Articol de Andrei Crăiţoiu, Laura Șoica - Publicat sambata, 20 decembrie 2025, 10:09 / Actualizat sambata, 20 decembrie 2025 11:14
Ioana Stancu (19 de ani), jucătoarea celor de la Farul Constanța, fundaș de meserie, dar reprofilată de curând în ofensivă, este prima câștigătoare a trofeului „Fotbalista anului” oferit în premieră de GSP. Într-un interviu exclusiv, Ioana vorbește despre fotbalul feminin, problemele pe care le-a avut până acum și misoginismul bărbaților și își stabilește obiectivele pentru următorii ani
- Ioana, în cea mai complexă și prestigioasă anchetă din sportul românesc, am decis să acordăm un nou premiu: Fotbalista anului. Trofeul din 2025 a fost câștigat de tine!
- Mulțumesc în primul rând! Este o onoare, evident, chiar și să fiu nominalizată pentru un astfel de premiu, darămite să fiu câștigătoarea lui! Mă bucur că am putut să fiu câștigătoare în premieră și sper ca lucrurile să meargă din ce în ce mai bine.
- Cât de mult crezi că poate inspira asta restul fetelor, pentru anii viitor?
- Chiar țin să vă mulțumesc pe această cale pentru faptul că v-ați gândit și la fotbalul feminin! Ne ajută foarte mult să avem mai multă deschidere și asta cred că mobilizează din ce în ce mai multe fete să practice fotbal.
- A fost un an intens, cu multe momente frumoase. Cum ai rezuma tu 2025?
- Cu de toate, cu bune și cu rele. Am închis anul de juniorat la sfârșitul sezonului trecut. Am și început primul an ca senioară. Au fost foarte multe emoții, un amestec de foarte multe evenimente care s-au întâmplat în viața mea. A fost un 2025 foarte bun.
Ioana Stancu: „Când eram mică aveam și păpuși, și mașinuțe”
- Cine este Ioana Stancu? Cum te-ai prezentat?
- Fotbalistă, studentă. Am început fotbalul la vârsta de 10 ani în cadru organizat, dar, până atunci, evident, mă jucam pe oriunde puteam. În parc cu tatăl meu, la școală cu colegii, la echipa școlii, pentru că deja se formase și o echipă de fete. Cred că am foarte multe pasiuni chiar și în afara fotbalului, doar că, într-adevăr, sunt o fire foarte orientată spre sport și chestia asta mă ajută foarte mult.
- Cum te-ai apucat de fotbal?
- A fost o combinație. Cred că fotbalul mi-a plăcut încă de când am fost mică. Am și fost pe stadion, prima dată, la vârsta de 4 ani, chiar la inaugurarea Arenei Naționale. Părinții mei mă duceau foarte mult în parc și mă încurajau să mă joc. Nu conta: fotbal, tenis, volei, baschet, orice fel de sport. Doar că fotbalul era preferatul meu și, practic, de acolo am început.
- Ai avut susținerea părinților?
- Prima dată când au auzit despre chestia asta, că îmi doresc să fac fotbal, au fost puțini reticenți.
- Când erai mică, erai mai băiețoasă?
- Eram o combinație. Aveam și păpuși, și mașinuțe. Mă jucam și cu mingea, mă jucam și, aș zice, jocuri mai specifice fetelor.
„E mult mai greu ca fată să te menții în fotbalul profesionist”
- Ai fost privită diferit din momentul în care ai început să joci fotbal? Ai început la Fair Play, nu?
- Practic, colegii mei și toți profesorii știau că mie-mi place fotbalul. Doar că în momentul în care am început să practic fotbal în mod organizat, cumva am ținut chestia asta în secret, să zic așa, tocmai pentru că nu știam cum ar privi ceilalți acest lucru. În special profesorii. După un timp am început să spun și totul a fost OK. Am avut înțelegere din partea tuturor.
- Crezi că o fată poate trăi bine în România doar cu un salariu pe care îl primește din fotbal?
- Din punctul meu de vedere... Eu de-abia ieșind din juniorat nu pot să apreciez în mod exact cât de ușor este să trăiești. Eu abia acum încep să cunosc cum este viața cu adevărat. Plus de asta, noi la Constanța avem toate aceste facilități extrasportive, transport, cazare și așa mai departe, asigurate. Deci n-aș putea să spun exact cât de dificil sau cât de facil este să trăiești cu salariul din România. Urmează să aflu.
- Ca fată, trebuie să faci mai multe sacrificii pentru fotbal decât un băiat?
- Cred că este, într-adevăr, mult mai greu ca fată să te menții în fotbalul profesionist. Salariile sunt mai mici, mediatizarea este mai scăzută și atunci, practic, poate cu același efort pe care l-ar depune un băiat, o fată nu poate ajunge la fel de departe.
- Ai vreun sfat pentru fetele care vor să devină fotbaliste acum?
- Le încurajez să-și urmeze visul și să continue cu pasiunea asta, pentru că fotbalul este într-o continuă dezvoltare, mai ales la nivel internațional, dar chiar și aici, în România. Exemplu: voi care ați ales să oferiți acest premiu începând cu anul acesta! Deci cred că suntem pe un traseu bun și le încurajez să-și continue acest vis.
- Cum crezi că ar putea fotbalul feminin să crească în România?
- Din ce în ce mai multe fete să audă despre fotbal. Pentru că sunt foarte multe care joacă și, ulterior, când ajung să practice, spun că n-au știut că există acest sport atât de dezvoltat la fete.
„Niciodată nu am fost favorizată la școală că joc fotbal”
- În această vară ai dat și BAC-ul. Cum a fost să joci constant la Farul și să studiezi în același timp?
- Da, a fost un an destul de încărcat, destul de greu. Ca să spun așa, faptul că am fost foarte încărcată cu programul de la fotbal m-a făcut să mă pot concentra foarte mult atunci când aveam ceva de învățat, de pus la punct. Să-mi dozez foarte bine timpul. Adică nu aveam, într-adevăr, atât de mult timp liber, dar, cumva, lucrurile s-au organizat foarte bine. Faptul că eram constant la fotbal m-a ținut departe și de presiunea BAC-ului pe care, poate, colegii mei o resimțeau mai mult.
- Ai avut, cumva, și o libertate din partea profesorilor, având în vedere că aveai și antrenamente?
- Nu o pot numi neapărat libertate. Într-adevăr, am avut înțelegere. Adică niciodată nu mi s-a spus "N-ai venit la test, ai nota 4". Niciodată n-am întâlnit astfel de situații, cu profesori neînțelegători. În schimb, niciodată nu am fost, să spun așa, favorizată în ideea în care am primit note doar pentru că am fost la școală. Am ratat un test, m-am prezentat când am putut, am dat testul, am luat nota pe care am luat-o și cam așa au decurs lucrurile. Adică a fost o înțelegere, dar nu neapărat o libertate.
- La Farul este multă presiune acum, mai ales că sunteți duble campioane în Superliga?
- Presiune cred că este mereu, la orice club care își dorește să facă performanță, mai ales la Farul, pentru că deja avem oarecum un background. Și ne dorim din ce în ce mai mult. Cred că fără presiune nu se poate face performanță și este normal ca atunci când ai obiective mari, să existe și presiune.
„Vreau să joc în străinătate. Germania, Anglia...”
- Care sunt planurile tale? Cum îți vezi viitorul în fotbal?
- În primul rând să joc în străinătate. Îmi doresc în continuare să vin alături de echipa națională și poate la un moment dat să mergem și la un turneu final.
- Unde ai vrea să ajungi?
- Nu sunt așa convinsă, dar mi-aș dori campionate puternice, cum ar fi, nu știu, Germania, Anglia și așa mai departe, dar sunt sigură că până acolo este nevoie de un pas intermediar.
- Când trebuia să debutezi la echipa națională de juniori, ți-ai rupt mâna. Cum s-a întâmplat asta?
- Ha, ha, ha! Da, a fost o situație foarte amuzantă și nefericită. Aveam un turneu final cu Fair Play București. Am fost mai întâi la Under 17 la turneu și apoi urma să mergem la Odorhei, la Under 15. În pauza dintre două meciuri am ieșit noi în curte să ne jucăm și eu mi-am rupt mâna. Chiar în vara aia a venit și prima convocare la echipa națională la sub 17 ani și n-am putut să o onorez din cauza acestei accidentări.
- Iar anul acesta a venit și debutul la echipa națională de senioare.
- A fost cel mai emoțional lucru din întregul an și pentru care cred că fiecare jucător se antrenează. Cred că ăsta e cel mai înalt obiectiv al oricărui sportiv, debutul la națională și jucatul la națională.
„Visul meu ar fi ca alături de națională să mergem la un turneu final”
- Crezi că naționala feminină va crește mai mult în viitor?
- Sunt sigură că va crește mai mult. Fotbalul feminin continuă să se dezvolte și deja se plusează mult mai mult pe chestia asta este un pas în față și sută la sută se va vedea și în jocul echipei.
- Speri și la o calificare la Mondial anul următor?
- Normal că sper! Visul meu ar fi ca alături de națională să mergem la un turneu final. Acum nu știu cât de curând se va întâmpla acest lucru, doar că fiecare campanie o încep cu gândul de a ajunge acolo unde-ți propui.
- Care crezi că sunt forțele în fotbal feminin acum?
- Spania, Anglia și Statele Unite.
- Legat de accidentări, tu ai avut o ruptură de ligamente....
- La gleznă, un ligament rupt. A fost destul de dificil pentru că a fost prima accidentare care m-a ținut mai mult departe de teren. S-a și întâmplat cumva în mijlocul sezonului! Adică de-abia începuserăm play-off-ul de trei etape. A fost greu, eu îmi doream să fiu pe teren, acolo, alături de colegele mele, era încă primul sezon la Farul și îmi doream foarte mult să câștigăm! Până la urmă, am revenit și totul a fost bine.
„Oamenii au comentarii negative la adresa noastră”
- În fotbal, femeile arbitru sunt principalele ținte ale bărbaților. Ce părere ai despre acest misoginism?
- Cred că încă nu este atât de împământenită ideea asta că fetele pot juca fotbal, pot arbitra... Și atunci, este normal cumva, chiar dacă sunt, nu știu, anumite, să zicem, decizie eronate. Fetele sunt mai criticate decât ar fi un bărbat. Acest lucru există de mai puțin timp în opinia publică și atunci cumva e normal, să zic așa, să existe anumite, nu știu, stereotipuri că fetele nu pot arbitra, nu pot juca și așa mai departe.
- Tu de câte ori ai fost trimisă la cratiță?
- S-a întâmplat, de foarte multe ori citesc comentarii pe rețelele sociale. Poate nu neapărat despre mine, echipa mea și așa mai departe, dar urmăresc fotbalul feminin și văd în comentarii foarte multe persoane care spun că ăsta nu e fotbal, ăsta e fotbal cu încetinitorul și așa mai departe, dar cred că lucrurile se vor remedia în timp.
- Când ai simțit cel mai mult presiunea de a fi femeie în fotbal?
- Nu știu dacă pot spune că am resimțit eu atât de mult... Oamenii nu urmăresc atât de multe meciuri, nu sunt atât de interesați, au comentarii negative la adresa noastră, dar nu pot spune că am resimțit eu o presiune.
- Cum este într-un vestiar de fotbal feminin? Vă mai certați între voi?
- Mai există certuri, cred că asta se întâmplă la orice echipă și nu cred că are legătură cu a fi fete sau a fi băieți. Există mici neînțelegeri, pentru că este normal într-un colectiv să fie oameni cu păreri diferite. Să fie oameni cu personalități mai puternice sau mai puțin puternice și atunci e normal să apară conflictul, dar e normal și să se rezolve.
„Sunt superstițioasă. Uneori port aceeași bustieră, lenjerie intimă”
- Spune-ne, cum este Ioana Stancu ca om?
- Adoră să călătorească, să asculte muzică, este o fire destul de liniștită. Merge și la facultate, la Psihologie. Urmărește foarte mult sport. Timp cu familia, cu prietenii.
- Pe ce cheltui banii?
- Aș spune acum mai nou pe parfumuri. Nu merg destul la cumpărături. Dar când merg, cheltui destul de mult.
- Ai anumite superstiții sau ritualuri înainte de meciuri?
- Da, am foarte multe superstiții. Ha, ha, ha! În general, în viața de zi cu zi sunt o fire destul de superstițioasă! Dar mai ales înainte de meci, pentru că știu că urmează ceva important. Nu știu, intru cu dreptul pe teren, uneori port aceeași bustieră, lenjerie intimă și așa mai departe. Dacă simt că mi-a mers bine cu meci înainte, urmez aceiași pași, îmi leg ghetele în același fel, ascult aceleași melodii, adică sunt o fire foarte superstițioasă și țin cont de chestia asta.
- Ce planuri ai pentru 2026, în special în plan profesional?
- În primul rând, câștigarea din nou a campionatului cu Farul și sperăm ca anul ăsta să luăm și Cupa. Să continui alături de echipa națională și să meargă campania de calificare cât mai bine.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
