Articol de GSP - Publicat vineri, 22 august 2008 00:00
Suspans şi dramatism pentru spectatori, sau doar o competiţie cosmopolită menită să coloreze un pic vacanţa? O corvoadă pentru jucători în timpul verii, sau şansa lor de a aduce glorie propriei ţări? Competiţia de fotbal masculin de la Jocurile Olimpice a avut la fiecare ediţie o poveste specială, deşi întrecerea în sine a provocat în ultimul timp controverse serioase pe motivul aglomerarii unui an competiţional şi-aşa sufocant. În 2008 am avut parte de cel mai interesant conflict de până acum în materie de fotbal la Jocurile Olimpice, nu mai puţin de trei cluburi importante ale Europei încercând să boicoteze turneul!
Messi (Barcelona), Rafinha (Schalke 04) şi Diego (Werder Bremen) au fost selecţionaţi în reprezentativele lor, dar cluburile de care ei aparţin s-au opus cu dârzenie la deplasarea fotbaliştilor in Beijing. Motivul? Campionatele interne şi Liga Campionilor stau să înceapă, iar Olimpiada nu poate fi decât un balast pentru aceşti fotbalişti ce trebuie să se dedice 100% obiectivelor cluburilor.
Comitetul de Urgenţă din cadrul FIFA a dat în final un verdict nefavorabil spaniolilor şi nemţilor: toţi jucătorii chemaţi la Olimpiadă de ţările lor trebuie să fie lăsaţi de echipele de care aparţin să se prezinte la Beijing.
Astfel, cluburile n-au reuşit să boicoteze competiţia olimpică, întrecerea aliniind la start o serie de vedete importante ale fotbalului mondial. Cu toate acestea, "sportul rege" n-a putut avea succesul maxim în ţara noastră. Meciurile lui Ronaldinho, Pato, Messi, Aguero, Babel sau Makaay au fost greu de urmărit din cauza orelor aproape imposibile de desfăşurare a partidelor din China. Mai jos, gsp.ro va prezenta microbiştilor desfăşurarea turneului din acest an, precum şi cele mai interesante episoade din turneele precedente.
De la şocul produs de "vulturii" nigerieni în 1996 pâna la conflictul "Messi" din 2008, fotbalul olimpic a lăsat în urmă doar vagi amintiri împătimiţilor "sportului rege". Aşadar, cât de multe ştim despre meciurile de fotbal ce s-au disputat la Olimpiade, meciuri care la un moment dat erau mai importante decat Cupa Mondiala :O ?
Călătorie în timp
Primele Jocuri Olimpice moderne s-au desfăşurat în 1896, iar anumite surse susţin că fotbalul a făcut parte dintre acestea încă de la prima ediţie. Atunci, o selecţionată ateniana a pierdut în faţa echipei Izmirului (Smyrna la acea vreme), ultimii fiind învinşi în meciul urmator cu 15-0 de o formaţie din Danemarca! Atât se vehiculează.
Cu toate acestea, nu există o dovadă oficială care să ateste că fotbalul a facut parte din programul Jocurilor Olimpice încă din 1896.
Un istoric al Olimpiadelor, Bill Hallon, a fost tranşant în această privinţă: "Este doar o eroare de interpretare a textelor. Nu a existat nici un meci de fotbal în acel an între o formaţie greceasca şi una daneză".
Primele meciuri oficiale de fotbal de la Olimpiada au avut loc în 1900, iar interesant este că la competiţia din 1906 a învins Danemarca, presupusa campioană din 1896. Adversara din finală? Selecţionata Izmirului, bătuta cu 9-0 :) .
Fotbalul olimpic de la începutul anilor 1900 are o poveste aparte. Pe atunci, era obligatoriu ca echipele participante să fie EXCLUSIV de amatori, prezenţa unor fotbalişti profesionişti ca Ivan Sharpe sau Vivian Woodward provocând valuri la acele întreceri. În final, Comitetul Olimpic Naţional a obligat TOATE naţiunile să folosească jucători amatori la Olimpiadă. Rezultatul? Scoruri fluviu, evoluţii amuzante şi recorduri greu de doborât :D . În 1908, Sophus Nielsen a reuşit nu mai puţin de 10 goluri într-un singur meci, recordul său fiind egalat de Gottfried Fuchs în 1912. Evident, aceste cifre n-au mai putut fi atinse de mai bine de 90 de ani. Singurul meci oficial din epoca modernă care aminteşte de asemenea performanţe este celebrul Australia - Samoa Americana 31-0, partida din 2001 în care Archie Thompson a marcat de 13 ori (de 6 ori până la pauză)!
Lucrurile devin serioase...
Începând cu anul 1920, fotbalul la Jocurile Olimpice a căpătat un statut profesionist. Acest lucru s-a datorat în mare măsura şi prezenţei în competiţii a unor echipe stelare la acea vreme: Uruguay şi Argentina. Cum miza devenea din ce în ce mai mare, şi scandalurile erau din ce în ce mai pregnante. În finala din 1920, Cehoslovacia s-a retras de pe teren ca urmare a arbitrajului prestat de John Lewis, arbitraj considerat a fi "revoltător şi scandalos".
A urmat apoi prima Cupă Mondială, iar FIFA şi-a dat seama că există o problemă. Competiţia Olimpică era mult mai populara decât Campionatul Mondial, astfel că s-a decis ca fotbalul să fie exclus din programul JO de la Los Angeles (1932) pe motiv că acest sport nu este popular în SUA :) . La JO din Berlin, 1936, fotbalul şi-a reintrat în drepturi, din simplul motiv că acest sport reprezenta totuşi o sursa importantă de venit :D .
Între 1948 şi 1980, Europa de Est a dominat aproape fără excepţie turneul fotbalistic, câştigand nu mai puţin de 23 din 27 de medalii olimpice! În acesată perioadă, fotbalul profesionist luase o uriaşă amploare. Doar Suedia, Danemarca şi Japonia au reuşit să mai "fure" patru medalii în toţi aceşti ani.
Elocvent este faptul că cele mai multe medalii la JO le are Ungaria, 5 la număr, la fel ca şi URSS şi Iugoslavia, acestea fiind urmate de Germania de Est cu 4 medalii.
Cine a câştigat aurul la JO în perioada 1996-2004?
ATLANTA - 1996, "Nigeria cucereşte Atlanta"
Turneul olimpic de fotbal de la Atlanta i-a scos din anonimatul tinereţii pe mulţi dintre cei mai importanţi jucători africani ai ultimului deceniu. Nwankwo Kanu, Daniel Amokachi, Tijani Babangida, Celestine Babayaro, Jay Jay Okocha, Sunday Oliseh, Taribo West sau Viktor Ikpeba sînt doar 8 dintre cele 18 perle pe care Nigeria le-a oferit "la liber" descoperitorilor de talente ale acelor vremuri. O performanţă imensă pentru "vulturi", care au reuşit să învingă la capătul unei finale teribile reprezentativa Argentinei.
3 august 1996. Nigeria întâlneşte Argentina în finala de pe Stanford Arena, Atena. Conduşi în două rînduri după golurile primite din ghetele "anonimilor" Claudio Lopez (3') şi Crespo (50' -pen), oamenii lui Jo Bonfrere au revenit în mod senzaţional! Africanii au replicat prin Babayaro (28') şi Amokachi (74'), reuşind să puncteze dramatic, pentru victorie, în ultimul minut de joc. Marcator a fost Emmanuel Amunike, iar în acele momente, tot continentul era în sărbătoare. "Vor cîştiga urmatorul Campionat Mondial!" s-a grăbit să anunţe marele Pele la cîteva momente după finalul partidei.
Urmariţi aici un rezumat al finalei Argentina - Nigeria!
Ca de obicei pentru cel mai mare atacant al tuturor timpurilor, pronostic ratat. Nigeria nu a reuşit decît să depăşească faza grupelor la Coupe du Monde '98, pragmatismul danezilor punîndu-le piedică africanilor în optimile de finală ale competiţiei.
SYDNEY - 2000, "Aurul la Olimpiadă este al Africii!"
Patru ani mai tîrziu, a fost rîndul "leilor neîmblînziţi" din Camerun sã-şi revendice supremaţia pe Continentul Negru. Disputatã de aceastã datã în Australia, Olimpiada i-a propulsat în prim-plan pe nou-veniţii Kameni, M'bami, Eto'o ori Joel Epalle. Consecvenţi principiilor simpliste ale spectacolului, camerunezii au impresionat asistenţele prin evoluţiile curate şi prin tehnica lor rafinatã.
Suspans şi dramatism pentru spectatori, sau doar o competiţie cosmopolită menită să coloreze un pic vacanţa? O corvoadă pentru jucători în timpul verii, sau şansa lor de a aduce glorie propriei ţări? Competiţia de fotbal masculin de la Jocurile Olimpice a avut la fiecare ediţie o poveste specială, deşi întrecerea în sine a provocat în ultimul timp controverse serioase pe motivul aglomerarii unui an competiţional şi-aşa sufocant. În 2008 am avut parte de cel mai interesant conflict de până acum în materie de fotbal la Jocurile Olimpice, nu mai puţin de trei cluburi importante ale Europei încercând să boicoteze turneul!
Messi (Barcelona), Rafinha (Schalke 04) şi Diego (Werder Bremen) au fost selecţionaţi în reprezentativele lor, dar cluburile de care ei aparţin s-au opus cu dârzenie la deplasarea fotbaliştilor in Beijing. Motivul? Campionatele interne şi Liga Campionilor stau să înceapă, iar Olimpiada nu poate fi decât un balast pentru aceşti fotbalişti ce trebuie să se dedice 100% obiectivelor cluburilor.
Comitetul de Urgenţă din cadrul FIFA a dat în final un verdict nefavorabil spaniolilor şi nemţilor: toţi jucătorii chemaţi la Olimpiadă de ţările lor trebuie să fie lăsaţi de echipele de care aparţin să se prezinte la Beijing.
Astfel, cluburile n-au reuşit să boicoteze competiţia olimpică, întrecerea aliniind la start o serie de vedete importante ale fotbalului mondial. Cu toate acestea, "sportul rege" n-a putut avea succesul maxim în ţara noastră. Meciurile lui Ronaldinho, Pato, Messi, Aguero, Babel sau Makaay au fost greu de urmărit din cauza orelor aproape imposibile de desfăşurare a partidelor din China. Mai jos, gsp.ro va prezenta microbiştilor desfăşurarea turneului din acest an, precum şi cele mai interesante episoade din turneele precedente.
De la şocul produs de "vulturii" nigerieni în 1996 pâna la conflictul "Messi" din 2008, fotbalul olimpic a lăsat în urmă doar vagi amintiri împătimiţilor "sportului rege". Aşadar, cât de multe ştim despre meciurile de fotbal ce s-au disputat la Olimpiade, meciuri care la un moment dat erau mai importante decat Cupa Mondiala :O ?
Călătorie în timp
Primele Jocuri Olimpice moderne s-au desfăşurat în 1896, iar anumite surse susţin că fotbalul a făcut parte dintre acestea încă de la prima ediţie. Atunci, o selecţionată ateniana a pierdut în faţa echipei Izmirului (Smyrna la acea vreme), ultimii fiind învinşi în meciul urmator cu 15-0 de o formaţie din Danemarca! Atât se vehiculează.
Cu toate acestea, nu există o dovadă oficială care să ateste că fotbalul a facut parte din programul Jocurilor Olimpice încă din 1896.
Un istoric al Olimpiadelor, Bill Hallon, a fost tranşant în această privinţă: "Este doar o eroare de interpretare a textelor. Nu a existat nici un meci de fotbal în acel an între o formaţie greceasca şi una daneză".
Primele meciuri oficiale de fotbal de la Olimpiada au avut loc în 1900, iar interesant este că la competiţia din 1906 a învins Danemarca, presupusa campioană din 1896. Adversara din finală? Selecţionata Izmirului, bătuta cu 9-0 :) .
Fotbalul olimpic de la începutul anilor 1900 are o poveste aparte. Pe atunci, era obligatoriu ca echipele participante să fie EXCLUSIV de amatori, prezenţa unor fotbalişti profesionişti ca Ivan Sharpe sau Vivian Woodward provocând valuri la acele întreceri. În final, Comitetul Olimpic Naţional a obligat TOATE naţiunile să folosească jucători amatori la Olimpiadă. Rezultatul? Scoruri fluviu, evoluţii amuzante şi recorduri greu de doborât :D . În 1908, Sophus Nielsen a reuşit nu mai puţin de 10 goluri într-un singur meci, recordul său fiind egalat de Gottfried Fuchs în 1912. Evident, aceste cifre n-au mai putut fi atinse de mai bine de 90 de ani. Singurul meci oficial din epoca modernă care aminteşte de asemenea performanţe este celebrul Australia - Samoa Americana 31-0, partida din 2001 în care Archie Thompson a marcat de 13 ori (de 6 ori până la pauză)!
Lucrurile devin serioase...
Începând cu anul 1920, fotbalul la Jocurile Olimpice a căpătat un statut profesionist. Acest lucru s-a datorat în mare măsura şi prezenţei în competiţii a unor echipe stelare la acea vreme: Uruguay şi Argentina. Cum miza devenea din ce în ce mai mare, şi scandalurile erau din ce în ce mai pregnante. În finala din 1920, Cehoslovacia s-a retras de pe teren ca urmare a arbitrajului prestat de John Lewis, arbitraj considerat a fi "revoltător şi scandalos".
A urmat apoi prima Cupă Mondială, iar FIFA şi-a dat seama că există o problemă. Competiţia Olimpică era mult mai populara decât Campionatul Mondial, astfel că s-a decis ca fotbalul să fie exclus din programul JO de la Los Angeles (1932) pe motiv că acest sport nu este popular în SUA :) . La JO din Berlin, 1936, fotbalul şi-a reintrat în drepturi, din simplul motiv că acest sport reprezenta totuşi o sursa importantă de venit :D .
Între 1948 şi 1980, Europa de Est a dominat aproape fără excepţie turneul fotbalistic, câştigand nu mai puţin de 23 din 27 de medalii olimpice! În acesată perioadă, fotbalul profesionist luase o uriaşă amploare. Doar Suedia, Danemarca şi Japonia au reuşit să mai "fure" patru medalii în toţi aceşti ani.
Elocvent este faptul că cele mai multe medalii la JO le are Ungaria, 5 la număr, la fel ca şi URSS şi Iugoslavia, acestea fiind urmate de Germania de Est cu 4 medalii.
Cine a câştigat aurul la JO în perioada 1996-2004?
ATLANTA - 1996, " Nigeria cucereşte Atlanta"
Turneul olimpic de fotbal de la Atlanta i-a scos din anonimatul tinereţii pe mulţi dintre cei mai importanţi jucători africani ai ultimului deceniu. Nwankwo Kanu, Daniel Amokachi, Tijani Babangida, Celestine Babayaro, Jay Jay Okocha, Sunday Oliseh, Taribo West sau Viktor Ikpeba sînt doar 8 dintre cele 18 perle pe care Nigeria le-a oferit "la liber" descoperitorilor de talente ale acelor vremuri. O performanţă imensă pentru "vulturi", care au reuşit să învingă la capătul unei finale teribile reprezentativa Argentinei.
3 august 1996. Nigeria întâlneşte Argentina în finala de pe Stanford Arena, Atena. Conduşi în două rînduri după golurile primite din ghetele "anonimilor" Claudio Lopez (3') şi Crespo (50' -pen), oamenii lui Jo Bonfrere au revenit în mod senzaţional! Africanii au replicat prin Babayaro (28') şi Amokachi (74'), reuşind să puncteze dramatic, pentru victorie, în ultimul minut de joc. Marcator a fost Emmanuel Amunike, iar în acele momente, tot continentul era în sărbătoare. "Vor cîştiga urmatorul Campionat Mondial!" s-a grăbit să anunţe marele Pele la cîteva momente după finalul partidei.
Urmariţi aici un rezumat al finalei Argentina - Nigeria!
Ca de obicei pentru cel mai mare atacant al tuturor timpurilor, pronostic ratat. Nigeria nu a reuşit decît să depăşească faza grupelor la Coupe du Monde '98, pragmatismul danezilor punîndu-le piedică africanilor în optimile de finală ale competiţiei.
SYDNEY - 2000, "Aurul la Olimpiadă este al Africii!"
Patru ani mai tîrziu, a fost rîndul "leilor neîmblînziţi" din Camerun sã-şi revendice supremaţia pe Continentul Negru. Disputatã de aceastã datã în Australia, Olimpiada i-a propulsat în prim-plan pe nou-veniţii Kameni, M'bami, Eto'o ori Joel Epalle. Consecvenţi principiilor simpliste ale spectacolului, camerunezii au impresionat asistenţele prin evoluţiile curate şi prin tehnica lor rafinatã.
Mai buni decît Brazilia lui Ronaldinho în sfertul de finalã disputat la Brisbane, elevii lui Jean Paul Akono nu s-au mai oprit pînã în finalã. Tamudo, Albelda, Angulo sau Xavi reprezentau certificatul de garanţie pus de Primera Division pe o selecţionatã a Spaniei care viza aurul. Nu avea sã se respecte însã nici de aceastã datã litera statisticii. "Leii" au avut de partea lor inspiraţia lui Kameni şi s-au impus dupã executarea loviturilor de departajare, scor 5-3! Africa se bucura din nou şi spera sã transforme finala turneului olimpic de fotbal în tradiţie.
Golgeterul comeptiţiei a fost Ivan Zamorano, vârful celor din Chile.
ATENA - 2004, "Argentina preia puterea"
Dupã "vulturi" şi "lei", în 2004 a fost rîndul "pumelor" sã ia aurul olimpic. Sud-americanii au reuşit o performanţã greu de egalat: victorii în toate partidele disputate, 17 goluri în 6 meciuri (8 dintre ele marcate de golgeterul turneului, Carlos Tevez) şi nici mãcar unul primit!
În finala disputatã pe Stadionul Olimpic din Atena, 41.000 de spectatori au urmãrit pe viu un spectacol total între selecţionatele Argentinei şi Paraguayului. Profitînd de experienţa unor jucãtori precum Roberto Ayala, Fabricio Coloccini, Kily Gonzales, Andres D'Alessandro, Javier Saviola sau Carlos Tevez, argentinienii s-au impus cu 1-0 în faţa rivalilor din Conmebol. Culoare, tehnicã şi vitezã într-o ediţie dominatã categoric de "pumele" lui Marcelo Bielsa.
Urmariţi aici un rezumat al finalei Spania - Camerun!
Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
