FOTBAL  »  NATIONALA  »  ȘTEFAN RADU#40

EXCLUSIV Ștefan Radu #40 » Omul care l-a promovat pe Fane Radu dezvăluie de ce n-a mai venit, de fapt, la echipa națională: „A avut un conflict cu el. S-a supărat și a înghițit în sec”

Ștefan Radu a fost „un actor grăbit” la prima reprezentativă a României / FOTO: Arhivă Gazeta Sporturilor +38   FOTO
Ștefan Radu a fost „un actor grăbit” la prima reprezentativă a României / FOTO: Arhivă Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat joi, 22 octombrie 2026 17:45 / Actualizat joi, 22 octombrie 2026 22:19

Ștefan Radu, legenda celor de la Lazio, un produs „made in Ștefan cel Mare”, împlinește astăzi 40 de ani. Dincolo de cifrele formidabile reușite pentru „Biancocelesti” și povestea transferului pe axa Dinamo-Olimpico, numele său e legat și de relația cu năbădăi pe care a avut-o cu echipa națională. Astăzi, omul care l-a promovat la Dinamo, Cornel Țălnar, spune că relațiile reci cu Victor Pițurcă au fost factorul care a declanșat ruptura.

Intrat definitiv în galeria sacră a clubului lazial, Ștefan Radu e considerat ultimul stranier care a performat pe termen lung într-un campionat de top al Europei. Cu toate acestea, aventura lui la echipa națională n-a fost pe măsura celei de la club. Radu a contabilizat doar 14 selecții pentru „tricolori”. Ultima apariție, pe 22 martie 2014, 2-2 cu Ungaria, partidă în care a jucat 90 de minute.

Ștefan Radu #40 » Omul care l-a promovat pe Fane Radu dezvăluie de ce n-a mai venit, de fapt, la echipa națională: „A avut un conflict cu el. S-a supărat și a înghițit în sec”
Ștefan Radu a fost considerat un tip introvertit atunci când era selecționat / FOTO: Arhivă Gazeta Sporturilor

Un actor grăbit! Ștefan Radu și naționala României, o relație complicată

Din exterior, specialiștii opinau că dorința fotbalistului de a-și conserva resursele pentru a fi apt în Serie A, la pachet cu fragilitatea sa fizică, a primat întotdeauna în detrimentul naționalei. Acolo unde Ștefan Radu a și avut dispute mai mult sau mai puțin tensionate cu fostul selecționer Victor Pițurcă.

Relația dintre Pițurcă și Fane Radu a fost marcată, în primul rând, de un episod derulat în septembrie 2008, când fundașul lui Lazio a fost titular în meciul România - Lituania, pierdut cu 0-3 la Cluj, în preliminariile Campionatului Mondial din 2010. Pițurcă l-a schimbat la pauză, iar, din acel momen, Radu nu a mai fost convocat o perioadă. Potrivit relatărilor apărute ulterior, selecționerul fusese nemulțumit atât de prestația sa, cât și de atitudinea afișată la antrenamente și în raport cu unii membri ai staff-ului.

Ștefan Radu #40 » Omul care l-a promovat pe Fane Radu dezvăluie de ce n-a mai venit, de fapt, la echipa națională: „A avut un conflict cu el. S-a supărat și a înghițit în sec”
Ștefan Radu, titular în celebrul România - Lituania 0-3 / FOTO: Arhivă Gazeta Sporturilor

Lucrurile nu s-au îmbunătățit substanțial nici sub comanda lui Răzvan Lucescu. Radu a fost prezent la o singură acţiune în mandatul lui Lucescu Jr., partida cu Franţa (0-2), de la Paris, din octombrie 2010, când a fost rezervă.

În aprilie 2013, la doar 26 de ani, și-a anunțat retragerea din națională, motivând atunci că evoluțiile sale nu fuseseră suficient de apreciate.

Pițurcă a respins ulterior ideea că el ar fi fost motivul retragerii, afirmând că îl promovase pe Radu la națională și că avusese o relație bună cu acesta. Selecționerul mai spunea, însă, că l-a simțitreticent în perioada în care venea la lot și că fundașul nu se simțea în largul său printre tricolori.

Ulterior, în 2014, Pițurcă a încercat din nou să găsească o cale de împăcare, inclusiv printr-o discuție intermediată de noul președinte al FRF, Răzvan Burleanu, dar Radu nu a revenit asupra deciziei. Și alți selecționeri au mai încercat să-l întoarcă din drum pe fundașul lui Lazio, dar niciunul nu a avut sorți de izbândă.

Ștefan Radu, cinând alături de prieteni la Munchen / Sursă foto: Instagram@ Robert Văduva
Ștefan Radu, pe aeroport, la plecarea spre Germania / Sursă foto: Instagram
+33 FOTO

Cornel Țălnar, omul care l-a promovat pe Ștefan Radu la Dinamo: „S-a supărat, fiind un băiat mai tăcut, cu frica lui Dumnezeu”

În ziua în care fostul fundaș împlinește 40 de ani, Cornel Țălnar, tehnician care l-a pregătit pe Fane Radu atât la Dinamo, cât și la „satelitul” roș-albilor, acolo unde l-a promovat, a mărturisit că relația rece cu Victor Pițurcă ar fi cântărit decisiv în decizia fotbalistului de a trece naționala în plan secund.

„Pe Ștefan Radu eu l-am promovat la echipa a doua, la 16 ani, e născut în '86. L-am promovat pe el, pe Scarlatache și pe băiatul lui Gheorghe Nițu (n.r. Andrei Nițu). După aceea, l-am avut și la prima echipă, în 2007, când a și plecat la Lazio (n.r. Țălnar i-a antrenat pe «câini» pe final de 2007).

Sincer să fiu, nu credeam că va avea ascensiunea asta, dar întotdeauna mi s-a părut a fi un jucător complet. Pe lângă faptul că era foarte bun pe fază defensivă, avea și o viziune extraordinară, pasa nemaipomenit, ieșea cu mingea la picior, scotea om din joc. Era încă de atunci un jucător aproape complet, la 16-18 ani.

Mai vorbeam cu el, deși n-am făcut-o recent, mă suna mereu de ziua mea. El stă la Roma acum.

Din ce am înțeles, a avut un conflict cu antrenorul de atunci, cu Victor Pițurcă. S-a supărat, fiind un băiat mai tăcut, cu frica lui Dumnezeu și bun simț. N-a vrut să se expună și atunci a înghițit în sec, cum se spune, și a rămas în cochilia lui.

O ducea foarte bine la Lazio, era number one acolo și a spus: «Lasă! Decât să merg în două locuri și să nu fac nimic, mai bine stau într-un singur loc și fac lucrurile cum trebuie»”, a afirmat Țălnar, pentru Gazeta Sporturilor.

Ștefan Radu #40 » Omul care l-a promovat pe Fane Radu dezvăluie de ce n-a mai venit, de fapt, la echipa națională: „A avut un conflict cu el. S-a supărat și a înghițit în sec”
Cornel Țălnar l-a antrenat pe Ștefan Radu (cu mâinile sprijinite pe genunchi) și la prima echipă a lui Dinamo / FOTO: Arhivă Gazeta Sporturilor

Ștefan Radu nu va mai fi convocat în aceasta toamnă. El are probleme de comportament, iar până nu și le va rezolva nu va mai fi chemat. Am văzut că în ultimele etape și-a făcut treaba, dar mai are mult de muncit. Oricum, pe postul lui îi am pe Raț si Neșu

- Victor Pițurcă despre Ștefan Radu, în noiembrie 2008

Lazio este echipa mea națională. Am decis să mă dedic cu totul formației mele de club, din motive care țin de sănătate. Nu regret deloc că am renunțat la convocările venite de la București și consider că a fost alegerea corectă. Pentru Lazio sunt dispus la orice sacrificiu, de aceea am renunțat să joc pentru țara mea

- Ștefan Radu, fost fundaș Lazio&Dinamo, în urmă cu mai mulți ani

10 milioane €e cota de top atinsă de Ștefan Radu, conform transfermarkt, între ianuarie 2013 și ianuarie 2015.

Cifrele formidabile ale aventurii lui Ștefan Radu la Lazio

👉🏻 427 de meciuri a jucat Ștefan Radu pentru Lazio, record absolut, peste fostul căpitan Giuseppe Favalli (401). Totodată, e jucătorul cu cele mai multe partide în Serie A la clubul biancocelest (349), peste Aldo Puccinelli (319), cel care deținea recordul din 1955

👉🏻 6 trofee a cucerit Ștefan Radu în 15 sezoane și jumătate la Lazio: trei Cupe și trei Supercupe ale Italiei

👉🏻 8 goluri și 21 de assisturi în toate competițiile a reușit fundașul în tricoul biancocelest

👉🏻349 de partide a acumulat Ștefan Radu doar în Serie A

👉🏻 15 ani a petrecut Ștefan Radu pe „Olimpico”, între 2008 și 2023

Un transfer cu cântec

Cristian Borcea, fostul acționar al lui Dinamo la momentul tranzacției din 2007, a dezvăluit, la „Prietenii lui Ovidiu”, că Lazio nu mai voia să-l păstreze pe Fane Radu după primul an de contract, însă Giovanni Becali a făcut presiuni la AS Roma să-i „inventeze” o ofertă de cinci milioane de euro, cu care i-a păcălit pe cei de la Lazio.

„Ștefan Radu a fost împrumut un an de zile cu un milion de euro și ăia de la Lazio nu mai voiau să-l ia. Atunci, Giovanni, ce controla tot și era un geniu, a vorbit la AS Roma să-i trimită fax că vor să ne dea 5 milioane pe Ștefan Radu.

Era ca și cum un jucător de la Dinamo ajunge la Steaua! Îi omorau suporterii p-ăia de la Lazio! Și-așa am luat noi 4 milioane de euro pe Ștefan Radu! Dar el făcea banii ăștia, iar cea mai bună dovadă e că a rămas acolo de atât timp. A fost căpitan, a jucat meci de meci. Mai arătați-mi un alt român în Italia care face așa ceva!”.

+22 FOTO
Citește și:
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Superliga
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Conference League
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Noutati auto
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (9)
Gratian68
Gratian68  •  22 Octombrie 2026, 22:44
Postat de Dr.Hoock pe 22 Octombrie 2026, 20:17

Nu s-a adaptat la corupția continuă din jurul echipei naționale!

De aceea nu a rupt gura targului pe teren ? De aceea a facut nsite greseli de incepator ? Ok, toti stim de coruptia din tara asta....dar la interviuri toti vin pt Romania..pt poporul asta...el de ce nu a mai venit ? OK, nu te intelegi cu antrenorul...ok, se mai intampla...dar nu te-ai inteles cu Piti..nici cu Lucescu jr..nici cu radoi, nici cu Iordanescu jr....ca jucator nu vi pt Burleanu, Stoichita, Becali...vi pt tine, in primul rand..apoi pt tara asta...pt noi, suporterii care inca ne consumam...

factotum
factotum  •  22 Octombrie 2026, 22:13

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Madaliques82
Madaliques82  •  22 Octombrie 2026, 21:28

Să vină să ce? OK,titular era Raț ,dar în momentul când acesta s-a retras,Barbugiu’ îl chema pe Radu să fie rezaerva “marelui jucător” Latovlevici.Normal ca nu a mai vrut să vină.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează