INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA

Lamine Yamal, interviu senzațional pentru CBS: „Nu vreau să fiu Lionel Messi și el știe asta”

Lamine Yamal, cu trofeul „Di Stefano”
Lamine Yamal, cu trofeul „Di Stefano”

Articol de - Publicat luni, 01 decembrie 2025 13:24 / Actualizat luni, 01 decembrie 2025 18:01

Extrema Barcelonei, Lamine Yamal (18 ani), a acordat un amplu interviu postului american CBS News, în cadrul emisiunii „60 minutes”

Lamine Yamal nu vrea să audă de-o comparație cu Lionel Messi, deși, pentru el, argentinianul e cel mai bun jucător din istoria fotbalului. „Îl respect pentru ceea ce a fost și ceea ce reprezintă pentru fotbal. Dacă ne vom întâlni vreodată pe un teren de fotbal, va exista acel respect reciproc.

Pentru mine, el este cel mai bun din istorie. Amândoi știm că nu vreau să fiu Messi, vreau să-mi urmez propriul drum. Nu am nicio intenție să joc ca el sau să port numărul 10 pe care l-a purtat Messi sau ceva de genul acesta”, le-a spus Lamine americanilor de la CBS News.

Lamine Yamal și-a caracterizat stilul de joc: „Distracție!”

Întrebat cum și-ar defini stilul de joc, vedeta Barcelonei n-a stat deloc pe gânduri. „Distracție, acesta este cuvântul. Până la urmă, joc ca oamenii să se distreze. Sunt un atlet care distrează, iar scopul meu nu este să bat toate recordurile mondiale, să marchez un milion de goluri sau să fac un milion de driblinguri.

Vreau să mă distrez și îmi doresc ca și copiii să vrea să fie ca mine. Evident, dacă marchez multe goluri, cu atât mai bine, dar cred că fotbalul înseamnă mai mult decât atât”, este opinia lui Yamal.

Marea sa dragoste? „Fotbalul este prima iubire a vieții mele și va fi mereu așa, înseamnă totul până la urmă. Prietenii mei sunt îndrăgostiți de fotbal, eu, mama, tatăl meu. Este totul în viața mea și va fi mereu acolo, în sufletul meu”, a mărturisit internaționalul spaniol.

Lamine Yamal nu-și dorește să conducă un Lamborghini!

El le-a dezvăluit jurnaliștilor de la CBS News și care sunt golurile sale preferate, dintre cele înscrise până acum:„Mi-a plăcut foarte mult golul pe care l-am marcat împotriva Franței la Campionatul European 2024 și, de asemenea, cel pe care l-am dat împotriva lui FC Bruges”.

Un răspuns interesant a dat Lamine atunci când a fost întrebat ce mașină și-ar dori să conducă. „Vreau să simt acea libertate de a putea conduce singur. Mașina mea va fi una pe care toți prietenii mei și-ar dori-o și de care se vor putea bucura. Nu va fi însă un Lamborghini. Aș fi mulțumit cu un Audi, un Mercedes sau un Cupra”, a admis el.

A fost un sentiment ciudat, pentru că posibilitatea de a juca pentru Maroc era cu siguranță în mintea mea. Tot atunci Marocul a ajuns în semifinalele Cupei Mondiale, dar când a venit vorba, nu am avut niciodată îndoieli, cu toată afecțiunea și respectul meu pentru Maroc.
Mi-am dorit dintotdeauna să joc într-un Campionat European și cred că fotbalul european este mai urmărit. Voi avea întotdeauna afecțiune pentru Maroc. Este, de asemenea, țara mea și nu ar fi fost deloc ciudat sau rău să joc pentru ei. Dar, în cele din urmă, a existat dezavantajul că Spania a jucat la Campionatul European, am crescut în Spania și simt că este și țara mea
Lamine Yamal, atacant Barcelona

Citește și:
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
Campionate
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
S-a încheiat discuția! Gigi Becali, anunț după negocierile cu Al Gharafa
Superliga
S-a încheiat discuția! Gigi Becali, anunț după negocierile cu Al Gharafa
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Superliga
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Distracție maximă cu iubitele înainte de cantonament! Bîrligea cucerește Kenya, Târnovanu face show în Tenerife
Superliga
Distracție maximă cu iubitele înainte de cantonament! Bîrligea cucerește Kenya, Târnovanu face show în Tenerife
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează