Articol de Cosmin Nistor - Publicat vineri, 15 mai 2026, 20:28 / Actualizat vineri, 15 mai 2026 20:57
CFR Cluj se pregătește de duelul de sâmbătă seara cu Dinamo, iar antrenorul Daniel Pancu a prefațat partida de pe „Arcul de Triumf” într-o conferință de presă în care a revenit și asupra relației tensionate cu patronul Ioan Varga.
Tehnicianul clujenilor a vorbit despre forma adversarului și schimbările din jocul dinamoviștilor, dar și despre obiectivul echipei în finalul de sezon.
Daniel Pancu, înainte de Dinamo - CFR: „Ar fi fost un avantaj pentru noi dacă suporterii lui Dinamo nu ar fi fost prezenți la meci”
„Am câștigat finala pentru locul patru, iar acum suntem în fața unui joc în care putem obține două rezultate din trei pentru a ne asigura prezența în preliminariile cupelor europene în sezonul următor. Dinamo e o echipă bună, își creează foarte multe ocazii, marchează multe goluri.
Este o echipă care a câștigat mult prin revenirea în formă a lui Pușcaș și și-a modificat puțin stilul. Ne așteaptă un meci cu cea mai bună echipă din ultima lună. De la ultimul meci cu noi, Dinamo joacă cel mai frumos fotbal, marchează mult, au avut parte și de câteva evenimente nefericite, inclusiv golul din ultima fază cu Universitatea Craiova.
A dat dovadă și de momente de naivitate, cu Stoinov care respinge în centru și le marchează Etim un gol. Eu nu permit să se întâmple o astfel de fază, dar probabil în conceptul lui Dinamo și al lui Kopic era permis.
Și-au modificat puțin strategia, în sensul în care există în jocul lor degajări de la portar. Înainte inițierile plecau de la portar, acum au posibilitatea unui joc puțin mai direct, prin revenirea lui Pușcaș.
Ar fi fost un avantaj pentru noi dacă suporterii lui Dinamo nu ar fi fost prezenți la meci, însă înțeleg că vor intra în minutul 10”, a spus Pancu.
Daniel Pancu, un nou mesaj pentru Varga: „Eu am șef de obiective, nu de fotbal”
Tehnicianul a revenit și asupra relației cu patronul Ioan Varga, după atacul acestuia, care l-a numit „nesimțit”.
„Nu pot să comentez când nu știu contextul. Eu nu știu ce înseamnă șansă. Șansă e când te ia o echipă precum cea a lui Chivu, cu două finale de Champions League în trei ani. A fost deștept și a profitat de ea, bravo lui. Șansă ar fi fost dacă aș fi venit după ce câștigase Dan Petrescu 3 campionate. Aia era șansă. Nu vin de pe stradă, vin de la alt nivel.
Am pregătit meciuri cu adversari de zece ori mai valoroși decât noi. Dacă Munteanu marca dintr-un penalty sau Mitrov dădea gol cu poarta goală, câștigam și acele meciuri. Între mine și Neluțu Varga nu este o ruptură. A băgat foarte mulți bani de acasă, își dorește ca acest club să fie bine.
Eu am șef de obiective, nu de fotbal. Obiectivul ăsta cu cupele europene e pus de mine. Nu am mai avut nicio discuție cu dumnealui”, a declarat Pancu.
Daniel Pancu: „Nu sunt sclav pe moșie. Este o țară liberă. Am dreptul să cer lucruri”
Despre viitor și tensiunile din club, Daniel Pancu a transmis că își dorește liniște și o victorie în meciul următor, după care lucrurile se vor clarifica.
„Îmi doresc enorm să fim liniștiți și să obținem o victorie mâine seară, după care lucrurile se vor clarifica. S-a vorbit mult de Rapid, este normal.
Sunt legat de contract, dar nu-mi doresc să părăsesc echipa prin ratarea obiectivului. Suntem la fotbal și se poate întâmpla orice.
Eu am fost mai degrabă șansa CFR-ului decât a fost CFR-ul șansa mea. Asta cu șansele să o terminăm. Nu sunt sclav pe moșie. Este o țară liberă. Am dreptul să cer lucruri. Dacă plec de la Cluj, nu cred că putem vorbi despre vreun jucător tânăr care să fi lucrat cu mine. Cultura clubului este alta, bazată pe jucători consacrați. Am dreptul să fiu nemulțumit”, a încheiat Daniel Pancu, înaintea partidei din București.
Clasamentul din play-off-ul Superligii
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.