FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

VIDEO Cătălin Cîrjan a numit cel mai periculos jucător de la Rapid, cu două zile înaintea derby-ului

Cătălin Cîrjan, căpitanul lui Dinamo
Cătălin Cîrjan, căpitanul lui Dinamo

Articol de , , - Publicat joi, 19 februarie 2026, 08:45 / Actualizat joi, 19 februarie 2026 09:20

Cătălin Cîrjan (23 de ani), căpitanul lui Dinamo, a prefațat derby-ul cu Rapid. Cele două rivale își dau întâlnire sâmbătă, începând cu ora 20:30, pe Arena Națională.

Suspendat din cauza cumului de cartonașe galbene cu Unirea Slobozia, Cîrjan va reveni în primul „11” la meciul cu Rapid. Acesta l-a nominalizat pe Olimpiu Moruțan (26 de ani) atunci când s-a referit la un fotbalist periculos din tabăra giuleștenilor.

VIDEO | Cătălin Cîrjan, înainte de Rapid - Dinamo: „Nu trebuie să găsim scuze”

Prezent la o acțiune cu unul dintre sponsorii clubului (Carmistin), Cîrjan a surprins în momentul în care a fost întrebat cu cine se luptă Dinamo la titlu dintre Universitatea Craiova și Rapid. Fotbalistul „câinilor” susține că echipa lui este propria adversară în această cursă.

Acesta a vorbit și despre dificultatea terenului, ținând cont de zăpezile din ultimele zile, însă nu vrea să caute alibiuri și își dorește cu ardoare cele trei puncte, care ar pune șase puncte între cele două rivale. Dinamo e pe 2 în acest moment, cu 52 de puncte, Rapid pe 3, cu 49.

„Îmi doream asta de când am venit la Dinamo, să mă bat pentru titlu și să fac fanii fericiți. Sunt aici alături de partenerii noștri, pe această cale le mulțumesc pentru că sunt alături de noi. Avem o dietă specială, în cea mai mare proporție mâncăm pui și le mulțumim pentru asta.

Important este să mâncăm ce trebuie, să intrăm pe teren și să jucăm fotbalul care trebuie. Următorul obiectiv este să începem play-off-ul, să o luăm meci cu meci și să-l câștigăm pe fiecare. Cu siguranță ne gândim la titlu.

Meciul cu Rapid va fi dificil, de fiecare dată când am jucat cu ei am jucat foarte bine, dar nu am reușit să învingem. Sperăm ca sâmbătă să schimbăm asta.

Este o presiune, dar una frumoasă. Cred că toată lumea preferă această presiune decât cea de acum două sezoane, când Dinamo se bătea la retrogradare. Suntem foarte fericiți că suntem în această poziție și ne dorim să luăm titlul.

Noi vrem să arătăm la fiecare meci. Acum ne gândim la acesta și sperăm să luăm cele trei puncte. (Craiova sau Rapid, cine e principala contracandidată la titlu?) Noi, jucăm împotriva noastră la fiecare meci. Nu mă gândesc foarte mult la adversarele noastre, sunt concentrat pe ce avem noi de făcut.

Eu cred că dacă noi suntem bine la fiecare meci putem învinge orice adversar. Rapid are jucători valoroși, foarte buni. A venit și Moruțan, au o echipă foarte bună, dar, cum am zis, nu vreau să ne concentrăm foarte mult pe ei”, a declarat Cătălin Cîrjan, la acțiune organizată de unul dintre sponsorii lui Dinamo.

Cîrjan admite: „Îl văd în fiecare zi cât de mult își dorește și îmi doresc să-l vad la echipa națională”

Cîrjan a ținut să-l laude pe Raul Opruț (28 de ani), cel mai în formă dinamovist. Acesta are patru goluri deja în 2026 și speră să fie convocat pentru barajul din luna martie cu Turcia. Iar acesta are toate șansele să ajungă, consideră Cîrjan.

„Raul este în formă, merită și vreau să îl felicit pe această cale pentru că se antrenează foarte mult. Îl văd în fiecare zi cât de mult își dorește și îmi doresc din suflet să continue așa și să îl văd și la națională. Este visul nostru să fim la echipa națională. Dacă nu va fi acum cu Turcia, ne dorim ca în viitor să fim acolo.

Și terenul nu va fi cel mai bun sâmbătă din cauza vremii, dar până la urmă nu trebuie să găsim scuze. Așteptăm suporterii să fie lângă noi sâmbătă și să luăm cele trei puncte. Sincer, nu am mai văzut așa zăpadă, cel puțin în ultimii zece ani. O să ne bucurăm de ea”, a adăugat Cătălin.

Nu știu dacă va fi cel mai greu play-off. Și anul trecut au fost echipe foarte bune. Și anul acesta va fi greu, cu siguranță, dar suntem pregătiți pentru asta.

- Cătălin Cîrjan, căpitanul lui Dinamo

Cum ar putea arăta Dinamo cu Rapid (4-3-3): Epassy - Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț - Gnahore, Cîrjan, Mărginean - Soro, Karamoko, Musi

Clasamentul la zi din Superliga

Citește și:
Mircea Lucescu, șanse minime să fie pe bancă în Turcia! Ce urmează să anunțe FRF
Nationala
Mircea Lucescu, șanse minime să fie pe bancă în Turcia! Ce urmează să anunțe FRF
Gigi Becali are un nou rival în politica din România: „Vrea să arate că e șmecher, dar e vai de capul lui”
Superliga
Gigi Becali are un nou rival în politica din România: „Vrea să arate că e șmecher, dar e vai de capul lui”
Ce a avut de înfruntat Chivu în Norvegia: imaginile care nu s-au văzut la TV
Liga Campionilor
Ce a avut de înfruntat Chivu în Norvegia: imaginile care nu s-au văzut la TV
Clubul din Superliga, sub zăpadă! Își cheamă fanii cu lopata la stadion cu o zi înaintea „finalei”
Superliga
Clubul din Superliga, sub zăpadă! Își cheamă fanii cu lopata la stadion cu o zi înaintea „finalei”
EXCLUSIV Investiție gigant amânată în România. Plan de aproape un miliard de euro mai așteaptă
Profit.ro
EXCLUSIV Investiție gigant amânată în România. Plan de aproape un miliard de euro mai așteaptă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Stenograme incredibile: cum negocia Craiova Maxima vânzarea de meciuri! Cămătaru: „Mi-a dat zece «garoafe»” + „«Materialul» e la Ștefănescu!” » Reacția: „Să fie de capu' lor!”

Campionul României a semnat cu Asia Express! GSP are toate detaliile


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează