FOTBAL  »  Superliga  »  ETAPA 15

Ioanițoaia la zi Directorul GSP a remarcat detaliul rundei #15: „De necrezut! Atipic pentru fotbalul românesc” » Apoi a lansat întrebarea CRUCIALĂ

Ovidiu Ioanițoaia
Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat luni, 03 noiembrie 2025 11:53 / Actualizat luni, 03 noiembrie 2025 12:47

Ovidiu Ioanițoaia, directorul GSP, a avut o intervenție telefonică luni dimineață, la emisiunea GSP Live, moderată de Alexandru Barbu, unde a analizat ultimele meciuri din Superliga, desfășurate în acest weekend, în etapa a 15-a, ultimul din turul sezonului regulat.

Acesta a descris evoluția Craiovei din meciul cu Rapid drept una „atipică”, având în vedere ritmul impus de elevii lui Rădoi în disputa de duminică, și a spus răspicat faptul că în acest moment există patru echipe care luptă cu șanse reale la titlu: Rapid, Craiova, Dinamo și nu în cele din urmă FCSB, campioana în exercițiu, care a venit în zona locurilor de play-off după un succes clar în deplasarea cu Universitatea Cluj.

Totodată, Ioanițoaia a vorbit și despre cele 6 locuri de play-off, întrebându-se care dintre echipele aflate acum în top 6 nu va prinde până la urmă plutonul fruntaș, fiind sigur că FCSB va reveni în top 6.

VIDEO. Ovidiu Ioanițoaia: „Sunt echipe care au argumente să tragă la titlu”

„A fost un meci de nivel ridicat, un meci pe care merita să îl vezi. Eu sunt tentat să afirm că, în primul rând datorită Craiovei, care a impus un ritm de necrezut în prima repriză, atipic pentru fotbalul românesc, a început atât de furibund încât te așteptai să se sufoce repede, dar a ținut toată prima repriză și parte din repriza a doua.

Pe de altă parte, nu trebuie minimalizate nici meritele Rapidului, care a dat o replică serioasă, consistentă. Să nu uităm că a condus cu 1-0 și cu 2-1.  

A fost egalată în prelungiri dintr-un penalty clar pe care, surprinzător, arbitrul Bîrsan nu l-a văzut, a fost nevoie de VAR. Până la urmă, rezultatul mi se pare echitabil, în ciuda faptului că el nedreptățește un pic Craiova, dar o laudă pe de altă parte pe Rapid. Gâlcă însuși a avut fair play-ul să recunoască după meci că nu merita să câștige.  

Fotbalul, am tot spus-o, nu e pe merite, nu e pe impresii, e pe goluri. A fost acel final nebun, cum a fost și la meciul de vineri dintre Dinamo și CFR”, a spus Ovidiu Ioanițoaia, luni dimineață, la GSP Live.

Alex Pașcanu, Cristi Manea, Alex Dobre și Baiaram în Universitatea Craiova - Rapid / Ionuț Iordache (GSP)
Arbitrul Marcel Bârsan și Marian Aioani în Universitatea Craiova - Rapid, imagini de meci / Ionuț Iordache (GSP)
Adrian Rus în Universitatea Craiova - Rapid, imagini de meci / Ionuț Iordache (GSP)
Adrian Rus și Vladimir Screciu în Universitatea Craiova - Rapid / Ionuț Iordache (GSP)
Adrian Rus, Koljic, Al Hamlawi, Kader Keita, Tudor Bălăță, Alex Dobre, Alex Pașcanu, Cristi Manea, Baiaram în Universitatea Craiova - Rapid / Ionuț Iordache (GSP)
+14 FOTO

Ioanițoaia vede patru echipe cu șanse la titlu în acest moment

„Și principala concluzie, după părerea mea, în momentul ăsta, după ultima etapă a turului sezonului regulat, este că sunt echipe, în afară de FCSB și de CFR, fosta campioană și fosta vicecampioană, care chiar au argumente să tragă la titlu.  

Și Rapid, și Craiova, și Dinamo sunt trei echipe în creștere, sunt trei echipe solide care, pe bună dreptate, visează să câștige campionatul.  

Și FCSB rămâne, părere unanimă, nu doar a mea, echipa cu cel mai valoros lot. FCSB a câștigat etapa asta fără probleme, a bătut Universitatea la Cluj, sigur, în condițiile în care Clujul a jucat toată repriza a doua cu un om în minus, după eliminarea lui Murgia.

O eliminare controversată, discutabilă, eu nu sunt foarte convins că arbitrul Cojocaru trebuia să-i arate italianului și cel de-al doilea cartonaș galben, deși, judecând la rece, decizia nu e în spiritul regulamentului, e în litera lui. Cojocaru are acoperire. Dar a fost momentul în care s-a rupt echilibrul, era deja 1-0 pentru FCSB, Olaru a marcat și al doilea gol, el a realizat dubla și a contribuit și la eliminarea lui Murgia.

FCSB e în creștere de viteză, în timp ce CFR continuă să se împiedice, în momentul de față este pe poziție de baraj, după ce a pierdut dramatic, adevărat, meciul cu Dinamo de la București. A condus cu 1-0 până în minutul 90, pe urmă a primit două goluri, în minutele 90 și 90+2, o răsturnare fabuloasă de rezultat. Și aici înclin să cred că un rezultat de egalitate ar fi fost mai corect, dar contează ce arată tabela de marcaj”, a mai spus Ioanițoaia, referitor la meciul dintre Dinamo și CFR Cluj.

Directorul GSP condamnă greșeala făcută de CFR Cluj la București

A fost și o greșeală comisă de CFR, care chiar pe minutele de final l-a scos din apărare pe Kun, l-a mutat pe Sinyan în bandă din centru și l-a introdus pe Zouma, care, vă reamintesc, are 11 selecții în naționala Franței, dar care încă n-are ritm nici el, nici Slimani, nici Cernigoi. La CFR e o problemă întreagă, sunt niște jucători spre finalul carierei a căror aducere nu și-o asuma nimeni.

Nu se știe cum au ajuns jucătorii ăștia la CFR, cine i-a adus, concret. A fost greșeala aia, s-a slăbit tocmai axul central pe unde Soro a pătruns ca pe bulevard în 90+2 și a marcat golul de 2-1 pentru Dinamo.  

Acum e de văzut cine a dictat această schimbare, introducerea lui Zouma, mutarea lui Sinyan în bandă. Pancu, noul antrenor al CFR-ului, era în tribună, probabil că nu el a luat decizia, au luat-o cei doi secunzi de pe bancă, dar cert e că CFR a pierdut un meci pe care nu avea de ce să-l piardă, cu două goluri încasate în prelungiri.

Încă o dată se demonstrează că antrenorul Kopic e un tip inspirat, Karamoko și Soro sunt doi jucători veniți de pe bancă. Din ce în ce mai des se adeverește vorba că cine are bancă câștigă mai ușor. Contează primul 11, dar și cei care intră pe parcurs joacă un rol important, decisiv în cazul lui Dinamo

- Ovidiu Ioanițoaia, directorul GSP

Marea întrebare lansată de Ioanițoaia în direct la GSP Live

Ioanițoaia susține că FCSB va veni pe loc de play-off, însă se gândește care dintre cele 6 echipe aflate acum pe loc de play-off va fi out.

„Desigur, FCSB încă nu strălucește. Nu are forța din trecut, dar s-a regăsit. E clar, pare să fi ieșit din tunel. Este în buza play-off-ului. Acum are 19 puncte. E pe locul 7. Poate să fie depășită de Farul, care joacă astăzi cu Csikszereda.  

Dar problema e cine va ieși din primele șase. E de văzut. Tot timpul s-a spus că Botoșani și FC Argeș nu au atâta experiență, nu au atâta sânge rece cât se reziste acolo. Iată, FC Argeș a câștigat în deplasare meciul cu Slobozia. E adevărat, la Clinceni, pe teren neutru.  

Botoșani joacă azi la Ploiești. Acum, sigur, FCSB are argumente să pătrundă în play-off. Argumente are și CFR, deși este la șase puncte în momentul ăsta de FCSB și la 9 de Oțelul.  

Dar problema e cine pică dintre cele șase. Rapid, Craiova și Dinamo par aproape sigure de locurile astea. Cred că și Botoșani. Botoșani are suficient de multe puncte. FC Argeș nu se lasă. Ar rămâne Oțelul, să zicem.  Sunt mai multe candidate pentru un singur loc. Și Farul are meci azi cu Csikszereda, pornește ca favorită. Poate să câștige, face și ea 22 de puncte.  

Va fi un final de sezon regulat foarte încins. Botoșani are 31 de puncte, poate să treacă pe locul întâi în funcție de rezultatul de la Ploiești.  

FCSB este în ascensiune. Clar, a început să înnoade victoriile și a revenit. Va continua să joace, însă, pe două fronturi, pentru că joi joacă la Basel, în timp ce Craiova joacă la Viena, cu Rapid.  

Nu e ușor pentru echipele românești. N-au acest exercițiu să joace din trei în trei zile. Dar, în orice caz, FCSB este în creștere de viteză și are suficiente elemente ca să intre în primele șase”, a încheiat Ioanițoaia.

Clasamentul din Superliga ACUM

Citește și:
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
Campionate
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
S-a încheiat discuția! Gigi Becali, anunț după negocierile cu Al Gharafa
Superliga
S-a încheiat discuția! Gigi Becali, anunț după negocierile cu Al Gharafa
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Superliga
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Distracție maximă cu iubitele înainte de cantonament! Bîrligea cucerește Kenya, Târnovanu face show în Tenerife
Superliga
Distracție maximă cu iubitele înainte de cantonament! Bîrligea cucerește Kenya, Târnovanu face show în Tenerife
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (4)
Janika
Janika  •  03 Noiembrie 2025, 17:28

Superliga e teatru de păpuși ! Pe mine mă deranjează apatia totală a GSP față de FCSB (U19) !

Pe.un.fotbal.negru.Alb.si.Rosu
Pe.un.fotbal.negru.Alb.si.Rosu  •  03 Noiembrie 2025, 16:51

Amice generale, Rapid a luat 4 pcte nemeritate din meciurile cu Dinamo și Craiova! Nici nu a avut 4 șuturi pe poarta, ca sa ia 4 pcte! Asa ca mai ușor cu pianul pe scări! Aia e!

Pe.un.fotbal.negru.Alb.si.Rosu
Pe.un.fotbal.negru.Alb.si.Rosu  •  03 Noiembrie 2025, 16:49

De ce are fcsb cel mai bun lot!??.... nu înțeleg!??..... dupa fiecare meci iese ciobanul si da afara 3, 4 jucatori pentru ca fac gafe copilărești!! Pai dacă asta le e valoarea, de unde ideea ca e lot valoros!?? Pentru ca asa induceti voi in presă!?? .... va spun eu si la fcsb sunt 4-5 mâini moarte, in fiecare meci, la fel ca la toate celelalte echipe din Liga! Terminați cu prostiile astea de presa gigista! Fcsb e unde e si datorita lotului! Unul cu slăbiciuni, ca la alte echipe. Unul comparabil cu cel al echipelor din play-off! Punct.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează