LIGA 1  ·  DERBY INEDIT

Singuri împotriva nimănui

Articol de — Duminica, 10 August 2008

Giuleştiul a trăit un derby inedit: fanii Rapidului au cîştigat meciul suporterilor prin neprezentarea adversarului

Stadionul ar fi fost oricum colorat doar în vişiniu. Şi Rapid, şi CFR poartă aceeleaşi culori, dar pe tricourile din tribune a rămas scris doar primul nume, pentru că ardelenii au absentat de la primul mare meci al campionatului. Alb-vişiniii gadză au fost stingheriţi de situaţie. Peluza opusă era goală, din vechi motive de securitate, încă nerezolvate. La fel şi sectorul din tribuna I pe care îl mai ocupau oaspeţii. Giuleştenii au umplut singuri arena. Ici-colo, alte locuri libere, de teama unui cutremur fatal, care tot ameninţă Giuleştiul, ca o himeră.

Ultraşii au acoperit partea de sus a peluzei lor cu un steag uriaş al României, dedicaţie pentru doar cinci jucători, singurii autohtoni din trupele lui Peseiro şi Andone. Rapid nu s-a îngrămădit în stadion doar cu fanii, ci şi cu armata de conducători. Copos, Taher şi tot executivul, întărit cu ministrul transporturilor, Ludovic Orban. Doar sînt în pline negocieri pentru concesionarea arenei. Au cîntat şi aplaudat împreună pe ritmurile imnului compus de Păunescu şi Socaciu.

"Ofertă la mişto"
Fanii clujeni au refuzat să vină în Giuleşti, acuzînd preţul de 75 de RON pe bilet cerut de gazde. Ieri, la prînz, rapidiştii au oferit, în baza unei reciprocităţi, 400 de bilete, dar preşedintele Iuliu Mureşan a refuzat: "E prea tîrziu acum, cînd să mă ajungă fanii din Cluj? E ofertă la mişto! Las' că se vor descurca şi rapidiştii în retur cum or putea!". 20 de suporteri ai CFR-ului au plecat ieri din Cluj ca să protesteze în faţa arenei giuleştene, dar au fost opriţi la intrarea în Capitală de către jandarmi. (Cătălin Popescu)

BĂTUT DE JANDARMI SUB OCHII FETIŢEI LUI
Cu o oră înaintea partidei, la intrarea la "oficială" s-au petrecut scene violente. Aflat sub influenţa alcoolului, un suporter, însoţit de fetiţa sa de 4-5 ani, a forţat intrarea în arenă deşi n-avea bilet. Fanul a înjurat jandarmii, moment în care aceştia au început să-l lovească sub privirile fetiţei, care a început să plîngă şi să strige: "Nu-l mai loviţi pe tati, nu-l arestaţi!". Suporterul a fost salvat pe moment de cîteva persoane care l-au băgat într-un taxi. "Bă, sînteţi nişte bulangii!", a ripostat însă respectivul la adresa oamenilor de ordine, care l-au scos din maşină, l-au lovit iar şi l-au băgat apoi într-o dubă. (Remus Răureanu)

Trică a scandat împotriva Stelei alături de rapidişti
La ieşirea la încălzire a fotbaliştilor, fanii giuleşteni au început să scandeze numele lui Eugen Trică. În semn de mulţumire, fotbalistul a acceptat îndemnul tribunelor de a scanda injurii la adresa Stelei. Gestul lui Trică l-a deranjat vizibil pe Ioan Andone, care l-a trimis pe Panin să-i transmită "decarului" să înceteze cu injuriile. (Remus Răureanu)

Informaţie neconfirmată
Înainte de partidă apăruse varianta că s-au pariat sume mari de bani la casele de specialitate pe faptul că Rapidul va avea lovitura de începere a meciului! Această idee a fost auzită şi de observatorul Marcel Lică, acesta avînd înainte de meci o scurtă discuţie cu arbitrul Bogaciu: "Laşi sorţii să decidă, nu e treaba ta, nu te amesteci!". Varianta n-a avut acoperire întrucît campioana României a avut lovitura de începere. (Andrei Crăiţoiu)

Moda CFR

Cînd au ajuns la arena din Grant, pentru a inspecta terenul de joc cu 90 de minute înainte de meci, jucătorii Clujului au intrat pe gazon flancaţi de bodyguarzii clubului CFR! Directorul general al Rapidului, Constantin Zotta, a replicat iritat: "Probabil au vrut să incite! Noi i-am primit mereu ca pe nişte fraţi ai Rapidului". În acel moment, în tribune nu erau decît trei suporteri ai giuleştenilor. (Cătălin Popescu)

Fiul unui mare sportiv român a murit călcat de tren la Londra. Parcă este un blestem

Libertatea

Comentarii (34)

 •  11 August 2008, 09:23

Astept Comisia de disciplina, sa se sesiseze, judecand comportamentul acestui jucator unineuronal, ce dupa ce a mancat din banii lui Gigi merge la Cluj unde da de un sef ce candva pazea puscariasii de boli si uita ca Steaua l-a facut om, dintr-o lichea, ajunge in provincie, unde da de cultura, educatie si comportament de puscarias. Vorba aceea; Cine se aseamana se aduna. Vreau sa vad ca staful echipei CFR si comisia de disciplina FRF pedepseste regulamentar un violator al sportivitatii! OUT!!!

 •  10 August 2008, 21:40

ma xxx si kami voi sunteti niste lolo cand vb de estea voi habarn aveti ce vb vb si voi sa nu taceti maiu vedetiva de treaba vostra

 •  10 August 2008, 19:53

sper sa picati in ucl numai cu echipe tari care sa va umileasca si sa va dea 4-5 pe meci

Vezi toate comentariile (34)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
06:00 Tenis, WTA

Turneul din Seul

Digi 4
07:00 Tenis, WTA

Turneul din Osaka

Digi 2
13:00 Tenis, WTA

Turneul din Guangzhou

Digi 2, Digi 3
18:00 Fotbal, Liga 2

Petrolul - Sportul Snagov

Digi 1, Telekom 1, Look Sport
20:00 Fotbal, Turcia

Alanyaspor – Fenerbahce

Look Sport 2
21:00 Fotbal, Liga 1

Viitorul - Gaz Metan Mediaș

Digi 1, Telekom 1, Look Sport
21:30 Tenis, Bundesliga 2

St Pauli - Hamburger

Digi 4
21:45 Fotbal, Serie A

Torino - Lecce

Digi 3, Look Plus
Program TV complet

Liga 1