SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  JUDO

CORESPONDENŢĂ DIN JAPONIA Vlăduț Simionescu, în lacrimi după eliminarea de la Jocurile Olimpice: „Sufletul și corpul mă împing mai departe”

Vlăduț Simionescu, la categoria +100 kg, a fost ultimul judoka român pe tabloul olimpic. // FOTO: Raed Krishan +6   FOTO
Vlăduț Simionescu, la categoria +100 kg, a fost ultimul judoka român pe tabloul olimpic. // FOTO: Raed Krishan

Articol de , - Publicat vineri, 30 iulie 2021 14:34 / Actualizat vineri, 30 iulie 2021 14:54

Vlăduț Simionescu, la categoria +100 kg, a fost ultimul judoka român pe tabloul olimpic. A părăsit competiția la al doilea meci, învins de ucraineanul Yakiv Khammo, bronz mondial 2021, iar finalul l-a găsit în lacrimi. Un uriaș plângând după cinci ani de muncă titanică, evaporați în 240 de secunde pe tatami! Dar promite revenirea la Paris 2024

  • Echipa de jurnaliști GSP din Japonia, formată din Marian Ursescu, Justin Gafiuc și Raed Krishan (foto), transmite cele mai noi informații de la Jocurile Olimpice

La Nippon Budokan, templul judo-ului japonez, românii vin să-și joace ultima carte pe tatami, la o Olimpiadă care se anunța de multe luni drept un fiasco. Andreea Chițu și Alexandru Raicu au ieșit rapid din cursă, iar căderea fetei de la 52 kg vine, probabil, la pachet cu retragerea din activitate.

 A fost ambiția ei să mai încerce o dată să ajungă la medalia olimpică, dar și orgoliul antrenorului Florin Bercean de a se agăța de speranțele fostei vicecampioane europene și mondiale pentru a ascunde bine sub preș sălbăticiile ieșite la iveală în ultimii ani.

La Tokyo, ultimul cartuș al judo-ului îl trage însă Vlăduț Simionescu la categoria Ă100 kg, un uriaș care a avut el însuși clinciuri numeroase cu federația pentru că a refuzat să se mai pregătească la Cluj și a ales Iașiul natal.

 În turul preliminar, îl rezolvă repede prin ippon pe libanezul Ali Omar, în numai 57 de secunde, dar adevărata provocare începe cu ucraineanul Yakiv Khammo.

+2 FOTO

Răpus de „marea secerare"

Adversarul e medaliat cu bronz la Mondialele din primăvară, când l-a învins pe traseu și pe Simionescu. E, prin urmare, prilejul unei revanșe, pe care Vlăduț e obligat să și-o ia pentru a merge spre podiumul olimpic. 

Giganții se privesc ochi în ochi înainte de start, săgeți invizibile pleacă din privirile fiecăruia, iar Khammo se scutură și „nechează" ca un bidiviu înainte de un derby. Românul pare însă un monument de calm în fața desfășurării rivalului și parcă se distrează în sinea sa de micul spectacol improvizat de Yakiv.

Pe tatami, după numai 20 de secunde, Khammo îl surprinde pe român cu "marea secerare", O-soto-gari, o răsturnare pe stânga cu două prize pe rever.

Simionescu e la pământ, dar meciul durează patru minute și încă nimic nu e pierdut. Dar, la adăpostul unui 1-0, ucraineanul mai degrabă fuge decât se luptă, îl ține la distanță pe român, iar lecția tactică îl deranjează vizibil pe dacul de la Iași. Este exact filmul dintr-un meci de box, în care pugilistul care conduce "dansează" în ring și-și consumă la minimum energiile pentru tururile următoare.

„Printre cei mai talentați din lume"

Simionescu încearcă să-l urmărească, probabil că are în minte o "măturare" la sol pe mișcările agile ale lui Khammo, dar nu reușește să găsească prilejul egalării. E finalul meciului, Vlăduț devine o statuie a tristeții, căci, după cinci ani de muncă, totul s-a năruit în numai 240 de secunde.

„Simionescu e unul dintre cei mai talentați sportivi din lume la această categorie, din lume!, rețineți!, cu o mobilitate excepțională pentru greutatea lui, dar cei din federație n-au avut deloc grijă de el, să-l ajute în pregătiri, să-l trimită eventual la niște stagii de pregătire prin Georgia sau Ucraina. E păcat că a ajuns să prepare Jocurile Olimpice având un sparring de 70-80 kilograme!", se descarcă pe telefon, de la București, Florentin Marinescu, omul devenit o figură specială prin faptul că s-a ocupat de pregătirea fizică a Stelei 1986, câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni.

„Adversarul mai bun". Niciun alibi?

La zona mixtă, Simionescu abia mai pășește. Prin valurile de transpirație care i-au îmbrățișat trupul și i-au inundat barba, se ghicesc lacrimile. 

Se oprește în dreptul reportofonului, dar cere un răgaz de 30 de secunde. Își pune capul ghem pe unul dintre gardurile despărțitoare și parcă ar vrea să se ascundă într-un hău unde să urle de necaz că povestea s-a încheiat așa repede. Să urle cât îl țin plămânii și cât îl îndeamnă frustrarea! E o imagine înduioșătoare, un uriaș în albastru plângând pe ascuns printre brațele și umerii cât un munte!

În fine, iese din ascunzătoarea de ocazie și răsuflă din greu. Nu-și reprimă un strigăt înfundat: „Aaaahhh!!". 

„Mi-am dorit așa de mult o medalie! Știam că pot, dar, din păcate, adversarul a fost azi mai bun. Data viitoare poate voi fi eu!", spune Vlăduț. Cum? Nimic despre condițiile stricte sanitare? Nimic despre temperaturile sfidătoare? Nimic despre hrana ciudată ori despre camerele prea strâmte din Satul Olimpic? 

Fotbaliștii s-ar enerva îngrozitor pentru că tipul ăsta n-a băgat niciun alibi, iar primele lui cuvinte sunt despre adversarul superior, în timp ce sângele-i fierbe de ciudă în vene. Pe ce planetă trăiește băiețașul ăsta?!

„Ne revedem la Paris”

Pe planeta în care judo înseamnă respect, disciplină, onoare și ambiție. 

„Am sacrificat foarte mult ca să ajung aici, am sperat că pot face o performanță mare. E un sport în care contează ziua, starea de spirit. Nu mi-au lipsit încrederea și curajul, dar am dat peste un rival mai puternic. L-am bătut cu alte ocazii, îl voi mai bate. A apelat la un procedeu pe care nu-l utilizează de obicei, m-a surprins, după care a alergat tot meciul, știind că nu mă mai poate arunca încă o dată. Nu m-a lăsat să mă mai apropii de el", explică Simionescu.

Și-și jură aici, la Tokyo, în mijlocul unui ocean de durere, că acesta nu e capătul olimpic. Nu are cum să termine așa! 

„Nu mă opresc, voi continua la Paris. Voi fi acolo peste trei ani. Ne vom vedea din nou. Vă promit! Sufletul și corpul îmi spun că n-am voie să renunț la visul unei medalii" e pactul cu sine făcut de Vlăduț. Are ambii genunchi operați de ligamente, federația l-a batjocorit pentru că și-a permis să-i spună antrenorului Florin Bercean lucruri care zgârie pe timpan, și-a făcut o pregătire cu resurse limitate.

Probabil toate i se bulucesc în minte când reîncepe să plângă la finalul micului interviu. „Știți ce mă doare? Că-i bătusem pe absolut toți de pe partea mea de tablou. Deci știam că se poate! În fine, ne vedem la Paris! Voi fi și mai bun atunci!". A bientot, Vlăduț! 

Covaliu s-a „lipit” greu de Vizer

În tribunele de la Nippon Budokan s-au aflat și patru oficiali români: șeful COSR, Mihai Covaliu, președintele și secretarul general FRF, Răzvan Burleanu și Radu Viașn, și președintele de la Lupte, Răzvan Pârcălabu. La un moment dat, Covaliu s-a mutat chiar la tribuna oficială, în apropierea lui Marius Vizer, șeful FIJ. 

+2 FOTO

Dar minute în șir a rămas solitar, pentru că românul din fruntea judoului mondial era flancat de doi băieți zdraveni cu echipament „Arabia Saudită", care l-au însoțit inclusiv la cele câteva ieșiri din sală. Abia într-un târziu și-a găsit Covaliu loc lângă Vizer, alături de care a urmărit apoi o parte din competiție.

Nu m-au destabilizat toate frecușurile din judoul românesc al ultimilor ani. Mi-am văzut de treaba mea și nu m-am lăsat influențat negativ. M-au interesat doar antrenamentele și concursurile 
- Vlăduț Simionescu

Citește mai multe știri de la Jocurile Olimpice: 

Medaliile care dor: bătăturile și argintul de la Tokyo » Cum arată sacrificiul făcut de Cozmiuc și Tudosă pentru medalia la Jocurile Olimpice

Playtech: IREAL! Averea strânsă de Nadia Comăneci după ce s-a mutat în SUA. Americanii sunt uimiți


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează