Articol de GSP - Publicat vineri, 01 aprilie 2016 10:21

A fost sau n-a fost henţ la penalty-ul din care Steaua a marcat şi a câştigat la Severin, cu Pandurii? Hora atinge mingea cu mâna, însă nu orice henţ se penalizează, iar de aici începe o discuţie fără sfârşit. Fiindcă totul e la aprecierea şi interpretarea arbitrilor.

Aşa se ajunge ca Adrian Porumboiu şi Ion Crăciunescu să aibă două păreri diametral opuse!!! Unul susţine că a fost 11 metri, iar celălalt nu.

Ce mai înţeleg spectatorii, oamenii care s-au îndrăgostit de acest sport, dacă pentru o fază care acum 20-30 de ani era extrem de simplu de judecat, astăzi stai o noapte întreagă să o revezi şi tot nu pricepi care trebuie să fie decizia corectă?!

Dacă marii specialişti se contrazic şi se bat cap în cap, noi, ceilalţi, împreună cu cititorii şi fanii de pe stadioane şi din faţa televizoarelor, înseamnă că putem crede şi susţine orice. Indiferent de variantă, ea e validată de un fost nume mare al arbitrajului.

Dacă fotbalul a fost întotdeauna cel mai atractiv sport e şi pentru că a fost mereu pe înţelesul spectatorilor. Problema e că această regulă a henţului induce atâta confuzie încât până şi specialiştii se contrazic.

S-a ajuns în fotbalul de azi, inclusiv în Liga 1, să se marcheze goluri cu mâna şi să ni se explice că e regulamentar, să se ofere verdicte diferite la acelaşi gen de atingeri cu braţul, lucruri care n-au cum să facă bine fotbalului.

CCA a decis ieri că a fost penalty la henţul lui Hora. Dacă Porumboiu ar fi fost astăzi şeful arbitrilor, verdictul era că nu se impunea penalty! Aşadar, ne-am lămurit! Cred că mult mai OK ar fi ca această regulă a henţului să revină la ceea ce a fost odată. Nu ai braţul lipit de corp şi atingi cu el balonul, e 11 metri! Ar fi mai simplu, mai coerent şi cu mai puţine controverse. Şi, foarte probabil, cu mai multă uniformitate în deciziile arbitrilor. Dar şi în părerile specialiştilor.

Dacă regula produce confuzie şi măcar are o scuză, în cazul CCA e vorba doar despre sfidare. Cum e posibil ca arbitrul numărul 1 al nostru, Ovidiu Haţegan, să fie delegat aproape etapă de etapă la meciuri de play-out, să fie menajat şi cocoloşit cum nu a existat nimeni în istoria arbitrajului mondial, iar partidele cu grad de risc maxim din play-off să fie oferite unor "centrali" mediocri precum Bârsan, Avram etc?

Ni se tot explică faptul că Haţegan are meciuri internaţionale şi că trebuie protejat. Miercuri a condus Voluntari - CFR, un meci atât de plictisitor şi fad, încât s-ar fi putut juca lejer fără brigada de arbitri, în timp ce la Severin s-a jucat un meci într-o tensiune atât de mare încât doar un arbitru de Champions League l-ar fi putut struni.

Deci, Haţegan e bun pentru "optimi" de UCL şi "sferturi" de UEL, dar nu şi pentru play-off-ul Ligii 1. E ca şi cum un chirurg român renumit ar merge în străinătate pentru operaţii complicate pe creier, iar în România ar fi menajat şi i s-ar da numai intervenţii pentru apendicită, din dorinţa de a-l menaja şi de a-l feri de eventuale probleme.

Continuaţi, domnilor de la CCA, să-i puneţi pamperşi lui Haţegan, dar va veni o zi în care va apărea şi decontul pentru această strategie falimentară. Poate că stând mai mult prin Grecia, Vassaras crede că forul pe care îl conduce în cadrul FRF are rol de agenţie de turism.

Atâta doar că deciziile lui nu creează sejururi, ci adevărate sevraje în fotbalul românesc. Care, într-un final, îl vor lăsa fără ruta de zbor Atena - Bucureşti.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”