TENIS  ·  OMNISPORT

INTERVIU Irina Fetecău visează să ajungă în prima sută din topul WTA: ”Aș vrea să le iau părinților o casă!”

Alături de părinți, cu diploma de campioană națională +4 FOTO
Alături de părinți, cu diploma de campioană națională

Articol de — Joi, 01 Decembrie 2016, 00:00

Irina Fetecău, campioana națională din 2016, e fata cunoscutului om de radio Adrian Fetecău. Numărul 562 mondial, jucătoarea de 20 de ani visează să ajungă în prima sută în câțiva ani.

Pentru prima dată în carieră, Irina Fetecău a câștigat titlul de campioană națională, luna trecută. Jucătoarea de 20 de ani a trecut în ultimul act de Miriam Bulgaru cu 5-7, 6-1, 7-6 (5), revenind de la 2-5 în decisiv.

E mulțumită pentru că și-a demonstrat că se poate, dar și pentru că a avut în tribună o grămadă de prieteni și pe părinții săi. Studentă la Jurnalism, la Universitatea București, la zi, Irina Fetecău e fiica popularului comentator radio Adrian Fetecău.

Joacă tenis de la cinci ani, dusă de mână chiar de tatăl ei. "La început a fost o joacă, dar apoi a devenit o joacă seriosă", spune Irina. Ne spune povestea vieții sale și ne dezvăluie visurile unei tinere extrem de motivate.

- Irina, cum e început totul?
- Tata m-a dus să fac tenis, i-a plăcut și lui, jucase și el un pic. Am început la Dinamo, cu doamna Alina Tecșor, care era și dânsa la începutul carierei. Mi-a plăcut foarte mult și uite că s-au făcut 15 ani de când am început să joc. Niciodată nu a fost o corvoadă, chiar dacă e mult de muncă, câteodată ești obosit și simți că ește secătuit de puteri.

- Tenisul e un sport foarte costisitor. Cum te-ai descurcat?
- Așa e, tenisul costă. Echipamentul e scump, rachetele, termobag-ul, ca să nu mai vorbim de deplasări, cazare, plus staff-ul tehnic. Ai nevoie de antrenor, fizioterapeut, masor, mai nou și un psiholog.

- Cât te costă pe tine, la acest nivel, o lună de pregătire, cu toate condițiile?
- Totul depinde de turnee. Dacă nu pleci, undeva pe la o mie, o mie trei sute de euro. Dacă pleci afară, suma se dublează. Și banii nu-i prea scoți. De exemplu, dacă mergi la un turneu de 10.000 de dolari, abia dacă faci finală îți scoți banii, câștigi turneul ești un pic pe plus. Pentru că finaliștii iau 980 dolari, iar câștigătorul 1.400. Scazi impozitul. E greu. Mă gândesc la părinții mei...

- Au pus vreodată presiune pe tine legat de rezultate, de bani?
- Eu am avut noroc, tata niciodată nu a făcut referire la cheltuieli. Din contră, mi-a spus să nu mă gândesc, că ei mă susțin, o să muncească pentru a mă realiza. Am văzut și părinți care pun presiune și atunci când joci cu teamă și îți tremură racheta, e greu. Toată lumea trebuie să știe că te poți întreține din tenis doar dacă ești între primele 100 din lume, nu la 500 WTA.

- Dar e foarte greu să ajungi acolo, nu?
- Cât de greu! Și acum la 500 mondial, trebuie să trec câteodată trei tururi preliminare ca să ajung pe tabloul unui turneu de 10.000 dolari. Și apoi începi cu turul 1, 2. Vreau să o iau progresiv. De la 10.000 să trec la 25.000, apoi 100.000, turneele WTA.

- Cu cine te antrenezi acum?
- Din iulie 2015 cu domnul Bogdan Popovici, un antrenor foarte dedicat. Mi-a adus multe schimbări în joc, am devenit o jucătoare mult mai ofensivă, muncim mult împreună.

- Ai schimbat mulți antrenori?
- Nu! Trebuie timp ca un antrenor să-și impună concepția în jocul tău. Mulți nu au răbdare și dau vina pe antrenor. După două luni îl schimbă. Acum doi ani, și eu am schimbat antrenorul și am lucrat cu domnul Mugurel Anagnastopol. În primele luni, am pierdut numai în primul tur, dar am avut răbdare. Am avut 5 antrenori în 15 ani de tenis.

- Care e cel mai greu adversar întâlnit?
- Am jucat anul trecut la un 25.000 de euro, în Ucraina, cu Cagla Buyukakcay, din Turcia, care atunci era undeva 160 mondial. Acum e pe 77. Am bătut 6-2, 6-2, dar am simțit că nu e ceva de neatins, ceea ce mie îmi dă încredere. Ea a fost la Olimpiadă! Lucrurilea astea îmi spun că pot să ajung și eu acolo, dacă o să mă pregătesc fizic și tehnic mai bine.

- Cu româncele din top 50 ai jucat?
- Am jucat când aveam 14 ani cu Andreea Mitu, care mi-a spus atunci să nu-mi fac griji că la vârsta aceea și ea pierdea cu 6-0, 6-2. Și eu am învins acum alte jucătoare care mă băteau rău în trecut. M-am mai întâlnit cu Simona Halep, la pregătire fizică, pentru că am făcut o perioadă cu Teo Cercel, cu Horia Tecău, la fel. Fetele sunt însă modeste și nu au probleme în a se antrena și cu noi, cele care suntem pe locurile 500 mondial. Monica Niculescu mai face cu antrenorul meu Bogdan Popovici. Colegele mele au jucat cu ea, s-au antrenat, dar eu nu m-am nimerit niciodată.

"Îmi place cel mai mult să joc pe hard, deși am crescut pe zgură. Spun asta pentru că și serviciul mă ajută, deși nu am decât 1,76 metri"

- De ce nu ai fost la junioare la un turneu de Mare Șlem?
- Pentru că nu am făcut din asta un obiectiv. Puteam să ajung în top 50-100 simplu, e mult mai ușor ca la senioare. De exemplu, din 12 turnee, în anul 2012, când aveam 16 ani, am ajuns 400 la junioare, în condițiile în care la primele turnee nu treceam de primul tur. Am ajuns apoi să fac semifinale, finale. Turneele de junioare le-am luat ca o simplă experiență și am vrut să trec mai devreme la turneele ITF. Unele fete fac greșeala, după părerea mea, că stau la junioare până la 18 ani, și abia apoi trec la turneele de 10.000. Cred că e prea târziu.  De la 17 ani am jucat numai turnee de 10.000!

2finale la simplu și alte două finale la dublu sunt cele mai bune rezultate în circuitul ITF ale Irinei Fetecău

- Cu cine te înțelegi cel mai bine?
- Cu Mihaela Buzărnescu mă înțeleg foarte bine, am jucat la echipe în Germania și am făcut pregătire fizică împreună la domnul Doru Oprea. Avem o relație foarte bună. Mă înțeleg bine și cu Oana Simion, cu Daniela Gâlcă. În tenis apar multe rivalități și de obicei nu mai ești așa de apropiat cum ești de cineva din afară. Cele mai bune prietene sunt din afara tenisului.

- Din țările pe unde ai fost, bănuiesc că ai foarte multe amintiri.
- Țara mea preferată e Marocul. Am fost de 5 ori la Casablanca și pot să spun că  acolo mă simt extraordinar, am un feeling bun de fiecare dată. Cluburile de tenis sunt foarte bine întreținute, concursurile foarte bine organizate. Acolo am multe premiere, primele puncte WTA, prima semifinală la 10.000, prima finală la dublu, meciuri foarte bune și mă întorc cu drag. Poate și de asta îmi place Marocul.

- Care sunt jucătorii tăi favoriți în circuitul profesionist?
- La băieți numărul 1 e clar Federer. El e etalonul, mă uit cu plăcere la jocul lui. La fete, Șarapova și Ana Ivanovici.

"Am fost pe toate continentele, am jucat peste tot. Cred că în SUA se fac foarte greu puncte. Americancele mi s-au plăcut foarte bine pregătite. Cele de pe locul 700 parcă ar fi pe 300"

- Când plecați câte o lună-două în turnee, cum vă descurcați cu hainele?
- Venim cu tone de acasă (râde). Le mai dăm la spălătorie, le mai spălăm și singuri, nu e o rușine! Cluburile de tenis au și ele spălătorii și, acolo, de obicei e mai ieftin.

- Te-ai obișnuit cu plecatul de acasă?
- Am zburat de mică și acum pot să-mi spun că-mi place. Am avut noroc că am plecat cu tata, a ținut loc "de acasă", dar când stai perioade lungi e dificil. Pe de altă parte, atmosfera de turnee e foarte frumoasă.

- Mai ai timp și de altceva în afară de tenis?
- Ar trebui să zic, că da. Sunt la Universitate, am intrat și la buget, dar e greu. Am două antrenamente pe zi, pregătire fizică, mai e un masaj, mai nou mergem la psiholog. Și într-o zi fără facultate, tot stau plecată tot timpul. În turnee e mai simplu, ești concentrat doar pe tenis.

- Plângi vreodată pe teren?
- Normal că apar și reacțiile astea. De obicei, după meciurile echilibrate pe care le-am simțit în mână și nu am reușit să le câștig. Am plâns cel mai mult la un turneu, în iulie 2013, la Palici, în Serbia. Am trecut atunci de trei tururi preliminare, am picat pe tablou cu un wild-card, o sârboiacă. Era șansa mea de a face primul punct. Mi-am pus cumva presiune pe mine și am pierdut meciul 7-5, 7-6. Am plâns foarte mult.

- Cum te descarci? Rupi rachete?
- O, nu rup rachetele, că sunt scumpe! De obicei strig, țip, mai țipam la tata, dar acum îmi reproșez mie. Nu mă jignesc. E greu să fii calm. Dar e bine să te stăpânești. În finală, la Naționale, am întors meciul de la 2-5, cu Miriam Bulgaru. Efectiv, la 2-5, am fost calmă. Am ajuns la 6-6 în decisiv și 3-3 în tie-break, nescoțând nici un cuvânt! Toată lumea s-a mirat, cunoscându-mă!

- Ai pierdut meciuri din situații clare?
- Se întâmplă, dar de obicei eu sunt cea care întorc. Am revenit la un meci, aveam 12 ani, de la 0-6, 1-5, 15-40! Au fost 2-3 meciuri, pierdute și când conduceam eu și alea dor.

- Care e obiectivul tău?
- Eu îmi propun obiective pe termen scurt. Îmi propun ceva ce pot să ating, realist. Anul viitor să fiu undeva măcar 300, în fiecare an să avansez. Așa am făcut în ultimii ani și important e să fii mai în față. Pe viitor, aș vrea să ajung în top 100.

- Te-ai gândit vreo clipă să renunți?
- După anumite meciuri îți vine să renunți, dar așa nu. Tenisul e viața mea, e parte din ceea ce sunt eu. Dacă aș simți că nu mai am nimic de oferit, m-aș lăsa. Mi-am propus să joc până pe la 24 -25 de ani. Dacă până atunci nu ajung în top 100, nu o să mai joc. Nu-mi propun ca la 30 de ani să fiu 800!

- Cel mai frumos cadou pentru părinți care ar fi?
- Ei nu-mi cer nimic niciodată. Fiecare părinte așteaptă de la copilul său. Aș vrea să le pot lua grija zilei de mâine, să le pot oferi o casă, oriunde și-ar dori. Tata îmi spunea că și-ar dori să aibă o casă la Monte Carlo. Mi-ar plăcea ca într-o zi să i-o pot cumpăra. Să-i văd fericiți și sănătoși. Să le întorc ceea ce ei mi-au oferit. Sunt atâtea sacrificii, sunt atâția bani investiți, putea să-și ia casa singur. Primul turneu mare le va fi dedicat.

- Ai vrea să ajungi șie pe tabloul unui turneu de Grand Slam, în curând, nu?
- Nu ai cum să nu-ți propui asta. Când am văzut-o pe Ana Bogdan cum a urcat pas cu pas, și am văzut-o pe taboul la US Open, m-am bucurat din tot sufletul. Bravo ei! Tatăl meu l-a întrebat pe tatăl ei acum ceva timp ce v-ați propus în viitorul apropiat și el i-a spus "top 100 anul ăsta". Și uite că e acolo. E un model pentru mine.

- Ești superstițioasă?
- Da, un pic. Joc cu rochiile cu care am avut rezultate, iau mingea cu care am făcut un punct bun, același mic dejun, înainte de meciuri ascult aceleași melodii.

- Există viață în afara terenului?
- Există, din fericire. Că altfel nu se poate. Merg în cluburi, dar nu mă duc niciodată în week-endul de dinainte de turneu pentru că o noapte nedormită se recuperează greu. Trebuie să fii tu responsabil. Distracția trebuie să aibă loc pentru că am 20 de ani. Nu am prieten, că nu e timpul, dar așa e cu toate jucătoarele. Sunt concentrate pe tenis.

- Dacă ar fi să iei câte o lovitură de la jucătorii de top, de la cine ai alege?
- Aș lua dreapta de la Ana Ivanovici, reverul de la Simona Halep, serviciul de la Serena, pregătirea fizică tot de la Simona. Ambiție și atitudine, de la Angelique Kerber, voleul de la Martina Hingis, iar variația jocului și slice-ul de la Monica Niculescu.



”Să fim lăsați în pace! Așa e la război!” Nu, nu e așa, domnule Streinu-Cercel

Libertatea

Comentarii (3)

timm  •  01 Decembrie 2016, 20:14

Gsp turneul de la Palic este in Serbia nu Croatia, langa orasul Subotica, foarte aproape de granita cu Ungaria.

spinoza  •  01 Decembrie 2016, 10:00

Bravo Irina! Succes!

catalynn  •  01 Decembrie 2016, 09:39

Acum poate vad ai prostii forumului cat de greu e in tenis, si de ce la începutul carierei e nevoie de ajutor de la Federatie, deci stat, altfel multe talente se pierd ... Fata asta e pe locul 500. La cati oameni joaca tenis, fiind al doilea ca popularitate dupa fotbal, cred ca este o performața remarcabila. Cand insa esti in primii 10 sau in primii 5, si mai si rămâi acolo niste ani e de-a dreptul fenomenal!

Vezi toate comentariile (3)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
17:30 Emisiune TV

Fotbal Club

Digi 1
19:00 MotoGP Classics, Premieră

Marele Premiu al Africii de Sud

Digi 2
19:30 Emisiune TV

Digi Sport Special

Digi 1
21:00 Premieră

Inside Serie A

Digi 3
Program TV complet

Liga 1