)
Articol de Raul Rusescu - Publicat sambata, 28 martie 2026, 10:23 / Actualizat sambata, 28 martie 2026 10:23
Există un reflex periculos în discursul public din fotbalul românesc: simplificăm înfrângerile prin etichete comode. După meciul Turcia - România de la Istanbul, verdictul s-a rostogolit rapid, „ne-a fost frică”. E o explicație facilă. Și, mai grav, este una falsă.
Nu, nu ne-a fost frică. Atât putem, astăzi.
Aceasta este, în momentul de față, valoarea reală a fotbalului românesc. Iar dacă nu avem luciditatea să o recunoaștem, riscăm să ne îndepărtăm și mai mult de nivelul la care aspirăm.
România nu a pierdut pentru că jucătorii au intrat timorați in meciul de la Istanbul. A pierdut pentru că, structural, nu mai poate susține ritmul, intensitatea și calitatea unui adversar precum Turcia. Diferența nu este de atitudine, ci de capacitate.
Avem o arie de selecție extrem de limitată. Numărul jucătorilor care pot face față unui asemenea nivel este redus, iar concurența reală pentru locurile din echipa națională aproape că nu există. Mai mult, perspectiva nu arată mai bine: nu avem, în acest moment, jucători sub 24 de ani care să bată la ușa naționalei și să poată schimba raportul de forțe într-un viitor apropiat. Excepțiile sunt puține și izolate.
Asta înseamnă că, indiferent cine va fi următorul selecționer, baza de selecție va rămâne, în mare parte, aceeași. Nu pentru că nu există voință de schimbare, ci pentru că nu există materialul necesar pentru o schimbare reală. Dacă vrem să vorbim serios despre calificări constante la turnee finale, fie că discutăm despre Campionate Europene sau Mondiale, trebuie să acceptăm un adevăr incomod: problema nu este la suprafață. Este profundă.
Nu am pierdut pentru că ne-a fost frică. Am pierdut ca rezultat direct al unui sistem care, de ani de zile, produce insuficient și, uneori, greșit.
Totul începe de la baza piramidei, copii și juniori. Acolo unde, în loc să construim jucători cu personalitate, inteligență și autonomie în joc, perpetuăm principii greșite. Acolo unde accentul cade prea devreme pe rezultat și prea puțin pe dezvoltare. Acolo unde formarea mentalității este neglijată sau tratată superficial.
Calificarea la un turneu final nu este un obiectiv care se obține printr-un discurs motivațional sau printr-o mobilizare de moment. Este o consecință. Consecința unui sistem coerent, care crește generații de jucători pregătiți corect - tehnic, tactic și, mai ales, mental.
Avem nevoie de o resetare reală. Iar aceasta nu începe la echipa națională.
Începe în școli. Începe cu obligativitatea și seriozitatea orelor de educație fizică, de luni până vineri. Începe cu reeducarea sportivă a părinților, care trebuie să înțeleagă rolul lor în dezvoltarea copiilor. Începe cu antrenori formați să construiască jucători, nu doar să câștige meciuri la nivel juvenil.
Pentru că meciuri precum Turcia - România nu sunt accidente. Sunt radiografii.
Iar dacă alegem să ne ascundem în spatele unor explicații precum „ne-a fost frică”, nu facem decât să cosmetizăm realitatea. Și, odată cu fiecare an în care refuzăm să spunem lucrurilor pe nume, distanța dintre noi și fotbalul mare nu scade.
Se adâncește.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
