Articol de GSP - Publicat luni, 11 mai 2026 14:05 / Actualizat luni, 11 mai 2026 14:06
Alegerea mănușilor de protecție pare simplă doar până în momentul în care chiar trebuie să le folosești. O mănușă excelentă împotriva tăieturilor poate fi nepotrivită pentru acizi. O mănușă bună pentru chimicale poate deveni periculoasă lângă o piesă fierbinte. O mănușă groasă, izolantă, te poate proteja de temperatură, dar îți va reduce dexteritatea de care ai nevoie să prinzi un șurub mic, o lamă, o probă de laborator sau o componentă mecanică.
De aceea, înainte să te uiți la preț sau la brand, trebuie să acorzi mai multă atenție domeniului de activitate în care îți desfășori programul de lucru. Cum nu ai purta bocanci de iarnă pentru a alergare pe pistă, nici sandale într-un atelier de sudură, de ce ți-ai alege mănușile de protecție la voia întâmplării?!
Analizează sarcina, apoi alege mănușa!
Atingi obiecte ascuțite? Există risc de tăiere prin alunecare sau doar de zgârieturi superficiale? Lucrezi cu substanțe chimice lichide, vapori, stropi accidentali sau imersie prelungită? Obiectele sunt fierbinți, reci, umede, unsuroase, abrazive sau contaminate biologic? Ai nevoie de sensibilitate în degete sau de protecție brută? Vei purta mănușile cinci minute sau toată ziua?
Pentru manipularea ocazională a unor cutii de carton, o mănușă tricotată cu palmă din nitril poate fi suficientă. Pentru tăierea benzilor metalice ai nevoie de o mănușă certificată EN 388 cu nivel ridicat la tăiere. Pentru curățarea unei piese cu solvent, o mănușă mecanică obișnuită nu te ajută, chiar dacă pare robustă. Și așa mai departe…
De aici apare regula să-ți alegi mănușa după riscul dominant, apoi riscurile secundare. Dacă riscul principal este tăierea, pornești de la EN 388 (întâlnit și la manusile de protectie MaxiFlex de la ATG). Dacă riscul principal este chimic, pornești de la EN ISO 374.
Dacă riscul principal este temperatura, pornești de la EN 407 sau EN 511. După aceea verifici ce mai ai nevoie: aderență, dexteritate, manșetă lungă, protecție la ulei, rezistență la perforare, confort, respirabilitate sau compatibilitate cu ecrane tactile.
Când ai nevoie de mănuși rezistente la tăiere?
Ai nevoie de mănuși rezistente la tăiere ori de câte ori lucrezi cu margini ascuțite, lame, sticlă, tablă, ceramică, cabluri, profile metalice, cuțite industriale, scule de debitare sau piese care pot produce tăieturi prin alunecare. Și nu vorbim doar despre meseriile evidente (prelucrarea metalului) - și în logistică, reciclare, construcții, industria alimentară, tâmplărie, montaj, service auto sau depozitare poți avea un risc real de tăiere.
La mănușile mecanice uită-te la marcajul EN 388. În varianta modernă, codul poate include valori pentru abraziune, tăiere, rupere, perforare și tăiere TDM. Litera TDM, de la A la F, este foarte importantă când ai materiale cu risc ridicat de tăiere. Nivelul ”F” indică cea mai mare rezistență în această clasificare, iar nivelurile mai mici pot fi potrivite pentru riscuri moderate.
Dacă tai folie, carton sau ambalaje cu cutterul, alege mănuși subțiri anti-tăiere cu dexteritate bună, palmă acoperită cu PU sau nitril și nivel de tăiere potrivit riscului. Ai nevoie să simți obiectul, să controlezi lama și să nu transpiri excesiv.
Dacă manipulezi tablă, grătare metalice, geamuri sau deșeuri reciclabile, alege mănuși cu nivel ridicat de tăiere, acoperire mai robustă, eventual manșetă extinsă pentru protecția încheieturii. În reciclare, riscul e mai greu de anticipat, pentru că poți prinde simultan metal, plastic dur, sticlă spartă și obiecte contaminate.
Dacă lucrezi în industria alimentară cu cuțite, ai două situații diferite. Pentru mâna care ține produsul, poți avea nevoie de mănuși speciale anti-tăiere, uneori din zale metalice sau fibre performante, compatibile cu igiena alimentară. Pentru mâna care ține cuțitul, ai nevoie de control, aderență și curățare ușoară. Nu presupune că aceeași mănușă rezolvă ambele roluri.
Când ai nevoie de mănuși speciale pentru substanțele chimice?
Ai nevoie de mănuși pentru chimicale când și dacă există contact cu substanțe lichide, paste, pulberi reactive, detergenți concentrați, dezinfectanți, uleiuri, combustibili, solvenți, vopsele, adezivi, acizi, baze sau produse de laborator. De asemenea, nu strică să îți pui și costume de protectie!
Nitrilul este des folosit pentru uleiuri, grăsimi, combustibili și multe substanțe chimice uzuale, dar nu este universal. Latexul oferă elasticitate și sensibilitate, însă poate fi slab pentru anumite solvenți și poate provoca alergii. Neoprenul are rezistență bună la o gamă largă de chimicale.
PVC-ul poate fi util pentru unele acizi, baze și uleiuri, dar poate fi nepotrivit pentru solvenți organici puternici. Butilul este valoros pentru anumite gaze și substanțe foarte agresive, iar Vitonul este folosit în aplicații speciale cu solvenți puternici, dar are costuri ridicate.
Standardul EN ISO 374 te ajută să înțelegi dacă mănușa a fost testată pentru substanțe chimice periculoase și microorganisme. Marcajele pot include tipul de protecție chimică și litere care indică substanțele testate. Totuși, literele de pe mănușă nu înseamnă că mănușa este potrivită pentru orice produs din aceeași familie. Două substanțe care par asemănătoare pot avea comportament diferit asupra materialului.
Când alegi mănuși chimice, verifică trei lucruri: permeația, degradarea și penetrarea. Permeația înseamnă trecerea substanței prin material la nivel molecular. Degradarea înseamnă schimbarea materialului după contact: se umflă, se întărește, se fisurează, devine lipicios sau își pierde rezistența.
Când ai nevoie de mănuși pentru variații de temperatură?
Ai nevoie de mănuși pentru temperatură ridicată când atingi piese fierbinți, lucrezi lângă flacără, manipulezi tăvi, matrițe, țevi, metal încălzit, sticlă fierbinte, abur, cuptoare, echipamente de sudură sau materiale topite. Aici trebuie să faci diferența între căldură de contact, căldură radiantă, flacără, scântei și stropi de metal topit.
EN 407:2020 este standardul european pentru mănuși de protecție împotriva riscurilor termice. Acesta include teste pentru comportament la flacără, căldură de contact, căldură convectivă, căldură radiantă, mici stropi de metal topit și cantități mari de metal topit, cu niveluri de performanță exprimate în general de la 0 la 4.
Dacă sarcina ta este să ridici o piesă fierbinte pentru câteva secunde, te interesează în primul rând căldura de contact. Dacă lucrezi lângă cuptor, turnătorie sau sursă radiantă intensă, ai nevoie de protecție la căldură radiantă. Dacă lucrezi la sudură, ai nevoie de protecție la scântei, stropi, flacără, abraziune și, în același timp, de suficientă mobilitate. Pentru sudură MIG/MAG sau electrod, mănușile sunt de obicei mai groase și mai lungi. Pentru TIG, unde controlul este mai fin, se folosesc mănuși mai subțiri, dar tot adaptate riscului termic.
Pentru frig, standardul relevant este EN 511:2006, folosit pentru mănuși care protejează împotriva frigului convectiv, frigului de contact și penetrării apei. Standardul acoperă protecția la frig până la -50°C, însă nivelurile de performanță trebuie interpretate în funcție de activitatea reală, durata expunerii și condițiile de umiditate.
Dar în cazul riscurilor combinate?!
Poți manipula tablă uleioasă, deci ai tăiere, abraziune și aderență pe ulei. Poți curăța o piesă metalică ascuțită cu solvent, deci ai risc chimic și mecanic. Poți lucra cu piese fierbinți care au muchii tăioase. Poți sta în frig și manipula ambalaje ude.
În aceste situații, nu alege la întâmplare ”mănușa cea mai groasă”; caută produsul care are certificări pentru riscurile principale. De exemplu, pentru tablă uleioasă, ai nevoie de EN 388 cu nivel potrivit la tăiere și acoperire din nitril sau alt material care oferă aderență pe ulei.
Pentru chimicale plus risc mecanic, ai nevoie de mănuși chimice mai groase, eventual cu textură antialunecare, dar trebuie să verifici și dacă oferă rezistență mecanică suficientă. Pentru căldură plus tăiere, caută mănuși care declară atât EN 407, cât și EN 388.
Un principiu util este să prioritizezi riscul cu consecința cea mai gravă. Dacă o tăietură superficială e posibilă, dar expunerea chimică poate produce arsuri serioase, alegerea pornește de la protecția chimică. Dacă substanța chimică e slabă, dar lucrezi cu muchii metalice agresive, pornești de la tăiere. Dacă piesa e fierbinte, căldura devine criteriul principal, pentru că o mănușă nepotrivită poate transmite rapid temperatura sau se poate deteriora.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
