Articol de Maria Olteanu - Publicat miercuri, 17 iunie 2026, 01:15 / Actualizat miercuri, 17 iunie 2026 01:27
Liderul naționalei Franței, Kylian Mbappé (27 de ani), a comentat victoria echipei sale cu 3-1 în fața Senegalului, în prima etapă a fazei grupelor Campionatului Mondial. Atacantul a marcat două goluri și a devenit cel mai bun marcator din istoria francezilor. La final a vorbit și despre criticile din jurul lui.
În a doua etapă din faza grupelor, Franța va juca în fața Irakului, pe 23 iunie, de la ora 00:00;
În prima etapă din Grupa I a mai fost programat Irak - Norvegia
Mbappe a strălucit în meciul de la New York și a reușit mai multe performanțe care l-au făcut să își lase definitiv numele în istorie. La final a oferit o primă reacție și a recunoscut că este cu gândul la câștigarea titlului mondial.
Kylian Mbappe, după un prim meci epic la Mondial
„Nu cred că am intrat încă pe deplin în ritm. Dar este întotdeauna bine să începi turneul cu o victorie. Asta aduce puțin mai multă liniște sufletească. Cu toate acestea, la un Campionat Mondial nu te simți niciodată cu adevărat confortabil.
Am văzut din exemplul altor echipe că este dificil să începi cu o victorie. Fiecare echipă știe că Mondialul este unic, toți vor să câștige și să creeze o imagine bună pentru țara lor. Meciul de astăzi nu a fost ușor. Știm că putem marca în orice moment, iar asta ajută”, a declarat Mbappé, după meci, citat de sportal.bg.
Întrebat despre criticile din jurul lui, Mbappe a comentat:
„Criticile? Nu are rost să mă răzbun. Dacă aș juca pentru a-i face pe toți cei care mă critică să tacă, ar trebui să joc până la 80 de ani. Eu joc pentru a intra în istoria țării mele și pentru a-mi ajuta echipa să câștige Campionatul Mondial.
Acesta este doar primul meci din faza grupelor. Oamenii ar trebui să fie entuziasmați, să critice. Noi trebuie să rămânem mereu calmi și să ne concentrăm pe ceea ce trebuie să facem”, a adăugat atacantul francezilor.
Clasamentul grupei I la Campionatul Mondial
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Motivul pentru care fanii Japoniei strâng gunoaiele după fiecare meci de la Campionatul Mondial