat European pentru Nadia. „Londra, cu Turneul Campioanelor, a fost un mijloc. Skien-ul e un SCOP. Pentru că Montrealul e doar un vis”, descria nea Vanea momentul în cartea „Nadia”. „Totul e obişnuit. Nu cred că e o mare deosebire între concursuri.
Antrenorul nostru ne-a spus de multe ori: între un concurs judeţean şi Jocurile Olimpice nu trebuie să existe nicio diferenţă. Iar la Skien n-au fost nici măcar Jocurile Olimpice”, explica Nadia primul său mare triumf, încununat cu patru medalii de aur: individual compus, sărituri, paralele, bârnă. Plus un argint la sol.
„Pentru prima oară, titlul de campioană a Europei a revenit unei gimnaste române, iar Comăneci este prima câştigătoare în vârstă de numai 13 ani şi jumătate”, scria Sovieţki sport.
Când am văzut-o pe mama ieri la aeroport, mi-am dat seama că realizasem o mare performanţă. Mama n-ar fi venit de acasă pentru ceva obişnuit. Că are destule pe cap.
- Nadia Comăneci, în cartea „Nadia”
2 elementepoartă numele Nadiei Comăneci, unul la bârnă și la sol
4. JO 1976, MONTREAL, CANADA, IULIE 1976 - Când Nadia a fost perfectă
Orice a fost înainte, orice avea să urmeze, Nadia va fi pe veci legată de Olimpiada canadiană. E concursul care îi defineşte nu doar cariera, ci şi viaţa. Fără Montréal şi ceea ce s-a întâmplat acolo, mai mult ca sigur că nu ar fi existat avalanşa de superlative la adresa tinerei gimnaste române. Numai că Montréalul nu putea lipsi, iar Nadia a meritat cu dobândă toate cuvintele frumoase care i-au descris performanţa.
La JO din 1976, ea a redefinit termenii din gimnastică, introducând noţiunea de perfecţiune. Şapte note maxime a primit Nadia în Canada, începând cu exerciţiul impus de la paralele. Tabela a arătat atunci 1.00, aşa fusese proiectată, nimeni nu credea că se vor acorda calificative maxime la Jocurile Olimpice, şi totuşi aşa a fost.
Românca a devenit campioană olimpică absolută, a mai câştigat titlul la paralele şi bârnă plus argint cu echipa şi bronz la sol. Apoi, s-a transformat în simbolul perfecţiunii. A confiscat coperţile revistelor şi primele pagini ale ziarelor din toată lumea. Nu mai era doar o sportivă care cucereşte medalii de aur la Jocurile Olimpice, aşa ceva se mai văzuse.
Nadia devenise un fenomen ce traversa graniţele cu viteza fulgerului. Un bun universal. Un reper imposibil de ignorat în viitor. Zâna de la Montréal. Zeiţa.
5. CE 1977, PRAGA, REP. CEHOSLOVACĂ - Retragere din concurs
Toată lumea se întreba ce va fi pentru Nadia după Montréal. Cum va arăta, cum va concura, va putea să fie din nou cea mai bună? Răspunsul parţial la aceste întrebări a venit la Campionatele Europene găzduite de Praga la un an după Jocurile Olimpice. Aproape deloc schimbată, cu evoluţii frumoase, dar fără note de 10,
Comăneci a reuşit să-şi păstreze titlul european la individual compus, cucerit în 1975, înaintea Elenei Muhina şi a lui Nelli Kim. A făcut-o însă sub privirile exigente ale arbitrelor, care-i pregătiseră o surpriză urâtă pentru finalele pe aparate. Acestea au început cu săriturile, unde Nadia a reuşit cel mai bun punctaj. O contestaţie depusă de delegaţia sovietică a fost însă aprobată şi, la momentul festivităţii de premiere, şoc!
Crainicul sălii a anunţat-o pe Nelli Kim drept câştigătoare a medaliei de aur, românca fiind retrogradată la argint. Viziunea ostilă a arbitrelor a continuat şi la paralele, unde totuşi Nadia a câştigat titlul, dar la egalitate cu Elena Muhina. Imediat a venit ordinul din ţară, de la cel mai înalt nivel, şi gimnastele române au fost retrase din concurs.
Ce puteam face, oare? M-am întrecut la Europene, de fapt, cu cele mai bune gimnaste ale lumii şi le-am învins. N-am putut să mă lupt însă cu arbitrele.
- Nadia Comăneci în almanahul Sportul din 1978
6. CM 1978, STRASBOURG, FRANŢA - Anul transformării
Primul Campionat Mondial din cariera Nadiei Comăneci. Ea a apărut la Strasbourg, în faţa lumii întregi, cu o alură extrem de diferită de cea a fetiţei de la Montréal. Cu 10 centimetri mai înaltă şi kilograme bune în plus, zeiţa fragilă din 1976 se apropia tot mai mult acum de imaginea unei femei.
Avea aproape 17 ani, trecuse prin tot felul de evenimente (schimbarea antrenorilor, o scurtă spitalizare, revenirea la Deva şi la soţii Karolyi) şi presiunea pe umerii ei era uriaşă. Atunci lumea a văzut o Nadia umană, care a şi ratat, căzând la sol şi terminând pe locul 4 la individual compus. Chiar şi aşa, a câştigat aurul în finala de la bârnă şi argintul la sărituri şi cu echipa. Era primul titlu al lumii pentru gimnastica feminină românească.
7. CE 1979, COPENHAGA, DANEMARCA - Cel mai mare comeback din istorie
La Europenele de la Copenhaga, Nadia s-a reinventat. Cu silueta recuperată, poate chiar puţin prea slabă, dar graţioasă şi elegantă ca întotdeauna. Plusul de maturitate s-a văzut: românca a câştigat pentru a treia oară consecutiv titlul continental la individual compus, performanţă pe care avea s-o mai izbutească doar Svetlana Horkina 23 de ani mai târziu.
Hârtia păstrează cifrele, iar cifrele descriu dominarea, diferenţa faţă de adversare. Nadia - 39,45 puncte, ocupanta locului al 2-lea, tot o româncă, Emilia Eberle, 38,85 p. Pentru prima dată, medaliile de aur pe aparate nu vin pentru Comăneci la aparatele tradiţionale, ci la sărituri şi sol. Un bronz la bârnă şi locul 4 la paralele completează o evoluţie ireproşabilă.
8. CM 1979, FORT WORTH, SUA - Ghinion maxim
Singurul titlu la individual care îi lipsea Nadiei din palmares era cel mondial. Şi aşa avea să rămână, un gol pe care, până la urmă, restul performanţelor urma să-l înghită. În 1979 însă, părea că e marea ocazie pentru româncă, mai ales după ce mersese atât de bine la Europene. CM de la Fort Worth, din decembrie, au arătat din nou o Nadia extrem de subţire, aproape fragilă, dar hotărâtă.
După impuse, ea conducea în clasament, însă atunci s-a petrecut nenorocirea. O tăietură de la cataramă, la încheietura mâinii stângi, s-a infectat şi a fost nevoie de spitalizare. Concursul individual era compromis.
Împotriva recomandărilor medicilor, Nadia a părăsit spitalul şi s-a prezentat la competiţie pe echipe. A făcut un singur exerciţiu, la bârnă, aproape perfect, apreciat cu 9,95. A fost nota care a asigurat României titlul mondial. Primul din istorie şi din care Nadia nu putea lipsi. Chiar şi accidentată.
9. JO 1980, MOSCOVA, URSS - 27 de minute de nervi
A doua ediție a Jocurilor Olimpice din cariera Nadiei. O Nadie diferită de cea din 1976. Portretul fetiţei cu coadă de cal a rămas înrămat, pe perete, acum lumea vedea o tânără zveltă, cu părul tuns à la Mireille Mathieu. Era deţinătoarea titlului absolut, pe care a fost la un pas să şi-l apere. Dacă nu ar fi existat un episod unic în istoria arbitrajului.
Nadia a intrat în competiţia decisivă pentru podium cu handicapul unei căzături la paralele din concursul pe echipe. Trebuia să refacă diferenţa faţă de adversare şi, până la urmă, totul avea să se decidă la ultimul aparat. Bârna. Nadia avea nevoie de 9,95 pentru a o depăşi pe Elena Davâdova. Uimitor, exerciţiul a conţinut o singură uşoară ezitare.
Totuşi, după 27 de minute de tensionată aşteptare, arbitrii i-au acordat 9,85, trimiţând-o pe locul 2, la egalitate cu Maxi Gnauck. Românca s-a revanşat pe aparate, unde a câştigat aurul la bârnă şi sol. Amărăciunea a rămas însă.
Sunt extrem de bucuroasă că am obţinut două medalii de aur în cel mai greu concurs al vieţii mele.
- Nadia Comăneci în cartea „Olimpiada '80”
10. JMU 1981, BUCUREŞTI, ROMÂNIA - Ultimul spectacol
Nadia şi-a încheiat cariera odată cu Universiada de la Bucureşti. Avea aproape 20 de ani, dintre care 16 petrecuţi în lumea gimnasticii. Ştia că va veni momentul în care trebuie pus un punct. Şi, în cele din urmă, lucrurile s-au potrivit frumos, ultimul concurs să fie acasă, în faţa publicului propriu, care nu avusese ocazia de a o vedea pe Nadia într-o competiţie importantă.
Ultimul concurs, ultimele medalii, toate de aur, cinci la număr: cu echipa, la individual, sărituri, paralele şi sol. Atunci, campioana nu ştia că se află la capăt de drum. Retragerea oficială a avut loc abia în 1984, cu o festivitate în cadrul căreia a primit şi Colanul de Aur din partea preşedintelui de atunci al CIO, Juan Antonio Samaranch.
Palmares Nadia Comăneci
- Născută pe 12 noiembrie 1961 la Oneşti
Nadia la Jocurile Olimpice
- 1976: 3 de aur (individual compus, paralele, bârnă), 1 de argint (echipa), 1 de bronz (sol)
- 1980: 2 de aur (bârnă, sol), 2 argint (individual compus, echipa)
Nadia la Campionatul Mondial
- 1978: 1 aur (bârnă), 2 de argint (echipa, sărituri)
- 1979: 1 aur (echipa)
Nadia la Campionatele Europene
- 1975: 4 de aur (individual compus, paralele, bârnă, sărituri), 1 argint (sol)
- 1977: 2 de aur (individual compus, paralele), 1 argint (sărituri)
- 1979: 3 de aur (individual compus, sărituri, sol), 1 bronz (bîrnă)
