SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Interviu spectaculos realizat de Cristian Geambașu la Paris cu Ilie Năstase pe aleile din complexul de la Porte d'Auteuil: „În ‘68 am ajuns cu autobuzul la Roland Garros”

Ilie Năstase arată spre numele său înscris pe panoul campionilor de la Roland Garros, în dreptul anului 1973 FOTO Cristian Geambașu
Ilie Năstase arată spre numele său înscris pe panoul campionilor de la Roland Garros, în dreptul anului 1973 FOTO Cristian Geambașu

Articol de - Publicat marti, 15 iunie 2021 09:05 / Actualizat marti, 15 iunie 2021 17:01

Mai mult decât oriunde altundeva, Ilie Năstase, 74 de ani,  și-a pus amprenta la Roland Garros. A făcut-o spulberând normele jocului și oferindu-i o frumusețe pe care Parisul nu o mai văzuse. Și acum, când apare, face spectacol. Nu cu racheta, cu veselia molipsitoare. 

Sub borul pălăriei panameze, dinapoia măștii chirurgicale și a unei tunsori care nu amintește deloc de pletele negre de altădată se află campionul din 1973 de la Roland Garros. Ilie Năstase are o memorie impresionantă. Impresionantă și surprinzătoare, cum erau și meciurile lui la Paris la sfârșitul anilor ‘60 și până dincolo de mijlocul anilor ‘70. 

Spațiu cosmopolit, Roland Garros conservă ceva din spiritul jucăuș și răutăcios (mechant spun francezii) al acelui Ilie care îl fascina pe Rene Lacoste. Pornim călătoria în trenul de mare viteză al memoriei chiar la tribuna prezidențială. Îmi arată tablourile cu câștigătorii, la simplu și la dublu. Sunt nume celebre acolo, legende veritabile. Și începem să vorbim.

Interviu spectaculos realizat de Cristian Geambașu la Paris cu Ilie Năstase

- Cum era aici acum 48 de ani, când ați câștigat turneul fără set pierdut, și ați avut 6-3, 6-3, 6-0 în finala cu Nikola Pilici? 
- Nu mai seamănă nimic acum cu ce era atunci. În ‘66, primul meu Roland Garros, arena asta centrală era un sfert din cât e acum. E o transformare colosală. Doi ani mai târziu, în ’68, nu am putut veni direct cu avionul aici din cauza mișcărilor studențești, așa că ne-am dus la Bruxelles.

- Împreună cu Ion Țiriac. 
- Bineînțeles. Iar de la Bruxelles la Paris am luat autobuzul. 

- Autobuzul? Neverosimil! 
- Aeroportul din Paris era închis, orașul era sub asediul studenților de la Sorbona. Iar statul român ne dădea 2,50 dolari diurnă, deci nu ne permiteam prea multe. Noroc cu Țiriac, care avea o minte…

- Apropo, cât din ce câștigați la turnee dădeați statului român comunist? 
- Convenția era așa: ei luau toți banii la Cupa Davis - și erau bani mulți pe atunci la Cupa Davis! -, nouă ni-i lăsau pe cei din turnee. 

Spațios, primitor, modern 

- La Roland Garros cum a fost în anul ăla? 
- Era așa un haos în Paris, inclusiv aici, venea lumea, sărea gardul, stăteau ciorchini, ciorchini în tribune, peste tot! Nu se mai ținea cont dacă ai bilet, nimic. A fost, din ce știu, ediția cu cei mai mulți spectatori la Roland Garros.

Interviu spectaculos realizat de Cristian Geambașu la Paris cu Ilie Năstase pe aleile din complexul de la Porte d'Auteuil: „În ‘68 am ajuns cu autobuzul la Roland Garros”
Ilie Năstase pe teren în timpul ediției 1973 a turneului parizian de Mare Șlem FOTO Imago Images

- Ziceți că nu prea vă mai este nimic familiar. 
- S-au schimbat multe și toate în bine. Iar eu m-am simțit mereu acasă aici. Uite, unul care nu a văzut, ca mine, ce s-a întâmplat de acum 55 de ani până în zilele noastre nu are cum să realizeze schimbările. Mi se pare atât de mișto acum aici, ai spații, ai aer, te simți bine, e primitor.

Ilie Năstase și Kodes, rivalitatea metamorfozată în camaraderie 

Am depășit coridorul gloriilor, intrăm în zona restaurantului VIP. Spiritul de improvizație dintotdeauna îl face simpatic tuturor. Se salută cu Christian Bimes, fost președinte al FFT (Federației Franceze de Tenis) timp de 16 ani. Apoi cu un domn pe care îl știu de undeva, de demult, dar acum în varianta fără mustață. 

- El este… 
- Jan Kodes, sigur, e leat cu mine, născut în ‘46. Nu mai poartă mustață.

Îi zic că vreau să îi fac o poză, Ilie îl strigă imediat. 

- Jan, give me a menu, because you beat me, son of a bitch! M-ai bătut în finala din ‘71, te-ai prefăcut mort la fileu la o scurtă de-a mea și pe urmă ai sărit ca un arc.
- Îl imitam pe Boris Becker, răspunde Kodes, triplu campion de Grand Slam. 
- Cum îl imitai, mă, că nici nu se născuse?!

Interviu spectaculos realizat de Cristian Geambașu la Paris cu Ilie Năstase pe aleile din complexul de la Porte d'Auteuil: „În ‘68 am ajuns cu autobuzul la Roland Garros”
Ilie Năstase cu Jan Kodes, care îl învingea pe român în finală la Roland Garros 1971 FOTO Cristian Geambașu

Ilie și Kodes continuă să se tachineze ca moșii din Muppets, dar sunt parcă mai simpatici. 

- Ți-am văzut logodnica pe Facebook. Drăguță, tânără, zice Kodes. 
- E soția, Ioana, și are 45 de ani. Da, e tânără. Martina.

Martina Navratilova Jan Kodes pleacă, Ilie se duce la masa unde era Martina Navratilova. Supercampioana americană de origine cehă tocmai îi oferise trofeul câștigătoarei de la fete. Ce coincidență, tot o cehoaică, Barbora Krejcicova! Navratilova are 65 de ani și arată de 45 de ani. 

E amabilă, dar nu docilă. Ilie zici că dă cu sămânță de râs peste toți. Unde se oprește este o bună dispoziție mai contagioasă decât multe virusuri. Ne pozăm amândoi cu Martina, căreia apuc să îi spun cum mi-au marcat ea și Borg adolescența. 

Interviu spectaculos realizat de Cristian Geambașu la Paris cu Ilie Năstase pe aleile din complexul de la Porte d'Auteuil: „În ‘68 am ajuns cu autobuzul la Roland Garros”
Întâlnire cu Martina Navratilova, dublă câștigătoare la Paris FOTO Cristian Geambașu

Ne întoarcem, în sfârșit, la ale noastre, nu înainte ca Ilie să flirteze cu trei domnișoare care îi cer să se fotografieze cu ele. Je suis timide, se alintă campionul din urmă cu aproape 5 decenii. 

Cum a primit o alee numele lui Ilie Năstase

- Mi-ați spus de o alee care se numea Ilie Năstase. Am căutat-o vreo 3 zile de când vin aici, la Roland Garros. 
- Nu mai este, au desființat-o. Ți-am zis că nu mai seamănă nimic cu ce era înainte. Știi că atunci când i-au dat numele au făcut-o pentru că eram cam singurul care stătea la parole și un pahar cu ei, cu organizatorii, după meciuri. Bine, să nu îți închipui că făceam nu știu ce beții, beam mai mult suc și Cola.

- Ceilalți?
- Ceilalți se îmbrăcau în trening și fuga, la odihnă, la hotel! Viață sportivă.

O statuie. Un regat pentru o statuie! 

- Ce vă mai place aici, la Roland Garros, unde ziceți că este cel mai frumos loc posibil? 
- Ai văzut ce respect pentru trecut? Fiecare dintre cele 4 tribune poartă numele unuia dintre cei 4 muschetari ai tenisului francez. Lacoste, Borotra, Brugnon, Cochet. Au și statui din bronz pe esplanada care le poartă numele.

- Înțeleg unde bateți. Voiați o statuie la București. Nu vi s-ar părea totuși ciudat să aveți o statuie din timpul vieții? 
- Nu, eu mi-am comandat singur o statuie și am vrut să o pun nu știu unde. Ce ceream?, doi metri pătrați, atât ocupă!

- Am înțeles. Tot ciudat mi se pare. 
- M-am întâlnit nu demult cu Alex Ferguson la o sindrofie, i-a cerut nevestei să îl strângă de mână, să îl ciupească. Săraca, a întrebat de ce. Ca să îmi dau seama că nu am murit!, i-a răspuns Sir Alex, care nu știuse că cei de la Manchester i-au comandat o statuie înaltă de 8 metri.

Bogăția se numără și în statui 

- Păi, vedeți? Că suntem la capitolul statui. Vă place recent dezvelita statuie a lui Nadal? 
- Păi, ce să zic? L-au făcut, așa, în acțiune.

- Nu vi se pare kitschoasă? 
- O fi, dar așa a fost gustul francezilor.

- Păi, nu, că pe Nadal l-a sculptat un artist spaniol.
- Înțeleg. Ca să terminăm discuția despre statui…

- Așa... 
- Bogăția unei țări este dată și de numărul de statui pe care le are!

 „Meritam și în '72 să fiu numărul 1!" 

- Mai spuneți-mi lucruri pe care nu le știu de la Roland Garros. 
- Știi că la ediția din ‘73 a fost primul an când s-a folosit nocturna pe terenul central?

- Nu. 
- Dar că tot la ediția aia de turneu câștigat de mine s-a jucat în primele două tururi în sistemul două din trei?

- Nici asta nu știam. Dar știu că ‘73 a fost cel mai bun an al lui Ilie Năstase. 
- Așa este. Habar nu aveam că în anul ăla o să fie întocmit pentru prima dată clasamentul computerizat. Clasamentul era destul de subiectiv până atunci.

- De ce ziceți așa? 
- Uite, în ‘72 eu luasem US Open și fusesem finalist la Wimbledon, dar nu am fost declarat cel mai bun jucător la final de an. În condițiile în care în anul acela nimeni nu câștigase două Grand Slam-uri! Clasamentul îl făceau niște ziariști americani, care bineînțeles că țineau cu ai lor. Ia să te văd dacă știi când s-a dat publicității clasamentul computerizat!

- Pe 23 august, mi-ați spus la precedentul interviu. 
- Da, de Ziua Națională a României, cum era pe atunci. Ce ai făcut, dom’le, ai vorbit cu ăia?, mă întreba lumea pe acasă.

Niște premii care azi ar stârni zâmbete 

- Mai știți cine a câștigat titlul la fete atunci, în 1973? 
- Margaret Court, australianca aia înaltă, înaltă și care juca doar serviciu vole și pe zgură. Și cu care eram bun prieten. A bătut-o în finală pe Chris Evert, la prima ei participare la Roland Garros, cred.

- Am descoperit mai demult că aveți o memorie impresionantă. Vă aduceți aminte cât era premiul pentru trofeul la Roland Garros? 
- Mi se pare că sub 20.000 de dolari.

Interviu spectaculos realizat de Cristian Geambașu la Paris cu Ilie Năstase pe aleile din complexul de la Porte d'Auteuil: „În ‘68 am ajuns cu autobuzul la Roland Garros”
Ilie Năstase cu trofeul cucerit la Paris în 1973 FOTO Imago Images

- Exact, 70.000 de franci, adică aproape 18.000 de dolari la paritatea de atunci.
- Erau bani la vremea aia! La US Open, cu un an înainte, câștigasem 25.000 de dolari și o mașină Ford.

- Știu, am văzut recent un rezumat pe YouTube, vă tot sprijineați de ea la festivitatea de premiere după ce l-ați bătut pe Arthur Ashe. 
- Da, săream pe ea pe acolo, îți dai seama ce bucurie pe mine!

„Dacă la box unul cade din pumni, chemăm masorul la time-out medical?" 

- Mai povestiți-mi cum era lumea tenisului atunci. Oamenii în general, mai ales cei tineri, nu au de unde să afle. 
- Uite, noi nu ne certam niciodată pe teren, ne respectam. Nu luam time-out medical ca acum, nu aveam scaune pe care să stăm, asta până în ‘73. În ’72, în finala de la Wimbledon cu Stan Smith, am jucat 5 seturi în 5 ore și 10 minute și nu am stat o secundă jos! Ce frigider cu băuturi răcoritoare, ce prosoape umede, ce umbrele?! Beai mizeria aia de lemon caldă și jucai!

- Vi se pare lipsă de fair-play time-out-ul medical.
- Știi cum e asta cu time-out medical? Păi, mă, la box dacă îți pui adversarul jos, cum procedezi? Stai să îi facă masaj fizioterapeutul ca să își revină? Dacă chiar ești accidentat este o dizabilitate fizică pe care ți-am provocat-o eu, că te-am alergat până ai făcut crampe musculare. Amintiri cu muschetarii

- Mi-ați povestit că Lacoste era un personaj special. 
- Da, era un om atât de bun! Și un inventator, un vizionar. El a inventat racheta metalică și crosa de golf metalică, de exemplu.

 - Și tot el v-a dat invitația la Roland Garros în ‘66, după meciul de Cupa Davis, Franța-România 4-1. 
- Da, îi datorez mult, altfel cine știe ce se alegea de mine? El era uluit. Unde și cu cine ai învățat?, mă întreba. Cu mama, cu tata, cu cine să învăț?, îi ziceam. Așa simțeam eu că trebuie să joc.

- Ceilalți muschetari cum erau? 
- Oameni de lume, unii aveau chiar mai multe facultăți. Erau și foarte simpatici, mai ales Borotra, care era basc. Și aveau și niște case atât de frumoase. Îi și ziceam lui Țiriac: Băi, când o să câștigăm și noi bani, o să ne luăm niște case la fel aici, la Paris!

- Vis devenit realitate nu după mulți ani. Îmi povesteați că ați jucat tenis cu ei, cu muschetarii. Păi, mai trăiau în anii ‘70, că ei câștigaseră Cupa Davis și Grand Slam-uri prin anii ‘20 și ceva? 
-Trăiau toți, în ‘67 am jucat cu ei aici un turneu amical pe iarbă. Toți au trăit peste 90 de ani. Unii spre 100. Mâncau sănătos, beau la fel. Cum ți-am mai spus, eu aveam o datorie morală la Rene Lacoste. Iar el mă ruga un singur lucru. Ilie, s'il vous plaît, adu-l pe Jimmy (Connors, n.red.)! Și îl aduceam că eram prieteni, și pe urmă Connors împreună cu Billie Jean King au jucat primii cu rachetele metalice ale lui Lacoste.

Lecție de viață cu Ion Țiriac. Elev, Năstase Ilie 

- Spuneți-mi o poveste cu Țiriac!. Una din care să nu iasă rău. 
- Am jucat cu el în finala unui turneu la Madrid, în ’71. Mă rugase să nu îl bat rău. Băi Tănase - așa îmi spunea -, mă bați, dar să nu îmi dai 6-0, 6-1, nu mă faci să par ridicol. Lasă-mi și mie, acolo, două-trei game-uri! În concluzie, m-a bătut de m-a zvântat, mi-a dat 6-0 în ultimul set!

- Și? 
- I-am bătut obrazul. Iar el, mustăcind, știi ce mi-a spus? Băi Tănase, fii atent la mine ce îți spun! Nu dai niciun game, nici lui taică-tău, nici lui maică-ta dacă joci cu ei! Da? Lecție de viață.

- O întrebare care are legătură și cu un episod de la această ediție de Roland Garros. De ce nu se retrage Federer? 
-Eu îl înțeleg perfect. Accepți greu retragerea, este ceva dureros. Știi, eu mă retrăsesem de nu știu când și uneori mă trezeam că puneam valizele la ușă. Și mă întreba nevasta unde mă duc. Unde să mă duc?

- Am observat de când am intrat aici. Vorbiți foarte bine franceza. 
- Dacă nu era așa, însemna că aproape tot ce ți-am povestit până acum erau doar minciuni.

Interviu spectaculos realizat de Cristian Geambașu la Paris cu Ilie Năstase pe aleile din complexul de la Porte d'Auteuil: „În ‘68 am ajuns cu autobuzul la Roland Garros”
Un salut de la Paris din partea primului lider ATP din istorie FOTO Cristian Geambașu

87 de titluri la simpluare Ilie Năstase, dintre care 58 sunt înregistrate sub egida ATP

1991 este anulîn care Năstase a fost inclus în Hall of Fame-ul tenisului

3 finale de dublua câștigat Năstase la turneele de Grand Slam. Câte una la Roland Garros, Wimbledon și US Open

1985 este anul retrageriilui Ilie Năstase din tenis. S-a petrecut la un turneu la Toulouse, când avea 39 de ani

Citeşte mai multe ştiri din tenis:

Federer, prima victorie pe iarbă înainte de Wimbledon

Povestea emoționantă a cehoaicei Barbora Krejcikova, dublă învingătoare la Roland Garros: „Mereu voi fi acea fetiță din micul meu oraș”

Playtech: BOMBA SERII Simona Halep s-a măritat în mare secret. Primele imagini de la nuntă


Comentarii (9)
dobrin
dobrin  •  15 Iunie 2021, 17:40
Postat de joze_maurinio pe 15 Iunie 2021, 16:18

Fabulos! Absolut fabulos. NU interviul, ci faptul ca acest interviu nu este despre ***, Ilie Meserie, ba despre ziaristul Geambasu. Cum?? Pai, in titlu ni se spune ca interviul este facut de Geambasu la Paris! ASTA e toata smecheria. Ca toate fufele care se pozeaza la Dubai, dupa ce au ajuns acolo All Inclusive, adica ele sunt all inclusive. Ce rost avea sa ne spui unde e interviul, decat daca vrei sa te dai mare. Pai, puteai sa faci interviul chiar in Romania, ca doar sunteti 2 romani. Dupa titlul asta nici nu mai conteaza intrebarile sau raspunsul. Doar Geambasu, ***

Unde mai pui ca a fost etapa Grand Chess Tour la Bucuresti, se puteau face interviuri interesante cu invitatul Kasparov sau cu sahistii nostri (Deac, Lupulescu) care au avut un parcurs mai mult decat onorabil si au urcat mult in clasament. GSP a dat numai un mini-video cu Ilie Dumitrescu jucand sah cu Gica Popescu. Pentru redactie: Bogdan-Daniel Deac nu joaca la CFR, iar sahul e piesele alea de le puneti in punga cand jucati table :)))

joze_maurinio
joze_maurinio  •  15 Iunie 2021, 16:18

Fabulos! Absolut fabulos. NU interviul, ci faptul ca acest interviu nu este despre ***, Ilie Meserie, ba despre ziaristul Geambasu. Cum?? Pai, in titlu ni se spune ca interviul este facut de Geambasu la Paris! ASTA e toata smecheria. Ca toate fufele care se pozeaza la Dubai, dupa ce au ajuns acolo All Inclusive, adica ele sunt all inclusive. Ce rost avea sa ne spui unde e interviul, decat daca vrei sa te dai mare. Pai, puteai sa faci interviul chiar in Romania, ca doar sunteti 2 romani. Dupa titlul asta nici nu mai conteaza intrebarile sau raspunsul. Doar Geambasu, ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ticbic
ticbic  •  15 Iunie 2021, 14:37

La inceputul anilor '70, copil fiind si abia intrat in vacanta de vara, altceva decat un radio rusesc Spidola si un televizor Rubin 102 n-aveam acasa. Mi-aduc aminte ca si cum ar fi fost ieri: plecat in vacanta in vara anului 1973 intr-un circuit de 4 saptamani prin toata tara, in lung si in lat; tata la volanul Daciei 1100, mama in dreapta, eu pe bancheta din spate cu ochii pe peisaje si cu urechea lipita de tranzistorul Spidola pe care-l orientam mereu ca sa prind undele lungi ale singurului post de radio romanesc ce emitea in acea vreme... Printre tot felul de jurnale de stiri si de muzica cu Doina Badea sau Dan Spataru, spre uluirea mea s-au transmis in ziua aia si cateva secvente, nu mai lungi de cate 4-5 minute, in direct de la finala turneului de tenis de la Florenta, disputata intre Adriano Panatta si Ilie Nastase. Am stat cu sufletul la gura pe tot parcursul partidei, pana la sfarsit. Auzeam in difuzor arbitrul partidei anuntand: "a la battuta, Nastase"... "serveste Nastase"... In fine, Ilie Nastase a castigat finala... mai apoi, cand tata a tras pe dreapta masina intr-o parcare si mama ne-a pregatit o masa la botul calului, cu sandvisuri cu sunca, salam, branza, cascaval si o salata de rosii, plus un termos de cafea fierbinte, taica-meu m-a intrebat curios: "bai, ce ascultai tu atat de interesant de nu-ti puteai dezlipi radioul de la ureche?" I-am raspuns emotionat: "a la battuta Nastase"!!!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează