INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Un fundaș al lui Juventus a refuzat să achite o amendă cât jumătate din salariul pe o zi și acum are dosar penal. Motivul trimiterii în judecată

Daniele Rugani, în duel cu Ciro Immobile în Lazio - Juventus 1-0 / Foto: Imago
Daniele Rugani, în duel cu Ciro Immobile în Lazio - Juventus 1-0 / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 03 mai 2024 14:28 / Actualizat vineri, 03 mai 2024 14:38

Daniele Rugani (29 de ani), stoper al lui Juventus, va fi judecat după ce a fost prins conducând cu o alcoolemie de trei ori mai mare decât limita legală. Internaționalul italian putea evita procesul dacă accepta să plătească o amendă de 5.000 de euro. Fundașul cu 16 prezențe în acest sezon câștigă din salariu 3,5 milioane de euro!

Probleme în afara gazonului pentru un jucător al lui Juventus, care se pregătește de nuntă. Daniele Rugani, folosit titular de antrenorul Massimiliano Allegri în actuala Serie A de 11 ori ca titular în 34 de etape, trebuie să meargă în instanță ca să-și afle pedeapsa pentru infracțiunea comisă pe 21 iulie 2023.

Atunci poliția din Torino l-a oprit în Corso Grosseto și l-a prins la volanul unui Maserati conducând sub influența băuturilor alcoolice. Testul a dovedit că internaționalul italian avea o alcoolemie de 1,56 g/l alcool pur în sânge (1,54 la a doua probă), de trei ori mai mare decât limita permisă legal, după cum scrie Gazzetta dello Sport.

Scandal legat de transferul unui adversar al României la Euro 2024. Plângere la UEFA pentru fraudă fiscală!
SPANIA
Scandal legat de transferul unui adversar al României la Euro 2024. Plângere la UEFA pentru fraudă fiscală!

Convocat la noi audieri pe 23 mai

Pentru apărătorul bianconero au fost aplicate imediat suspendarea permisului și întocmirea unui dosar penal, măsuri pe care le-ar fi putut anula după doi ani, plătind imediat 5.000 de euro.

„Fotbalistul a decis, în schimb, să refuze, mergând la proces. Ieri însă, judecătorul Roberto Ruscello a respins cererea de probațiune, formulată de avocații fotbalistului, și Rugani trebuie să se prezinte iarăși în instanță pe 23 mai", a precizat ziarul roz. Amenda reprezintă jumătate din cât câștigă zilnic, având salariu anual net de 3,5 milioane de euro.

Prefera munca în folosul comunității!

Rugani ar fi preferat să își ispășească pedeapsa cu muncă în folosul comunității, adică în cadrul unor asociații sau organizații non-profit, ca o compensație pentru prejudiciul cauzat societății prin comportamentul său.

Solicitarea sa a fost respinsă pentru că a fost depusă peste termen. În consecință, fundașul va trebui să se supună unui proces, cu posibilitatea de a implica martori și expertize. Apărarea va încerca să conteste din nou sancțiunea, susține Gazzetta dello Sport.

1.109minute a bifat Daniele Rugani în acest sezon la Juventus în toate competițiile, reușind 3 goluri în 16 partide. Nu a mai evoluat la bianconeri de pe 30 martie

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Ronaldo lansează cea mai scumpă șampanie din lume! Cât costă și cum se numește noua investiție a lui Cristiano
PORTUGALIA
Ronaldo lansează cea mai scumpă șampanie din lume! Cât costă și cum se numește noua investiție a lui Cristiano
Ladislau Boloni a numit cei mai mari atacanți pe care i-a antrenat: „Ar fi o greșeală să-l compar pe Mikautadze cu aceștia”
FRANȚA
Ladislau Boloni a numit cei mai mari atacanți pe care i-a antrenat: „Ar fi o greșeală să-l compar pe Mikautadze cu aceștia”

Cristian Tudor Popescu dezvăluie regula radicală pe care ar impune-o imediat în tenis: „E singura șansă pentru spectacol, să scăpăm de «bum-bum», «buf-buf»”

CSA Steaua ATACĂ după ultima decizie privind palmaresul: „FCSB a jucat ilegal în Liga 1. Cerem public LPF și FRF să explice!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează