Articol de Daniel Grigore - Publicat marti, 24 martie 2026, 12:45 / Actualizat marti, 24 martie 2026 13:18
Când Galatasaray a bătut palma cu Napoli pentru Victor Osimhen, precedentul record de transfer în Turcia, Youssef En-Nesyri la Fenerbahce, a fost bătut de aproape 4 ori. Până la finalul perioadei de mercato din vara lui 2025, granzii campionatului au rezolvat alte 4 transferuri de peste 20 de milioane de euro. De unde banii?
Galatasaray - 157 milioane de euro. Fenerbahce - 124. Besiktas - 99. Trabzonspor - 38. În sezonul 2025/2026, cele mai mari 4 cluburi ale Turciei au plătit pentru transferuri sume la care majoritatea echipelor din campionatele europene de top, precum Italia, Spania și Germania, doar visează.
Dar cum a devenit Superliga turcă „jucător” pe piața transferurilor, un veritabil competitor al Arabiei Saudite? Cum reușesc cluburile care odinioară convingeau doar superstarurile în amurgul carierei să atragă acum fotbaliști aflați, teoretic, în plenitudinea forțelor?
Este o întrebare la care nici măcar turcii nu au un răspuns cuprinzător. Jurnalist care a publicat inclusiv în Hurriyet, Muhammet Duman spune că „toată lumea este curioasă în privința provenienței banilor”. Asta pentru că finanțările și tranzacțiile sunt în general opace, ridicând suspiciuni privind o posibilă implicare politică.
Miza, susțin jurnaliștii de opoziție, ar fi distragerea atenției de la marile probleme, sociale și economice, ale țării. Plus convertirea electorală a microbiștilor, având în vedere cât de mulți turci se declară a fi suporterii celor 3 mari echipe din Istanbul.
„A închide ochii la spectacolul transferurilor poate fi interpretat ca parte a unui efort de a distrage masele în timpul unei crize economice, de a calma mânia publicului și de a menține cluburile - și bazele lor de suporteri - sub control. Trăim o versiune locală a politicii «panem et circenses», «pâine și circ»”, a afirmat pentru DW editorialistul Onur Ozgen. El scrie în cotidianul Evrensen, care se prezintă a fi un ziar „cu accent pe muncă, politică și drepturile omului în Turcia și la nivel global”.
Afirmația lui este susținută de economistul sportiv Tugrul Aksar, fondatorul unicului site turc dedicat aspectelor economice ale fotbalului, FutbolEkonomi.
„Fotbalul domină agenda comunităților sărace. Oamenii care nu își permit nici măcar să aducă o pâine acasă urmăresc toată ziua știri despre transferuri”, susține el.
18 milioane de euroera, până în 2024, suma-record plătită în fotbalul turc pentru un transfer. Recordul data din 2000, de la aducerea lui Jardel de către Galatasaray. Din 2024 a fost bătut de 11 ori
Datorii aiuritoare, gestionate cu ajutorul Statului
Modelul după care operează marile cluburi ale Turciei este simplu: își asumă cheltuieli mari, nu produc pe măsura consumului și acumulează astfel datorii uriașe, pe care le gestionează în multe cazuri cu ajutorul instituțiilor publice.
În această idee, Ahmet Talimciler, profesor în sociologie, spune pentru sursa citată că „marile cluburi ale Turciei operează de multă vreme în strânsă legătură cu Statul. Deoarece datoriile lor sunt șterse sau anulate periodic, ele continuă să facă transferuri scumpe fără nicio ezitare”.
Câteva exemple generale în care Statul, prin instituțiile publice, a înlesnit cheltuielile masive ale cluburilor-fanion:
Prin Consiliul Piețelor de Capital din Turcia, care funcționează sub egida Ministerului Trezoreriei și Finanțelor, cluburile au putut emite în mod repetat acțiuni noi, cu scopul de a atrage capital de la investitori;
O parte dintre datoriile celor 4 mari cluburi, estimate la peste 1 miliard de euro, au fost restructurate prin împrumuturi contractate la bănci de stat.
Galatasaray, afacere de 480 milioane € cu municipalitatea
Și un exemplu concret cu care a venit publicația The Athletic: transferul lui Osimhen, care a costat 75 de milioane de euro, a fost finanțat de Galatasaray prin vânzarea centrului de antrenament către İstanbul Büyükşehir Belediyesi (İBB), instituția guvernamentală responsabilă cu administrarea zonei metropolitane a Istanbulului.
Situat în cartierul Florya din districtul Bakırköy, pe malul Mării Marmara, centrul de antrenament i-a adus clubului 480 de milioane de euro, cu 10% din sumă plătită în avans. Această injecție de capital le-a permis roș-galbenilor să restructureze creditele active, achitând datorii vechi și dobânzi acumulate de-a lungul anilor. Pe deasupra, clubul a reușit rambursarea unor împrumuturilor acordate de băncile turcești, cu scadență în 2030.
Galatasaray a făcut un deosebit efort financiar nu doar pentru transferul propriu-zis, ci și pentru contractul acestuia. Salariul lui Osimhen se ridică la 15 milioane de euro anual, la care se adaugă 5 milioane de euro sub formă de venituri din drepturile de imagine. Galatasaray îl plătește regește și pe Leroy Sane, venit de la Bayern Munchen pe un salariu anual de 12 milioane de euro.
Fenerbahce a vândut un teren pentru 90 de milioane
Precum Galatasaray, și rivala Fenerbahce a vândut un teren pe care-l avea în proprietate pentru a-și stinge o parte dintre datorii. Este vorba despre un teren cu o suprafață de 61.000 de metri pătrați, în districtul Atasehir, pe partea asiatică a Istanbulului.
Cumpărătorul a fost Emlak Konut, un dezvoltator imobiliar controlat de Stat, care a plătit clubului 90 de milioane de euro pentru acel teren. Clubul a folosit primele plăți din acest acord pentru a închide un program de restructurare a datoriilor, încheiat cu Asociația Băncilor din Turcia. Așadar, mai mult spațiu de manevră pentru viitor.
Anunțul acestei tranzacții a venit vara trecută, în care Fenerbahce a plătit spre suta de milioane de euro pentru fotbaliști precum Kerem Akturkoglu, Sofyan Amrabat, Dorgeles Nene, Ederson, Marco Asensio și Milan Skriniar. În iarnă au urmat un alt transfer pe bani mulți, cel mai mare din istoria clubului: 28 de milioane de euro pentru Matteo Guendouzi de la Lazio.
Dar este acest model sustenabil? Economistul consultat de DW argumentează că nu: „Spre deosebire de Arabia Saudită, aici nu există venituri din petrol, ci doar datorii și facturi salariale umflate”.
„Prăpastia dintre venituri și cheltuieli este uriașă. Veniturile din drepturile de difuzare sunt în scădere, iar încasările din bilete și comercializarea produselor sunt limitate. Cluburile cheltuiesc în dolari sau euro, dar câștigă în lire turcești, pierzând teren cu fiecare fereastră de transferuri”.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
