Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 14 noiembrie 2025 09:15 / Actualizat vineri, 14 noiembrie 2025 10:12
James Maddison (28 de ani), mijlocașul lui Tottenham, a suferit în august o ruptură a ligamentelor încrucișate, exact ca Radu Drăgușin (23 de ani) în ianuarie.
Miercuri, când Radu Drăgușin a bifat prima sa apariție în tricoul lui Tottenham după ruptura de ligamente încrucișate din ianuarie, coechipierul James Maddison l-a susținut din tribună. Avea zi liberă, dar s-a dus la baza de pregătire a „Spurs-ilor” special pentru a fi alături de internaționalul român, care a jucat o repriză în amicalul cu Leyton Orient.
James Maddison a renunțat la o zi liberă pentru Radu Drăgușin: „Sunt mândru de tine, dragule”
„Am avut zi liberă, dar nu puteam rata primele minute de joc ale lui Radu după nouă luni”, a declarat Maddison: „Am văzut direct cât de mult a muncit acest om pentru a fi gata să joace din nou. Atitudinea lui, sinceră față de Dumnezeu, mă menține atât de motivat în fiecare zi. Sunt mândru de tine, dragule”.
Maddison l-a susținut pe Drăgușin din primul moment al recuperării de pe urma gravei accidentări suferite în ianuarie, iar „tricolorul” i-a întors „serviciul” începând din august, când englezul a suferit el însuși o leziune asemănătoare.
Radu Drăgușin: „Sunt foarte recunoscător că fac parte din acest grup”
„Sincer, toată lumea, dar în special Madders, a fost acolo când m-am accidentat. A fost mereu lângă mine, să mă facă să râd într-o zi dificilă. A însemnat foarte mult, pentru că, știi, așa suntem noi aici, suntem o familie, nu dezamăgim pe nimeni în momentele grele, așa că sunt foarte recunoscător că fac parte din acest grup”, a spus Drăgușin.
Venit joi în țară, Drăgușin (23 de ani) a fost prezent la inaugurarea muralului care îi înfățișează pe el, Andrei Rațiu și Nicolae Stanciu, trei dintre cei mai importanți jucători ai echipei naționale. Pictura a fost realizată pe lateralul unui bloc din cartierul Iancului, situat în sectorul 2 al Capitalei
Radu Drăgușin: „Eu sper ca în această lună să fiu apt pentru a fi convocat la un meci oficial”
Ulterior, a discutat cu reprezentanții presei despre starea lui de sănătate, situația de la Tottenham și meciul echipei naționale în Bosnia. „Sunt bine, foarte aproape de revenire. Am avut primele minute. M-am simțit foarte bine, din nou în elementul meu, pentru că trecuse ceva timp de când nu am mai jucat.
Mai sunt ultime detalii de pus la punct fizic, mental, dar sunt într-un moment foarte bun din punct de vedere al recuperării. Sunt atât de încrezător și sigur pe mine încât pot juca cu mintea limpede. Asta este cel mai important. Eu sper ca în această lună să fiu apt pentru a fi convocat la un meci oficial.
Până în martie (n.r. - la următoarea acțiune a naționalei), cu siguranță voi fi gata, mai mult ca sigur voi fi pregătit să joc. Mă antrenez de vreo două luni cu băieții. Am vorbit cu antrenorul, cu toți din staff. Sunt foarte interesați, vor să știu când pot reveni. Am un dialog continuu cu toți de acolo.
Concurență a fost din momentul în care am mers acolo în primul meu sezon. Pentru asta am mers acolo, să mă bat cu cei mai buni, să demonstrez că pot să joc acolo”, a afirmat fundașul român.
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu