TIMP LIBER  »  HOBBY  »  INTERVIU

Pasiunea pentru trial l-a purtat în Franţa: George Ştefan îşi trăieşte visul departe de casă

George Stefan - trial +13   FOTO
George Stefan - trial

Articol de GSP - Publicat luni, 13 iunie 2011 00:00 / Actualizat marti, 28 iunie 2011 10:11

Trialul, prea puţin cunoscut românilor, este un sport internaţional individual. Presupune trecerea cu o bicicletă specială peste diferite obstacole, fără le atinge pe acestea sau terenul altfel decît cu pneurile. Bicicletele de trial sunt uşoare, făcute din cele mai rezistente aliaje şi le lipseşte şaua.

George Ştefan este un tânăr de 24 de ani, care s-a dedicat visului său, trialul. A început la 12 ani, iar după o pauză, s-a apucat din nou la 19 ani. A decis că tentativele de antrenament în Herăstrău nu sunt suficiente; şi-a urmat pasiunea în sudul Franţei, unde s-a stabilit acum doi ani. Acolo e respectat, nu blamat, e privit cu admiraţie, nu cu ostilitate, e admirat, nu neînţeles. Acolo oamenii nu se tem de sporturile noi, ci le aplaudă şi le încurajează. Acum face zilnic ceea ce îi place, se antrenează alături de campioni mondiali precum Giacomo Coustellier, care i-a devenit unul din cei mai buni prieteni. Vezi în galeria foto de mai jos câteva tehnici de trial executate de George weekend-ul trecut în Istres, oraşul în care locuieşte.

Trialiştii sunt sportivi adevăraţi – se antrenează zilnic şi muncesc la fel de mult

-   În România, trialul e un sport foarte puţin cunoscut. În Franţa e altfel?

-   Da, în România nu e chiar aşa cunoscut, ca orice sport în afară de fotbal. Nici aici nu concurează cu rugby sau tenis, dar mentalitatea e alta – asta schimbă lucrurile. Suntem la fel de respectaţi ca orice alţi sportivi. De la presă până la oamenii de pe stradă, te simţi apreciat.

-   Cum ai auzit de trial?

-   Când eram mic, imi plăceau acrobaţiile. Îmi plăcea să folosesc bicicleta şi în alte moduri, nu doar pentru plimbare. Mi-am dat seama mai târziu că făceam mişcări foarte asemănătoare cu cele din trial, fără să ştiu că există un sport care se ocupă cu aşa ceva. Ulterior am aflat de trial şi mi-am concentrat toată atenţia în direcţia asta.

-   Ce ar trebui să ştie despre trial cineva care nu a auzit niciodată de acest sport?

-   Mi-ar plăcea ca în primul rând să se ştie că este un sport ca oricare altul; trialiştii nu sunt oameni care se plictisesc acasă. Sunt sportivi capabili de sacrificii, care muncesc mult. Se duc la sală, aleargă, totul pe lângă antrenamentul zilnic pe bicicletă. Când am plecat eu din România, atitudinea asta era o problemă, sper că s-au mai schimbat lucrurile de atunci.

-   Pentru necunoscători: există competiţii de trial la scară largă?

-   Sigur! Există foarte multe competiţii de trial, de la regionale până la europene şi mondiale. Aici au şi o acoperire media destul de importantă. De exemplu, campionatul Franţei de trial se transmite în direct la TV.

Cea mai importantă oportunitate în România: „Mi-am făcut prieteni”

-   Ce oportunităţi ai avut în România în ceea ce priveşte trialul?

-   Păi, cea mai importantă (şi singura) oportunitate pe care am avut-o acolo a fost că mi-am făcut prieteni foarte buni prin intermediul trialului.

-   Să înţeleg că în trial nu se poate face performanţă în România?

-   Nu sunt eu în măsură să spun ce se poate şi ce nu. Teoretic, orice se poate! Dar personal nu îmi dau seama cum s-ar putea face performanţă în România în condiţiile actuale.

-   Care erau locurile tale preferate de antrenament în România?

-   Mie îmi plăcea cel mai mult la Piaţa Presei Libere. Mai mergeam în Herăstrău şi Băneasa. Trebuie să recunosc, mi-e dor de locurile alea şi de prietenii cu care mă antrenam.

-   Echipamentul de protecţie este o parte foarte importantă în multe sporturi. Cu toate astea, puştii din ziua de azi îl ignoră total. Tu ce i-ai sfatui? Merită să îşi rişte viaţa doar ca să fie cool fără cască?

-   În primul rând, nu e nimic cool în a nu purta cască. Dimpotrivă, un trialist sau biciclist nu arată deloc bine fără cască. Recunosc, la început nici eu nu purtam, dar acum nu mai fac greşeala asta. Aici se pune foarte mare accent pe echipamentul de protecţia, aşa cum e şi normal.

„Evoluţia cea mai rapidă are loc atunci când nu te grăbeşti”

-   Ce sfat i-ai da unui începător?

-   O să sune a părinte grijuliu, dar i-aş spune să nu facă greşelile pe care le-am făcut eu. Să nu grăbească lucrurile; întotdeauna, evuloţia cea mai rapidă se înregistrează de fapt atunci când nu te grăbeşti. Este valabil atât la trial, cât şi în orice altă disciplină. I-aş spune să facă lucrurile pas cu pas, să analizeze cu atenţie mişcările riderilor experimentaţi şi să le reproducă în stil propriu. Dar mai ales să creadă! Să aibă vise măreţe şi să nu lase pe nimeni să-i spună că nu se poate.

-   Care este primul trick pe care ar trebui să îl înveţe cineva care vrea să facă trial?

-   Truckstand – este un trick ce presupune să îţi menţii echilibrul pe două roţi, fără să înaintezi.

-   Care este cel mai greu trick pe care l-ai făcut vreodată?

-   În trial nu există neapărat trickuri, ci mai degrabă tehnici care te ajută să treci peste obstacole. Mie, cel mai greu mi se pare să stai pe roata din spate pe muchia unei pietre foarte ascuţite, iar de acolo să sari pe o altă piatră aflată la o distanţp şi înălţime cât mai mare.

-   Ai vreo tehnică preferată?

-   Încerc să îmi impun să am ca tehnică preferată partea la care am cele mai mari probleme. Dar cea care imi plăcere este „roll”. Este o urcare clasică, se simte şi arată foarte bine, iar din exterior pare fără efort şi naturală. Dar nu e!

-   Ce bicicletă deţii acum?

-   În momentul de faţă, bicicleta mea este Atomz, realizată de celebra marcă Sunn. Probabil cel mai specific element al unei biciclete de trial este faptul că nu are şa. Nu are rost, pentru că noi stăm tot timpul pe pedale, iar angrenajul (pedalierul) este mai sus decât la o bicicletă normală. Asta ajută mult la execuţia tehnicilor de trial.

„În România, toţi erau ostili, pentru că făceam ceva nou. Aici ne aplaudă”

-   Te-ai mutat în Franţa pentru oportunităţile de acolo. Cum a venit ideea?

Acum trei ani am venit pentru un antrenament de 2 săptămâni, la invitaţia lui Giacomo Coustellier, fost campion mondial la trial. Mi s-a părut cel mai bun loc din lume pentru acest sport, dar şi pentru viaţa de zi cu zi. M-am împrietenit foarte repede cu comunitatea de trialişti de aici şi împreună cu prietena mea, am luat decizia de a începe o nouă viaţă în Franţa. Nu am fost singur în acest demers, au fost alaturi de mine familia, prietena şi Giaco, care îmi este acum unul din cei mai buni prieteni. Fără ei lucrurile nu ar fi arătat deloc aşa cum arată acum.

-   Cum văd francezii trialul, faţă de români?

-   Diferit ar fi prea puţin spus. Îl văd foarte diferit, chiar opus. Aici toată lumea ne apreciază, ne respectă, ne încurajează, ne felicită, în fiecare zi. De exemplu, unul din locurile noastre de antrenament este chiar în faţa unei secţii de poliţie. Chiar şi poliţiştii de acolo îşi arată aprecierea. În România era exact invers; doar pentru că era ceva ce nu văzuseră niciodată, simţeau nevoia de a fi ostili faţă de noi. Dacă în acelaşi loc veneam să mâncăm seminţe, să bem bere şi să facem gălăgie, nimeni nu ne zicea nimic. Dar dacă ne antrenam, era scandal, deşi nu distrugeam nimic li nu deranjam pe nimeni. Ostilitatea era generală, de la oameni în general, până la poliţişti sau paznici.

Competiţia cea mai importantă? Nu a câştigat-o, dar a învins în ciuda dificultăţilor

-   Ai avut ocazia să cunoşti nume de top din trial acolo?

-   Da, bineînţeles. În afară de fraţii Coustellier, cu care mă antrenez zilnic, am avut ocazia să cunosc şi să mă împrietenesc cu rideri din Spania, Germania, Elveţia, Italia, chiar şi Canada.

-   Unde anume te antrenezi în Franţa?

-   De obicei chiar în oraşul meu, în Istres. Am noroc; locuiesc la cinci minute de nişte locuri de vis, atât pentru trial cât şi în ceea ce priveşte peisajul. Natura de aici e foarte spectaculoasă. Chiar şi aşa, uneori ne plictisim şi mergem în alte oraşe din apropiere pentru antrenament.

-   Cu ce competiţie te mândreşti cel mai mult?

-   Stiu că sună ciudat, dar deşi am reuşit să iau unele locuri bune la competiţii, câştigând câteva cupe, cea de care sunt cel mai mândru e ultima competiţie, de acum două săptămâni, unde am luat locul 7 din 20. Sunt deosebit de mândru de asta pentru că a fost una din cele mai grele competiţii, unde totul a mers prost de la început. Drumul până acolo a fost un coşmar, mă durea o măsea teribil, bicicleta avea probleme şi nu mergea cum trebuia, am avut crampe musculare, am şi căzut destul de rău în timpul competiţiei. Eram la un moment dat pe ultimul locşi eram foarte demoralizat. Cu toate astea, am reuşit să mă adun şi am terminat competiţia în prima jumătate.

A vrut să renunţe la visul pe două roţi, după ce a fost aproape de moarte

-   Te-ai gândit vreodată să renunţi, pentru că e foarte periculos? Te-ai rănit vreodată grav?

-   Cel mai rău m-am rănit la puţin timp după ce m-am apucat. Veneam în viteză şi am căzut pe spate de la doi metri. Mi s-au lipit plămânii pentru o perioadă, mi-au părut câteva ore. Nu mai puteam să respir, ma sufocam. Atunci cred că am fost cel mai aproape de moarte. A trebuit să stau nemişcat în pat mai multe săptămâni, timp în care m-am decis să nu mai fac niciodată vreun sport cu bicicleta. După alte două săptămâni, eram exact în acelaşi loc, încercând exact aceeaşi fază. De data aia am reuşit-o.

-   Se poate face o carieră în domeniu? Se poate trăi din trial?

-   Da, se poate! Nu e deloc simplu şi nu mulţi sunt cei care reuşesc, dar se poate trăi din trial. Pentru un trialist, cele mai lucrative sunt sponsorii şi demonstraţiile. Împreună cu Giaco, am format o echipă de demonstraţii aici.

-   Ai vreo amintire interesantă de la începutul carierei tale?

-   Sunt multe, nici nu ştiu cu ce să încep. Primul lucru care imi vine în minte e îndrăzneala cu care săream cu bicicletele în lacul Herăstrău, acum 8-9 ani. Făceam o rampă chiar pe malul lacului, ne luam viteză şi săream. S-a vorbit şi la radio de trăsnăile noastre.

-   Ce planuri de viitor ai?

Pentru mine s-au schimbat multe lucuri anul ăsta, de la felul cum mă antrenez la atitudinea pe care o am şi modul în care îmi organizez viaţa. În ceea ce priveşte trialul, am introdus multe elemente, am început să pun foarte mult accent pe latura psihologică şi asta mă ajută foarte mult. În general atitudinea mea este alta; înainte mă motivau rezultatele pe care le puteai obţine din trial, cum ar fi sponsorii. Acum mă procesul prin care ajungi la lucrurile astea, mă motiveaza însăşi plăcerea de mă antrena cu prietenii mei, progresul. Iar în competiţii pot să spun că îmi place mai mult să concurez decât să câştig neapărat.

Vezi în galeria foto de mai jos tehnici de trial ilustrate de George Stefan, în oraşul francez în care locuieşte acum!

Playtech: IREAL! Averea strânsă de Nadia Comăneci după ce s-a mutat în SUA. Americanii sunt uimiți


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează