FOTBAL  »  Superliga  »  BARAJ

EXCLUSIV Specialista „barajelor”, pregătită să facă surpriza cu echipa din Superligă: „Foarte mulți ne cântau prohodul. Uitați atuul nostru!”

Argeșenii țintesc revenirea în prima ligă / Sursă foto: facebook.com/csmioveni.ro/
Argeșenii țintesc revenirea în prima ligă / Sursă foto: facebook.com/csmioveni.ro/

Articol de - Publicat marti, 14 mai 2024 11:58 / Actualizat marti, 14 mai 2024 14:10

Dacă Csikszereda adoptă o poziție ceva mai precaută înaintea „barajului” cu Dinamo, CS Mioveni pare, în comparație, mult mai încrezătoare înaintea „dublei” cu FC Botoșani de peste o săptămână. Argeșenii au mai fost în trecut în această postură și speră să realizeze surpriza în fața moldovenilor.

  • FC Botoșani - CS Mioveni se joacă pe 17 mai, de la ora 20:00, în Moldova. Returul are loc pe 24 mai, la Mioveni

Mioveniul bate din nou la porțile Superligii, după un singur sezon petrecut în liga secundă. Chiar dacă au fost „sufocați” de probleme financiare, în mare pericol să nu obțină licența pentru prima ligă, galben-verzii antrenați de Constantin Schumacher au încheiat pe 5 play-off-ul Ligii 2. Iar acum sunt optimiști că vor reuși să elimine Botoșaniul la „baraj”.

Va fi pentru a treia oară când Mioveniul va disputa baraj de menținere / promovare. În 2021, echipa a produs o surpriză majoră, eliminând-o, din postura de divizionară secundă, pe Hermannstadt. Cu un an mai devreme, CS Mioveni pierdea meciul decisiv în fața Chindiei.

Dacă s-ar respecta scenariul ultimelor 3 sezoane, Dinamo ar fi OUT din Superligă!
BARAJ
Dacă s-ar respecta scenariul ultimelor 3 sezoane, Dinamo ar fi OUT din Superligă!

Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, Dumitru Olteanu, președintele Consiliului de Administrație al clubului, a spus care sunt așteptările argeșenilor pentru dubla manșă cu FC Botoșani.

Mioveniul e gata pentru „barajul” cu FC Botoșani: „Foarte mulți ne cântau prohodul!”

„A fost un campionat lung, dificil, în care puțini ne dădeau șanse, am pornit din postura de outsideră. Dar iată că am ajuns să disputăm acest «baraj». Am reușit mai întâi pe meritul sportiv, apoi am reușit să luăm licența, deși foarte mulți ne cântau prohodul!

Suntem încrezători vizavi de aceste partide. Avem experiența meciurilor de «baraj», am reușit o surpriză mare, i-am eliminat pe cei de la Hermannstadt (n.r. în 2021). Îmi doresc foarte mult să reușim din nou această performanță.

Într-un fel, sunt mulțumit că jucăm returul acasă. Sincer, îmi doream să jucăm primul meci pe teren propriu, la fel s-a întâmplat și când am jucat cu cei de la Sibiu, am făcut egal și apoi i-am bătut în deplasare. Dar trebuie să luăm lucrurile așa cum sunt, să scoatem un rezultat bun în meciul de la Botoșani, care să ne dea speranțe pentru returul de la Mioveni. Unde sperăm să avem un stadion arhiplin și să ne facem suporterii fericiți. ”, a declarat Dumitru Olteanu, în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor.

Specialista „barajelor”, pregătită să facă surpriza cu echipa din Superligă: „Foarte mulți ne cântau prohodul. Uitați atuul nostru!”
Argeșenii țintesc revenirea în prima ligă / Sursă foto: facebook.com/csmioveni.ro/

„Am urmărit meciul lor de la Galați, sperăm să-i prindem în aceeași stare”

Întrebat despre potența viitoarei adversare, Olteanu speră că Botoșaniul va claca din nou într-un meci decisiv, așa cum s-a întâmplat duminică, la Galați:

„La finalul anului trecut, Botoșaniul părea o echipă ieșită din formă, deja retrogradată, cu speranțe puține. Acum stau bine, au avut niște rezultate remarcabile în acest play-out. Dar avem o speranță!

Am urmărit meciul de la Galați, în care, surprinzător, nu au avut un randament bun într-un meci decisiv. Sper să-i prindem și noi în aceeași stare. Va fi dificil, e o echipă bună, o respectăm, dar ne jucăm cartea noastră.

Atuul nostru principal este grupul format anul trecut, după retrogradare, cu cinci-șase jucători de la Liga 1, cinci-șase din pepiniera proprie și încă 7-8 aduși în acel moment. Au format o familie, au atitudine, știu ce pot să facă. Plus staff-ul lui Schumacher, niște băieți extraordinari! Atât el, cât și Mărgăritescu, Tameș și Ilie”, a mai spus Olteanu.

2,88 milioane de euroe valoarea de piață a Mioveniului pe Transfermarkt

VIDEO Bogdan Andone, nelămurit înainte de barajul cu Mioveni: „Nu am văzut niciun meci de Liga 2, nu știu la ce să mă aștept”

Citete și alte știri de actualitate:

VIDEO L-a disperat pe Hagi: „Ne despărțim, nu se mai poate! La câți bani îi dăm, trebuia să fie star”

„Lampard” Popescu, primul plecat de la FCSB? » Până să vină oferta lui Becali, a bătut deja palma cu alt club din Superligă: „Suntem încântați, e un campion”

Dacă s-ar respecta scenariul ultimelor 3 sezoane, Dinamo ar fi OUT din Superligă!

Citește și:

Șoc la CFR Cluj! Ardelenii au primit interdicție la transferuri
Superliga
Șoc la CFR Cluj! Ardelenii au primit interdicție la transferuri
A apărut discursul lui Mourinho cu care i-a cucerit pe jucătorii Generației de Aur: „Două lucruri din inimă vă spun”
Nationala
A apărut discursul lui Mourinho cu care i-a cucerit pe jucătorii Generației de Aur: „Două lucruri din inimă vă spun”
„Ți-am dat hârtie să pleci liber, du-te ACUM!” » Jucătorul de la FCSB l-a scos din minți pe Gigi Becali: „Sunt la cheremul tău?!”
Superliga
„Ți-am dat hârtie să pleci liber, du-te ACUM!” » Jucătorul de la FCSB l-a scos din minți pe Gigi Becali: „Sunt la cheremul tău?!”

Corvinul e în CORZI: dacă va juca în Europa, ar PIERDE dreptul de promovare în Superligă! » Cere dispensă din partea FRF: „Ar fi o aberație, să ne amâne!”

Pintilii l-a amendat pe Ngezana cu 200 de euro și nu i-a venit să creadă cu câți bani a apărut fotbalistul: „Du-te, mă, de aici!”


Comentarii (4)
anti_fcsb_bayern_real_juve
anti_fcsb_bayern_real_juve  •  14 Mai 2024, 15:21

Forza Colibasi.

mircea_cjn
mircea_cjn  •  14 Mai 2024, 12:42

Barajul dintre Botoșani si Mioveni. Turul se desfășoară in Moldova, ne zice GSP. Atunci, logic, returul se va desfăsura in Valahia.

mircea_cjn
mircea_cjn  •  14 Mai 2024, 12:39

Baraj intre Botoșani și Mioveni. Adică intre moldoveni și valahi.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează