INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Schimbările anului 2018 » Cine ar putea pregăti în curând Real Madrid, Chelsea, Arsenal și naționala Italiei

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat vineri, 12 ianuarie 2018 09:27

Arsene Wenger ar părăsi clubul londonez la vară după 22 de ani. "Tunarii" ar avea un acord cu antrenorul italian Carlo Ancelotti, liber de contract după despărțirea de Bayern.

Sfârșitul ultimului mohican, al celui mai vechi manager din Premier League, se apropie. Arsène Wenger, 68 de ani, din 1996 la Arsenal, nu a renunțat la clubul londonez în 2017, când și-a prelungit contractul pentru încă două sezoane, dar e foarte probabil ca "tunarii" să se despartă de el în această vară.

Încă un titlu ratat în Premier League, pe care îl tot așteaptă din 2004, și posibila ratare a grupelor Ligii Campionilor (a doua oară la rând) vor grăbi plecarea tehnicianului francez.

Noul manager al lui Arsenal ar putea fi Carlo Ancelotti. Cu zece ani mai tânăr decât Wenger, italianul, liber după rezilierea contractului cu Bayern, ar fi ajuns la un acord de principiu cu șefii grupării insulare. Angajament pe patru stagiuni, salariu anual net de 10 milioane de euro, anunță Corriere dello Sport.

Ancelotti este curtat și de federația italiană, dar antrenorul nu este interesat acum de postul de selecționer al squadrei azzurra. 

Conte ar vrea squadra. Allegri la Chelsea?

Pe "Stamford Bridge", Antonio Conte mai are contract până în vara lui 2019, însă peninsularul, aflat în conflict cu conducerea lui Chelsea, ar intenționa să renunțe din vară la ultimul sezon. Și s-ar întoarce la naționala Italiei, pe care a părăsit-o în 2016. Cine l-ar putea înlocui? Două variante, potrivit Daily Mail: Massimiliano Allegri (Juventus) și Luis Enrique, aflat în an sabatic după plecarea de la Barcelona. 

Din nou, Löw primul pe listă la Real

Presa catalană continuă să facă valuri și să susțină că Zidane va fi schimbat la sfârșitul sezonului. Chiar dacă francezul a fost un fenomen la Real: 8 trofee în doi ani, cu "dublă" de Champions, Supercupa Europei și Mondialul Cluburilor. Criza din ultima vreme i-ar fi decis soarta lui ZZ. "Florentino Pérez negociază cu Joachim Löw", dezvăluie cotidianul Sport. Neamțul, campion mondial în 2014, s-ar putea înțelege cu forul german, de care îl leagă un contract valabil încă doi ani. 

Citește și:
Pleacă Denis Alibec! Jucătorul s-a înțeles cu noua echipă » Planul lui Gigi Becali nu a funcționat
Superliga
Pleacă Denis Alibec! Jucătorul s-a înțeles cu noua echipă » Planul lui Gigi Becali nu a funcționat
De ce Fenerbahce va folosi tricouri cu „Chobani” pe piept la meciul cu FCSB
Europa League
De ce Fenerbahce va folosi tricouri cu „Chobani” pe piept la meciul cu FCSB
Scandal de proporții înaintea semifinalelor Europeanului de handbal » Imagini RUȘINOASE, selecționerul a anunțat boicotul!
Handbal
Scandal de proporții înaintea semifinalelor Europeanului de handbal » Imagini RUȘINOASE, selecționerul a anunțat boicotul!
Bairam în Centrul Vechi, apoi fuga în stație: 1.000 de suporteri ai lui Fenerbahce au plecat spre Arena Națională cu STB-ul
Europa League
Bairam în Centrul Vechi, apoi fuga în stație: 1.000 de suporteri ai lui Fenerbahce au plecat spre Arena Națională cu STB-ul
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Profit.ro
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează