Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat joi, 14 mai 2026 19:37 / Actualizat joi, 14 mai 2026 20:00
Corvinul Hunedoara, prima echipă care și-a asigurat promovarea în Superliga, și-a prezentat deja echipamentul în care va reveni pe prima scenă.
Corvinul Hunedoara și-a asigurat promovarea matematică în Superliga pe 6 mai, după victoria în fața celor de la FC Voluntari. Echipa lui Florin Maxim a devenit sigură și de câștigarea actualului sezon din Liga 2.
Prezentarea noului echipament a venit foarte repede, în contextul în care sezonul de Superliga nici măcar nu s-a încheiat.
GALERIE FOTO. Corvinul și-a prezentat echipamentul pentru sezonul următor de Superliga
Este vorba și despre o trecere de la un echipament Joma la brandul Adidas. Noua colaborare este valabilă pe următorii 3 ani. Noul tricou este în dungi albe și albastre, culorile tradiționale ale clubului hunedorean.
Acesta va fi inaugurat sâmbătă, 16 mai, în meciul cu FC Bihorul, din ultima etapă a play-off-ului din Liga 2. Corvinul are 68 de puncte, cu 5 în plus față de Sepsi.
„Un nou nivel. O nouă promovare. O nouă imagine. Aceeași identitate!
Marcăm revenirea după 34 de ani în Superligă printr-o asociere aparte. Un arc peste timp, cu rădăcini adânci în istoria echipei noastre, până în anii ’80, când poveștile frumoase de pe dreptunghiul verde se scriau în alb și albastru.
Reînnodăm o legătură veche cu adidas, unul dintre cele mai importante branduri sportive din lume, prin intermediul partenerilor noștri de la R-GOL.com România.
Sâmbătă intrăm pe teren în noile armuri! Împreună, construim viitorul unui club cu o istorie uriașă și cu ambiții pe măsura tradiției sale!”, au scris cei de la Corvinul Hunedoara, pe Facebook.
E un ultim joc, e important ca băieții să intre determinați, să arate că am meritat să fim pe locul 1. Să intre detașați de orice, cu plăcerea pe care ar dori oamenii din tribune să o vadă. Am discutat cu băieții înainte de antrenament, era toată lumea cu zâmbetul pe buze, dar implicată, ceea ce ar trebui să fie la fiecare antrenament. Să facem totul cu plăcere, le spun mereu că suntem privilegiați că avem meseria aceasta. Am văzut jucătorii foarte bine, analizăm Oradea și vedem cum va fi
- Florin Maxim, antrenor Corvinul
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.